Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 22 februarie 2015, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a lăsatului sec de brânză. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei
Parascheva s-a născut în satul Epivata, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea. Despre părinţii Cuvioasei Parascheva ştim doar că aceştia, oameni înstăriţi şi buni creştini, au mai avut un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de mir, episcopul Maditelor.
Most - Podul este o poveste a zilelor noastre, pe cat de veche, pe atat de actuala, in care ni se infatiseaza, in toata simplitatea si profunzimea ei, dragostea dintre un tata si un fiu. Cat de jertfelnic sau de egoist iubim
A vorbi despre iubirea crestina inseamna, de fapt, a vorbi despre Dumnezeu si este, desigur, un demers initiatic ce presupune, pe de o parte, o experienta duhovniceasca in duh si adevar pe care doar putini o au, pe de alta parte, o cunoastere aprofundata a teologhisirii subiectelor principale
Iubirea lui Dumnezeu, de care se bucura sfintii, fiind iubirea celor trei Persoane dumnezeiesti desavarsit unite, nu se poate sa nu produca in ei si o iubire intreolalta, mai ales ca ei sunt impreuna recapitulati in Hristos
A marturisi poate deveni un act de curaj. A marturisi dreapta credinta ortodoxa poate insemna un act de intelepciune si de luciditate. A marturisi iubirea fata de Hristos, a marturisi adevarul, inseamna, poate insemna mai mult decat cuvinte rostite, scrise, undeva, pe o coala de hartie sau in...
Adevarata iubire de sine si adevarata mila de sine, pe care omul le poate manifesta spre mantuirea si nu spre pierderea sa, sunt acelea care vin in intampinarea iubirii si milei dumnezeiesti fata de el. Sunt raspunsul oferit lui Dumnezeu, nu raspunsul oferit indemnului Satanei care ne deschide...
Dumnezeu este de necuprins, este mai presus de ceea ce mintea noastră poate concepe. Totuşi, cea mai scurtă şi cea mai adecvată definiţie a lui Dumnezeu ar fi aceea a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire
Fericita este mintea care a trecut peste toate lucrurile si se desfateaza neincetat de frumusetea dumnezeiasca“, ne spune Sf. Maxim Marturisitorul. Depasind situarea dependenta, insistand cu durere si hotarare pe calea jertfei si a crucii lui Hristos, omul ajunge la intalnirea ultima a iubirii...
Hotărârea de-a construi un viitor nu doar alături, ci împreună cu celălalt pleacă de la o intuiţie, nemijlocită: îmi place chipul, mi-e dragă vocea, mă încântă. Dacă timpul este o valoare în sine, atunci momentul estetic al iubirii trebuie dublat de o acţiune morală. Iubirea nu e...
Sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă desfătez înăuntrul meu. Deşi în afară arăt o oarecare smerenie
În creştinism, milostenia este definitorie pentru viaţa credincioşilor în perspectiva mântuirii. Învăţătura de credinţă defineşte milostenia ca faptă a îndurării creştine care îşi are izvorul în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Ea se face văzută prin ajutorarea cu cele...
Cineva afirma ca a spune altei persoane “Te iubesc!”, ar corespunde cu “Tu nu vei muri niciodata!”. Altfel spus, prin aceasta marturisire a dragostei, trimiti de fiecare data la invesnicirea acelei persoane, pentru ca o consideri unica si irepetabila. Mi-a placut mult “erminia” acestei...
Dragostea. Sentiment complex, care are multe laturi. Framantari si bucurii, agonie si extaz, cam acestea sunt limitele ei de exprimare. Dar cum o poti masura? Statistic vorbind, dragostea reala a romanilor valoreaza fix 5 lei.
Distinctia intre sexe isi are originea in natura, dar nu se identifica cu natura, asa cum nu se identifica nici cu ipostasul omului. Este si aceasta una din energiile naturii, unul din modurile in care este activata realitatea existentiala a naturii, caracterul unic, neasemanat si irepetabil
Crestinatatea este cea care depaseste intelegerea casatoriei ca simpla asociere in vederea urmaririi unui tel comun si o inalta la demnitatea de taina, o imagine in oglinda, desigur pastrand proportiile, a logodnei dintre Hristos si Biserica
Doar un om mort sufleteste vede moartea trupeasca drept o solutie in aparentele probleme ale vietii. Cand omul nu crede in nemurirea sufletului, atunci el se raporteaza la viata doar trupeste, in momentele mai grele ale vietii, moartea lui sau a celorlalti, aparand ca o solutie ca oricare alta.
Îndemnul 'continuaţi să fiţi îngăduitori şi iertători unii cu alţii!' al Sfântului Apostol Pavel adresat colosenilor acum, mai bine de două milenii, într-una din epistolele sale, nu şi-a pierdut sensul. Mai mult, îndemnul Apostolului Pavel este un strigăt, un semnal de alarm
In gestica, rolul cel mai important, cel mai dinamic, cel mai lucrator il au mainile, mai mult sau mai putin dependent sau chiar independent de cuvant. Planarea mainilor, in varii situatii, intru supunere, poate fi un spectacol fascinant si revelator. Prin mana coboara „vizibil" binecuvantarile...
Viata intru Hristos este o lupta, este o lupta intru asemanarea cu El. Intotdeauna cand incercam sa renuntam la omul cel vechi si sa ne imbracam intru cel nou, toata fiinta noastra este supusa unei tensiuni, unei schimbari toatale, unei nasteri din nou. Noua existenta nu este nici usoara, nici...