Lansarea volumului 'Prietenia in opera si gandirea Fericitului Augustin' la Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului are plăcerea să vă invite la lansarea volumului „Prietenia în opera și gândirea Fericitului Augustin”, scris de protosinghelul Arsenie Obreja. Evenimentul se va desfășura mâine, 6 iunie, începând cu ora 10.00, la biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a reprezentanților Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța.

Autorul mărturisește că lucrarea este o radiografie a relațiilor de prietenie a Fericitului Augustin, așa cum reiese din operele sale, mai ales din schimbul epistolar avut. Baza concepției sale despre acest simțământ creștin este tratatul „De amicitia” al lui Cicero.



Părintele Arsenie Obreja este absolventul Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța, promoția 2004. În anul 2008 a obținut o bursă de studii în Paris, la Universitatea Paris IV, Sorbonne, Institutul de Studii Augustiniene. Totodată și-a susținut doctoratul în Teologie la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Este slujitor la mănăstirea Bunavestire din Rosiers, Franța. Activitatea sa publicistică a început în anul 2010, cu traduceri din limba franceză a operelor Fericitului Augustin, continuând cu diferite lucrări ce tratează teme augustiniene.

Biroul de Comunicare

.
Pe aceeaşi temă

05 Iunie 2015

Vizualizari: 595

Voteaza:

Lansarea volumului 'Prietenia in opera si gandirea Fericitului Augustin' la Arhiepiscopia Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Fericitul Augustin

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE