Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe Preacuviosul Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar
Stramba: manastirea unde Maica Domnului e stareta
Am trăit să aud şi următoarea expresie: Aici, pe locurile astea, şi-a rupt foamea gâtul!. Da, o constatare tristă, autentic românească, făcută pe nişte culmi golaşe de dealuri, în apropierea Zalăului. Ne aflam la Mănăstirea Strâmba, nume ce te duce cu gândul la cine ştie ce str...
Harisma tamaduirilor
Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră harisma tămăduirii bolilor o consecinţă a dragostei. Iar despre aceasta scrie: Cel care a izbutit să dobândească dragostea de oameni cea firească, odată cu omorârea desăvârşită a iubirii de sine, primeşte harisma tămăduirilor.
Un Poet Crestin Modern: T.S. Eliot
De la poezia deziluziei și a dezgustului față de lumea modernă, T.S. Eliot ajunge să scrie Four Quartets, profunde meditații lirice și religioase asupra locului omului în lumea modernă și în relație cu divinitatea, a timpului care numai în Hristos nu se sfârșește. Există poeți...
Limitele etice si spirituale ale puterii omului...
Puterea asupra creaţiei conferită de Dumnezeu omului nu este nelimitată. Omul, în principiu, se poate folosi de toate cele create, dar pentru nevoile sale reale, cele ce-i sunt, adică, cu totul necesare.
Cumpatarea si starea mistica
Cei iniţiaţi obişnuiesc să-i sfătuiască astfel pe ucenci: Dacă ti se arată un înger, fugi de vederea lui, smereşte-te şi spune: Nu sunt vrednic să te vădi. Iar Satanei care a luat chipul lui Hristos, un monah îi zice: Nu vreau sa-L văd pe Hristos aici, ci în altă parte, în viata...
Scrisori. Ioan Alexandru si Justinian Chira
Iubitului meu frate Ion Alexandru, Primind scrisoarea ce mi-ai trimis-o în 26 octombrie 1971, prin care mă întrebi care-i situaţia cu invitaţia ce mi-ai trimis-o în anul trecut, ca să vin să vizitez, împreună cu D-Ta, asezămintele culturale si de artă de acolo, chiar azi am fost la re...
Denia Acatistului Bunei Vestiri
Denia Acatistului Bunei Vestiri se oficiaza anul acesta, vineri, 4 aprilie 2025. Astfel, vineri seara, in saptamana a cincea a Postului Mare, in timpul Utreniei zilei liturgice de sambata, se citeste Imnul Acatist al Maicii Domnului, cunoscut si sub numele de Acatistul Bunei Vestiri. Aceasta Denie...
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță cu bucurie că și în toamna acestui an Sfântul Ioan cel Nou ajunge la parohiile și mănăstirile eparhiei, în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și...
Izvorul Tamaduirii In prima vineri din Saptamana Luminata, ortodocsii praznuiesc Izvorul Tamaduirii. Sarbatoarea dateaza din a doua jumatate a mileniului crestin si este legata de numele Nascatoarei de Dumnezeu, "izvor al bucuriei celei negraite si izgonitoare de boli". Ea aminteste de viitorul i
Izvorul Tamaduirii In prima vineri din Saptamana Luminata, ortodocsii praznuiesc Izvorul Tamaduirii. Sarbatoarea dateaza din a doua jumatate a mileniului crestin si este legata de numele Nascatoarei de Dumnezeu, "izvor al bucuriei celei negraite si izgonitoare de boli". Ea aminteste de viitorul i
Pana in a doua jumatate a secolului al X-lea, Marele Palat a fost obiectul unor adaugiri si refaceri, care i-au modificat simtitor aspectul. Ca si in domeniul arhitecturii religioase, Vasile I a vrut sa arate prin amploarea constructiilor ca domnia lui insemna inceputul
Cel mai insemnat ansamblu de mozaicuri din epoca lui Andronic al II-lea, care ne ajuta sa percepem in chip concret tendintele estetice fundamentale ale renasterii paleologe, este acela pe care logothetul vistieriei generale
Santilie, zeul focului si al soarelui din Panteonul romanesc, este identificat cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleisis din mitologia geto-daca. Sub influenta crestinismului, acesta a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Prooroc Ilie
Regenerarea familiei traditionale - temei al regenerarii vietii satului romanesc in conditia globalizarii contemporane Introducere. Istorici si etnologi, precum Nicolae Iorga si Mehedinti Soveja, dascali ai neamului; poeti si ganditori, precum Octavian Goga si Mircea Vulcanescu, inspirati de un
Dintre multe daruri ce impodobeau personalitatea Parintelui Porfirie, trebuie sa-l amintim si pe acela al tamaduirii a tot felul de boli. Ca parinte duhovnicesc, Batranul avea relatii personale foarte stranse cu fiii sai duhovnicesti si astfel le influenta sufletul, comportamentul si intreaga fiinta
Poarta maramureseana
Poarta maramureseana este unul dintre simbolurile cele mai de pret ale Maramuresului. Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului.
Pestera Apocalipsei din insula Patmos
Pestera Apocalipsei este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe insula greceasca Patmos, alaturi de Manastirea Sfantul Ioan Teologul. Pestera Apocalipsei se afla la jumatatea distantei dintre tarmul marii si manastirea de pe culmea dealului, pe drumul ce leaga intre ele localitatile Chora si...
Nimeni nu e in plus
Parintele duhovnicesc nu ne lasa sa ne intoarcem in tumult. Nu ne poate tine cu forta, dar se roaga pentru noi. El ne indruma cum sa ramanem pe calea luminii. Cum sa ne regasim pe noi insine, cum sa dobandim pacea interioara. Cum sa muncim si cum sa ne rugam. Daca nu avem un indrumator spiritual...
Circul lui Nero, locul martiriului Sfantului Petru
Circul lui Nero a fost locul primei campanii organizate, sustinute de stat, de persecutie publica a crestinilor in anul 65 d.Hr.. Potrivit traditiei, doi ani mai tarziu, Sfantul Apostol Petru si multi alti crestini au dobandit in acest loc cununa muceniceasca.