Liturghie fara credinciosi?

Liturghie fara credinciosi?

In Biserica Ortodoxa nu exista Liturghie fara credinciosi. Termenul "liturghia" vine din gr. leiton si ergon si inseamna actiune publica sau comuna, actiune a intregului popor al lui Dumnezeu, deci nu doar a clerului.

Textul Sfintei Liturghii ne descopera ca orice moment al ei presupune prezenta credinciosilor. Poporul trebuie sa raspunda la ecfonisele preotului - "Amin", la ectenii "Doamne miluieste", la cereri - "Da Doamne", la binecuvantari - "Si cu duhul Tau", etc.

In Biserica Ortodoxa nu exista liturghie individuala, savarsita doar pentru preot sau numai de preot pentru credinciosi si nici liturighii speciale pentru anumite categorii de membri ai Bisericii (liturghii pentru tineri, batrani etc.). De altfel, verbele utilizate in cadrul Sfintei Liturghii sunt la plural, dovada ca acestea sunt ale intregii comunitati, sau pentru intreaga comunitate.

Au fost situatii cand si la ortodocsi Sfanta Liturghie a fost savarsita fara prezenta poporului. Dar acestea sunt exceptii, sunt Liturghiile savarsite de asceti. Din scrierile care prezinta viata acestora reiese ca ingerii slujeau impreuna cu ei.

Din nefericire astazi, in unele biserici, poporul a incetat sa mai participe prin cantare la savarsirea Sfintei Liturghii. In astfel de cazuri, preotul nu trebuie sa uite de cele care se cuvin a fi rostite de popor. Este indicat sa nu joace un rol dublu, de preot si cantaret. E chiar ciudat sa vezi un preot care binecuvinteaza poporul spunand: "Pace tuturor!" si tot el sa raspunda: "Si cu duhul tau!".

Daca preotul va fi pus in situatia sa rosteasca si cele ce se cuvin a fi spuse de popor, va fi pus in dificultate, pentru ca nu va sti cand sa spuna rugaciunile si cand sa rosteasca cele ale cantaretului. De aceea preotul trebuie sa caute sa incurajeze credinciosii sa participe activ si la cantare in cadrul Sfintei Liturghii.

Asadar este de retinut ca preotul singur nu poate savarsi Sfanta Liturghie. Insa, ea se savarseste cu adevarat chiar si atunci cand vorbim de un preot pe care noi il consideram nevrednic.

Numai caterisirea acestuia face ca Liturghia savarsita de el sa fie nevalida. Acest lucru ne descopera ca Liturghia nu se infaptuieste numai prin puterea ruga­ciunilor preotului, ci si prin puterea rugaciunilor poporului. Parintele profesor Dumitru Staniloae spune ca golul duhovnicesc al rugaciunilor preotului e umplut de caldura rugaciunilor poporului. Si nu numai de a celor de fata, ci a Bisericii de pretutindeni. Caci credinciosii dintr-un locas biseri­cesc nu sunt despartiti de credinciosii din alte locasuri bisericesti si nici de ingeri si sfinti."

A ocoli Liturghia echivaleaza cu a recunoaste ca vrei sa traiesti in afara semenilor si astfel, in afara lui Dumnezeu. La unirea cu Dumnezeu nu ajungi decat daca esti unit cu aproapele.

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

14 Iunie 2012

Vizualizari: 6283

Voteaza:

Liturghie fara credinciosi? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact