In loc de postfata

In loc de postfata

Despre pravoslavia limbajului de lemn*

Am citit o cugetare care ironiza spiritul scolastic: "Limba latina este o limba atat de vasta, incat pot fi exprimate in ea toate tainele lui Dumnezeu".

Apusenii au rationalizat credinta la maximum, transformand-o intr-o filosofie seaca, ucigatoare de suflet. Acesta este unul dintre reprosurile standard care li se aduc catolicilor, mai ales de catre cei care se ostenesc sa traiasca Ortodoxia printr-o mandrie triumfalista, atotsuficienta.

Vom incerca sa vorbim putin despre cateva dintre trasaturile fundamentale ale formei de Ortodoxie pe care o marturisesc anumiti "drept-credinciosi" si vom incerca sa vedem in ce masura prapastia care o separa de filosofia apuseana este reala sau nu.

Prima intrebare este: cum inteleg acestia pastrarea Sfintei Traditii si in ce mod marturisesc ei aceasta Traditie?

O astfel de intrebare poate naste suspiciuni: "De ce sa fie pastrata Traditia intr-un anumit fel, cand faptul ca suntem botezati in Biserica Ortodoxa e cea mai buna dovada de traditionalism? Suntem botezati, suntem ortodocsi, nu suntem ca altii, nici ca protestantii, nici ca anglicanii, nici cum sunt catolicii. Suntem in adevar. Oricat de pacatosi am fi, oricat de rar am merge la biserica, suntem alesii lui Dumnezeu".

Exprimat in aceasta forma, motivul superioritatii ortodocsilor fata de crestinii celorlalte confesiuni poate fi luat in serios cel mult in tarile considerate ortodoxe (Grecia, Romania, Serbia etc.), dar in Occident nu poate starni decat zambete pline de compasiune.

Iata o poveste care ar putea fi pe placul occidentalilor:

"Intr-un sat traiau numai oameni care vedeau cu un singur ochi, cu cel stang. Si nici cu acela nu vedeau prea bine. Pentru ca fiii lor sa nu isi dea seama de betesugul de care sufera, parintii ii invatau ca oamenii care vad cu amandoi ochii au vederea mult mai slaba. Asta pentru ca puterea vazului se impartea in parti egale la cei doi ochi. Si dupa o vreme nu mai ramasese nimeni care sa stie ca asta era doar o minciuna.

Intr-o zi un om a plecat intr-o calatorie lunga si, cu greu a ajuns intr-un alt sat. Si mergea prin casele multor oameni si se lauda cu vederea sa buna. Dar satenii, care vedeau cu amandoi ochii, nu aveau motive sa il creada. El se incapatana sa ii lamureasca de faptul ca vede mai bine decat toti. Si incapatanarea sa a durat pana cand a fost rugat sa numere pasarile dintr-un stol. La inceput s-a simtit foarte jignit, dar pana la urma a acceptat. Spre hazul tuturor, el nu a fost in stare nici macar sa vada stolul, care zbura foarte sus.

Omul s-a intors in satul sau foarte suparat. S-a gandit sa se razbune pe parintii sai; avusese incredere in ei si se facuse de rusine. Dar drumul de intoarcere fiind foarte greu si cu multe peripetii, omul s-a mai domolit. Revazandu-si copiii, mania i-a trecut. Si s-a gandit ca nu are nici un rost sa spuna vecinilor sai cum a fost umilit de acei sateni. A preferat sa le imparta daruri rudelor sale, daruri care dovedeau ca ajunsese in alt sat. Si s-a laudat tuturor cum buna sa vedere a fost admirata de oamenii care vad cu amandoi ochii. Darurile au fost primite cu bucurie: doar o gospodina s-a intrebat la ce foloseau acele in care nimeni nu putea baga ata.

Si uite asa, omul nostru a trait pana la adanci batraneti, fericit ca nimeni nu s-a mai dus in celalalt sat. Fericit ca nimeni dintre cunoscutii sai nu a mai aflat adevarul".

Ortodocsii care isi petrec concediile in Apus le apar occidentalilor ca niste sateni care vin sa se laude cu faptul ca au vederea mai buna decat a celorlalti. Dar abia vad sa bage ata in ac. Ce ar putea vedea apusenii la ortodocsii nostri?

In timp ce calatoreau printr-o zona a Greciei, in care se afla sate musulmane, un crestin se plangea Cuviosului Pai sie Aghioritul:

"- Ma mir, parinte, (...) ca au trecut atatia ani si nu i-am putut asimila pe acesti musulmani si sa-i facem crestini. Avem si statul de partea noastra.

- Crestini sunt acestia sau fierturi? a raspuns staretul amarat. Primii crestini au schimbat, au "dospit" lumea cea veche. Noi, cei de astazi, suntem vlaguiti, fierti in apa."*

E trista constatarea marelui parinte athonit. Dar pe cat este de trista, pe atat este de adevarata. Totusi, chiar daca multi crestini sunt vlaguiti, mai exista si crestini adevarati, teofori, purtatori de Dumnezeu. Oricat de mare ar fi apostazia, Dumnezeu Isi are robii Sai.

Cu toate acestea, cei "fierti in apa" traiesc intr-o suficienta ucigatoare, intr-o multumire de sine care ii impiedica sa isi vada neputintele. "Fiertura" nu aprinde inimile. Niciodata un crestin vlaguit nu va fi o dovada vie a Dumnezeului celui Viu.

Una dintre formele sub care se ascunde lipsa de vlaga a unor pastori si a unor credinciosi ortodocsi este folosirea limbajului Sfintilor Parinti. Este vorba de o folosire artificiala, in care predica sau dialogul nu contin decat termeni luati triumfalist din textele Sfintei Traditii. Cand un preot nu face altceva decat sa repete in predica citate din Sfantul Vasile cel Mare si din Sfantul Ioan Gura de Aur, dovedeste ca ii tradeaza pe acesti mari ierarhi ai Bisericii, chiar daca el considera ca le este fidel. Nu isi da seama ca marii ierarhi nu au repetat mecanic invatatura inaintasilor, ci au trait-o.

Oamenii au nevoie ca invatatura pe care o primesc de la amvon sa nu fie o repetare seaca a unor citate, oricat ar fi acestea de frumoase sau de pline de intelepciune. Ortodoxia nu supravietuieste prin carti, ci prin oameni. Oamenii au nevoie ca vorbele pastorului sa fie cu "putere multa" si sa miste inimile. Un pastor care va vorbi in limbaj de lemn despre cele mai inalte invataturi nu va reusi sa convinga credinciosii de adevarul celor spuse in acelasi fel in care o face un alt pastor, poate fara studii stralucite, dar care in cuvinte simple marturiseste despre lucrurile pe care le poarta in inima sa.

Viata nu poate fi mimata. Duhul ortodox nu poate fi mimat. Oamenii au nevoie de pastori care sa traiasca Ortodoxia cu toata fiinta lor, de pastori care sa respire Ortodoxia. Pentru ca dreapta-credinta nu este artificiala, nu deformeaza sufletele, nu le stramba. Pentru a respira Ortodoxia nu ai nevoie decat de a te darui in intregime lui Dumnezeu, pentru ca El sa primeasca "ale Sale dintru ale Sale..."

Dar nu numai pastorii trebuie sa respire Ortodoxia, ci si toti credinciosii. Astfel incat sa nu mai fie pricina de sminteala pentru cei care stau departe de Biserica. Acestia nu au nevoie de teorii frumoase despre credinta crestina, nu au nevoie de cuvantari alese despre puterea spovedaniei: au nevoie sa ii vada pe crestini modelati de Dumnezeu, au nevoie sa ii vada pe crestini transfigurati de Dumnezeu. Transfigurati nu in sensul unei preocupari obsesive pentru cele duhovnicesti, ci astfel incat sufletele sa rasfranga lumina lui Hristos, astfel incat faptele sa fie cea mai buna marturisire a Adevarului.

Putem scrie sute de carti despre Taina Spovedaniei si le putem darui celor de alte credinte. Daca ei nu vor vedea cum crestinii isi schimba viata prin spovedanie, sporind pe calea sfinteniei, vor considera ca Ortodoxia este o simpla filosofie lipsita de putere. Si nu se vor converti. Acestia au nevoie sa vada ca Traditia Ortodoxa este pastrata in inimi, nu in biblioteci. Sa vada cum ortodocsii din zilele noastre sunt urmasi vrednici ai celor despre care scrie in Paterice si in Vietile Sfintilor. Asa cum parintele Sofronie de la Essex este urmas al Sfantului Simeon Noul Teolog, asa cum parintele Justin Popovici este urmas al Sfantului Maxim Marturisitorul sau parintele Porfirie Bairaktaris urmas al Sfantului Spiridon al Trimitundei, marele facator de minuni.

Traditia Ortodoxa trebuie traita. Limbajul de lemn este o forma de sufocare a Ortodoxiei. Cei care folosesc limbajul de lemn nu sunt fideli Traditiei, ci sunt fideli unei forme denaturate de traditie, pe care o percep cu ochi murdari, cu ochi care nu s-au spalat de intinaciunea acestei lumi. Ortodoxia prezentata in limbaj de lemn isi pierde frumusetea, devine filosofie apuseana.

E nevoie de un limbaj ortodox care sa corespunda nevoilor lumii contemporane, de un limbaj care sa tina seama de cei care il recepteaza. Si acest limbaj, caruia i s-ar putea spune "de foc", nu poate fi descoperit nici de cei care confunda diplomele teologice cu sporirea duhovniceasca, si nici de cei care, zgandariti de "virtutea" narcisismului, cocheteaza cu Ortodoxia. "Limbajul de foc" nu poate fi descoperit decat de cei care traiesc Ortodoxia, de cei ale caror inimi au fost mistuite de focul pe care l-a aprins Hristos.

***

Voi explica abia acum ce am vrut sa transmit prin povestirea mea din prima parte a acestui eseu. Satul de orbi nu este Biserica Ortodoxa; chiar daca cei de alte confesiuni considera ca Biserica aceasta se aseamana unui sat de orbi. Povestea a fost inclusa acolo tocmai pentru a da ocazia celor care observa aceasta "asemanare" sa isi constientizeze mai apoi greseala. Satul de orbi este una dintre asezarile celor care stau de parte de Ortodoxie. Iar lumea celor cu vederea buna este Biserica. Cel care a plecat din satul de orbi este cel care, afland despre Ortodoxie, vrea sa cunoasca mai multe despre ea. Dar, in clipa in care isi da seama ca acceptarea dreptei-credinte presupune renuntarea la idolul iubirii de sine si al minciunii, prefera sa se intoarca in lumea sa. Prefera sa se intoarca in satul celor care, desi vedeau cu un singur ochi, erau multumiti de vederea lor. Si le vorbeste satenilor despre superioritatea lor fata de ceilalti oameni. Acestia, primind minciuna drept adevar, raman in aceeasi stare de multumire de sine, fara a se gandi sa isi paraseasca vreodata satul natal.

Cred ca in aceasta situatie se afla pelerinii heterodocsi care, desi vad lumina sfanta care se pogoara in noaptea de Pasti la Biserica Sfantului Mormant, se intorc la casele lor incantati de "spectacol", fara a avea curajul sa se apropie de Biserica Ortodoxa, fara a recunoaste ca, in afara ei, adevarul este amestecat cu minciuna.

Sunt convins ca asa cum multi protestanti si neoprotestanti au trecut la Ortodoxie (in Babilonul american existand comunitati intregi de convertiti), tot asa altii, desi au inteles ca Adevarul este in Ortodoxie, au preferat sa ramana mai departe in credinta lor. Un protestant care intra in Biserica Ortodoxa este renegat de familia sa. Pentru faptul ca cinsteste icoanele este considerat un apostat, un inchinator la idoli. E dificil de inteles cat de grea cruce isi asuma cel care, plecand de la o credinta care misca inima prin frumusetile ei, trece la Credinta care covarseste inima prin frumusetea si adevarul ei.

Trebuie ca ortodocsii sa se roage mult pentru cei care vor sa se converteasca. Si mai ales pentru cei care, desi au plecat pentru o vreme din satul lor, s-au intors fara a avea curajul sa le spuna celorlalti ca exista oameni care vad cu amandoi ochii.

E o utopie sa sustinem sau sa credem ca in lumea ortodoxa toate sunt la locul lor. Avem destule probleme, destule lipsuri, destule slabiciuni. Dar nu pe noi insine trebuie sa ne marturisim, nici slabiciunile noastre, care ii smintesc pe altii. Trebuie doar sa marturisim ca omul nu e facut sa vada cu un singur ochi. Trebuie sa le vorbim celorlalti despre valoarea Ortodoxiei.

Exista oameni care, desi au un singur ochi, vad mai bine decat ceilalti. Dar ceea ce e valabil in privinta vederii lumii acesteia nu e valabil in privinta vederii lumii duhovnicesti.

Consider ca un protestant sincer isi va desavarsi cautarea sa devenind ortodox. Consider ca un catolic sincer isi va desavarsi cautarea sa devenind ortodox. De ce? Pentru ca si unul si celalalt vor intelege ca adevarul este in Biserica Ortodoxa. Protestantul, luand drept temelie a invataturii sale Sfanta Scriptura, va intelege ca Biserica a existat inaintea Sfintei Scripturi, ca Hristos a intemeiat Biserica, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Va intelege ca Sfanta Scriptura apartine Bisericii si ca numai in Biserica ea primeste talcuirea cea dreapta.

Catolicul, daca este sincer in cautarea lui, va intelege cat de mult s-a indepartat catolicismul de Traditia Sfintilor Parinti. Va intelege ca, daca vrea sa se impartaseasca de invatatura lor, fara sa o amestece cu desertaciunile cugetarii straine Duhului Sfant, trebuie sa intre in Biserica Ortodoxa.

Protestantul, daca vrea sa protesteze cu adevarat fata de tot ce nu e curat in invatatura despre Hristos, va intelege ca cel mai serios protest fata de scornirile unor crestini, fie ei preoti sau episcopi, este intrarea in Biserica al carei Cap este Hristos, in Biserica Ortodoxa. Catolicul, daca va vrea sa fie partas Traditiei Sfintilor Parinti, si mai ales Dumnezeului care i-a luminat pe acestia, va trece la Ortodoxie.

Totusi, daca ortodocsii nu vor marturisi cu vrednicie despre frumusetea si adevarul Ortodoxiei, nici protestantii, nici neoprotestantii si nici cei de alte religii nu se vor apropia de Biserica. Daca ortodocsii se vor limita sa le vorbeasca protestantilor despre icoane, fara a deveni ei insisi icoane vii ale credintei, cuvintele lor vor fi fara putere. Nu vor convinge.

E nevoie ca cei care vad cu amandoi ochii sa nu se multumeasca cu aceasta. E nevoie ca ei sa se gandeasca si la cei care vad cu un singur ochi. Dragostea adevarata nu se intinde numai peste cateva rude, peste cativa prieteni si peste cativa colegi de serviciu sau peste cativa frati intru Hristos. Dragostea adevarata imbratiseaza toata lumea si pe toti oamenii. Omul este om si poarta chipul lui Dumnezeu. Chiar daca este inchinator la foc sau daca este inchinator la zei, omul ramane om. Un crestin adevarat ii cuprinde in dragostea sa pe toti oamenii. Dar a iubi pe cineva presupune a-i dori binele: nu putem spune ca iubim pe cineva cata vreme nu ne intereseaza daca merge spre lumina sau spre intuneric.

A fi ortodox inseamna a te ruga pentru ca cei de alte credinte sau confesiuni sa cunoasca lumina pe care Hristos a daruit-o Bisericii Sale. A fi ortodox nu inseamna a te lauda celor de alte credinte cu superioritatea credintei tale. Daca ceilalti vor fi loviti de credinta ortodoxa, vor fugi de ea. Dar daca vor simti mangaierea si puterea ei, atunci vor fi atrasi ca de un magnet.

Ortodoxia nu este o filosofie omeneasca: este trairea Adevarului. Si, pana la sfarsitul lumii, se vor gasi suflete insetate de acest Adevar: acestor suflete cineva trebuie sa le aduca Vestea cea buna a mantuirii. Si calea care trebuie parcursa pentru aceasta este una singura: nu batjocorind celelalte asa-zise religii, nu dand cu piatra cuvantului in cei pe care ii consideram prea slabi pentru a se apara. Ci daruind altora din lumina pe care Hristos o pune in inimile credinciosilor Sai: adica devenind o Evanghelie insufletita a Ortodoxiei...