Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Zeci de mii de credinciosi din Suceava, dar si din alte colturi ale tarii sau lumii au participat la slujbele oficiate in noaptea de Inviere la bisericile si manastirile din judet. Nici macar ploaia care a cazut pe aproape intreg teritoriul judetului
Este deja o traditie ca la Episcopia Sloboziei si Calarasilor, in ziua de sarbatoare a Buneivestiri, sa se aduca sfinte moaste spre inchinare. In acest an, inca de sambata 24 martie, in Municipiul Slobozia au sosit, prin bunavointa Arhiepiscopiei Tomisului, arhipastorita de Inalt Prea Sfintitul
Maine, 5 iunie 2008, la Manastirea Neamt, in cadrul slujbei Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului, hramul acestei vetre monahale, va avea loc proclamarea solemna a canonizarii a noua parinti cuviosi din tinutul Neamtului
La Manastirea Bisericani din judetul Neamt, vor avea loc, in zilele de 30 septembrie si 1 octombrie, manifestarile dedicate proclamarii locale a canonizarii Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani
Saptamana trecuta am deschis un ziar, in care am putut citi ca "prima internare a Irinei in spital a fost pe 20 aprilie".
La Manastirea Sihastria Voronei, din judetul Botosani, unde se pastreaza moastele Sfantului Cuvios Onufrie, se fac pregatiri intense pentru finalizarea lucrarilor de restaurare a bisericii.
Printele arhimandrit Grigorie Babus s-a nascut la data de 3 iunie 1915 in comuna Teisani, jud. Prahova. La varsta de 13 ani, a intrat ca frate incepator la manastirea prahoveana Cheia, unde era staret unchiul sau, Arhimandritul Grigorie Georgescu
Corala Armonia a fost invitata, in aceasta primavara, sa aduca bucuria muzicii in sufletele credinciosilor catorva parohii romanesti din Toronto, cu piese muzicale dedicate sarbatorii Sfintelor Pasti
Astazi credinciosii ortodocsi si catolici praznuiesc Nasterea Maicii Domnului. Despre acest eveniment nu se vorbeste in Sf. Scriptura, ci doar in scrierile apocrife. Aceasta zi marcheaza hotarul dintre vara si toamna
Cu prilejul hramului din acest an, biserica parohiei Sfantul Cuvios Antonie cel Mare - Curtea Veche, din Bucuresti, aniverseaza 450 de ani de atestare documentara. Momentul va fi sarbatorit de ziua Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, maine, 17 ianuarie 2009
SARBATORILE Care sunt zilele de inchinate lui Hristos? Fiecare Duminica este inchinata pomenirii slavitei Sale invieri sau biruintei Sale in fata mortii. Ce alte mari praznice mai sunt inchinate Domnului nostru Iisus Hristos? Acestea sunt: Nasterea Domnului, Botezul Domnului, Intampinarea Dom
Ortodoxia si avortul Avortul: pozitia Bisericii Fiecare fiinta umana fiind creata de catre Dumnezeu, poarta chipul lui Dumnezeu si primeste darul vietii pentru a-L slavi pe Dumnezeu si a se bucura de comuniunea vesnica cu El. Invatatura crestina insista, asadar, asupra sfinteniei vietii...
Nota autoruluiAs vrea sa spun cateva lucruri legate de cartea despre boala, carte la care am lucrat mai mult decat estimasem. Cand am terminat-o, punand capitolele cap la cap (care sunt fiecare de sine statatoare, pentru a-i da libertatea cititorului sa le parcurga in ordinea in care doreste, in f
Manastirea Brancoveanu 12 iulie 1996 Saptamana trecuta, in 5 iulie, am facut pomenire atunci despre Sf. Atanasie al Athonului, cel care a infiintat cea dintai manastire in Muntele Athos. Cu prilejul acela am amintit unele cuvinte care se spun la Sfantul Munte, unele ganduri pe care le poarta cei d
Fratilor, paziti dragostea, ...
In data de 6 septembrie 1926, au venit ca oaspeti in Chilia Sfantul Gheorghe a parintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Capsala, nu departe de Karyes. Batranul Dionisie descria sosirea lor astfel: "Am venit in 1926 cu inca trei parinti, inclusiv fratele meu mai in varsta, ierodiaconul Ghimnazi
26 Decembrie 1978) Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci n
Catisma a douasprezecea Psalmul 85:Un psalm al lui David, o rugaciune.1. Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi, ca sarac si necajit sunt eu.2. Pazeste sufletul meu, caci cuvios sunt; mantuieste, Dumnezeul meu, pe robul Tau, pe cel ce nadajduieste in Tine.3. Miluieste-ma, Doamne, ca spre Tine...
Legaturile bisericesti ale romanilor cu Tara Sfanta Legaturile tarilor noastre cu Patriarhia Ierusalimului si cu asezamintele bisericesti din cadrul acesteia atesta, pe de o parte, unitatea spirituala care a existat intotdeauna intre Bisericile Ortodoxe, iar pe de alta, scot in relief actiunea de a
In duhul dragostei fratesti Patriarhul Damianos al Ierusalimului in vizita in Romania Patriarhul Damianos al Ierusalimului a trimis mai intai in Romania o misiune, avand in frunte pe mitropolitul Dositei al Sevastiei, care a venit la Bucuresti si s-a infatisat mitropolitului primat. Au mers impr