De ce si pentru ce trebuie sa credem in Dumnezeu, pentru ce-L marturisim?
Cei mai multi nu pot sa inteleaga de ce ne cere Dumnezeu noua aceste lucruri, zicand ca Dumnezeu ne-a creat si tot EL ne-a dat gusturile, instinctele si inclinarile noastre, cautand aici o nedreptate si o contrazicere.
De ce ii cere Dumnezeu omului, este ptr ca omul, ii mai presus de animale, mai inalt decat toate vietuitoarele, este inzestrat cu suflet nemuritor care a fost dat de Dumnezeu, pt ca este faptura inteligenta si rationala. Animalul nu are decat viata simturilor; pt el o viata superioara nu exista. Numai omul poseda o indoita viata, avand duh, suflet si trup. Are o viata trupeasca si sufleteasca si in aceasta lume trebuie sadesavarseasca si sa-si dezvolte in buna intelegere si armonie toate facultatile de ajutorare a vietii sufletesti si trupesti.
Renuntarea la cerintele care sunt contra legii lui Dumnezeu este obligatorie, ptr ca astfel omul nu se poate desavarsi, nu se poate dezvolta sufletul lui ca sa se mantuiasca.
Priviti-L pe acest Dumnezeu, priviti-L in ieslea din Betleem, caci din iubire ptr noi a ales ca palat o pestera, ca leagan o iesle, iar ca cetateni ai palatului niste animale fara ratiune!
Priviti-L cum strabate orasele si satele din Iudeea, descult si cu capul descoperit, raspandind pretutindeni binefaceri si primind in schimb hule si insulte de la oameni nerecunoscatori. il vedem silit sa sufere calomnia,prigoanele si chiar sa fuga din fata numerosilor vrajmasi care cautau sa-L prinda si sa-L omoare.
Priviti-L mai cu seama in tristul Sau Sfarsit, reamintiti-va chinul Patimilor Sale! Faceti o calatorie si descoperiti inimilor voastre drumul cel dureros din Gradina Ghetsimani unde S-a rugat cu lacrimi de sange si pana la Golgota, cu Crucea in spate. Sa ne amintim cum s-a lepadat de EL unul din ucenicii Sai, iar altul L-a vandut! Cum a fost batjocorit si supus la cele mai barbare chinuri; cum si-a varsat si cea din urma picatura de sange ptr mantuirea noastra.
A purtat o coroana de maracini pe cap de dragul nostru, ca sa ne rascumpere.
Mult mai vrednici de compatimit suntem noi, crestinii care nu stim pretul cel mare, adica valoarea unui suflet inaintea lui Dumnezeu! Caci doar pentru acest suflet Fiul lui Dumnezeu S-a pogorat la noi, S-a smerit, a patimit, a primit sa moara, numai sa-l mantuiasca, sa-l rascumpere, sa-l scoata de la osanda cea de veci.
Imi amintesc de o istorioara care, intr-o mica masura, ar putea sa ne faca sa intelegem Jertfa cea mare a Fiului lui Dumnezeu.
*
Intr-un sat sarman traia o vaduva si avea un singur fiu. Acesta a cazut in pacatul furtului. intr-o zi a furat niste pasari si in vremea aceea furtul era aspru condamnat, cu multi ani de inchisoare. Fiind prins si condamnat la inchisoare, mama avea dreptul sa plateasca o suma de bani ca sa fie eliberat. Biata mama, biata batrana, neavand cu ce plati, muncea din zi si pana-n noapte diferite munci grele, ca sa-si castige bani sa-si poata elibera feciorul de la inchisoare. Ce nu face o mama ptr copilul ei ?!
Plangea, plangea si cu lacrimi pe obraz muncea pe la toti strainii, ca sa castige bani. Dupa ce a platit datoria, baiatul a scapat de la inchisoare. Cand a venit acasa si a vazut-o pe mama lui cu lacrimi in ochi, i-a sarutat mainile. Cand priveste mai bine la mainile mamei, le vede jupuite, cu bataturi si zgarieturi, caci amandoua mainile erau pline de rani sangerande.
Baiatul ingrozit si cu lacrimi in ochi, o intreba:
- Ce e cu mainile tale, scumpa mama, de sunt asa de ranite?
Iar mama raspunse:
- Mainile acestea, baiatul mamei, au muncit din zi pana-n noapte, sa stranga banisorii pe care i-am platit ca sa fii salvat tu de la inchisoare!
Atunci baiatul, cu multa cainta, a cazut in genunchi si cu lacrimi siroind pe obraz, plangea, iar cu mainile lui mangaia mainile mamei, ranite ptr nebunia si pacatul lui si zicea:
- O, scumpa mea mama, de acum nu voi mai gresi si voi fi un copil ascultator si recunoscator pana la moarte!
*
Asa, am putea sa ne gandim ca asemenea acestor maini sunt mainile sangerande, ranite de piroane ale Scumpului nostru Mantuitor, IISUS HRISTOS, care au fost strapunse ptr pacatele noastre, ptr nebunia noastra, pentru ca sa ne salveze de la inchisoare, caci eram condamnati pe veci in temnitele iadului.
Sa facem si noicum a facut copilul acestei mame. Sa ingenunchemin fata CRUCII lui IISUS si cu lacrimi sa-L RUGAM sa ne ierte de pacate. Ceea ce avem noi de facut este sa-L urmam, sa mergem pe urmele Lui, Sa-I ascultam chemarea, caci nu ne obliga, ci ne spune frumos zicand: ”Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze!”
Fara lepadarea de sine si fara cruce nu putem lupta, nu putem sa ne mantuim cand, in lumea aceasta avem de luptat in fiecare zi si in fiecare clipa cu duhurile intunericului care se razboiesc cu noi pe toate caile, ca sa ne fac robi ai pacatului, ai iadului. Daca noi nu vrem sa-L IUBIM, nu intelegem cat a facut EL ptr noi si suntem nesimtitori la dragostea Lui.
Avem cruce la gat si diavolul pe limba. Pe IISUS il injuram si pe diavol il bucuram. Pe buna dreptate va putea zice: ”Duceti-va blestematilor, voi toti, care n-ati voit sa M- ascultati, sa Ma iubiti si sa veniti la Mine ptr binele vostru!”
Florentina
andriesei florentina
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.