Parintele duhovnicesc si invatatorii zilelor noastre
Lucrarea Părintelui duhovnicesc este împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu, care ne pune pe Cale și ne călăuzește spre Împărăția cerurilor. Pornind de la acest adevăr, am încercat să orientez atenția celor ce mai au o bună neliniște...
Isihasmul in mijlocul lumii
Articolul nu este un tratat despre mistica isihastă. Doar am punctat câteva aspecte concrete care fac deosebirea între mistica dumnezeiască și trăirile false, născute din înșelarea diavolească. De asemenea am dorit să exprim, printre r...
Despre saracie, castitate si ascultare
Cred că nu este deloc desuet să vorbim despre sărăcie, feciorie și ascultare. Pentru că înainte de toate privim spre Dumnezeu, și nu la derapajele lumii. Ideea centrală a articolului este următoarea: păcatele și patimile ne distrug și...
Pledoarie pentru o viata normala
Dacă până mai ieri vorbeam despre „metanoia”, ca schimbare a minții prin lucrarea harului Sf. Duh, iată că trăim vremurile în care ideologia neo-marxistă încearcă să ne spele creierele, prin denaturarea sensurilor unor cuvinte ce...
Iluminarea dumnezeiasca
Subiectul acestui articol este iluminarea dumnezeiască, considerată a doua etapă a vieții duhovnicești. În prima parte a articolului am vorbit despre cele 7 virtuți de căpetenie și cele 7 păcate de moarte. Iluminarea este direct legată de...
Proclamarea unei Noi Vieti
Așa cum cunoaștem, una dintre îndatoririle Sf. Biserici este propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. În acest articol am subliniat faptul că propovăduirea Evangheliei înseamnă proclamarea unei Noi Vieți, a unei alte realități, cea care...
Despre problemele care ne framanta
Mesajul pe care am dorit să-l transmit este deja cunoscut: doar în Hristos Dumnezeu, Cel care a biruit lumea, îndrăznim să cugetăm că împreună vom putea străbate marea învolburată a acestei lumi. Și nu oricum, ci purtați de corabia izb...
Rostiri despre viata cumpatata
Sunt câteva gânduri, rostite „pe fugă”, despre cumpătare, pe care o identific cu statornicirea în bine, într-o lume în permanentă schimbare. Eternul vis al omului de a împăca spiritul cu materia, sufletul cu trupul, rugăciunea cu...
Indatoririle omului
Acest articol l-am scris în contextul realității actuale, în care tot mai mulți oameni cer acordarea unor drepturi, ignorând învățătura Sf. Biserici, precum și obligațiile normative sociale. Sf. Grigorie Palama amintește în omiliile...
Sfanta Cruce sau Sabia Golgotei
Articolul însumează câteva crâmpeie luminoase de reflecție ale Părintelui Daniil, despre Taina Sfintei Cruci. Nu doar o definiție din perspectivă pur simbolistică, ci o descoperire a valențelor reale, ca lucrare izbăvitoare și m...