Parintele Dumitru Staniloae - teologul dragostei crestine
Astazi, 16 noiembrie 2017, se implinesc 114 ani de la nasterea celui mai mare teolog al secolului al XX-lea, parintele profesor Dumitru Staniloae. S-a nascut la data de 16 noiembrie 1903, in localitatea Vladeni din Brasov. A urmat cursurile Liceului "Andrei Saguna" din Brasov. Dupa anul 1918, s-a mutat in Bucovina unde a urmat cursurile Facultatii de Teologie din Cernauti. Si-a sustinut, in mai 1928, teza de doctorat la Facultatea de Teologie din Cernauti. La varsta de 26 de ani si-a inceput cariera de profesor de Dogmatica la Academia Teologica din Sibiu.
A primit titlul de "Doctor Honoris Causa" din partea Facultatilor de Teologie Ortodoxa din Atena, Tesalonic, Belgrad si a Institutului "Saint Serge" din Paris.
Opera sa teologica insumeaza 90 de carti, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefete, 35 de cuvantari comemorative, 475 de articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate, 60 de convorbiri sau interviuri inregistrate la radio si televiziune.
In anul 1992, parintele Dumitru Staniloae a devenit membru titular al Academiei Romane. In acelasi an a fost declarat "Doctor Honoris Causa" de catre Universitatea din Bucuresti.
Pentru modul in care a scris si a vorbit despre teologia dragostei, a fost numit "Teologul dragostei crestine". A trecut la cele vesnice la data de 5 octombrie 1993.
Marturii
PF Parinte Patriarh Daniel
"Parintele avea un dar mare, acela de a apropia oamenii, iar in aceasta apropiere puteai intelege ce n-ai inteles in teologia sa care, fiind foarte profunda, cerea un spirit de gandire in spirala, si daca nu-l puteai urmari cand vorbeste, la un moment dat ramaneai doar cu admiratia. Parintele profesor aprofunda foarte mult sensurile cuvintelor chiar si atunci cand le repeta, cu fiecare repetitie aducea o nuanta in plus. Insa cei care nu puteau intelege toata teologia sa de la catedra il intalneau acasa uneori sau pe drum, il insoteau pe drum pana la tramvai si in tramvai. A locuit in Bucuresti in doua locuri diferite. Ultima adresa in Bucuresti a fost strada Cernica 6 (acum strada "D. Staniloae"), acolo am mers noi mai mult. Anuntam cu o ora inainte, sau cu doua, si atunci ne spunea: "vino acum" sau "am pe cineva acum aici, vino peste o ora". Avea o casa foarte modesta, un apartament foarte mic, cand eram mai multi de-abia gaseam loc sa stam; avea un birou cu carti deasupra, pe rafturi, in stanga, in dreapta, era foarte aglomerat.
Biroul era cat o chilie. Dansul avea foarte multe din calitatile monahului, desi era casatorit. In primul rand, impresiona modestia foarte evidenta a locuintei. Uneori ceream lamuriri Parintelui cand nu intelegeam bine ce a spus. Cand explica si nu avea textul scris, era alt om; cum scria, cum diferea complet modul de exprimare. De aceea - spunea cineva - daca nu scrie, Parintele nu poate spune tot ceea ce are de spus. Intr-un limbaj vorbit comunica altfel decat in scris, poate mai simplu, mai accesibil. A scris foarte mult, dar a vorbit putin, ca predicator. Chiar si ca profesor, nu tinea cursurile liber. Dar si propriul lui scris il modifica, il completa. Ca sa predea cursurile de doctorat, citea propriile lui fraze si uneori se oprea din citit. Cand se oprea, mi-aduc aminte ca odata, sase ore a stat la o singura pagina, citind propria lui lucrare, cu reluari si explicatii. Se oprea la fraza respectiva si se uita intr-un colt spre fereastra, parca vorbea cu cineva, nu se uita tot timpul la noi. Atunci incepea sa adanceasca fraza respectiva, zicand ca o explica. Era mult mai adanc in ceea ce spunea in "explicatie", dupa cum se intampla si in explicatiile sau notele sale la Filocalie. Daca vedeti explicatiile de la notele paginale, acestea sunt mai profunde decat textul respectiv. Parintele Staniloae, de fapt, nu explica, ci adanceste teologia Sfintilor Parinti, intr-o terminologie adecvata. Avea o putere creatoare si o inspiratie extraordinara, pornind de la propriul sau scris si depasindu-l mereu. Acest lucru l-am constatat noi ca doctoranzi la Bucuresti, dar cel mai mult l-au constatat cei de la tipografia Patriarhiei. Cand ii dadeau spalturile cu textul pe care l-a redactat pentru a le corecta, el scria din nou, altceva. Si chiar pe acelea corectate personal le mai modifica odata inainte de forma finala, adica mai adauga ceva. Zicea "sunt mereu nemultumit de mine insumi"."
Olivier Clement
"Cand l-am intalnit pe parintele Dumitru, nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la Sfantul Ioan Evanghelistul, care la adanci batraneti, repeta mereu ca "Dumnezeu este iubire" si "Cel ce iubeste pe fratele sau se afla in lumina". Trebuie sa adaug aici si o impresie de forta. Oamenii din Transilvania sunt recunoscuti pentru vigoarea lor infaptuitoare, in lucrarea mintii ca si in cea a mainilor. Parintele Dumitru intrupeaza virtutile neamului sau: inalt, viguros iar imensitatea operei sale marturiseste o putere de munca putin obisnuita. Cand il incearca vreuna din neputintele varstei inaintate, el se vindeca asternandu-se la lucru. L-am vazut in mijlocul intelectualilor romani cu o inteligenta ascutita, ironica, pentru care este un martor al intelepciunii si al sensului. L-am vazut in mijlocul monahilor si monahiilor care traiesc din Filocalia sa. L-am ascultat improvizand fara nici o notita si vorbind pe larg despre gingasia lui Dumnezeu in fata unor ascultatori occidentali care au ramas impresionati de pacea si lumina sa. "
Dan Ciachir
"Smerenia-i binecunoscuta, rezerva fata de onorurile lumesti; dar mai ales caldura, dragostea, seninatatea, rabdarea nu sunt cuvinte, ci trasaturi reale in ceea ce-l priveste. Pierderea unui copil de varsta frageda, anii de inchisoare, deci prilejuri de clatinare si suferinta, nu i-au abatut nadejdea si credinta. La un savant mirean, la un artist, asemenea episoade pot fi despartite de opera, dar in cazul unui teolog sunt nespus de importante. Pentru ca sunt forme de marturisire care dubleaza si potenteaza opera. Un atare paralelism, o atare consonanta desavarsita intre vorba (scris) si fapta sunt cat se poate de ziditoare.
Aceasta deoarece Teologia nu e "cultura" si nu se reduce la cultura. Adevarul acesta al impletirii dintre om si afirmatiile sale mi se pare extrem de important intr-o lume a carei identitate sufera. Ceva din seva existentiala a Sfintilor Parinti a trecut in insasi inchegarea omeneasca a parintelui Staniloae."
Marturia parintelui Dumitru Staniloae despre sfintenie
"In persoana sfantului prin disponibilitatea sa in relatii, prin extrema sa atentie fata de celalalt, prin promptitudinea cu care se daruie lui Hristos, umanitatea este tamaduita si innoita. Cum se manifesta in mod concret aceasta umanitate innoita? Sfantul lasa sa se intrevada fata de fiecare fiinta umana un comportament plin de delicatete, de transparenta, de puritate in ganduri si in sentimente. Delicatetea sa se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu nepasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda. "
-
Despre Parintele Dumitru Staniloae
Publicat in : Editoriale -
Parintele Dumitru Staniloae
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.