Dragul meu D.,
Lucrarea nevoinţelor ne stă înainte de-a lungul întregii vieţi până la sfârşitul ei şi, mai cu seamă, în momentul muncilor morţii. Nu deznădăjdui, ci trudeşte-te. Tulburarea ta, durerea ta duhovnicească o avem cu toţii, însă fiecare o are în felul lui. Iar de vrăjmaşul care se năpusteşte asupra ta nu trebuie să fugi, ci, cu ajutorul lui Dumnezeu, să te lupţi.

Pentru aceasta trebuie să cerem şi iar să cerem ajutor. Ajutorul tău ar putea veni prin Sfântul Ioan de Kronstadt. Cinsteşte-l şi citeşte neapărat notele egumenei Taisia despre el - un caieţel subţire, dar bogat în învăţături -, precum şi al său Jurnal duhovnicesc needitat. Ceea ce-mi scrii tu este boala sufletului. Aceasta este boala cea mai frecventă a neofiţilor de azi. Ei se îmbisericesc, dar mai mult cu mintea; însă credinţa este ceva diferit, la care omul participă cu toată fiinţa sa şi în primul rând cu inima. Eu am crescut într-un alt mediu, unde toţi oamenii din jur trăiau cu credinţă.

Acum e mai greu. Nu se mai vădeşte o credinţă vie nici chiar la sfinţiţii slujitori. Şi ce e de făcut?

Cereţi şi vi se va da. D., noi ne vom ruga pentru dumneavoastră, iar dumneavoastră, dacă aveţi conştiinţa nedesăvârşirii personale, înseamnă că veţi sta cu mâna întinsă. Iar Domnul tocmai aceasta iubeşte, ca noi să stăm cu smerenie înaintea Lui, cerându-I ajutorul. Temeţi-vă, nu vă temeţi să vă temeţi! Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. E mai rău să nu ai credinţă, dar înlăuntru să ţi se pară că ai şi să ţi-o plăsmuieşti astfel în sinea ta. Aceasta este o boală fără de nădejde, cu consecinţe grave. Iar tu, D., adu-ţi înaintea ochilor tăi cartea cea vie a naturii şi uimeşte-te de ceea ce-ţi arată. Alături de ea să-ţi fie ţie Sfânta Evanghelie şi însetarea ta sinceră de a te conduce după adevăr.

Şi să fie mila lui Dumnezeu asupra ta!

Şi te mai rog foarte mult: iubeşte-l pe Sfântul Teofan Zăvorâtul. In scrierile lui credinţa vie ţâşneşte ca un şuvoi asupra celor ce îl îndrăgesc.

Draga mea în Domnul V,
Domnul bate la inima fiecăruia în parte, chemându-l la acea bucurie şi lumină care nu se termină odată cu ieşirea sa din viaţa pământească. Chemarea Lui diferă de la om la om, pentru că Domnul cunoaşte cine ce va auzi mai repede şi va răspunde chemării. Iată că a bătut şi la uşa dumneavoastră până ce I-aţi deschis. Mulţumiţi-I pentru aceasta. Nu vă grăbiţi şi prin aceasta să sfărâmaţi viaţa dumneavoastră. Atenţie! Fiţi cu băgare de seamă, patrundeţi cu atenţie în tot ce dăruieşte Dumnezeu prin Biserică, prin Sfintele Scripturi şi învăţaţi, tot aşa cum aţi învăţat cândva la şcoală, în clasa întâi, pentru că sunt noi toate cele ce trebuie primite în suflet. Numai atunci, fără durere şi împuţinare, va creşte în dumneavoastră Legea lui Dumnezeu, înţelegerea creştinească a lumii şi simţirea păcii.

Dragă părinte K.,
Despre starea noastră de dreptate înaintea lui Dumnezeu ne înştiinţează întotdeauna liniştirea duhului pe care o naşte Sfântul Duh în sufletul celui drept. Dumneavoastră nu aveţi linişte sufletească şi aceasta înseamnă că lipseşte dreptatea. Vă lăsaţi condus în fiecare clipă de trăirea de suprafaţă a lucrurilor şi nu coborâţi în adâncimea judecăţilor lui Dumnezeu; Sfintele Scripturi şi toată istoria Bisericii mărturisesc cu privire la ele. Eu nu vă voi putea linişti nici cu convingerile, nici cu exemplele mele, nici cu experienţa proprie, pentru că în sufletul dumneavoastră nu există izvorul de căpătâi al liniştii, care este credinţa tare şi neîndoielnică în Dumnezeu Făcătorul şi în aceea că Hristos este Capul Bisericii şi cârmaciul ei. Pentru dumneavoastră, totul şi toate sunt puse sub semnul îndoielii.

Oare Domnul greşeşte sau nu conduce lumea prin Pronia Sa? Oare adevăraţii râvnitori ai Bisericii sunt numai cei aduşi în ea de vântul „libertăţii"?

La întrebările dumneavoastră, pe care mi le-aţi pus în scrisoare, îmi răspund pericopa zilnică din Sfânta Evanghelie şi cea din Apostol, dând astfel naştere unei nedumeriri: oare părintele K. nu citeşte Sfânta Scriptură, oare toate puterile sufleteşti ale minţii şi ale inimii sale se consumă numai pentru periodicul contemporan?!

Ceea ce se întâmplă în lume nu este o noutate. Este firesc să se întâmple toate acestea, căci a Doua Venire se apropie. Insă oamenii se vor mântui până în ultimele zile ale lumii, după cum ne-a fost făgăduit. Unii se vor mântui, iar alţii se vor osândi.

Lucrarea lor principală, mântuitoare şi de căpătâi este păstrarea credinţei. Iar pentru credinţa proprie şi a celor încredinţaţi grijii noastre ar trebui să ne străduim din tot sufletul şi din toată inima. Pentru oamenii din toate timpurile răsună: Credinţa ta te-a mântuit, mergi în -pace şi După credinţa voastră fie vouă. Nu este credinţă, nu este nici pace.

Fiecare se mântuieşte după credinţa sa, în domeniul său. Greşelile omeneşti, ale mele, ale dumneavoastră, ale sinodalilor, ale patriarhului vor fi judecate de Dumnezeu. Căci una este judecata lui Dumnezeu şi alta este judecata oamenilor. Cât de des se întâmplă ca ceea ce minţii întunecate de patimi i se pare a fi o greşeală să se descopere, cu voia lui Dumnezeu şi cu timpul, a fi lucrare sfântă, şi cununa să îl încununeze pe cel ce a lucrat aceea!

Unde sunt aceia care, prin învinuiri grele şi prin şuvoaie de defăimări murdare şi intrigi, au încleştat inima Patriarhului Tihon, îndurerând-o, pironindu-l pe cruce?

Dar crucea i-a dat-o Mântuitorul şi tot El a zis şi ultimul cuvânt despre cel ce a răbdat: „sfânt".

Judecaţi şi dumneavoastră! Şi eu am ţinut în mâini cărţi înfricoşătoare cu coperte frumoase -mărturie a răzvrătirii împotriva Bisericii şi a luptei cu ea.

Cu voia lui Dumnezeu pleacă de pe câmpul de luptă şi sfinţii, şi păcătoşii. Si cei ce au zidit, şi cei ce au dărâmat. Şi parcă suntem, dumneavoastră sau eu, cei care îi judecăm cum au trăit? Nu şi nu! Dar ştiu sigur că va trebui să răspund pentru mine însumi. Fac eu oare lucrarea pentru care mi s-a dat binecuvântare, oare mă voi mântui eu ca rob credincios al Domnului meu şi oare se vor mântui împreună cu mine cei încredinţaţi mie?

Credeţi-mă, dragă părinte K., că dacă toţi „luptătorii" pentru adevărul şi curăţenia Ortodoxiei s-ar fi înarmat cu rugăciune şi cu viaţă duhovnicească, atunci Ortodoxia ar fi înflorit în Rusia. Dar tot mai mulţi „luptători" abandonează lupta, iar adevărul adună în jurul său o turmă mică.

Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. Şi pentru aceasta noi, inclusiv dumneavoastră, suntem preîntâmpinaţi cu aceste cuvinte: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia (Lc. 12,32).

Să dea Dumnezeu ca, păzind credinţa şi trăind potrivit ei, să dobândim liniştea duhului şi să intrăm în „turma cea mică" a celor ce se mântuiesc în Domnul!

Domnul să vă înţelepţească şi să vă întărească. Slavă lui Dumnezeu pentru cugetarea dumneavoastră şi pentru slujire, dar şi pentru atitudinea faţă de fiul dumneavoastră, care se potrivesc realităţii! Şi cum să nu te doară sufletul de părinte de două ori: pentru fiul dumneavoastră după trup şi pentru fiii duhovniceşti?

Staţi tare în cele ale dumneavoastră, iar cu rugăciunile către Dumnezeu stingeţi necazul dumneavoastră şi de la El aşteptaţi ajutorul trebuincios fiului. Eu mă rog pentru dumneavoastră. Nu uitaţi iubirea cea dintâi către Dumnezeu, mila Lui către dumneavoastră în chemarea spre slujirea la Sfânta Masă.

Credinţă, credinţă vie trebuie să avem. Aceasta este singura comoară adevărată în viaţă. Iar fiul se va schimba când îl vor năpădi necazurile, căci ele vor veni cu siguranţă.

Draga mea în Domnul L,
De ce vă irosiţi gândindu-vă la toate cele din lume?

Decât să vă ocupaţi cu cele deşarte, începeţi mai bine să vă rugaţi viu şi din inimă pentru cei care au plecat în lumea cealaltă ţinându-se cu putere de odăjdiile Domnului. Şi ei, în îndrăzneala lor către Domnul, îşi vor aminti acolo şi de dumneavoastră, cea atât de neputincioasă, ca una ce nu aţi moştenit de la ei împlinirea lor şi credinţa vie şi lucrătoare. Iată că s-a făcut legătura dumneavoastră cu cei înrudiţi după Dumnezeu.

Dacă unchiul nu ştie dacă a fost botezat sau nu, atunci să se grăbească a primi Botezul cu formula: „Se botează robul lui Dumnezeu A., dacă nu este botezat." Pe dumneavoastră nu vă afectează ceea ce mi-aţi scris, ci lipsa unei credinţe vii.

Am ajuns să trăim vremuri în care fără ajutorul lui Dumnezeu suntem morţi.

Arhimadritul Ioan Krestiankin

Articol preluat din cartea "Povatuiri pe drumul crucii", Editura de suflet

Cumpara cartea "Povatuiri pe drumul crucii"

.

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta