Prefata editorului la editia a patra

• « Inapoi
• Inainte »

* ianuarie 1990

Parintele Serafim Rose, autorul acestei carti, a fost unul din acei oameni rari, in care geniul intelectual s-a unit cu adancimea covarsitoare a unei inimi pline de iubire. Preocupat de la o varsta foarte frageda de problema fundamentala a Adevarului, el L-a descoperit dupa cautari chinuitoare, nu sub forma vreunei idei abstracte sau a unui sistem, ci in Insasi Persoana lui Iisus Hristos, asa cum i S-a descoperit El in plinatatea Bisericii Crestin Ortodoxe.

Nu mult dupa ce a descoperit Ortodoxia la inceputul anilor 1960, Parintele Serafim** a inceput sa studieze, din aceasta noua perspectiva, curentele filosofice, sociale si spirituale ale lumii contemporane, carora le-a demonstrat, la lumina Descoperirii dumnezeiesti, caracterul constitutiv nihilist. Acest studiu avea sa rezulte intr-o lucrare filosofica de mari proportii, intitulata Imparatia omului si Imparatia lui Dumnezeu.

** pe atunci Eugen(n.tr.)

Dar din cauza unor griji mai urgente, precum organizarea unei fratii misionare ortodoxe si a unei reviste aferente, cartea nu a fost terminata niciodata. Unul din principalele capitole despre "noua spiritualitate" a vremurilor din urma nu a ramas decat sub forma de note si plan general. Totusi cu ani mai tarziu, cand Parintele Serafim avea sa plece spre a vietui ca monah in muntii din nordul Californiei, el a revenit asupra problematicii "noii spiritualitati".

De data aceasta insa modul sau de a intelege crestinismul ortodox era considerabil largit, atat datorita studiului teoretic cat si, mai ales, trairii si ascezei personale. In acest cadru de studiu intarit de rugaciune aparea si mai puternic contrastul dintre curentele pseudo-spirituale si adevarata viata duhovniceasca mantuitoare care pune accentul pe trezvie. Limbajul folosit de Parintele Serafim pentru descrierea acestor realitati spirituale complexe nu este nici pe departe dificil sau obscur ci, dimpotriva, accesibil si la obiect.

Prezenta lucrare a aparut la mijlocul anilor 1970 si ea precizeaza lapidar si fara echivoc pozitia Ortodoxiei fata de curentele spirituale contemporane, intr-un limbaj ai carui termeni sunt limpezi si rostiti cu voce tare. Chiar daca Parintele Serafim folosea in lucrarile sale un ton intrucatva mai atenuat, el nu ocolea niciodata adevarul ce trebuia rostit; el avea constiinta clara ca timpul pe care i1 mai avem la dispozitie este scurt, si ca el trebuie rascumparat, mai ales ca, azi ca si ieri, numarul caderilor de la dreapta credinta creste vazand cu ochii, iar formele pe care acestea le capata sunt din ce in ce mai subtile.

Parintele Serafim avea constiinta ca trebuie sa-i scuture pe contemporanii sai din somnul lenevirii si al inselarii de sine si sa le indice calea adevarului. Aceasta atitudine multi cititori o apreciaza, altii in schimb o considera dura in mod inutil. Acestora din urma le recomandam sa citeasca si conferintele pastorale ale Parintelui Serafim, aparute atat in volum cat si in publicatia "The Orthodox Word".*

* Vezi cartea sa God's Revelation to the Human Heart, (Platina California,1987 ) si articolele "In Step with Sts. Patrick and Gregory of Tours"( in The Ortodox Word, Platina, California, no.136), "Raising the Mind, Warming the Heart" (The Orthodox Word, no. 126), "The Orthodox Word-View" (The Ortodox Word no. 105), si "Ortodoxy in the USA" (The Orthodox Word, no. 94).

In aceste conferinte, tonul Parintelui Serafim, desi "sever" in demascarea inselaciunilor demonice - care le anuleaza si celor mai bine intentionati, orice sansa de mantuire -, isi pastreaza cu toate acestea o caldura plina de compasiune fata de cei carora le vorbeste.

La zece ani de la aparitia primei editii revizuite, Ortodoxia si religia viitorului ar putea parea o lucrare depasita. Dar o carte despre miscarile religioase contemporane cu greu isi poate pastra noutatea. Multe celebritati religioase, asemenea stelelor de cinema, dispar spre a face loc altora noi; unele dintre ele se mentin, schimbandu-si doar numele la fiecare cativa ani. Nu cu mult inainte de sfarsitul vietii sale, Parintele Serafim a fost rugat sa mai adauge si alte capitole cartii sale, precum Sufismul. Daca ar mai fi trait, chiar aceasta a sasea retiparire ar fi cunoscut largiri substantiale.

Desi unele dintre miscarile descrise in aceste pagini nu mai sunt poate atat de la moda, ele sunt totusi prezente, dar sub alte infatisari; caci manifestarile religioase noi nu sunt altceva decat variante ale altora vechi. Astfel, observatiile Parintelui Serafim sunt la fel de valabile astazi ca si in ziua in care le-a formulat intaia oara. Mai mult. Trecerea timpului nu a facut decat sa confirme exactitatea interpretarii lor. "Noua spiritualitate" s-a conturat tocmai in directia descrisa de Parintele Serafim.

In societatea americana termenul de "New Age" este deja consacrat in limbajul cotidian si acceptat de catre societate. Faptul acesta a provocat un adevarat val de publicatii crestine mai ales din directia Bisericilor Protestante - care semnalau pericolele noilor orientari. Una dintre ele, care a devenit foarte repede cunoscuta si care se intituleaza "The Seduction of Christianity" (Seductia Crestinismului) da la iveala modul in care "noua spiritualitate" se infiltreaza chiar in sanul Bisericilor crestine principale.

Astfel de lucrari demonstreaza ca societatea contemporana devine din ce in ce mai constienta de realitati pe care Parintele Serafim le vazuse prefigurandu-se cu multi ani inainte. Insa, lipsa unei viziuni ortodoxe asupra existentei, singura care totalizeaza intreaga experienta a crestinismului de-a lungul veacurilor, nu le permite din pacate acestor autori sa scoata convingator in evidenta superioritatea invataturii Mantuitorului Iisus Hristos in fata acestei asa-zise "noi spiritualitati". Acesti autori indica just pericolele care se ascund in practicile mistice necrestine, dar ei nu pot opune acestor practici modelul unei vieti spirituale cu adevarat duhovnicesti, prin care persoana umana se poate ridica pana la contemplarea lui Dumnezeu, asa cum ne apare descris in operele ascetice ortodoxe (filocalice) si in Vietile Sfintilor.

Mai mult. Acesti autori nu sesizeaza ca tocmai climatul de saracire spirituala a unui crestinism diminuat si atenuat din lumea (mai ales) occidentala este cel care a favorizat aparitia acestei "noi constiinte religioase". In multitudinea curentelor religioase care de care mai ispititoare se afla antrenate multe persoane de buna credinta. Dar cel insetat sa afle adevarul si sincer cu sine insusi va trebui sa aiba curajul de a merge pana la capat in acceptarea Adevarului, asa cum ni s-a descoperit el in Persoana lui Hristos.

Astazi in Rusia diferitele forme de pseudo-spiritualitate se bucura de o popularitate uluitoare, lucru pe care il prevazuse deja Parintele Serafim. Poporul rus, asfixiat de atmosfera groasa de materialism in care statul sovietic l-a silit sa traiasca, crede ca orice doctrina sau curent care isi spune "spiritual" ii si poate aduce mantuirea. Dar in atmosfera actuala "de deschidere" din interiorul Rusiei, se poarta discutii aprinse, nu numai pe tema noilor curente spiritualisto-religioase, ci si pe tema Ortodoxiei traditionale. La nivel oficial avem de-a face cu un discurs ortodox patetic datorat faptului ca ierarhii numiti de Statul Sovietic sunt ei insisi adeptii unui crestinism diminuat si confortabil ai unui crestinism dispus la compromisuri, adica ai unui Crestinism lipsit de Crucea lui Hristos.

Acest fel de crestinism face si el parte din "religia viitorului", adica religia mondial-universalista a lui Antihrist, al carui tel suprem este sa incorporeze crestinismul in propria sa doctrina, dar dupa ce va fi eliminat din el, pe neobservate, insasi arma mantuirii noastre, adica Sfanta Cruce a lui Hristos.

La un nivel care scapa ochiului public si camerelor de luat vederi, exista oameni in Rusia (ca si in intreaga lume ortodoxa (n. tr.)), care predica cu adevarat cuvantul lui Dumnezeu si multi care au o traire autentica in duhul curat ortodox. Credinciosii inseteaza dupa literatura religioasa autentica si multi dintre ei au capacitatea duhovniceasca de a deosebi adevarul de minciuna. Acestia sunt oamenii care se hranesc cu cele mai adanci invataturi ale Sfintei Traditii Ortodoxe la focul carora s-a lamurit si format si Parintele Serafim Rose.

Iesind caliti de pe urma terorii celor saptezeci de an de persecutii, acesti oameni sunt gata sa-L urmeze pe Hristos pe Golgota iar eroismul lor este un imbold si pentru noi, cei din Occident, sa rezistam si sa luptam contra ispitelor care ne inconjoara si care sunt cel mai adesea de o subtilitate perversa si subversiva.

In acest context cartea Parintelui Serafim Rose poate fi socotita fara teama o scriere spirituala clasica a vremurilor noastre si credem ca aceasta a sasea reeditarea va mai fi urmata si de altele. Reactiile pe care tiparirea ei deja le-a suscitat sunt cu totul remarcabile. Anul trecut de exemplu, doamna Constance Cumbey, avocata crestina, autoare a cartii de mare popularitate: "Pericolele curcubeului" The Hidden Dangers of the Rainbow*, ne-a scris ca lectura cartii Ortodoxia si religia viitorului este comparabila, pe langa alte lucrari din domeniu, cu taria unui izvor de apa vie. Ea a recomandat aceasta carte publicului si a prezentat-o in interviuri televizate.

* Citata pe larg in cartea lui Bruno Wurtz, New Age, Ed. de Vest, 1992, 1994 (n. tr.)

Reactia din interiorul Rusiei a fost si mai surprinzatoare. Fara ca cineva din Vest sa incerce sa-l faca cunoscut pe Parintele Serafim publicului rus, acesta l-a descoperit singur, in pofida tuturor piedicilor si riscurilor ridicate de regimul ateist. Au aparut traduceri rusesti ale cartilor, Ortodoxy and the Religion of the Future (Ortodoxia si religia viitorului), The Soul after Death (Sufletul dupa moarte), God's Revelation to the Human Heart (Descoperirea lui Dumnezeu din inima) si ale multora din articolele sale; aceste materiale sunt distribuite in texte batute la masina caci nu este permisa tiparirea lor.

Judecand dupa corespondenta pe care continuam sa o primim, putem afirma ca Parintele Serafim este cunoscut in intreaga Rusie. Oamenii de acolo ne cer mereu alte si alte lucrari ale "ganditorului ieromonah Serafim Rose". Ortodoxia si religia viitorului ii intereseaza cu deosebire pentru ca ea raspunde unei realitati stringente: ritmul alarmant in care noi curente spiritualiste se infiltreaza prin frauda in Rusia de azi.

Fie ca aceasta carte sa continue sa lumineze, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe cei ce doresc sa iasa din intuneric, si sa-i intareasca spre Hristos pe cei ce pasesc in lumina convingerii ca stramta este calea ce duce la viata vesnica.

Parintele Damaschin

Manastirea Sf. Gherman de Alaska

Platina, California, 1989

Prefata autorului *

* martie, 1979

Orice erezie isi revendica propria "spiritualitate" si propria metoda de practicare a vietii religioase. Romano-catolicismul de exemplu a avut pana de curand o nota a sa distinctiva concretizata prin "cultul inimii sacre", primatul papal, purgatoriul si indulgentele, revelatiile diferitilor "mistici" si alte asemenea elemente, in care observatorul crestin-ortodox atent detecteaza tot atatea manifestari practice ale erorilor teologice ale Romei in cadrul spiritualitatii romano-catolice contemporane.

Si protestantismul fundamentalist are propriul sau mod de a practica rugaciunea, cantarile sale tipice si propria sa cale catre o "renastere" spirituala, elemente care reflecta si ele, la randul lor, erorile dogmatice fundamentale proprii protestantismului. In cartea de fata insa, ne vom ocupa de "spiritualitatea" ecumenismului, erezia de capetenie a secolului XX.

Pana de curand se putea considera ca Ecumenismul este ceva prea artificial si prea sincretic pentru a i se putea atribui o spiritualitate specifica: agendele de lucru cu program "liturgic" ale intrunirilor ecumenice mari si mici presupuneau, nimic mai mult, decat o slujba protestanta de duminica, ceva mai elaborata decat una obisnuita.

Ecumenismul este erezia care are la baza credinta ca, de fapt, nu exista o Biserica vazuta a lui Hristos si ca structura sa vizibila la nivelul societatii umane se formeaza de abia acum, prin eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate Bisericile crestine (si chiar pe cele necrestine) intr-o unica Biserica mondiala. Natura insasi a Ecumenismului este aceea de a crea in sufletele adeptilor sai anumite atitudini spirituale care, cu timpul, sa produca o "pietate" si o "spiritualitate" tipic ecumeniste.

Privind in jurul nostru nu se poate sa nu remarcam o anumita atitudine de "expectatie" si "cautare" religioasa pe care sufletele pustiite ale desertului ecumenist si-o rezolva in "spiritul" unei "pietati" care nu mai este simplu protestanta in esenta sa. Odata realizata aceasta constatare nu se poate sa nu vedem ca timpul "spiritualitatii" si "pietatii" tipic ecumeniste deja a sosit.

Aceasta carte a inceput sa fie scrisa in 1971 si ea a constat dintr-un studiu al celei mai noi initiative "ecumenice" si anume "deschiderea dialogului cu religiile necrestine".

Patru din capitolele acestei carti s-au tiparit in periodicul "The Orthodox Word" (Cuvantul Ortodox) in anii 1971 si 1972, si anume cele continand un raport al evenimentelor petrecute incepand cu ultima parte a anilor 1960 si pana la inceputul anului 1972. Ultimul dintre aceste capitole consta dintr-o discutie amanuntita asupra "renasterii harismatice", care tocmai fusese adoptata de mai multi preoti din America, miscare identificata a fi o varianta a "spiritualitatii ecumeniste ce insumeaza experiente religioase specific necrestine".

Mai cu seama acest din urma capitol a starnit un mare interes printre crestinii ortodocsi, convingandu-i pe multi dintre ei sa nu se alature miscarii "harismatice". Altii, care deja participau la intrunirile "harismatice", au hotarat, in urma lecturii acestui capitol, sa paraseasca miscarea si au confirmat prin marturiile lor multe din concluziile articolului privitoare la ea. De atunci incoace, "miscarea harismatica" a parohiilor "ortodoxe" din America a adoptat in intregime limbajul si tehnicile unei reinnoiri tipic protestante, dupa cum aflam din periodicul The Logos (Logosul) editat de Pr. Eusebius Stephanou; si orice observator serios remarca imediat caracterul eminamente neortodox al unei atari "reinnoiri".

Insa, in pofida mentalitatii protestante a initiatorilor si animatorilor sai, "renasterea harismatica" este, in calitate de miscare "spirituala", un curent care depaseste sfera de definitie protestanta. In articolul mentionat am caracterizat aceste practici harismatice folosind expresia de "mediumism crestin", pe care mi l-au sugerat chiar marturiile celor care au facut experienta lor in mod direct - si am demonstrat sorgintea lor "spiritualist-ecumenista" care genereaza, sub ochii nostri, noua religie necrestina a viitorului.

In vara anului 1974, una din manastirile Bisericii Ruse din Exil aflate in America a primit vizita unui tanar care fusese indreptat intr-acolo (la chilia unui anumit monah) de catre un anumit "spirit" care il insotea pretutindeni, neparasindu-l niciodata.

In timpul scurtei sale sederi la manastire, monahii au aflat, din vorba in vorba, care era povestea acelui tanar. Provenea dintr-o familie protestanta de tip conservator a carei atmosfera de uscaciune spirituala il nemultumea profund. Deschiderea catre experientele cu adevarat "spirituale" i-a fost provocata prin intermediul bunicii sale penticostale. La contactul cu Biblia daruita de aceasta, el a primit brusc "daruri spirituale", dintre care mai cu seama acel "spirit" invizibil care ii dadea instructiuni precise referitoare la directia in care sa se indrepte si in ce locuri sa calatoreasca. Tot printre "darurile" primite se numara si capacitatea de hipnoza a eventualilor interlocutori, carora le putea induce chiar fenomenul de levitatie (cu care adeseori ii teroriza, in gluma, pe ateii din anturajul sau).

Uneori i se intampla sa se indoiasca de provenienta divina a "darurilor" sale, dar aceste indoieli ii erau spulberate la gandul ca "uscaciunea" sa spirituala disparuse, ca prin contactul cu Biblia el renascuse "spiritual" si ca acum ducea o viata foarte bogata in rugaciune si in "spiritualitate".

In urma vizitei la acea manastire ortodoxa si mai ales dupa lectura articolului despre "renasterea harismatica", acest tanar a admis ca pentru intaia oara a aflat o explicare clara experientelor sale "spirituale". El a marturisit chiar ca se prea poate ca "spiritul" care il insotea pretutindeni sa fi fost unul malefic. Dar aceasta constatare nu a parut sa-l afecteze si el parasi manastirea fara sa se fi convertit la Ortodoxie.

Doi ani mai tarziu, cand acest tanar vizita din nou manastirea, el declara ca renuntase la activitatile "harismatice" ca fiind prea primejdioase si ca isi gasise linistea sufletului in meditatia Zen.

Aceasta stransa legatura dintre experientele spirituale "crestine" si cele orientale este o caracteristica inconfundabila a spiritualitatii "ecumenice" contemporane. La aceasta a doua editie la cartea de fata s-au adaugat noi informatii de ultima ora privitoare la cultele religioase orientale si la un anume fenomen "secular" major care contribuie la formarea unei "noi constiinte religioase", chiar si printre randurile asa-zisilor atei.

Este adevarat ca nici unul dintre aceste elemente nu are semnificatie hotaratoare in orientarea spirituala a omului contemporan, dar fiecare dintre ele exemplifica intr-un mod propriu setea cu care omul contemporan doreste aflarea unei cai sufletesti care sa nu semene cu crestinismul lipsit de vlaga cu care l-a obisnuit protestantismul si catolicismul din lumea occidentala. Dar toate aceste elemente insumate dau la iveala o inspaimantatoare unitate a demersului lor, iar scopul final si malefic al acestui demers concertat luceste deja la orizont.

La scurta vreme dupa publicarea acestui articol despre "renasterea harismatica", am primit o scrisoare la redactia publicatiei "The Orthodox Word" prin care un teolog si traitor recunoscut si respectat din ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ne-a spus: "Ceea ce ati descris in aceasta carte nu este altceva decat religia viitorului, religia lui Antihrist".

Pe masura ce astfel de forme de falsa spiritualitate pun stapanire pana si pe acei oameni care isi spun crestini ortodocsi, ne inspaimantam de dimensiunile inselaciunii care ii pandeste pe crestini neavertizati si neintariti duhovniceste.

Aceasta carte se doreste a fi un semnal de alarma si un indemn la traire in dreapta credinta a lui Hristos, constienta si constientizata, mai ales in lumea posedata de duhuri necurate in care traim. Cartea de fata nu este o tratare exhaustiva a noii religii, care nici nu a atins de altfel faza sa finala de dezvoltare. Ea este doar o explorare preliminara a acelor tendinte spirituale care pregatesc doar drumul adevaratei religii anticrestine, o religie care isi va mentine doar o fatada de crestinism, dar al carei continut se va baza pe experiente "initiatice" de natura demonica.

Fie ca acest raport asupra activitatilor satanice, care se duc din ce in ce mai evident si mai pe fata, adeseori in chiar randurile crestinilor ortodocsi, sa-i faca pe acestia din urma sa inteleaga ca din nebagare de seama ei pot pierde harul Duhului Sfant. Fie ca Duhul Sfant sa-i indemne, pe de alta parte, sa nu se indeparteze niciodata de adevaratele izvoare ale trairii crestine: Sfanta -Scriptura si invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

+

Stramta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt cei care o afla.

Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste...

Nu oricine imi zice "Doamne, Doamne", va intra in imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.

Multi imi vor zice in ziua aceea: "Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?" Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste asemana se va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.

Matei, cap. 7,14-16, 21-24

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose