Anul Nou civil
Anul nou este creatia repetata dupa fiecare perioada de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea sa devina zi de inceput a anului. Data celei mai importante sarbatori calendaristice nu era lasata insa la voia intamplarii; aceasta se hotara in functie de sosirea echinoctiilor si a solstitiilor, de inceputul sau sfarsitul ciclului vegetal sau de reproductie a unor animale domestice sau salbatice.
In spatiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, pana in prezent, trei inceputuri de an: 1 ianuarie, 1 martie si 1 septembrie. Calendarul popular cuprindea insa si alte inceputuri de an. Pentru a descoperi datele calendaristice vechi de celebrare a anului nou, se va elabora un important instrument de lucru, scenariul mortii si renasterii timpului dupa 365 sau 366 de zile, la care se vor raporta apoi sarbatorile si obiceiurile calendaristice, Modelul (scenariul) presupune, printre altele: existenta unei perioade in care sa se desfasoare ritualul complex de innoire a timpului; sacrificiul ritual al unui animal, substitut al divinitatii care moare si renaste anual; pregatirea unor mancaruri rituale; stingerea si aprinderea rituala a focurilor; practici si manifestari orgiastice; jocuri cu masti; sarbatori nocturne si priveghiuri; credinta intoarcerii mortilor printre cei vii; egalitatea supusilor cu stapanii; strigatul peste sat; practici de fertilizare a ogoarelor, vitelor si oamenilor; prevestiri si pronosticuri, jocuri de incercarea norocului; credinta deschiderii cerului la miezul noptii de Ciclul mortii si renasterii.
Innoirea timpului in Calendarul popular se desfasoara dupa un ritual care, pentru a fi implinit, necesita mai multe "zile cosmogonice". De pilda, moartea si renasterea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al "taierii" timpului, la miezul noptii dintre Anul Vechi si Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolica a anului solar de 12 luni. Un scenariu carnavalesc sugerand "familia" anului solar, format din 12 luni, a fost consemnat in zona Bucovinei. Patru perechi de boi trageau un car frumos impodobit, in care se gaseau cele 12 luni reprezentate prin tot atatea persoane de diferite varste: luna ianuarie (anul nou) era reprezentata printr-un copil. luna decembrie (anul vechi) printr-un mos s.a.m.d. "In urma carului, o trena carnavaleasca alcatuita din copii, curiosi si gura casca, insotesc carul, care umbla prin sat, in noaptea de Anul Nou. Alaiul carnavalesc se opreste la unele case ospitaliere. Anul Vechi improvizeaza, in versuri sau in proza (dupa indemanarea celui ce-l reprezinta), un fel de dare de seama asupra activitatii comunitare a satului: succesele si insuccesele in munca campului, in viata culturala a tarii si chiar in viata internationala. Fiecare luna completeaza analitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou incheie colindul, promitand pentru viitor un an si mai bun" .
Instabilitatea timpului care moare si renaste la infinit se reflecta in caracterul ambiguu al tuturor sarbatorilor. Orice sarbatoare sezoniera era un moment negativ care marca trepte importante ale timpului, trecator pentru oameni, animale si plante, dar si un moment de voioasa fagaduiala a ordinii renascute. in gandirea populara "orice inceput, fie viata, an, treaba, drum, casatorie, moarte, adica de trecere sau schimbare a unei stari in alta ... reprezinta o perioada de criza in care lupta dintre fortele raului si binelui este inevitabila".
Sarbatorile de Anul Nou
Scenariul sarbatorilor de Anul Nou cuprinde doua parti simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie si miezul noptii de Anul Nou, cand spiritele malefice ale mortilor circula printre cei vii, abunda practicile de pomenire a mosilor si stramosilor, apar elemente ale unor stravechi practici orgiastice, si perioada dintre miezul noptii de Anul Nou si Boboteaza, dedicata curatirii spatiului de fortele malefice, alungarii mortilor, practicilor de divinatie, propitiere si profilaxie. Impartirea ciclului sarbatorilor de iarna in doua perioade (nefast - fast, vechi - nou) este mai putin evidenta astazi din cauza amestecului practicilor traditionale provocat de mutarea spectaculoasa a nativitatii (Craciunul) din ultima zi a ciclului (6 ianuarie) in prima zi a acestuia (25 decembrie).
Raspandirea crestinismului nu s-a realizat in forma sa pura; el a vehiculat numeroase practici precrestine pe care, fara sa vrea si fara sa stie. le poarta cu el. Fara crestinism multe credinte si superstitii nu ar fi ajuns pana in secolul XXI in cele mai variate forme combinatorii pagano-crestine. Acesta este unul din motivele pentru care disocierea practicilor crestine de cele pagane, pe de o parte, a practicilor precrestine greco-romane si orientale de substratul autohton geto-dac, pe de alta parte, presupune un mare risc stiintific. Avand in vedere amestecul practicilor rituale, ritologia specifica nasterii anuale a timpului va fi urmarita unitar, la nivelul intregului ciclu, fara impartirea acestuia in cele doua perioade amintite mai sus: nefasta si fasta.
Ion Ghinoiu
-
De cand incepem sa cantam colinde?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.