Despre pacatele preotilor

La ora actuala, in Biserica, principalul lucru trebuie sa fie deosebita atentie a episcopilor fata de preotii din episcopie; ei trebuie cu adevarat sa fie conducatorii nostri spirituali, implicati ca adevarati tati in Biserica, sa stie exact si sa ia aminte la cauzele pentru care sufera Biserica. Unde intalnesc un preot betiv, sa-l elimine, unde intalnesc un preot desfranat, sa-l elimine, unde intalnesc un preot care-si bate joc de eparhia sau de parohia lui, sa-l elimine, cand un preot nu-si face datoria sau nu este la dispozitia credinciosilor, nu le deserveste cerintele morale si spirituale, sa-l elimine.

Adica sa nu vii sa stai cu jalba in protap la episcopie si la secretariatele episcopiei si sa nu treci peste acea bolnava nomenclatura de douazeci de birouri, iar episcopul sa afle abia dupa 5-6 ani ce se intampla in parohia respectiva, ascultand el cu urechea o vorba de ici sau o vorba de colo, iar subalternii lui sa mearga pe principiul: "Pana la Dumnezeu, te mananca sfintii".

- Proverbul acesta are ecouri serioase in astfel de birouri...

- Sfintii n-au mancat oameni niciodata. Ei i-au ajutat pe oameni sa ajunga la Dumnezeu. Asa si subalternii sau cei care sunt pusi in subordinea episcopului locului trebuie neconditionat sa-i aduca la cunostinta orice lucru nedenaturat, asa cum este, sa-l prezinte asa cum a fost expus, nu cu partiniri, in care tot vinovatul e cel care vine si reclama. Pentru ca pe acest fond si la acest parametru s-a ajuns la un laicat bolnav.

Nu pastorii s-au stricat, pastorii erau deja stricati, s-a stricat laicatul de tot. Si atunci preotul spune: "Preasfintite, mie sa-mi faci salariu, ca nu mai am din ce trai in parohie!" Pai, cand ai ajuns sa ceri salariu Preasfintitului ca nu mai ai din ce sa traiesti in parohie atunci tu esti omul mort care trebuie schimbat de acolo, pentru ca adevaratul preot ortodox nu va muri de foame niciodata in parohia lui. Orice om are de sfintit tarata unui animal, de impartasit un bolnav, de botezat un copil, de cununat o fata, de inmormantat un defunct, de facut o sfintire, o aghiasma, o sfestanie, un Maslu, si tu daca ai fi un preot activ si adevarat, ai trai cu adevarat din laptele Scripturii si din lana oilor pe care le pastoresti, fara sa ai nevoie sa te inchini statului ca sa-ti dea el nu stiu ce salariu de prin cipiu de trei sau patru milioane, ca ai nu stiu ce diploma sau nu stiu ce capacitate luata, cu nu stiu ce nota.

Tu trebuie sa fii adevaratul pastor de suflete care sa reinvie parohia respectiva. Biserica sufera de un colaps intelectual prin faptul ca, in cei cincizeci de ani de comunism s-au promovat multe valori negative, care si astazi sunt bine inradacinate. Detin bani, putere si relatii, detin functii clare si categorice, de neclintit, in sate si parohii care la ora actuala inca au filii si ar trebui sa aiba biserici.

Episcopul ar trebui sa studieze la modul categoric fiecare parohie in parte si s-o analizeze cu credinciosii, sa vada daca preotul este pe cerinta credinciosilor. Episcopul trebuie sa stie daca vrednicia il mai poate lasa pe preot in parohia respectiva; sa nu conteze examenul de capacitate preoteasca, data prin trei intrebari din Dogmatica.

- Puteti da macar un exemplu care sa arate la ce se poate ajunge cand preotul nu isi ia in serios atributiile preotesti?

- Am intalnit un caz intr-un sat din judetul Bacau mi se pare, unde un preot, care a fost solicitat sa faca o dezlegare, i-a spus persoanei respective: "Ai vraji, trebuie sa te botez a doua oara, ca dracul, cand vine, sa nu-ti mai cunoasca numele si sa nu mai nimereasca vraja la tine..." Si efectiv a botezat-o pe crestina respectiva, facand-o din Dorina, Elena, imbracata in camasa alba, cu nas de botez, cu mirungere si cu botezare, turnandu-i apa cu capul aplecat deasupra cristelnitei si tunzandu-i parul exact ca la un botez normal. Sunt ferm convins ca acest lucru nu a ajuns la urechea episcopului, episcopul nu stie ca are asemenea elemente ramase de pe vremea ceausista, cand se facea preotie comunista cu cai de lemn.

- Cum vedeti situatia de atunci, comparativ cu cea de acum?

- Biserica avea diferite elemente mediocre de preotie si suferea de anumite traume spirituale. Acum exista atata informatie spirituala si religioasa, capacitati preotesti si reciclari, tot ce vrei, si poti sa-ti verifici permanent clericii. Poate este nevoie ca tineretul care s-a ridicat acum sa fie pus in parohii, sa fie acolo si sa invete de la cei batrani; dar, in acelasi timp, sa nu colecteze si greselile care se fac. Daca episcopul va ramane un simplu functionar bisericesc, slavit de crestini cu ocazia sfintirilor, resfintirilor de biserica, cu ocazia hramurilor, a slujbelor arhieresti, nu este de ajuns. Episcopul trebuie sa fie la inima poporului, pentru ca, in momentul in care episcopul este in mijlocul poporului, Hristos este in mijlocul poporului si Biserica este in mijlocul poporului.

Ar trebui sa renuntam, trebuie neaparat renuntat la acele slogane prin care predicile preotului sfarsesc cu "avem popor credincios si bun, avem popor credincios si evlavios, avem popor jertfelnic, avem popor rabdator".

- Aceste sloganuri incearca sa acopere situatia reala, arata lipsa dorintei de a privi adevarul cu ochii deschisi...

- Avem nevoie si de un popor credincios, si de un popor intelectualizat, trezit si spiritualizat ortodox, avem nevoie de un popor receptiv la chemarea preotului si episcopului, avem nevoie de un popor care sa nu fie receptiv la atacul sectelor, la atacurile neocrestine sau la invataturile gresite, avem nevoie de un tineret receptiv la cerintele Bisericii. Pentru ca viitorii clerici si preoti sa nu mai confunde preotia cu ingineria, sau cu medicina ori cu avocatura.

Avem nevoie de un popor care sa fie permanent la indemana Bisericii, ori de cate ori este nevoie, in orice activitate filantropica si caritabila: sa fie un popor care sa rationeze cui face binele, cand il face, de ce-l face, pe ce principiu si cu ce scop, iar episcopul trebuie sa fie un fel de mama spirituala a poporului, nu cineva de care nu ai voie sa te atingi...

- "El este stapanul. Stapanul nu e ca o mama? Nu i se canta "Intru multi ani, stapane"?", se poate intreba omul din popor. Desi in cartile de cult grecesti termenul folosit are alt sens...

- In momentul in care i se canta "Intru multi ani, stapane", poporul sa vada in el punctul de referinta al Bisericii, ca atunci cand intra sectarul in casa lui sa spuna asa: "Tu-mi vorbesti mie de Dumnezeu.... Pai, tu nu l-ai vazut pe stapanul nostru cum arata si cine este el, cu el sa stai de vorba, sa vezi el ce spune, cu mine n-ai ce sa discuti, fugi de aici..." Atunci ar ramane satul curat, biserica curata, mosia curata si tara ar ramane curata. Nu ar mai da navala sectele.

Dar secta vine si gaseste un preot la patru sate; secta vine si gaseste un preot betiv, un preot privatizat cu magazine sau un preot care la toti crestinii le deschide cartea si le spune ca au farmece, nascand astfel tot felul de curente neortodoxe; secta vine si gaseste un preot care nu i-a invatat pe credinciosi rolul Sfintei Impartasanii la 40 de zile, al spovedaniei la 40 de zile, al parasirii pacatelor, al prezentei in biserica, al Sfintei Liturghii in fiecare duminica si al rostului ei esential in viata crestinului...

Episcopul se va mandri cu adevarat abia atunci cand va avea o turma de apostoli seriosi si credinciosi, care cu adevarat il reprezinta la nivel de biserica si la nivel de morala crestina.

- Spuneti ca ar trebui ca, prin vrednicia lor, preotii sa fie un prilej de bucurie pentru pastorul lor. Dar preotii nu sunt si ei tot oameni? N-au dreptul sa pacatuiasca?

- Nu. Se merge pe principiul izvorat din mentalitatea comunista: "Sa faci ce te invata preotul, nu ce face el". Nu este firesc! Preotul trebuie sa fie indreptarul satului. In vremurile de demult, preotul, doctorul si avocatul erau oamenii culturii romanesti. Nimeni nu stia in sat decat de prefect, de preot, de doctor, de invatator. Acestia erau oamenii in jurul carora se alcatuia satul. Iar cand era o judecata, preotul era cu Scriptura si cu crucea, medicul era si el acolo, de fata, sa vada ce s-a intamplat. Iar prefectul se sfatuia cu preotul si luau o decizie, invatatorul scria jalbele sau consemna procesele verbale, asculta ce spunea preotul si dadea ultima decizie. Aceasta este adevarata invatatura sanatoasa, din vatra romaneasca a satului.

Intrebarea mea ramane una singura: daca in momentul de fata nu mai avem nici medic, nici prefect, nici invatator si nici preot adevarat, ce se va intampla cu satul romanesc?...

- Exista multe sate in care preotii apar numai duminica sau la sarbatori si oamenii sunt lipsitide o relatie vie cu ei. Astfel de preoti se simt prea elevati pentru a locui la tara, pentru a impartasi aceeasi viata cu cei pe care ii pastoresc. Iata ca, din cauza preotilor navetisti, sunt sate aproape lipsite de preot...

- Problema preotilor navetisti... Ei singuri sunt vinovati ca au ales sa-si ia preotese care se tem de noroi, care nu vor la tara, ci prefera baia cu lux si confortul, prefera sa fie coafate si aranjate... Asta ii priveste direct si personal.

- Sunt totusi situatii in care vina nu este a preoteselor...

- Este de datoria episcopului sa incerce orice mijloc de constrangere, de fortare, ca ei sa traiasca in mijlocul satului, exact cum traieste invatatorul in mijlocul clasei, pentru ca nu poate el, ca navetist, sa inteleaga cerintele parohiei.

Daca totusi trebuie sa faca naveta, macar lunea, miercurea, vinerea si duminica sa fie in parohie, patru zile in care el sa fie oarecum la cerinta credinciosului, langa el. Credinciosul sa stie clar: azi este marti, parintele nostru nu este, are problemele lui personale, dar stiu ca miercuri dimineata va fi gasit la biroul parohiei, la casa parohiala, unde se pot rezolva problemele parohiei. Botez, Cununie, inmormantare, sfintire, aghiasma, Maslu - si tot ce mai este nevoie.

- Considerati ca tinerii sunt sensibili fata de caderile preotilor?

- Caderea preotului, sminteala tanarului... Capacitatea redusa si incultura preotului, dezinteresul fata de tanarul pe care-l are in fata, modul de tratare a relatiei preot-ucenic sau duhovnic-crestin, acela este mai important si mai smintitor. Ati vazut ca in general se merge pe un principiu birocratic. "Ce doriti, ce poftiti, bine, lasati, rezolvati, plecati, Doamne-ajuta!..."

- Superficialitatea acestui refren nu face altceva decat sa ii indeparteze pe oameni de biserica. Oamenii au nevoie de preoti care sa le inteleaga framantarile, sa le inteleaga zbuciumul launtric si sa ii ajute sa se ridice din cadere, sa duca lupta cea buna impotriva patimilor si a poftelor, sa mearga pe calea mantuirii...

- Trebuie eliminat dialogul subiectivist in care noi facem o activitate care nu mai este spirituala, ci facem mai mult o activitate pedagogica, in care-l obisnuim pe crestin sa lase pomelnicul, si cu asta a rezolvat problema, fara a-i mai da un sfat, fara a mai cerceta in ce stare spirituala este, sau cat de imprastiat sau necunoscator al lucrului pe care-l are de facut este. Asta-l sminteste pe tanar... Nepasarea preotului fata de sufletul lui sau neimplicarea preotului in viata lui concreta.

De exemplu, sunt cazuri cand vin tineri si spun: "Am fost la preot si i-am spus ce am patit si mi-a zis: "Si acum ce vrei sa-ti fac eu?"". Iata un raspuns care sminteste. "Si ce vrei sa-ti fac eu? Roaga-te..." Ei, cuvantul "roaga-te" il stim din Sfanta Scriptura. Dar cand, cum, de ce, cu ce, cat, pana cand sunt intrebari legate de cuvantul "roaga-te", care trebuie sa-mi arate daca voi fi sau nu ascultat de Dumnezeu ori daca sunt pe calea pe care Dumnezeu ma poate asculta.

- Oamenii comenteaza articolele din ziare si sunt insetati sa afle cat mai multe despre pacatele preotilor, considerand ca daca preotii sunt pacatosi, au si ei dreptul sa pacatuiasca. Isi justifica pacatul aratand cu degetul spre preoti, nu?

- Da, mi-a placut cum ati pus intrebarea si am sa va dau un raspuns pe masura. Oamenii cauta articolele si tot ce se scrie despre pacatele preotilor si uita sa citeasca articolele despre pacatele lor. Dar, pentru ca ati pus o intrebare atat de interesanta, am sa va spun urmatorul lucru: nu trebuie sa raportam Biserica la individ.

Hristos n-a pacatuit, n-a curvit, n-a baut, n-a furat, n-a inselat, n-a batjocorit niciodata, a dus o viata si o activitate mesianica: "Cine ma vadeste de pacat?" A aratat ca este fara de pacat, cum spune si rugaciunea: "Tu singur ai purtat tot, fara de pacat fiind". In momentul in care noi suntem intrebati daca oamenii se smintesc neaparat de pacatele preotilor, trebuie sa rezolvam problema astfel: oamenii sa fie aceia care sa-si aleaga preotii singuri in parohia lor, dupa vrednicia fiecaruia.

In vremea de demult, un preot nu era pus in satul respectiv pentru ca asa voia el, ca avea relatii la episcop si acesta i-a dat parohia cutare. Nu. In vremea de demult poporul spunea: "Pe cutare il vrem preot!" Asa a ajuns si Sfantul Spiridon preot si episcop in Trimitunda, asa a ajuns si Sfantul Nicolae preot in Mira Lichiei si episcop, asa a ajuns si Sfantul Ioan Gura de Aur patriarh in Constantinopol.

- Oamenii uita de existenta unor asemenea ierarhi cu viata sfanta. Desi am avut ierarhi sfinti, chiar facatori de minuni, si in vremuri apropiate de ale noastre: Sfantul Ioan Maximovici, arhiepiscopul care nu se sfia sa mearga descult pe strazile din San Francisco, sau Sfantul Nectarie din Eghina, care, de altfel, a si fost prigonit de clericii nevrednici, fiind mutat disciplinar din Patriarhia Alexandriei... Oamenii prefera sa ii vada numai pe clericii nevrednici si sa spuna ca si Biserica e nevrednica...

- Poporul trebuie sa tina minte ca Biserica este alcatuita din totalitatea credinciosilor botezati in numele Sfintei Treimi, altoiti in butucul lui Hristos. In momentul in care ei alcatuiesc o biserica intr-un sat, au un comitet parohial. Acel comitet parohial are un delegat sau mai multi delegati care, in momentul aparitiei unei probleme din partea preotului lor, sunt obligati sa o explice episcopului.