Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Sfantul Stefan este praznuit de Biserica, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine
Intruparea Fiului lui Dumnezeu reprezinta axa in jurul careia graviteaza istoria omenirii. Cei 2000 de ani de crestinism ce au trecut de la plinirea vremii, cronologic vorbind, s-au calculat de la Nasterea lui Hristos si ca al treilea Mileniu, in care au intrat, apartine tot erei crestine
Obiect de tortura si de groaza pentru pagani, ca si pentru evrei Blestemat este cel ce spanzura pe lemn, Deut. XXI, 23 si Gal. III, 13, Crucea a fost sfintita prin sangele dumnezeiesc scurs pe ea
Atat credinta in Hristos si cat si botezul crestin, ne unesc pe toti in trupul tainic al lui Hristos, incat putem spune asemenea lui Pavel: "Nu mai este iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber ; nu mai este parte barbateasca
Spre sfarsitul cartii sale In tara bioeticii, Etica biomedicala in Statele Unite , Hubert Doucet vorbeste de contributia teologiei in domeniul bioeticii. El mentioneaza intre altele rolul corectiv pe care teologia l-ar putea avea in fata bioeticii secularizate
A facut parte din cateva delegatii sinodale conduse de patriarhul Justinian si a primit numeroase delegatii straine la Iasi sau in cuprinsul Arhiepiscopiei lasilor. Ca membru in Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunarile generale de la New Delhi...
Sa ne apropiem, purtatorilor de lumina, de Hristos, Cel ce a iesit din mormant ca un mire si sa praznuim, impreuna cu cetele iubitoare de praznice, Pastile lui Dumnezeu, cele mantuitoare
Pe 6 octombrie, Biserica il cinsteste pe Sf. Apostol Toma. In limba aramaica, vorbita de evrei pe vremea Mantuitorului
Un lucru este sigur: daca romanii au acum un sfant al lor, veghetor si ajutator, il au datorita constiintei duhovnicesti si stradaniei lucratoare
Potrivit teoriei evolutiei, omul s-a ridicat din salbaticie, si tocmai de aceea cartile il arata pe omul de Cro-Magnon sau pe omul de Neanderthal foarte salbatici la infatisare
Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos este cinstit pe 15 septembrie. In partile de apus ale tarii noastre, in Banat, a cunoscut mireasma sfinteniei, inca din vremea petrecerii sale in lume, unul din ierarhii de aici, mitropolitul Iosif al Timisoarei. Stirile despre viata bisericeasca din...
Sfantul lerarh Teodosie s-a nascut in Tinutul Vrancei. In prima jumatate a veacului al XVII-lea, si, iubind din tinerete viata calugareasca, s-a lepadat de lume si a primit sfantul chip ingeresc al calugariei. Cugetand ziua si noaptea la Legea lui Dumnezeu si deprinzand de la dascalii incercati...
In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias, se va afla in Arhiepiscopia de Alba Iulia, in mai multe orase din Judetele Mures si Alba.
Traditia spune ca Sf. Apostol Toma
Membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au aprobat ieri propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de a trece in randul
Duminica dimineata, in Catedrala Patriarhala, Sfanta Liturghie a fost savarsita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist impreuna cu IPS Andreas Nanakis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, cu IPS Neofit
Taierea imprejur a Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, inceputul anului. Prima zi din an are pentru crestinii ortodocsi o intreita semnificatie: mai intai este praznicul imparatesc al taierii imprejur a Pruncului nascut in ieslea Betleemului, apoi este ziua Sfantului Vasile cel Mare
Astazi, la Liturghia arhiereasca prilejuita de sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva se va face proclamarea canonizarii Mitropolitului Dosoftei.
La aproximativ 2 km spre est fata de Betleem se afla satul Beit Sahour, inconjurat de campii. La 600 m de acest sat se afla locul unde se crede ca se oprisera pastorii, in noaptea nasterii lui Hristos. Vestea le-a fost adusa de un inger, care i-a indemnat sa mearga sa se inchine Mantuitorului lor...
Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, tinerii tineau sau faceau Dragobetele, a explicat etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei. Erau si alte zile in care se sarbatorea Dragobetele: 28 februarie, 1, 3 si 25 martie, zile aflate
Maine se implinesc doi ani de cand mitropolitul Dosoftei al Moldovei a intrat in randul sfintilor. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ier. Dosoftei a avut loc in cadrul Sfintei Liturghii oficiate in Catedrala mitropolitana din Iasi