Într-o lume normală, cumpătarea nu este doar o virtute de dobândit, ci starea noastră firească de a fi, pe care Sfântul Antonie cel Mare o numește şi „dreaptă judecată”.
În ea se cuprinde chemarea lui Dumnezeu de a fi desâvârșiți în Duhul Său, adică de a fi stăpâni asupra noastră.
Asta înseamnă să nu fim „stăpâniți” nici de patimi, nici de lume, care încearcă tot mai mult să ne învețe cum să trăim „sănătos”, cum să „iubim”, cum să fim „fericiți” și „liberi”, cum să gândim, să vorbim și să simțim, dar nu potrivit alegerilor noastre conștiente, ci în conformitate cu ceea ce ni se sugerează că este „bine” și „adevărat”.
În acest context, motivul pentru care „luptăm” nu este să schimbăm lumea, ci să nu lăsăm lumea să ne schimbe pe noi, adică să rămânem neclintiți în Hristos Dumnezeu.
Dreapta socotință este „calea împărătească” de urmat, pentru că pășind în mod statornic pe această „cărare strâmtă” ne eliberăm, prin lucrarea harului lui Dumnezeu, de excesele care ne-au transformat în robi ai materiei și ai ideologiilor mincinoase care ne conduc viața.
Creștinismul nu este „perimat”, nici creștinii nu sunt „retrograzi” ori „potrivnici” progresului societăților, așa cum strigă unii...
Să luăm ca punct de referință viața Sfântului Paisie Aghioritul (1924-1994), un sfânt care nu a fost niciodată împotriva civilizaţiei.
Din contră, Cuviosul Paisie a încercat să ne convingă că civilizația nu trebuie să ne stăpânească, ci noi trebuie s-o stăpânim pe ea.
Orice creștin care se declară „practicant”, ar trebui să fie stăpân asupra produselor alimentare, a obiectelor de tot felul, şi să le folosească cu cumpătare, ca astfel să-şi poată orienta întreaga energie spre nevoinţa ascetică, spre lucrarea mântuitoare.
Altfel, nu are rost să mai vorbim despre viaţa duhovnicească, care este străină de confort, de comoditate și de îmbuibare, pentru că „duhovnicesc” este cel care se folosește de cele necesare vieții doar ca trebuințe firești.
Părintele Augustin Kandiotis ne arată care sunt roadele lipsei de cumpătare, a „nesațiului”, specifice societăților postmoderniste: „Cel robit bunurilor materiale e stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că tremură şi ca să nu piardă cele materiale, şi ca să nu i se ia sufletul”.
În felul acesta noi, oamenii, care suntem, prin darul lui Dumnezeu, „coroana creației”, am reușit să construim o lume tot mai străină de Dumnezeu.
Și ne mirăm, cum de întreaga creație a lui Dumnezeu s-a întors împotriva noastră: incendii, cutremure, inundații, vijelii,..., animale care ne atacă...
Acestea sunt efectele vizibile a ceea ce economiștii numesc „societăți de consum” - o lume marcată de risipă, de pierdere de timp, de bani cheltuiți fără măsură pe mâncare, băutură, vestimentație, obiecte de tot felul, distracții, călătorii fără sens...
Iată și „dogma consumului”, inoculată în mințile tuturor, prin reclame persuasive, în fond niște minciuni frumos ambalate: cu cât cheltuiești mai mult, cu atât ai un nivel de viață mai înalt!
În felul acesta, multe lucruri de prisos, care sunt inutile, au devenit peste noapte „necesare”, și tot mai mulți se plâng de o așa-zisă „sărăcie”.
Filosoful grec Socrate spunea: „Cu cât cineva are mai puține nevoi, cu atât se apropie mai mult de dumnezeiesc”, pentru că dumnezeiescul este independent, de sine stătător și nu are nevoie de nimic.
Am ajuns să evaluăm bunăstarea și nivelul de trai al oamenilor în funcție de cât „devorăm” și risipim, în niciun caz după cât de cumpătați și cu dreaptă socotință suntem.
Și de aici impresia falsă, potrivit căreia popoarele care cheltuiesc mult și se „scaldă” în huzur sunt „dezvoltate”, în vreme ce popoarele care nu cheltuiesc sunt „subdezvoltate”.
Realitatea ne arată altceva: cei care consumă irațional se îndatorează și ajung la imposibilitatea de a-și plăti datoriilor acumulate, în timp ce persoanele și implicit popoarele care trăiesc cu simplitate firească, acelea progresează (Părintele Augustin Kandiotis).
Iată și cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca un „corolar”:
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte” (I Corinteni 6, 12-13).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Despre discernamant si stravedere
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Nu sunt eretic
Publicat in : Pilda zilei
-
Discernamant, competente si confuzii
Publicat in : Editoriale -
Cum putem dobandi discernamant in alegerea lucrurilor de folos pentru viata noastra?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.