Nu se cuvine sa aiba loc iesiri dese si necontrolate

• « Inapoi
• Inainte »

Nu se cuvine sa aiba loc iesiri dese si necontrolate

Nu se cuvine nici sub motivul vizitarii si intalnirii fratilor sa aiba loc iesiri multe si dese, (pentru ca si aceasta este o inventie diavoleasca, din moment ce cu acest procedeu se straduieste vrajmasul sa slabeasca statornicia noastra si disciplina vietii si sa ne arunce in iubirea de placeri si in ganduri dezordonate), ci sa ne intretinem cu noi insine in liniste si sa reflectam ca sa indreptam pacatele sufletului. Caci cel care a parasit de curand lumea cu firea ei este intr-adevar demn de lauda pentru inclinarea lui spre cele bune, dar n-a ajuns totusi desavarsit in virtuti, ci adeseori nu este in stare sa conceapa modul savarsirii lor, ci este nevoie sa se cerceteze pe sine in liniste, ca sa vada bine pasiunile si pornirile dezordonate ale sufletului si sa lupte cu curaj impotriva lor si sa indrepte cu ganduri mai bune pe cele dezordonate; pentru ca ordinea sufletului este conditia virtutii.

Asadar, cel care voiajeaza continuu si trece dintr-o parte intr-alta, cel care totdeauna risipeste si distruge atasarea si concentrarea sufletului si se obisnuieste putin cate putin sa se intoarca spre placerile trupului, cum va putea sa se vada pe sine clar sau sa cunoasca pe cele ce nu sunt bune sau sa le indrume pe acestea spre ceea ce se cuvine, in timp ce el inca atata sufletul spre placeri violente?

Se cuvine, asadar, ca fiecare sa ramana linistit si sa-si treaca timpul in mod obisnuit in propria-i locuinta, ca sa aiba aceasta ca dovada a curateniei lui; sa nu se inchida insa complet, ci sa si iasa cand este nevoie, insa in mod deschis, incat sa nu-si creeze probleme de  constiinta, ci sa viziteze pe cei mai buni si mai de folos frati prin austeritatea vietii lor, luand exemple de virtuti din intalnire folositoare, iesind asa cum am spus, cu masura si intr-un mod de nereprosat. Pentru ca adeseori iesirea, dupa ce inlatura neglijenta ce se instalase in suflet si procura oarecare reconfortare si usurare insufla buna dispozitie pentru reluarea luptelor pentru pietate.

Dar daca cineva se mandreste ca nu iese din camera, sa stie ca se mandreste pentru un lucru sec. Caci nici neiesirea nu este buna de la sine nici iesirea din timp in timp nu face bine sau rau, ci atasarea sigura si neclatinata la bine constituie un lucru important, dupa cum contrariul, nestatornicia, constituie un lucru rau. Dar daca cineva stabileste in mod sigur binele in sufletul lui si prin exercitare indelungata dobandeste experienta conducerii pasiunilor si tempereaza neinfranarile trupesti si pune stapanire pe dereglarile sufletesti, iar prin curajul pe care i-l da  controlul asupra gandului, ar dori sa iasa mai des, spre a face bine si sa viziteze pe frati, acesta are un motiv in plus sa iasa, pentru ca punand lumanarea in sfesnic, sa procure tuturor lumina indrumarii faptelor bune; numai daca ar avea curajul, ca si prin vorba si prin fapta, sa se arate pe sine celor cu care se intretine ca scoala a virtutilor; astfel se va salva si pe sine, precum a spus Apostolul: "ca nu cumva altora propovaduind, eu insumi sa ma fac netrebnic". 

• « Inapoi
• Inainte »