Unul dintre aspectele cele mai originale ale învăţăturii Sfântului Siluan în ce priveşte această virtute este faptul că el o centrează pe „smerenia lui Hristos": „Mare lucru bun este a învăţa smerenia lui Hristos"; „Rugaţi-vă pentru mine. toţi Sfinţii, ca sufletul meu să înveţe smerenia lui Hristos!”; „Smerenia lui Hristos e de netâlcuit şi nesfârşit de dulce!”; „Duhul Sfânt ne învaţă smerenia lui Hristos, ca sufletul să poarte mereu în el harul lui Dumnezeu”; „Ziua şi noaptea cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos”; „toată viaţa sa omul învaţă smerenia lui Hristos”. De aici, neîncetata lui rugăciune: „Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale!”

Hristos a arătat dintru început marea Sa smerenie binevoind să privească din înălţimea Slavei Sale spre omul care murea în păcate şi să-l izbăvească de greşelile lui, prin care omul II rănea şi îl întrista, şi chiar să i Se arate. Astfel, Sfântul Siluan spune: „Doamne, iubitorule de oameni, cum n-ai uitat pe sluga ta în păcatul ei? Ci din înaltul Slavei Tale Ţi-ai aruncat în milostivirea Ta privirea asupra mea şi - lucru ce întrece înţelegerea mea! -, mi Te-ai arătat”, cu toate că „Te-am rănit şi Te-am întristat neîncetat”.

Sfântul Siluan a cunoscut smerenia lui Hristos când Domnul i S-a arătat, înţelegând atunci ce este adevărata smerenie şi cât de profundă poate fi. De aceea, smerenia lui Hristos este pentru el pilda supremă. Vederea smereniei Lui l-a făcut să o dorească şi s-o caute neîncetat, căci nu smerenie pur şi simplu trebuie să caute sufletul, ci „smerenia lui Hristos”.

Smerenia, astfel, îşi pierde orice înţeles umanist şi firesc; ea nu mai este o virtute a celui înţelept, ci, întemeindu-se pe însăşi Persoana lui Hristos, ea devine o virtute specific creştină: „Când sufletul vede pe Domnul, vede cât este de blând şi smerit, şi atunci se smereşte până la capăt şi, mai presus de orice, doreşte smerenia lui Hristos”.

De aceea nu poate niciodată uita Siluan că smerenia este ţelul vieţuirii creştine, pentru el nu-L poate niciodată uita pe Hristos cel viu care i S-a arătat şi Care, El însuşi,
i-a descoperit prin Duhul Sfânt ce este smerenia şi marele ei preţ. Şi de aceea este stareţul neîncetat însetat de smerenie. pentru că neîncetat însetează de Hristos şi totdeauna doreşte să-L afle din nou pe El. Cei care i S-a arătat în smerenia sa. „Cât timp va trăi pe pământ, sufletul nu va înceta să caute această smerenie mai presus de înţelegere, pe care nu o poate uita.” Astfel, năzuinţa spre Hristos este năzuinţă spre smerenie, iar năzuinţa spre smerenie mişcă sufletul spre Hristos. „Duhul Sfânt a făcut cunoscută sufletului meu smerenia lui Hristos, pe care ne-a poaincit să o învăţăm de la El (Mt. 11, 28), şi sufletul meu e fără încetare atras spre El.” „Sufletul meu însetează să ajungă la smerenia lui Hristos, năzuieşte spre ea zi şi noapte, şi uneori Te chem strigând: «Sufletul meu tânjeşte după Tine şi Te caută cu lacrimi!” Şi pentru că smerenia poate fi aflată în Hristos, el o caută aşa cum îl caută şi pe Hristos, „plângând ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui”.

Aflăm chiar din gura lui Hristos că numai de la El putem învăţa smerenia, căci spune: „învăţaţi de Ia Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 28). Sfântul Siluan repetă neîncetat aceste cuvinte ale Lui în însemnările sale, până la sfârşit.

Smerenia lui Hristos ne este descoperită de Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt. „Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt a învăţat de la El smerenia.” Smerenia lui Hristos nu poate fi cunoscută „decât prin harul Duhului Sfânt”.

De aceea, dar şi pentru faptul că însuşir. ic I Himnezeirii sunt comune Tatălui, Fiului şi Sfanţului rMh. adevărata smerenie este totodată smerenie a Duhnim Sfânt, pe care uneori Sfântul Siluan îl numeşte ..Duhul smerit” al lui Hristos.

Ca însuşire dumnezeiască, smerenia adevărată şi adâncă, cea a lui Hristos descoperită prin Duhul Sfânt, „nu poate fi tâlcuită în cuvinte”. „Taina smereniei lui Hristos e mare şi cu neputinţă de dezvăluit.” „O, smerenie a lui Hristos... O cunosc prin harul lui Dumnezeu, dar nu o pot tâlcui în cuvinte. O caut ca pe un mărgăritar scump şi scânteietor. E mai plăcută sufletului meu şi mai dulce decât lumea întreagă. Am cunoscut-o din experienţă.” Ca şi bunătatea şi blândeţea lui Hristos, smerenia Sa nu poate fi cunoscută decât intuitiv şi doar atunci când o trăieşti într-o întâlnire personală şi intimă cu Hristos, în vederea Lui faţă către faţă. Tot aşa cum noi sesizăm anumite însuşiri ale persoanelor cu care intrăm în relaţie şi le putem numi, fără însă a le putea descrie, tot aşa, întâlnind un sfânt, vom păstra vie simţirea limpede, dar cu neputinţă de descris a virtuţii care străluceşte din el. Anumite precizări pe care le face Sfântul Siluan ne arată însă că el vede smerenia lui Hristos nu atât ca iconomie a chenozei Sale, cât ca bogăţie de virtuţi: „în smerenia lui Hristos e iubire, pace, blândeţe, trezvie, ascultare, îndelungă-răbdare şi toate virtuţile sunt cuprinse în ea.” Sfântul Siluan arată însă că smerenia lui Hristos este o smerenie „cu totul deosebită”, mai presus de orice smerenie.

Dar smerenia este una şi aceeaşi, chiar dacă sunt mai multe forme de smerenie - sau mai curând măsuri ale ei căci ele curg şi trec una dintr-alta. Ca să ajungi la adâncul smereniei lui Hristos, trebuie să fi străbătut pe rând treptele smereniei. Aceste trepte şi anumite manifestări ale smereniei - cum sunt: recunoaşterea păcatelor proprii, învinuirea de sine, a te socoti cel mai rău dintre toţi oamenii - nu-I pot fi atribuite lui Hristos, Care singur este fără de păcat şi cu totul sfânt: ele însă sunt cu totul necesare pentru om până la sfârşit, pentru a se ridica la adevărata smerenie, de care nu se va împărtăşi decât intr-un sfârşit, prin participare şi asemănare. Ţelul acestor forme de rând ale smereniei este smerenia lui Hristos, căci FI este pricinuitorul. împlinitorul şi capătul oricărei forme de smerenie. Putem spune, de asemenea, că harul Duhului Sfânt este, mai mult sau mai puţin, prezent şi lucrător în orice formă de smerenie, ea fiind într-o măsură mai mare sau mai mică un dar al lui Dumnezeu. Şi cu atât mai mult este ea un minunat dar al lui Dumnezeu când e vorba de măsura smereniei lui Hristos, pentru că la ea omul nu ajunge decât atunci când însuşi Hristos i Se descoperă şi i Se face cunoscut prin însuşi Duhul Său Cel Sfânt.

Vedem aici, o dată mai mult, cât de înaltă este cugetarea duhovnicească a Sfântului Siluan, ca una care se întemeiază pe experienţa proprie a vederii lui Dumnezeu şi a dobândirii Duhului Sfânt.

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Dumnezeu este iubire", Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu este iuibire"

 

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: