In preajma Craciunului, multe din colindele noastre strabune ni-L binevestesc pe "Hristos, Mesia chip luminos". Acest fapt nu este rodul intamplarii. Exista deopotriva atat un temei teologic profund, cat si o necesitate reala in ceea ce ne priveste, pe care se intemeiaza acest vers.
Pe de-o parte, vorbim despre Intruparea Celui ce este "Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat", iar pe de alta, despre nevoia de lumina pe care o resimtim toti cei care intampinam Nasterea Sa avand chipul umbrit de pacate, de grijile cotidiene, de monotonia vietii etc.
"Cu noi este Dumnezeu"
Profetul Isaia i-a dat Domnului, cu peste 700 de ani inainte de intruparea Sa, numele de Emanuel: "Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu, si vor pune numele lui Emanuel (7, 14). Acest nume inseamna "cu noi este Dumnezeu".
In cantarea cu acelasi nume din slujba Pavecernitei, marturisim cum "Poporul cel ce locuia in intuneric si in umbra mortii a vazut lumina mare. Caci cu noi este Dumnezeu". Altfel spus, Dumnezeu Cuvantul se intrupeaza pentru a-l scoate pe om din intunericul cel mai din afara si a-l face partas luminii Sale.
Noi cei de astazi am pierdut acea bucurie data de trairea constienta a prezentei dumnezeiesti. Crestinul care nu marturiseste doar la nivel declarativ "cu noi este Dumnezeu", ci mai ales existential, are intotdeauna chipul luminos. Acesta cunoaste ca este chemat de Hristos sa vietuiasca in vesnicie intru lumina Sa.
"Rasarit-a lumii lumina cunostintei"
Daca citim pericopele evanghelice in care ni se relateaza evenimentul Nasterii Domnului, daca privim icoana sau daca ascultam imnurile praznicului si colindele, constatam cum toate ne vorbesc, sub o forma sau alta, despre prezenta si insemnatatea luminii.
Dar in toate acestea este subliniata mai ales natura duhovniceasca a luminii. Lumina lui Hristos nu este cea fizica. Este lumina Sa necreata, Nasterea Domnului, prin unirea celor doua firi, in persoana lui Hristos, oferind omului posibilitatea impartasirii de energiile dumnezeiesti in chip nemijlocit.
In acest sens, troparul praznicului, nu face decat sa ne vorbeasca despre cunosterea lui Dumnezeu intru lumina: "Nasterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei, ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie".
Acesta este si motivul pentru care in Taina Botezului, "taina luminarii omului" sau taina nasterii celei de-a doua, Biserica cere de la Hristos in numele celui nou botezat vesmant de lumina: "Da-mi mie haina luminoasa cela ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina".
"Intru lumina Ta vom vedea lumina"
Tot despre lumina lui Hristos ne vorbeste "Doxologia Mare", o cantare a Bisericii ce se intemeiaza pe binevestirea Nasterii Domnului facuta de ingeri pastorilor din preajma Betleemului. Doxologia incepe dupa ce preotul proclama: "Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat noua lumina!".
Apoi strana raspunde cantand imnul: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire. Laudamu-Te, bine Te cuvantam, inchinamu-ne Tie, slavimu-Te, multumim Tie pentru slava Ta cea mare. [...] Ca la Tine este Izvorul Vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina. [...]
Sfintii Parinti si intreaga Traditie a Bisericii, ne adeveresc faptul ca vederea luminii dumnezeiesti este ultima treapta a urcusului duhovnicesc in viata aceasta, ce nu este posibila fara purificarea de patimi si dobandirea iubirii curate.
Craciunul luminarii si impodobirii sufletului
Constatam cu tristete cum omul contemporan, in preajma Craciunului, tinde sa reduca insemnatatea luminii, doar la nivel exterior, rezumandu-se la a cumpara instalatii luminoase cat mai complexe si lumanari cat mai originale etc. Acesta depune tot efortul sa impodobeasca strazile, magazinele, casele, bradul, cu riscul de a da uitarii propriul suflet.
Pierdem din vedere esentialul, faptul ca Nasterea Domnului este o sarbatoare a chipurilor scaldate in lumina lui Hristos, o sarbatoare a impodobirii sufletului.
Biserica ne arata insa de fiecare data calea catre lumina cea adevarata si catre podoabele care se cuvin a le dobandi. In Biserica ne luminam sufletul prin post, ni-l impodobim prin dar, insa devenim cu adevarat “lumina si poboaba” numai prin Spovedanie si Impartasanie si prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.
La inceputul articolului spuneam ca nu este deloc intamplator faptul ca exista colinde care ni-L binevestesc pe "Hristos, Mesia chip luminos". Chipul Pruncului Hristos scaldat in lumina, nu este altceva decat o prevestire a Schimbarii Sale la Fata, o prevestire a descoperirii Slavei Sale si a posibilitatii noastre de a "ne lumina", altfel spus, de a-L cunoaste impartasindu-ne de ea.
Radu Alexandru
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
-
Constanta SzlavicsPostat la 2014-12-22 13:27
Ganduri bune pline de speranta va daruiesc....multumesc!
Orase pline de lumina, dar fara sarbatoare!
Ne apropiem de Nasterea Domnului, cea mai frumoasa perioada din an, dar oare cati ne amintim?
Orasele stralucesc, dar c-o lumina rece, fara viata, caci sarbatoarea am adus-o la nivelul cel mai de jos posibil, limitata doar la poleiala din afara. Si cum ar putea fi altfel, daca sarbatorim fara sarbatorit.
Alergam dupa cumparaturi inutile si uitam de esenta vietii, de sufletul vatamat de indiferenta, de lipsa de iubire, de necuratire, si cei mai rau, de nestiinta.
In aceasta goana, in cate case se mai naste Iisus? La cate mese mai are loc, de ziua Lui?
Cati parinti mai povestesc puilor lor, despre insemnatatea acestei sarbatori, despre nasterea Pruncului, despre Maica Sfanta, despre iubirea Lor pentru noi?
Constientizez acum, gandindu-ma la copilarie, cand pruncului Iisus ii era interzis sa se nasca, dar tot se nastea, in taina, si-si gasea mereu un loc, in casute calde, pline de iubire. Doar acolo salajuia bucuria cea fara de sfarsit si copilasii de ieri, care-l primeau, sunt adulti de azi, care au ramas cu bucuria primita de-atunci, pregatiti mereu pentru greul vietii.
Am trait fara nasterea Domnului, raportata la un mos gerila fara identitate, educandu-mi copilul si limitandu-l doar la ce se vede, la sclipiciuri, beculete si multe alte jucarele, crezand ca e suficient, bucurandu-ne ca am reusit sa-l facem "fericit".
Sunt vinovata pentru ce simte copilul meu azi, cand in sufletul lui patrunde greu bucuria, nadejdea, care vine doar de la nasterea pruncului Iisus. L-am privat de cea mai mare fericire care exista, fiind singura care-l ajuta. Nu am stiut mult timp, ca fara nasterea Lui Iisus, sufletul ramane pustiu, fara speranta.
Azi, pruncul Iisus e liber sa se nasca, dar cate case-L mai primesc? Si vai de casa cu copii fara Iisus, fara sarbatoare, unde bucuria se termina odata cu despachetarea cadourilor.
De-ar sti bietii parinti ca-si lipsesc copilasii de cea mai pretioasa comoara.....din pacate, vor afla, ca multele cadouri pe care le primesc azi, vor fi fara valoare maine, iar copilasii de-acum, vor fi adolescentii de maine, dependenti de bucurii trecatoare, care le pot deveni patimi grele si vor cauta sa scape de ele, agatandu-se de altele, ca in final sa ramana cu toate, aducandu-le depresia, deznadejdea, pierzandu-se. Nu se poate fara Iisus in jungla vietii, n-ai cum sa supravietuiesti!
Noi, mamele, care n-am fost in stare sa-L aducem pe dulcele Iisus in viata copiilor nostri, vom plati amarnic, cu multe suferinte. In loc sa le ancoram sufletele de Maicuta Sfanta si Pruncul EI, ii atarnam de mizeriile lumii, care par stralucitoare, dar fara continut, fara valoare...doar ca sunt la moda. Stiu, e greu, cand mamele traiesc departe de adevar, dar pruncii, ce vina au?
Si totusi exista o sansa, mereu. Nasterea Lui Iisus, care vine in orice inima cu usa deschisa, si odata intrat, aduce speranta, aduce bucuria.
Ieri, am primit o astfel de bucurie.
La biserica unde merg, vine o batranica, mica de stat, dar mare in fata lui Dumnezeu. In casa Domnului sta in genunchi, smerita, niciodata pe scaun. O avea si ea neputinte, dar fetisoara ei radiaza. Mi-e draga, si de fiecare data cand sunt in preajma ei, ii daruiesc un semn de pretuire.
Cand m-a vazut, mi-a strans mana si m-a imbratisat, o imbratisare calda, sincera, care-ti da aripi, Asa i-a venit!
M-am uitat in sus, printre lacrimile care imi scaldau obrajii, la Blandul Iisus, multumindu-i. De la El venea iubirea. Mi-a aratat cum este bucuria cea simpla, curata...
Imi arata mereu, si la "Don Orione", centrul de copilasi cu dezabilitati. Cand intru pe usa lor, copilasii, cei care pot, alearga spre mine, cu manutele pregatite de imbratisare, iar cei din carucioare, care simt, care vad, scot chiote de bucurie.
Ingenunchez in fata lor, ca sa-i pot imbratisa si incerc, ca nu cumva sa privez pe careva de mangaiere si atentie.
Imi iau portia de fericire si ma rog ca Bunul Dumnezeu sa nu mi-o ia.
Este un altfel de cum stiam ca este bucuria, si chiar daca suferintele exista, ma ajuta sa le port cu nadejde, stiind ca nu sunt singura in drumul greu al vietii.
Poate zambiti, stiu, nu-i mare lucru, dar aceste mici bucurii imi incalzesc sufletul, simtind, ca Iisus m-a vizitat.
Sa ne rugam Bunului, ca vestea Nasterii Domnului sa ne gaseasca cu suflete pline de iubire, aplecate catre cei in nevoi, asteptand copilasii, mesageri ai bucuriei, sa ne colinde, cu glasurile lor curate, de ingeri.
Sa-i primim cu drag, si sa stim, ca nu preaplinul din casele noastre ne aduce fericirea, ci plinul din inimi bogate de dragoste.
Va doresc ca Nasterea Domnului sa va gaseasca sanatosi, bucurosi, alaturi de cei pe care ii iubiti!
-
Constanta SzlavicsPostat la 2013-12-17 14:58
Adevarat. Daca am simti greul mizeriei din suflet, am vrea sa-l curatim, smeriti, cu cainta, prin Sfanta Spovedanie, recunoscand in fata Domnului ca am gresit, si asa, cu harul de la Dumnezeu, vom reusi sa ne ajutam copilasii, pe cei din jur si pe noi. Cu sufletul luminos, viata este mai frumoasa, putem fi mai buni, mai iertatori, putem vedea binele, din orice rau care vine in viata noastra si cel mai mare bine pe care ni-l putem face, noua, ca oameni, este fericirea din ochii celui pe care am putea sa-l ajutam. Un gand bun, o vorba blanda, un ajutor celui in nevoi, este doctorie si vindecare pentru un suflet chinuit de prea multa iubire de sine.
Of, de multe ori ne impiedicam de micimea sufletului, gandindu-ne doar la noi. Acum cand suntem in preajma Nasterii Domnului, ne umplem casa cu zeci de lucruri nefolositoare, o impopotonam ,si tot nu ne gasim odihna.Si cum sa o gasim, daca cheltuim doar pentru noi, si inchidem usa copilasilor, care ne-aduce in case vestea Nasterii Domnului, sau nu vedem necazul celui pe care Dumnezeu ni-l trimite in cale. Sa incercam sa ne-aducem bine in viata noastra, aducand un strop de bucurie, celor aflati in necaz. Cand avem grija de cei sarmani, grijile noastre, ni le ia Dumnezeu.
Am citit undeva aceste minunate cuvinte. "Iubirea si milostenia deschide multe alte virtuti, dar celelalte virtuti, fara iubire si mila, nu au nici o valoare."
Nasterea Domnului sa ne aduca lumina cea adevarata in suflet!Amin
De cand incepem sa cantam colinde?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.