"Fii tare si curajos, sa nu te temi, nici sa te inspaimantezi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine pretutindeni, oriunde vei merge" (Iosua 1, 9).

Un adolescent, care, de altfel, slujea lui Dumnezeu din toata inima, se indoia de sine si se intreba adeseori daca se poate el increde in cuvantul lui Dumnezeu si poate spera in mantuirea cea vesnica. Un duhovnic, caruia el ii impartasise aceste nelinisti, pentru a-i dovedi ca trebuie sa ne incredem in cuvantul lui Dumnezeu, i-a povestit urmatoarea intamplare:

"Intr-o zi imparatul Napoleon a trecut in revista trupele unui regiment aflat in fata palatului sau din Paris. In timp ce dadea ordine, i-a scapat din mana fraul si calul sau a dat sa fuga. Un soldat de rand a sarit curajos inaintea calului, l-a prins de frau si l-a condus inaintea lui Napoleon, care i-a multumit cu aceste cuvinte:

- Multumesc, capitane!

- Inaltate Imparate, in care regiment? a intrebat soldatul.

- In regimentul meu de garda, a raspuns Napoleon, apoi s-a urcat pe cal si-a plecat mai departe.

Soldatul s-a increzut in cuvintele Imparatului si, depunand arma, asa cum era imbracat in uniforma de soldat de rand, s-a dus si s-a asezat in mijlocul grupului de ofiteri.

- Ce cauta aici omul acesta? intreba un colonel.

- Omul acesta, raspunse fostul soldat, omul acesta e azi capitan in garda imparateasca.

- Intr-adevar? spuse un alt colonel.

- Da, fiindca asa a zis acela, raspunse soldatul, aratand cu mana spre Napoleon.

El a crezut cu tarie si fara nici o sovaire in cuvintele unui imparat de pe pamant. Si tu oare - il intreba duhovnicul - nu ai voi sa crezi cuvintelor Stapanului suprem al cerului si al pamantului?"

Tanarul s-a incredintat pe deplin despre ce inseamna a te increde in cuvantul lui Dumnezeu si mai mult, nu s-a mai indoit niciodata.

Clipe de intunecime

Adeseori se intampla ca soarele rasare pe un cer senin si curat si isi incepe calea sa misterioasa in linistea cea mai sarbatoreasca; pentru cateva ceasuri insa bolta cerului se intuneca de nori grei si ploaia se varsa pe pamant din belsug.

Asa e si cu firea omeneasca. Trebuie sa te astepti ca, din cand in cand, norii sa ascunda soarele. Pana si sfintii au cunoscut ceasuri, zile, saptamani de intunecime.

Spuneau atunci ca „Dumnezeu i-a parasit” pentru a i face sa si dea seama in ce saracie deplina se afla cand sunt lasati singuri cu ei insisi, lipsiti de sprijinul Sau.

Cheama-L in ajutor

In ceasurile de intunecime si de mahnire, ce poate oare sa mangaie inimile intristate? Cine sa le intareasca? Nimic in afara de credinta. Nimeni in afara de Iisus Hristos. De cand Fiul lui Dumnezeu s a coborat pe pamant, tot mereu se vede, tot mereu se dovedeste aceasta.

Sfanta Evanghelie ne spune la cine sa ne intoarcem cand ne napadesc lacrimile, la cine sa aflam alinare cand suntem zguduiti de furtunile negre ale vietii, la cine vom afla viata adevarata dupa moarte. Asadar, ea ne spune ca:

in durerile noastre numai la Domnul Iisus Hristos putem afla mangaiere adevarata si alinare; ca numai prin El vom afla dupa moarte viata vesnica si unirea fericita cu cei ce ne au fost dragi in viata.

Increde-te in Domnul

Iata ce adevar mangaietor ne invata Sfanta Evanghelie: sa nu slabeasca inima noastra, sa nu ne abandonam necazului si mahnirii, sa nu deznadajduim, ci sa privim cu credinta vie si cu incredere spre Hristos.

De aceea, in clipele de intunecime este bine sa ramai calm. Nu te lasa ispitit sa te implic mai mult in viata sociala, nici sa ti abati atentia. Nu cauta sa ti plangi de mila, nu cauta raspuns la alte persoane, ci inchide te in camara ta si cu lacrimi amare striga catre Domnul: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa mi ajuti mie, grabeste te!” Si Domnul va veni cu certitudine in ajutorul tau.

Credinta „stie” si „vede”

Credinta vede lucruri pe care ochiul nu le poate vedea. Ea patrunde in adancul fiintei launtrice, in sanctuarul vietii noastre si astfel actioneaza in noi divinul. Aceasta este pentru om, ceea ce pentru navigator este busola, care-l conduce sigur in port. Increderea a fost intotdeauna o cheie fundamentala, cu ea s-a infaptuit minuni. De aceea se si spune ca taina progresului este increderea. Credinta a fost si va ramane vesnic lumina adevarului si a intelepciunii.

Asadar, sa ne umilim inaintea lui Dumnezeu pentru neputinta noastra, dar aceasta sa nu ne ia curajul, ci sa ne intoarcem cu toata increderea catre Dumnezeu, sa I cerem ajutorul si atunci toate le vom putea face. Fie greutatile cat de mari si ispitele cat de puternice - sa cerem ajutor de la Domnul Iisus. Caci daca ne incredem in El se poate infuria tot iadul asupra ne si noi tot vom invinge.

Tinere, imbraca-te cu armura lui Dumnezeu!

Stefan Popa

.

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta