Natura omului in hinduism
Cuvantul sanskrit pentru geneza srishti, nu sugereaza o aducere la viata din nimic, ci emanatie, eliberare; o iesire a universului din Brahman; conceptul de creatie ex nihilo este strain acestei gandiri. Lumea este o emanatie din Brahman, dar nu ca entitate separata, caci singura realitate este doar Brahman.
Legatura fiintiala dintre om si univers, pe de o parte, si Atman, pe de alta parte, este ilustrata intr-un mod plastic de imnul creatiei din Aitareya Upanishad, unde aflam ca Atman formeaza lumea de sus si cea de jos, dupa care emana stapanitorii lumii. In acest scop el produce un om cosmic, purusa. Ca rezultat al actului sau meditativ, ia nastere gura, iar din vorbire zeul focului. Apoi i s-au deschis narile din care a iesit viata si suflul vietii (prana), din care apare aerul. Din ochi apare vederea, acelasi lucru se intampla si cu alte organe: urechile, pielea, inima, ombilicul si impreuna cu acestea au luat fiinta din minte si zeii simturilor. Atman le da drept lacas o vaca si apoi un cal. Zeii sunt nemultumiti. Pentru a-i satisface, Atman le da in cele din urma drept lacas pe om, iar ei se declara multumiti. Asa devin simturile si mintea omului lacasuri ale zeilor lumii.
Cum a format Atman pe om ? Motivele formarii omului sunt descrise ca fiind kama (dorinta, vointa), kratu (jertfa) si tapas (pocainta).
Atman a dorit, a voit, s-a pocait si a adus jertfa cu scopul precis de a aduce la existenta pe om. Omul ramane rezultatul lucrarii lui Atman.
Sistemele filozofice de mai tarziu, (locul cel mai de seama il ocupa Advaita Vedanta al lui Sankara), au speculat cu multa meticulozitate corelatia dintre natura psihica a omului si lumea fizica din afara si Brahman ca principiu creator, ca singura realitate existenta.
Lumea empirica este o emanatie a lui Brahman intr-o succesiune infinita de acte producatoare si reabsorbtii. Aceasta producere eterna este o necesitate morala si nu are loc ca act de glorificare a lui Dumnezeu. Lumea nu este decat o iluzie (maya), un miraj sau un vis. Adevarata esenta a lumii poate fi cunoscuta prin introspectie, in contextul careia sufletul devine constient de realitatea infinita, atemporala, aspatiala si fara de schimbare a lui Brahman.
Sufletul individual (jiva atman) este unul si acelasi cu Brahman, supremul suflet si poseda nemurirea, omniprezenta etc., la fel ca Brahman. Aceste atribute divine sunt, insa, ascunse, asa cum focul sta ascuns in lemne, si se vor face simtite doar atunci cand omul ajunge la suprema eliberare din ignoranta fiintiala (avidya) si din lantul intruparilor. Brahman cel nelimitat si unul apare ca suflet individual, limitat si multiplu, in virtutea principiului creator iluzoriu, maya, care rezulta in individualizare (ahamkara). La baza acestei individualizari se afla determinarea morala, care este un adevarat complex de cunostinte (vidya), fapte (karma) si trairi (prajna). Cum apar avidya sau maya ca principii formatoare, Sankara nu ne da nici o sugestie. Totul se rezuma la samsara sau legea intruparilor. Gandirea indiana nu se preocupa de un inceput al inceputurilor, acesta neexistind in principiu. Omul in conditia sa actuala este un rezultat al faptelor sale dintr-o viata anterioara. Acest lucru este valabil in cazul intregii existente.
-
Originea omului
Publicat in : Lumea vazuta -
Originea omului in budism
Publicat in : Budism -
Notiunea de suflet si trup in Egiptul antic
Publicat in : Egiptul antic -
Morala ortodoxa - o morala a existentei, nu a legilor
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.