Catre calugarii care vietuiesc chinovitic

• « Inapoi
• Inainte »

Catre calugarii care vietuiesc chinovitic

Asadar, am vorbit mai inainte, atat cat a fost posibil, pentru fiecare ascet si pentru cel care a imbratisat viata retrasa, cum, anume, trebuie sa exercite sufletul spre ce este bun si sa indrumeze trupul spre ceea ce se cuvine, pentru ca sa poata sa imprime in noi pe filosoful (inteleptul) desavarsit. Totusi fiindca mai multi asceti traiesc in chinovii (mai multi la un loc), unde indeamna unul sufletul celuilalt catre virtute si prin compararea faptelor se indeamna spre desavarsire morala, am socotit ca este drept sa-i indrumam si pe acestia prin cuvinte. Dar trebuie sa cunoasca intai cat de mare si de important este bunul pe care il urmaresc si dupa aceea sa primeasca indemnul catre acest bun, ca sa dovedeasca bunavointa  si ravna corespunzatoare importantei faptului. La inceput, asadar, se intorc la bunul dupa natura, pentru ca imbratiseaza comuniunea si vietuirea impreuna. Caci comuniune perfecta de viata, dupa mine, exista acolo unde nu mai sunt proprietari, contradictiile de pareri au disparut, iar orice tulburare si contestare si cearta au fost indepartate, si unde toate sunt comune; inimile, cugetele, trupurile si acele prin care se hranesc si se ingrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comuna este mantuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde multi formeaza unul si unul nu este singur, ci in mai multi.

Ce poate sa fie egal cu acest fel de viata? Ce este mai fericit? Ce este mai pretios decat reunirea si unirea? Ce este mai placut decat combinarea caracterelor si sufletelor? Oameni de neamuri diferite si din tari diferite au actionat si s-au unit intr-o atat de desavarsita unitate, incat sa poata fi socotiti un suflet in multe trupuri, si trupurile multe sa apara ca organe ale unui singur cuget. Cel slab la trup are pe multi care il ajuta cu bunavointa; cel bolnav si abatut cu sufletul are pe multi care il ingrijesc si il redreseaza. Sunt deopotriva robi unul altuia, sunt stapani unii altora si cu libertate de neinvins se straduiesc sa-si dovedeasca reciproc cea mai desavarsita slujire, pe care n-a reusit s-o produca vreo nenorocire de forta majora (calamitate), care provoaca multa neliniste celor care conduc, dar a fost infaptuita cu placere de libertatea de opinie; pentru ca dragostea supune pe cei liberi unul altuia, si asigura libertatea fiecaruia cu alegere personala. Asemenea  acestora ne-a voit Dumnezeu dintru inceput si asemenea lor ne-a creat.

Acestia ne reamintesc vechiul bun, pentru ca trec in umbra pacatul protoparintelui Adam; caci n-ar exista impartiri si neintelegeri intre oameni daca pacatul n-ar fi impartit firea in doua. Asadar, acestia sunt imitatori adevarati ai Mantuitorului si ai vietii Lui dupa trup. Caci, precum Acela, formand un tot cu ucenicii, a facut toate comune si pe Sine - Apostolilor, la fel si acestia, cati observa desigur cat mai corect buna randuiala a vietii - imita cu exactitate viata Apostolilor si a Domnului. Acestia ravnesc viata ingerilor, pazind ca si aceia, cu exactitate viata in comun. La ingeri nu exista cearta, nici discutie, nici contradictie. Toate apartin fiecaruia si toti inmagazineaza pentru ei insisi toate bunurile. Caci bogatia ingerilor nu este materie care se descrie, care sa se faca bucati, daca ar trebui sa se imparta la mai multi, ci este creatie nemateriala, bogatie a mintii.

Si pentru aceasta, bunurile raman intregi ca ale fiecaruia si pe toti ii fac bogati deopotriva, fiind indiscutabil socotite ca o realizare proprie a lor. Caci contemplarea celui mai inalt bun si posesia celei mai clare dintre virtuti este agoniseala (comoara) ingerilor, catre care este ingaduit tuturor sa priveasca si fiecare sa ia intreaga cunoastere si posesie a lor. Asemenea acestora sunt ascetii adevarati; ei nu urmaresc cele pamantesti, ei cauta cele ceresti, si toti, fiecare in parte, dobandesc intreg acest tezaur pentru ei in sisi prin distribuire care nu separa in parti. Caci este vorba de posesia virtu tii si de bogatia faptelor si de lacomia vrednica de lauda si de rapire fara (a provoca) varsare de lacrimi si de lacomia care se incununeaza, unde cel care nu este harnic este vinovat. Toti rapesc si nimeni nu este pagubit si pentru aceasta pacea este rasplatita (premiata) cu bogatia.

Acestia rapesc de la inaintasi bunurile imparatiei anuntate, pentru ca prezinta viata lor virtuoasa si comuniunea lor cu o copie exacta a felului de viata si a situatiei de dincolo. Acestia au realizat saracia in mod desavarsit pentru ca nu au nimic propriu, ci toate apartin tuturor. Acestia au aratat cu intelepciune cat de mari bunuri ne-a adus intruparea Mantuitorului, pentru ca firea dubla a oamenilor, care a fost facuta bucati a fost readusa, atat cat a depins de ei, la ea insasi si la Dumnezeu. Pentru ca acesta a fost, pe scurt, scopul coborarii dupa trup a Mantuitorului: sa readuca firea omeneasca la ea insasi si la El; si dupa ce va sterge reaua impartire in doua, sa restabileasca vechea unire, asa cum un foarte bun doctor reuneste prin remedii salvatoare corpul care a fost despartit in multe parti.

Am relatat acestea, nu ca sa arat dorinta mea de glorie si sa inalt prin cuvinte realizarile celor care vietuiesc chinovitic (caci cuvintele nu au putere atat de mare, incat sa laude lucrurile mari, ci mai degraba sa le umbreasca prin slabiciunea expunerii), ci ca sa relatez dupa putere si sa arat multimea si marimea realizarii. Caci ce ar putea sa ajunga la egalitate, prin comparatie cu acest bun? Pentru ca, acolo unde exista un tata care imita pe Tatal ceresc si multi copii care se straduiesc cu ravna sa se depaseasca unul pe altul prin acte de condescendenta fata de intaistatator, acolo copiii traiesc in buna intelegere intre ei si primesc pe tata cu faptele lor virtuoase, fara sa atribuie firii cauza vietuirii impreuna, ci pentru ca implinesc cuvantul indrumator si pazitor al vietuirii in comun mai sigur decat firea si pentru ca se tin uniti prin legatura Sfantului Duh. Asadar, cu ce chip din lume ar putea sa fie reprezentata puterea (acestei) realizari? Cu nici un chip de pe pamant; singur chipul cel de sus ramane. Tatal Cel de sus este calm, fara pasiune, si El ii atrage pe toti (numai cu cuvantul).

Copiii Tatalui de sus nu sunt intinati; curatenia i-a facut fii si pe acestia. Dragostea uneste cele de sus; dragostea i-a unit si pe acestia intre ei. In realitate, insusi diavolul depune armele in fata acestei falange, pentru ca este insuficient pentru atat de multi luptatori, care se randuiesc in ordine de lupta impotriva lui bine inarmati si reuniti, dar atat de bine stransi intre ei, prin dragoste si protejati de Duhul (Sfant), ca un baraj, incat nici cea mai mica dintre sagetile lui nu reuseste sa se strecoare. Ia aminte, impreuna cu mine la lupta cu suflet unit a celor sapte Macabei si vei gasi ca acestia erau uniti mai cald. Referindu-se la acestia, proorocul David a exclamat in psalmi: "Iata acum ce este bun si ce este frumos decat numai a locui fratii impreuna", si intelegea prin "bun", viata stimata si prin "frumos", placerea care ia nastere din buna intelegere si din unire. Toti cati traiesc aceasta viata cu exactitate, mi se pare ca imita cea mai inalta virtute.

• « Inapoi
• Inainte »