III. MINUNEA UNUI FACHIR SI RUGACIUNEA LUI IISUS

• « Inapoi
• Inainte »

De Arhimandritul Nicholas Drobyazgin

Autorul acestei marturii, ucis prin moarte martirica in timpul regimului comunist, pe atunci proaspat instaurat in Rusia, s-a bucurat de o cariera plina de succes in calitate de ofiter in flota imperiala rusa, fiind in acelasi timp un pasionat al practicilor oculte si editor al jurnalului de ocultism Rebus.

Salvat dintr-un tragic accident naval printr-o minune a Sfantului Serafim de Sarov, el a intreprins un pelerinaj la Sarov, in urma caruia a renuntat la cariera sa militara si la practicile sale oculte si a devenit monah. Dupa ce a fost hirotonit preot, a plecat ca misionar in China, India si Tibet, slujind la capelele diferitelor ambasade, birouri consulare si legatii si ca staret al mai multor manastiri.

Dupa 1914 s-a retras la Marea Lavra a Pesterilor Kievene (Pecerska), unde sfatuia indelung pe multi tineri care il cautau, cerandu-i lamuriri despre ocultism si practicile oculte, si despre influenta lor asupra evenimentelor pe atunci in plina desfasurare in Rusia. In toamna anului 1924, la o luna dupa ce primise vizita unui anume Tuholx, autor al cartii intitulate Magia Neagra, el a fost asasinat in chilia sa de "persoane necunoscute" dar in mod clar nu fara stirea bolsevicilor. Stiletul cu care fusese injunghiat avea un maner cu semnificatii oculte.

Incidentul descris in povestirea ce urmeaza si care dezvaluie natura unuia dintre "darurile" mediumistice intalnite frecvent in religiile orientale, a avut loc cu putin inainte de anul 1900 si a fost consemnat in scris in jurul anului 1922 de Dr. A. P. Timofievich stabilit ulterior la Manastirea Nov - Diveyevo, N.Y. *

* Text in lb. rusa in Ortodox Life 1956, no. 1

*

In acea minunata dimineata tropicala, vasul nostru taia valurile Oceanului Indian in directia Insulei Ceylon. Pasagerii, in cea mai mare parte englezi care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indiana, erau vioi si nerabdatori sa vada pamantul de vis pe care il aveau in fata, insula misterioasa ale carei basme minunate le incantasera copilaria. Inca nu se vedea insula, cand vasul era deja invaluit de mireasma grea si imbatatoare adusa de briza, a arborilor aromati de la tarm.

La un moment dat un nor albastru cuprinse orizontul, marindu-se din ce in ce mai mult pe masura ce vasul se apropia. Deja incepeau sa se vada cladirile de la tarm ingropate in verdeata palmierilor maiestuosi si se vedea si multimea multicolora care astepta sosirea vasului.

Pasagerii, care deja se imprietenisera in timpul calatoriei, duceau conversatii animate admirand peisajul insulei de poveste care se desfasura in fala ochilor lor. Vaporul se legana incet, pregatindu-se sa ancoreze in portul orasului Colombo.

Aici vasul se oprea sa incarce carbune, asa incat pasagerii aveau timp suficient sa iasa la tarm. Ziua era atat de caniculara, incat multi se hotarasera sa nu iasa din cabina pana seara, cand fierbinteala zilei avea sa fie inlocuita cu o racoare placuta. Asa incat, spre seara, un grup de opt persoane, carora m-am alaturat si eu, ghidati de colonelul Elliot, care mai fusese la Colombo si cunostea bine orasul si imprejurimile, a pornit la explorarea frumusetilor insulei.

Colonelul chiar a facut o propunere foarte ispititoare: "Doamnelor si domnilor, ce-ati spune de o vizita la cateva mile in afara orasului spre a-i vedea si noi pe vestitii fachiri magicieni de prin partile locului? Poate vom avea posibilitatea unor experiente interesante!" Toti au acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.

Pe cand strazile zgomotoase ale orasului ramasera mult in urma noastra, seara se lasase deja de-a binelea iar drumul nostru serpuitor prin jungla minunata era luminat de milioane de licurici. La un moment dat drumul s-a largit brusc si ne-am aflat deodata in interiorul unui luminis inconjurat de jungla. La marginea lui se afla un copac inalt sub care se vedea o coliba si un om subtire, batran, cu turban pe cap, ce sedea turceste si privea fix la un foc mic ce ardea in fata lui.

In pofida sosirii noastre zgomotoase, batranul nu s-a clintit din nemiscarea sa si nu ne-a acordat nici cea mai mica atentie. De undeva a aparut un tanar care s-a indreptat catre colonel si l-a intrebat incet ceva. Imediat dupa aceea a adus cateva scaune pe care grupul nostru s-a asezat in semicerc nu prea departe de foc. Am simtit in jurul nostru un miros de fum placut parfumat. Batranul era in aceeasi pozitie, neobservand pe nimeni si nimic, din cate puteam sa ne dam noi seama. Patrarul de luna care rasarise mai imprastia intrucatva intunericul noptii si in lumina aceea fantomatica toate contururile capatau un aer ireal. Toti au tacut fara sa vrea, asteptand sa vada ce o sa se intample.

Miss Mary a soptit la un moment dat cu insufletire:

"Priviti acolo sus, pe copac!". Ne-am uitat cu totii intr-acolo. Si intr-adevar, varful coroanei copacului sub care statea fachirul parca se topea in lumina moale a lunii si copacul pur si simplu disparea treptat de sub ochii nostri, sters parca de o mana nevazuta, pana cand nu a mai ramas nici o urma de copac si in fata noastra a aparut marea. Ii vedeam valurile rostogolindu-se unele dupa altele si randurile de spuma alba; pe cerul, devenit deodata albastru, pluteau nori usori. Eram uluiti.

Apoi la orizont a aparut un vapor alb. Din cele doua hornuri ale sale iesea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, taind valurile. Spre uluirea noastra am vazut ca este propriul nostru vas, cel cu care sosiseram la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, cand am citit la pupa chiar numele vasului nostru, "Luiza", cu litere mari, aurii. Dar lucrul cel mai uluitor a fost ca pe vapor ne vedeam chiar pe noi insine! Va reamintesc ca la acea ora nu se pomenea de cinematografie, si asemenea efecte nu erau de conceput.

Deci fiecare dintre noi se vedea pe el insusi pe punte, printre oamenii care radeau si conversau unul cu celalalt. Dar lucrul cel mai uluitor era ca ne vedeam nu numai pe noi, ci pana si cele mai mici detalii de pe punte, ca si cand ne-am fi aflat intr-un elicopter ceea ce hotarat ca nu era in realitate. Eu de exemplu m-am vazut pe mine printre pasageri, pe marinari lucrand la capatul celalalt al vasului, pe capitan in cabina sa si pana si pe maimutica Nelly, favorita tuturor, mancand banane pe catargul mare. Toata lumea comenta in soapta si era emotionata la culme de ceea ce vedea.

Eu aproape ca uitasem cu totul de mine, de faptul ca eram la urma urmei un preot monah ortodox si ca n-ar prea fi fost locul meu acolo, intr-o asa situatie. Vraja era atat de puternica, incat inima si mintea mea erau ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodata, ca in fata unei primejdii, si m-a cuprins o spaima de moarte.

Am inceput sa-mi misc buzele si sa rostesc: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!". M-am simtit deodata usurat. Parca s-ar fi desfacut si ar fi cazut de pe mine niste lanturi grele, invizibile. Rugaciunea mea a devenit mai concentrata si odata cu ea sufletul meu s-a linistit. Priveam in continuare copacul, cand, deodata, tabloul marii disparu, suflat parca de vant. Nu se mai vedea decat copacul scaldat de lumina lunii, fachirul sezand tacut langa foc si insotitorii mei, care continuau sa priveasca marea, ce pentru ei inca nu disparuse. Dar la un moment dat fachirul insusi pati ceva: se rasturna intr-o parte si tanarul, alarmat, alerga sa-l ridice. Spectacolul se intrerupse brusc.

Adanc miscati de ceea ce vazusera, spectatorii se ridicara, impartasindu-si cu insufletire impresiile si neintelegand de ce totul se terminase atat de brusc si de neasteptat. Tanarul a explicat ca din cauza epuizarii fizice a fachirului, care acum sedea ca si mai inainte, cu privirea indreptata in jos si neacordand nici o atentie celor prezenti.

Dupa ce l-am rasplatit cu generozitate prin intermediul tanarului, multumindu-i pentru ca ne daduse ocazia acestui uluitor spectacol, si cand deja ne porniseram cu totii sa plecam, mi-am intors fara sa vreau capul pentru a-mi imprima mai bine intregul tablou. Atunci am intalnit privirea plina de ura a fachirului. Nu a durat decat o secunda, pentru ca imediat si-a intors capul in pozitia obisnuita; dar acea privire de o secunda, mi-a fost de-ajuns pentru a intelege odata pentru totdeauna a cui fusese puterea care produsese acel "miracol".

"Spiritualitatea" orientala nu se limiteaza nicidecum la asemenea "trucuri" mediumistice, de soiul celor pe care le practica fachirul. In capitolul ce urmeaza vom constata aspecte cu mult mai adanci si mai periculoase. Dar toate aceste fenomene au la baza acelasi mediumism, a carui caracteristica esentiala este o pasivitate totala fata de realitatea "spirituala" respectiva, care permite intrarea in contact cu "zeii religiilor necrestine". Acest fenomen se constata si in "meditatia orientala" (chiar daca uneori ea mai este numita si "crestina") si in acele ciudate "daruri" sau "puteri", carora, in vremurile noastre de declin spiritual, li se zice "harismatice"...

• « Inapoi
• Inainte »