Despre fariseism

Si atunci, daca ai rabdare, ai castigat pe fratele tau dupa cuvantul Scripturii care spune: "Dragostea toate le rabda, dragostea toate le crede, dragostea toate le iarta, dragostea nu se mandreste, nu se trufeste, nu tine minte raul, nu cauta ale sale. Dragostea nu piere niciodata". Iar in a sasea epistola care se citeste la Sfantul Maslu iarasi se spune: "Daca traim in Duh, in Duh sa si umblam, nu iubitori de marire desarta, nu pizmuindu-ne unii pe altii, nu urandu-ne unii pe altii, ci voi cei tari sfatuiti pe cei slabi, luand seama la voi sa nu cadeti, ca asa sa se implineasca legea lui Hristos".

- Crestinii trebuie sa dea dovada de dragoste...

- Partidul conservator din biserica trebuie sa-si puna cu toata dragostea si evlavia problema venirii celui nou in biserica, pentru a-l atrage. Oamenii se smintesc si nu vin in biserica nu pentru ca slujba e prea lunga, nici pentru ca taxa e prea mare, nici pentru ca partidul conservator isi depaseste uneori limitele. Mai este o scuza: "Am trait in vremea comunismului..." Pe vremea comunismului, la nici una dintre usile bisericii nu stateau ostasii cu mitraliere.

Inainte de legea comunismului, ai avut legea familiei, ai avut educatia celor sapte ani de acasa. Daca acolo nu si-a pus amprenta mama sau tata, restul e egal cu zero. Educatia religioasa se face pentru prima data in familie si abia apoi in biserica. Daca n-ai venit la biserica sau daca te-ai smintit, te-ai smintit din lene, te-ai smintit din comoditate, din prea multa superioritate.

Odata, a venit la mine o doamna sa se spovedeasca si am rugat-o sa stea in genunchi, ca doar nu era s-o spovedesc in picioare. Si mi-a zis: "Vreau sa stiti cu cine stati de vorba, sunt profesoara". I-am zis: "Doamna, in cazul acesta nu pot sa va spovedesc, trebuie sa mergeti la un profesor". De ce lucrul asta? Ca sa inteleaga ca in fata Mantuitorului Iisus Hristos sufletul trebuie sa fie gol si sincer.

Duhul are nevoie de dragostea lui Dumnezeu. Este duh care trebuie descatusat, nu in raport cu mofturile intelectuale, cu mofturile secularizante, cu mofturile postmoderniste, cu mofturile iubirii de sine si ale parerii de sine si ale crutarii de sine si nu in raport cu interesele fiecaruia. "Daca te porti frumos, vin la biserica, daca nu, nu vin". Biserica are usa deschisa, iar clopotul si toaca cheama pe orice crestin.

Spune Mantuitorul: "Am venit sa aiba viata si viata din belsug, Eu sunt Pastorul cel Bun, ce-si pune sufletul pentru oi si oile cunosc glasul Meu si ma urmeaza pe Mine". Iar cine sare pe aiurea si intra in staul pe unde nu trebuie e hot si talhar. Asa sunt si acei crestini care traiesc cu impresia ca s-ar putea ruga la casa lor, desi un canon apostolic spune clar: "Cine nu merge trei duminici la biserica sa se afuriseasca", adica nu mai are voie sa se impartaseasca, si cade sub blestemul Bisericii si trebuie sa-i faca preotul sau arhiereul dezlegare ca sa mai poata intra in biserica, pentru ca lipsa de la comuniunea jertfei euharistice il salbaticeste, il indraceste si il animalizeaza.

- Multi crestini vin la biserica numai la Pasti si la Craciun. Nu intra ei sub osanda acestui canon?

- Foarte multi crestini sunt sub osanda afurisirii pentru lipsa prezentei lor la biserica. Dar cu ei preotii trebuie sa fie foarte ingaduitori, sa foloseasca o tactica extraordinara de cucerire a sufletului; si, in special, trebuie sa-i atraga nu prin metode speculante, ci prin metode duhovnicesti.

Sfantul Chiril al Alexandriei spune: "Cine face din rau bun, gura lui e gura Duhului Sfant, iar cine face din bun bun nu are aceeasi plata". Adica trebuie sa luptam si sa avem un program filantropic spiritual pentru ca in fiecare parohie sa se formeze un fond de carte, un rulaj de invatatura religioasa care sa fie dat crestinului. Nu numai cu o mana a lua, ci si cu cealalta a da. Pentru ca s-a obisnuit asa.

Una dintre marile greseli care se fac azi, si nu o zic cu suparare, este rularea acestui fond material bisericesc, incepand de la candelute, iconite, de la cruciulite, de la carticica de rugaciuni, la "n" volume, "n" policandre, sfesnice, lumanari, cruci, vesminte, cu care se face o adevarata specula bisericeasca. Se pune un adaos de pana la sapte sau opt ori, uitand ca si bietul crestin trebuie sa respire si ca traieste tot dintr-un salariu minim pe economie, si trebuie ajutat si angrenat in aceasta miscare de formare duhovniceasca nu prin jefuirea buzunarului, ci prin aflarea virtutilor pastrate in suflet, care trebuie colectate si puse in valoare.

Orice crestin are un potential spiritual care trebuie descoperit. Si daca-l aduci in biserica in echipa de facut curatenie, in echipa de ingrijit florile de prin ograda, in echipa de spalat vesminte, in echipa de cantat la strana, in echipa de sfatuire, in comitet, pentru o povata, pentru o cateheza, atunci sa-i dai si milostenie.

- Daca un credincios e neglijat, profita sectele.

- Trebuie depus tot efortul pentru a-i impulsiona pe credinciosi. Cand nu vom mai avea crestini in biserica, nu vom mai avea preoti la altar. Sa fie foarte clar: sectele duc o politica foarte bine pusa la punct, expansionista, de dragoste artificiala, cu daruri, ca douri, carti, cu toate mijloacele de informare necesare. Chiar starnesc o dragoste ce duce la un pietism salbatic. Si atunci se intreaba un ortodox: "Cum, domnule, asta cand venea la biserica era un prost, nu stia nici Crezul, si de cand s-a dus la sectari stie toata Scriptura pe de rost!"

Nici pe departe nu o stie pe de rost, dar atata informatie si cateheza s-a bagat in el, atata investitie incat, in clipa in care l-a castigat, secta l-a facut indoit fiu al gheenei: l-a pierdut si cu sufletul, ca l-a rupt din altoiul Bisericii, l-a pierdut si cu mintea, pentru ca l-a indoctrinat si i-a bagat in cap o invatatura care nu va mai iesi.

La fel ar trebui sa procedeze si preotii nostri: pentru fiecare crestin format mai putin duhovniceste sa duca o munca de lamurire; sa existe un program filantropic, pentru ca si asta e tot o filantropie: sa inveti un suflet. Prin invatatura, macar doua-trei ore in biserica, incepand de la tinerii care fac religia in scoala, lucru extraordinar, si terminand cu cateheza babelor care nici nu stiu macar de ce se aprinde policandrul la Liturghie, de ce se pune lumanarea in sfesnic, de ce se citeste Evanghelia sau ce e Sfanta Impartasanie. Ele stiu doar ca e slujba.

- Dar daca aceste babe, care vin din formalism, mor fara sa inteleaga ce este slujba, se mai pot ele mantui?

- Daca n-au stiut din slabiciunea mintii si din lipsa de intelepciune, se pot mantui, dar daca n-au stiut din alte cauze... La intrebarea: "Omule, de ce nu citesti Noul Testament?", am intalnit raspunsuri de genul: "Parinte, stai un pic, eu nu citesc pentru ca daca nu stiu, nu sunt osandit!" Aici intervine formalismul mortificarii sufletesti.

Daca tu stii ca exista o taina mai inalta despre Dumnezeu si nu vrei s-o descoperi din comoditate si din lipsa de implicare, atunci te duci in iad. Pentru ca nu ti se cere socoteala de ce n-ai stiut, ci de cate puteai sa le stii si n-ai vrut sa le cunosti.

- Parinte, as vrea sa ne spuneti ce este fariseismul si cum se manifesta el?

- Problema cea mai grava la acest capitol, fariseismul, este, si raspunsul il da proorocul David in Psaltire, ca "pe viclean uraste Domnul". In primul rand, fariseul este omul viclean. Este omul lepadat de orice notiune de morala, este omul lepadat de orice notiune de etica, este omul lepadat de orice notiune de norma canonica duhovniceasca. Am sa va dau un exemplu foarte des intalnit in viata noastra de zi cu zi: exista oameni, si ca duhovnic cunosc multe cazuri, care cu atata blandete si bunatate iti vorbesc despre Dumnezeu, despre normele legilor lui Dumnezeu si despre biserica, despre mantuire, iar in momentul in care nu se mai afla in prezenta ta, sunt cu totul alte persoane.

Trairea in fariseism este bigotismul absolut al societatii. Este vorba de omul cu multe fete. Spunea Sfantul Tihon de Zadonsk: "Fariseul este ca randunica, cat ii este bine sta cu tine, iar cand a dat de rau te paraseste". Intotdeauna fariseul va fi un om caruia ii va placea sa pozeze in victima. Intotdeauna fariseului ii va placea sa pozeze in lup moralist, sa scoata in evidenta faptele sale, sa observe paiul din ochiul aproapelui si sa nu vada barna din ochiul lui, intotdeauna un fariseu va sti foarte bine sa-si mascheze viciile, slabiciunile, defectele, sau cel putin sa le gaseasca o justificare prin care ele sa devina o norma de moralitate. In prezenta cercului de prieteni sau oriunde ar fi, el trebuie intotdeauna sa demonstreze ca in el exista o doza de finete spirituala.

Am sa va exemplific printr-o forma de fariseism foarte des intalnita, mentionata de obicei de Sfintii Parinti. Spune un ava: "Daca auzi de la cineva: ce smerit e fratele cutare, zice, incearca-l cu ispita si vei vedea cum incepe sa-ti arate cat este de smerit. Si-n clipa in care l-ai atins si i-ai zis macar jumatate din cuvant sau i-ai spus ceva ce nu-i este pe plac, daca e mandru sare ca ars". Sfintii Parinti spun despre unul ca acesta: "Ce smerit e mandruletul...".

Se spune ca Sfantul Vasile cel Mare a intalnit odata o calugarita care a inceput sa se smereasca pe sine si sa spuna: "Parinte, sunt o pacatoasa, sunt cea mai rea, cea mai cruda, cea mai tiranica, cea mai nesupusa..." La care sfantul i-a spus: "Da, dar parca totusi nu esti la fel ca ceilalti, esti parca un pic mai sus." "Ei, parinte, bineinteles ca da, din punct de vedere spiritual, sigur ca exista o doza de superioritate"

In momentul in care crezi ca smerindu-te din cuvinte te-ai smerit si din fiinta, esti intr-o mare inselare. In Pateric este consemnat clar cazul celui care platise cu bani sa fie smerit in fiecare zi la poarta targului; si intr-una din zile cineva l-a smerit fara bani si atunci, iesindu-si din fire, acela i-a zis: "Tu nu stii cine sunt eu, tu nu stii ce pot eu, tu nu stii cu cine stai de vorba..." "Stiu, tu esti omul care plateste in fiecare zi sa fie smerit; dar ce ramane interesant pentru mine, pacatosul, este ca azi, cand n-ai platit, parca nu ti-a priit nici smerenia..."

- Alaturi de fariseism, habotnicia este una dintre trasaturile caracteristice ale multor credinciosi...

- Invatatura despre habotnicie a Sfintilor Parinti este cuprinsa in cartea "Despre inselare" a Sfantului Ignatie Briancianinov, care trateaza foarte bine acest subiect. Daca vreti s-o comparam cu lenea, care impinge la pacat si la delasare, habotnicia este extrema cealalta care ne impinge la peste masura si duce la nebunie. Habotnicia este iesirea din matca fireasca a lucrurilor. Am sa va dau un singur exemplu care sa va faca sa intelegeti acest lucru.

Odata un tanar a venit si a spus asa: "Parinte, dati-mi o rugaciune in care eu sa ma rog si sa primesc o nota buna la examenul pe care il am". Si i-am spus asa: "Primul canon pe care ti-l dau este sa inveti. Sa citesti si sa memorezi si sa-ti dai tu doua-trei teste acasa". Iar el mi-a spus asa: "Nu, parinte, eu merg pe alt principiu. Rugati-va sa-mi pice la examen ceea ce am invatat." Si atunci i-am raspuns: "Ma rog sa-ti pice la examen ceea ce n-ai invatat". Si el imi raspunde: "Parinte, sa stiti ca, daca voi cadea la acest examen, inseamna ca Dumnezeu nu este si nu ma ajuta!" Si i-am spus asa: "Dumnezeu mergea pe carare si, impiedicandu-Se de un om, a mers mai departe; dar, mergand un om pe carare si impiedicandu-se de Dumnezeu, a cazut; si piatra peste care a cazut il va spulbera". Consider ca habotnicia este mentalitatea care confunda starea de spirit a lucrurilor normale cu starea de hazard sau cu minunile facute la intamplare.

- Fata de habotnicii care au "surplus" de credinta, sunt unii care cad in extrema cealalta, a putinatatii de credinta.

- Da, unii spun: "Daca m-am rugat, de ce Dumnezeu nu-mi da?"

Sau inca un caz de habotnicie. Un tanar mai lipsit de bani ma intreaba: "Parinte, ce sa fac ca sa gasesc niste bani pentru taxa la facultate, pentru tot ce am nevoie?" Si i-am zis: "Citeste Paraclisul Maicii Domnului, ca va avea grija de tine". La care raspunsul a fost ferm: "Si daca am sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, o sa ploua cu bani din cer?"

Iata elemente de habotnicie care pot demonstra ca atunci cand omul iese din matca fireasca a lucrurilor devine un om nefiresc si iese din normalul societatii, devine schizofrenic sau paranoic.

- Cum se pot evita aceste doua ispite: habotnicia si fariseismul?

- Ca sa vorbim in termeni obisnuiti, nu academici sau teologici, voi cauta sa nuantez ceea ce poate insemna evitarea habotniciei si a fariseismului, ceea ce poate insemna evitarea fatarniciei si a vicleniei.

In primul rand cel mai important lucru il intalnim in Evanghelia de la Ioan. Daca un om vrea sa stie daca omul cu care sta de vorba nu este fariseu, trebuie sa citeasca capitolul 1 din Evaghelia lui Ioan: "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Crestinul care crede in Dumnezeu si-L are pe Dumnezeu are cuvant. In momentul in care a promis sau si-a dat cuvantul si nu l-a respectat, acela este un fariseu si un fatarnic, deoarece, daca nu are in el cuvant, nu-L are nici pe Dumnezeu.

Iata un asemenea caz concretizat. Vine cineva odata la spovedit si spune asa: "Parinte, va rog frumos, as dori un lucru. Eu ma lupt cu patima fumatului, dar va promit in mod solemn ca, daca ma impartasiti, nu mai pun tigara in gura niciodata". Eu i-am spus: "Bine, posteste trei zile fara untdelemn si te voi impartasi. Cam la o saptamana sau doua, cand a aparut din nou la manastire, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: "Parinte, nu stiu, o sa va suparati, n-o sa va suparati, n-am putut sa tin, sa stiti ca am fumat". Si mi-a zis asa: "Va rog sa-mi dati dezlegare si binecuvantare sa ma spovedesc la alt duhovnic". Si i-am scris pe indreptarul de spovedanie urmatorul lucru: "Crestin te-ai facut, iti mai ramane sa te faci om, sa ai cuvant". Si-n felul acesta ne-am despartit. A dat dovada de ce inseamna fariseismul, bigotismul si mai este un cuvant frumos pe care-l folosesc englezii, snobismul.

- Unde se intalneste habotnicia?

- In general, habotnicia o vom intalni la femeile evlavioase, la batranele pioase, la crestinii mai ravnitori si, in special, in viata monahala, pentru ca aici, acest cuvant, "habotnic", este legat mai mult de straduinta. In esenta lui nu este un cuvant vicios, ci este mai degraba un cuvant periculos, care impinge spre extrema.

Am intalnit multe cazuri in care femeia ii spune sotului: "De tine ma las, de biserica nu ma las". Iata un caz de habotnicism absolut, in care Biserica trebuie sa intervina si sa arate legiuirea canonica, si anume faptul ca femeia trebuie sa fie supusa barbatului conform tainei nuntii, femeia trebuie sa asculte de barbat si barbatul s-o carmuiasca dupa legea lui Hristos. Ea trebuie sa fie supusa barbatului in toate conform canoanelor. Femeia nu are voie sa-si lase barbatul decat in cazul desfranarii, iar duhovnicul care-i spovedeste trebuie sa se straduiasca sa-i aduca la un echilibru in care Biserica sa nu fie o plaga pentru casa lor, ci ceva normal, in care harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca.

Si-am sa va dau o pilda. O femeie s-a dus la duhovnicul ei si i-a spus asa: "Barbatul meu ma loveste permanent." "Si care este motivul acestei loviri?" "Cred ca vorbesc uneori prea mult", s-a scuzat femeia fara sa spuna ca, de fapt, este cicalitoare. Si atunci duhovnicul i-a dat o pietricica si o sticla cu aghiasma si i-a spus asa. "In clipa in care sotul tau soseste de la serviciu, pregateste-i masa, pregateste-i apa calda, pregateste-i patul, ia aghiasma si pietricica in gura si, cand el va adormi, atunci sa inghiti aghiasma si pietricica s-o pui in buzunar, s-o ai pentru ziua urmatoare".

Si-n felul acesta, dupa o vreme femeia a spus: "Parinte, lucrurile decurg normal, intocmai cum mi-ati spus, minunea s-a petrecut intr-un mod extraordinar. Si iata ca, in momentul de fata, sotul meu este un sot ideal, dar mi s-a terminat aghiasma din sticla". "Poti sa iei si apa din fantana, ca are acelasi efect". Esenta nu era apa sau aghiasma, ci era inchiderea gurii, cum spune psalmistul David: "Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele". Cicalirea nu este decat o extrema a habotniciei.

- Ce alte forme de habotnicie mai exista?

- O alta forma de habotnicie se intalneste in monahism. Este dorinta de pustnicie inainte de vreme, dorinta de sfintenie inainte de vreme, dorinta de a dobandi Rugaciunea lui Iisus inainte de vreme si dorinta tuturor preotilor si duhovnicilor de a fi inainte vazatori si mari prooroci inainte de vreme. In toate pustiile Moldovei, oriunde te duci, la tot felul de pustnicasi tinerei, toti sunt vazatori cu duhul si toti vad un singur lucru: ca i s-au facut omului farmece, ca i s-au facut tot felul de lucruri necurate, dar nimeni nu scoate acel duh necurat ca Avva Pimen, care facea cruce peste cel bolnav si se facea sanatos. Acestia au acel duh pitonicesc al mandriei care vine dintr-o habotnicie bolnava, de-a castiga printr-un pietism bolnav cat mai multa faima de duhovnic sporit sau de duhovnic inaintevazator. Inaintevazatorii lui Dumnezeu sunt stiuti de El in taina si sunt ascunsi si feriti de ochii lumii. In Biserica nu trebuie sa existe o habotnicie a reclamei, pentru ca Biserica nu se hraneste din reclama, ci din Duhul Sfant. Intotdeauna habotnicia va duce la epuizarea fortelor.

- In ce sens?

- Vom intalni monahi bolnavi care si-au distrus trupul inainte de vreme, care au postit fara masura, care s-au nevoit fara masura, care au lepadat masura ascultarii duhovnicesti si a treptelor spirituale, incercand sa inainteze spre desavarsire intr-un mod samavolnic, asa cum arata si invatatura Sfantului Simeon Noul Teolog.

Cea mai elocventa si mai frumoasa istorioara este pilda parintelui Ioil de la Manastirea Rarau, consemnata de mitropolitul Antonie in "Traditie si Libertate". Iat-o. La numai cateva luni de la preotie, desi fiind hirotonit prea devreme, ingerii veneau noaptea in altar sa ii aprinda lumanarile. Staretul Casian al vremii de atunci, coborand la Slatina cu mare graba, i-a spus duhovnicului si staretului Cleopa: "Cred ca pe Ioil l-au inselat dracii". Batranul a spus: "Stiam ca asa se va intampla, daca-l va lua inainte de vreme. Coboara-l imediat devale. Dar spune-mi mai intai ce simptome are ca sa stiu cum trebuie sa intervin". Si atunci a inceput sa-i spuna: "De multa vreme nu mai mananca si, daca mananca, mananca foarte putin, de multa vreme nu mai doarme si, daca doarme, doarme foarte scurt timp. In rest, sta tot timpul, tace, nu comunica cu nimeni si se roaga permanent". Si batranul a spus: "Trimite-l urgent devale".

Cand a ajuns devale, batranul i-a spus: "Vei pleca degraba undeva, la economatul manastirii, raspunzi de culesul unei vii. Va trebui sa ai grija de mireni, sa le dai cuvinte de folos, sa-i spovedesti si sa supraveghezi toate lucrarile". La care Ioil a raspuns foarte scurt: "Nu se mai tine cont de sfintenie si de valoarea monahului?" Si batranul i-a spus: "Lasa asta, vom discuta, mergi si fa ascultare". Si-n clipa in care i s-a pus in vedere ca trebuie sa faca ascultare si sa lase asa-zisa sfintenie, primul lucru pe care l-a facut a fost ca si-a tuns barba si parul si s-a dus in lume...

"Altii sunt formalisti, dar eu nu sunt formalist. Altii sunt farisei, eu nu sunt." Asta este o ispita. Vazand "barnele" din ochii altora, sa ne gandim la "paiele" din ochii nostri.

Parintele Ioil de la Rarau a fost batjocorit de draci intr-un mod lesne de observat de catre altii. Dar cati dintre noi nu ne lasam prinsi in cursa formalismului? De cate ori nu oferim celor care vor sa se apropie de Biserica prilejuri de sminteala. In loc sa fim lumini, in loc sa purtam in inimile noastre pacea lui Hristos, ne facem vase ale tulburarii.

Credinta crestina trebuie sa ne faca vii. Trebuie sa fim teofori, sa Il purtam pe Dumnezeu in inimi. Cata vreme crestinii se vor multumi sa se laude ca tin credinta lui Hristos, fara sa o arate prin fapte, nu sunt bineplacuti lui Dumnezeu.

Unul dintre cele mai triste aspecte ale formalismului este ilustrat de cei carora li s-a nazarit ca trebuie sa faca misionarism in randurile sectarilor si apostatilor. "Noi avem Sfanta Traditie, noi avem dreapta credinta, noi trebuie sa ii convingem pe ceilalti sa vina in randurile noastre..."

Laudandu-ne cu o traditie pe care nu o cunoastem, vorbim in vant. Cata vreme ortodocsii nu se vor lasa modelati de Ortodoxie, cata vreme vor incerca sa se laude cu tezaurul ortodox acoperit de praf prin cine stie ce biblioteci, mesajul lor va fi lipsit de putere. Numai in clipa in care vietile noastre vor fi o marturie a faptului ca suntem ortodocsi, vom putea vorbi si cu gura. Inainte de a le cuvanta, si inainte de le asterne intr-o carte, Sfintii Parinti scriau invataturile ortodoxe cu propriile lor vieti.

Cata vreme nu ajungem ortodocsi in faptuire, cata vreme mesajul nostru este triumfalist si nu ajunge la inimile celorlalti, inseamna ca trebuie sa ne catehizam pe noi insine. Si poate tacerea noastra va vorbi mai mult.

Poate ca ceilalti, vazand ca nu mai sunt sufocati de evlavia noastra de cruciada, se vor simti atrasi de Cel pe Care Il vom purta cu adevarat in inimi. Abia atunci le vom putea vorbi despre Hristos.