Cuvantul "criza", sub multe din aspectele sale, este astazi la ordinea zilei. Urmarind la TV diverse emisiuni am constatat ca, mai peste tot, se dezbate acest subiect. Ma uimeste faptul, ca nimeni nu se incumeta sa recunoasca insa criza spirituala a omului, drept cauza fundamentala a tuturor problemelor majore cu care se confrunta societatea umana. Perspectiva, potrivit careia criza morala determina de fapt celelalte crize, este cu desavarsire absenta din mentalitatea oamenilor de media, a celor politici, dar si a celor de rand.

Iata adevarata fata a crizei: suntem crestini dar ne lipseste perspectiva crestina si modul de viata presupus de aceasta.

Crestinii cu greu mai sunt "aluatul care dospeste intreaga framantatura”, deoarece, cu vremea, aluatul s-a imputinat considerabil. Din pacate, este un lucru evident, ale carui efecte le simtim cu totii. De aceea, asistam la urmatorul paradox: Romania este o tara majoritar crestina, insa fara crestini. Nu o spun eu. O spun faptele noastre.

Pierdem din vedere ca se cere de la noi ca mai intai sa marturisim prin fapta si, mai apoi, prin cuvant. Iata un exemplu din cadrul Sfintei Liturghii. Inainte de a rosti Crezul, auzim: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim.”  Cert este ca toti marturisim adevarul de credinta, dar cati dintre noi luam seama la indemnul "sa ne iubim unii pe altii”. Acesta nu este numai un simplu indemn, ci o conditie a marturisirii. Altfel, ce valoare are marturisirea noastra daca nu este facuta intr-un gand sau "intr-un duh”, anume, cel al iubirii. Asa se face ca toti marturisim, dar prea putini/putin iubim.

Se pregatesc astazi, mai mult ca oricand, specialisti in management. Se crede ca totul poate fi administrat cu succes. Dar iata-ne pusi in fata situatiei de a scapa de sub control mecanismele economico-financiare create tot de noi. Este o consecinta a faptului ca omul nu cauta mai intai, sa chiverniseasca in vederea mantuirii, darurile spirituale si materiale primite de la Dumnezeu. Aratam pana si in acest lucru ca suntem lipsiti de intelepciune.

Ma intreb atunci la ce ne-am putea astepta, intr-o societate in care scara valorilor pare sa se fi rasturnat, si in care Hristos, este model al unei minoritati. Desigur, la ceea ce este mai rau, am putea spune. Insa nu trebuie sa ne pierdem nadejdea.

Sa purtam fiecare lupta cu incercarile de tot felul care vin asupra noastra in aceste vremuri tulburi. Dar sa nu o purtam la intamplare, ci in Hristos. Traim vremuri in care il putem cunoaste pe Dumnezeu, nu din marturiile altora sau din carti, ci din imprejurariele concrete ale vietii. Sa sporim in dragoste si in rugaciune, si sa nu incetam a cere de la Tatal cel Ceresc, "painea cea de toate zilele”. Mantuitorul Insusi ne-a spus "cere si ti se va da”.  Sa facem insa ceea ce tine de noi, adica sa cerem in rugaciune si sa facem voia Sa, pentru ca si Dumnezeu sa faca ceea ce tine de El, adica sa reverse peste noi binecuvantarea si darurile Sale. Nu trebuie sa ne indoim.

Multe crize, de naturi diferite, a cunoscut omenirea de-a lungul timpului, si, fara indoiala, va mai cunoaste. Dar, cea la care se reduc celelalte, si mereu actuala, este aceea a omului care traieste departe de Dumnezeu. Este criza omului care nu vede mai departe de sine, a celui ce se crede lasat in seama sa si altor oameni, pierzand din vedere purtarea de grija a lui Dumnezeu. Acest om calatoreste permanent in viata cu intrebarea si nu primeste niciodata raspunsul care sa-i potoleasca adevarata foame si sete. Este o stare ce ii acutizeaza criza. Aceasta atinge apogeul in fata mortii, in fata irationalului si hidoseniei ei.

Cat de diferit se petrece aceasta trecere a mortii, pentru omul in a carui inima rasuna in mod tainic imnul pascal, "Hristos a Inviat”! Sa traim, asadar, avand constiinta ca Invierea Domnului este singura realitate, in fata careia, orice criza este desfiintata.

Radu Alexandru

.