Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Cel ce doreste sa se mantuiasca trebuie sa fie cu luare aminte la sine. Imprastierea e un lucru firesc pentru fiii lumii, in vreme ce pentru cei duhovnicesti este inceputul relelor.
In aceasta luna, august, avem cinci duminici dedicate, fiecare dintre ele, cate unui fragment din Evanghelii. Sa vedem ce ne-ar putea ele "spune" despre cele doua sfinte taine, spovedania si impartasania, mai ales ca ne aflam in Postul Adormirii Maicii Domnului.
Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim împărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Invierea e un mit. Dumnezeu a murit.
De vreme ce mintea se face în ce fel este cea gândită, după filozoful Aristotel, şi se vopseşte şi se face în acel fel (adică după lucrare, nu după fiinţă), în ce fel sunt cele văzute, după cuviosul Petru Damaschinul şi după dumnezeiescul Callist? Pentru aceasta, văzând săvâr...
In incercarea mea de a le vorbi tinerilor despre Hristos, m-am izbit de un raspuns repetat. Indiferent de tema discutata, liceenii imi spuneau ca "Dumnezeu este un baiat de cartier." Acum cativa ani am dezvoltat aceasta idee, acum e mai potrivit sa o las asa, cum o canta "mafiotii". In periplul meu...
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Am facut un pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani". Batranul zice: "E mult". Fratele ii zice: "Dar un an?". Batranul, iarasi: "E mult". Cei care erau de fata zic: "Patruzeci de zile?". El raspunde: "E mult" si continua
Mantuitorul stabileste o relatie intre suferintele trupesti si pacate. Dupa vindecarea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda ii spune acestuia: Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau
In cele ce urmeaza, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum ii invata dracii pe oameni sa amane pocainta. Era un calugar pustnic, ascet mare in pustie in partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani. S-a rugat lui Dumnezeu cativa ani de zile. Doamne, sa-mi arati...
Marea taina a iubirii este unirea pe care ea o realizeaza intre cei ce se iubesc, fara desfiintarea lor ca subiecte libere. Legatura stabilita de iubire nu consta numai in faptul ca cei ce se iubesc cugeta cu placere unul la altul, asadar in orientarea intentiei fiecaruia spre celalalt, ci in...
Petre Tutea a implinit astazi 88 de ani. Nu da importanta evenimentului, insa vin cativa tineri care incearca sa-i ofere o bucurie pe care el nu o are. Varsta nu-l bucura; varstele lumii da, insa nu a lui, care se simte din ce in ce mai depasit de ritmurile
Dimitrie Cantemir s-a nascut in 1673. Era fiul domnului Moldovei, Constantin Cantemir. Inzestrarea sa exceptionala s-a manifestat de timpuriu, astfel ca parintele sau
Cuvantul sanskrit pentru geneza srishti, nu sugereaza o aducere la viata din nimic, ci emanatie, eliberare; o iesire a universului din Brahman; conceptul de creatie ex nihilo este strain acestei gandiri. Lumea este o emanatie din Brahman, dar nu ca entitate separata
O lupta contra diavolului, contra lumii si contra lui insusi. Obisnuinta reculegerii, iubirea retragerii, o atentie statornica asupra vorbelor, cugetarilor si simtamintelor sale, pazirea cu credinta a dorintii si a celor mai umilite indeltniciri, scutesc de mari ispite si atrag harurile Cerului.
Voi prezenta anumite faţete ale vieţii Sfântului Siluan Athonitul, aşa cum au fost ele surprinse de Părintele Sofronie Saharov, din care reiese în chip limpede ce este tămăduirea şi cum poate fi ea dobândită. In cazul Sfântului Siluan vedem că, deşi a trăit o viaţă lumeasc...
Părintele Casian s-a născut la data de 9 aprilie 1904, în satul Vitanovaţ. La botez a primit numele Slavko. A fost cel mai mic dintre copiii Iui Miladin şi ai Boricăi. A avut o soră şi trei fraţi. Mai întâi a murit tatăl Miladin. Slavko avea atunci jumătate de an. Mama sa, Borica, a...
Din păcate, în ziua de azi, mulţi văd Biserica dintr-o perspectivă morală, socială şi religioasă; în concepţia lor, oamenii trebuie să devină morali, buni cetăţeni şi buni familişti, să meargă la biserică, ca să trăiască bine şi aici, dar şi după moarte să-L îmbuneze pe...
Fiecare este chemat să se nevoiască şi să se lupte conform cu locul în care a fost aşezat şi în modul cel mai potrivit. După Sfântul Apostol Pavel: Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la...
De ce si pentru ce trebuie sa credem in Dumnezeu, pentru ce-L marturisim? Cei mai multi nu pot sa inteleaga de ce ne cere Dumnezeu noua aceste lucruri, zicand ca Dumnezeu ne-a creat si tot El ne-a dat gusturile, instinctele si inclinarile noastre, cautand aici o nedreptate si o contrazicere.
Nu trebuie sa deznadajduim, daca nu suntem cum se cuvine sa fim. Rau este ca ai pacatuit, omule ! Dar de ce nedreptatesti pe Dumnezeu si-L socotesti neputincios din nestiinta ? Oare nu poate sa mantuiasca sufletul tau Cel ce a facut pentru tine lumea cea atat de mare, pe care tu o vezi ? Iar de...
Degeaba aruncati cu zaruri din Ursita,
Sa regasiti in astre o veste potrivita
La anul nou, stiu bine, cum imi zicea strabunul,
Se deschidea tot cerul, de lumina pamantul.