Credinta - vedere traita ca dobandire a Adevarului celor crezute si nadajduite

Credinta - vedere traita ca dobandire a Adevarului celor crezute si nadajduite Mareste imaginea.

In mentalitatea actuală credinţa nu este investită cu o autoritate în domeniul cunoaşterii, fiind asociată cu o atitudine emoţională. Inclusiv pentru conştiinţa teologică există riscul de a nu asuma identitatea profundă a credinţei care ţine de vederea celor nevăzute prin lumina Celui nevăzut. Sf. Grigorie Palama cu multă putere şi în mod convingător arată că adevărata credinţă este o vedere a inimii, mai presus de toate simţirile şi înţelegerile. Această vedere este mai presus de orice lucrare a minţii şi reprezintă o înţelegere a inimii, o simţire înţelegătoare.

Mai mult decât atât, Sf. Grigorie Palama arată că mai presus de credinţă ca vedere dincolo de orice înţelegere, există o vedere trăită ca dobândire a celor crezute şi nădăjduite. Vederea credinţei poate fi trăită în acest veac, însă vederea celor făgăduite este împărtăşită eshatologic în veşnicie. Cei care nu cunosc şi nu trăiesc credinţa ca vedere riscă să orbecăie prin desişul conceptelor. Mai mult, unii ca aceştia ajung să se încreadă în cunoştinţe, silogisme şi puterea demonstraţiei. în această orientare, adevărul este detaşat de vederea credinţei şi este perceput în registrul slab al conceptelor.

Varlaam, numit „filosoful" de către Sfântul Grigorie, se află în această poziţie. Insă, Sfântul Grigorie criticând această linie, afirmă răspicat reciprocitatea dintre adevăr şi credinţă:

„Dar filosoful, nefăcând loc în el înălţimii acestei înţelegeri, nu a adus lui Dumnezeu închinăciune şi slavă vrednică de El în Duh, iar pe cei ce slăvesc pe Dumnezeu în Duhul lui Dumnezeu îi socoteşte făcând cu totul dimpotrivă. Şi îi aşază în lista hulitorilor pe singurii cuvântători de Dumnezeu înalţi şi vrednici de încredere [...]. Credinţa eliberează pururea neamul nostru de tot felul de rătăciri şi ne întemeiază pe noi în adevăr şi în noi adevărul, din care nimeni nu ne va clinti, chiar dacă ne-ar socoti nebuni, pe noi cei ce prin credinţa cea adevărată ieşim prin extazul mai presus de înţelegere şi mărturisim acest adevăr cu fapta şi cu cuvântul, nelăsându-ne «purtaţi de orice vânt al învăţăturii» (Efeseni 4, 14), ci stăruind în cunoştinţa cea unită a adevărului creştinilor şi propovăduind vederea cea mai simplă, mai dumnezeiască şi cu adevărat neînşelătoare [...]. Dar credinţa depăşind ideile născute din privirea făpturilor, ne-a unit pe noi cu Raţiunea aflată mai presus de toate şi cu Adevărul neconstruit şi simplu; şi am înţeles mai bine decât prin demonstraţie nu numai că toate s-au făcut din cele ce nu sunt, ci şi că s-au făcut numai cu cuvântul lui Dumnezeu".

Credinţa neiscoditoare, trăită cu intensitate, nu este ostilă cunoaşterii ştiinţifice şi filosofice, însă credinciosul angajat statornic în experienţa credinţei vii ca vedere în Duh şi Adevăr, se poate dispensa în efortul său pentru dobândirea mântuirii, de informaţiile specifice cunoştinţei lumeşti. Astfel, un credincios simplu, neinstruit, prin credinţă şi viaţă duhovnicească poate deveni un văzător al tainelor dumnezeieşti, mai presus de orice cunoştinţă discursivă sau erudiţie impresionantă.

Sf. Apostol Pavel mărturiseşte că: „[...] am luat Duhul lui Dumnezeu ca să vedem cele dăruite nouă de la Dumnezeu" (1 Corinteni 13, 3), iar Domnul Hnstos spune despre Duhul Sfânt Mângâietorul: „Acela vă va învăţa pe voi tot adevărul" (loan 14, 26). Atât adevărul, cât şi credinţa sunt realităţi trăite prin credinţă, în Duhul lui Dumnezeu. Cel familiarizat cu vederea credinţei nu-L mai cunoaşte pe Dumnezeu prin similitudini, plecând de la lumea creată, ci credincioşii, devenind fii ai luminii (Efeseni 5, 8), îl vor vedea pe Dumnezeu precum este (1 loan 3, 3).

Sfântul Grigorie dă dovadă de o atitudine mărturisitoare, depăşind laşitatea unei poziţii echivoce sau a unei tăceri în faţa atacurilor lui Varlaam. El afirmă că are înţelegere faţă de insuficienţa capacităţii acestuia de a pătrunde înţelesurile adânci ale cunoaşterii Sfinţilor Părinţi sau faţă de puţinătatea credinţei lui Varlaam, însă nu poate să rămână indiferent în faţa încercărilor acestuia de a se îndrepta împotriva adevărului şi de a-i tulbura pe cei ce s-au angajat prin viaţă în trăirea Adevărului. Sfântul Grigorie mărturiseşte:

„Dar noi l-am ierta şi daca n-ar înţelege. Căci a înţelege ceea e mai presus de minte nu stă în puterea fiinţei noastre si a străduinţelor ei. Ba, l-am primi cu îngăduinţă chiar dacă nu crede, ştiind, potrivit apostolului, «că trebuie să ajutăm celui slab în credinţă» (Romani 14,11). Dar încercarea de a clătina pe cei ce cred şi de a îndrepta împotriva lor şi a adevărului, scrieri de luptă şi silinţa de a sminti în tot felul nu numai pe cei mici (Matei 18, 6; Marcu 9, 42; Luca 17, 2), ci şi pe cei înaintaţi în virtute şi cuvioşie, cine ar putea-o răbda în tăcere, odată ce s-a hotărât să fie slujitor al adevărului?".

Sfântul Grigorie evidenţiază pe de o parte puterea înţelegătoare a minţii, dar pe de altă parte şi faptul că vederea firii necreate depăşeşte firea minţii. Credinţa ca vedere mai presus de orice fel de înţelegere, presupune depăşirea capacităţii de a percepe şi de a înţelege cele inteligibile. Această vedere poate fi numită cunoştinţă, dar în fond ea este mai mult decât cunoştinţa, se află într-un alt regim. Nu este vorba doar de o simplă depăşire a cunoştinţei, ci despre o altă realitate. Pe de o parte vederea luminii prin credinţă indică o legătură a minţii cu Dumnezeu, pe de altă parte este mai adâncă decât relaţia dintre minte şi cele create.

In această perspectivă se poate observa distincţia specifică Tradiţiei ortodoxe, conform căreia adevărul depăşeşte cuvântul şi raţionamentul (lucru indicat, de exemplu, şi de linia lui Godel), dar în mod fundamental faţă de alte tradiţii religioase, filosofice sau ştiinţifice, faptul că adevărul este trăit prin experienţa harului în Duhul Sfânt, Duhul Adevărului. Aici este meritul extraordinar al Sf. Grigorie Palama de a delimita duhurile şi perspectivele prin care sunt construite diferite teorii.

Inclusiv, pentru teoria scolastică, Sf. Grigorie Palama insistă cu avertismentul că teologia ca discurs despre Dumnezeu este altceva decât vederea luminii prin credinţă.
„Dar altceva este vederea şi altceva teologia (cuvântarea despre Dumnezeu), întrucât nu este acelaşi lucru a grăi ceva despre Dumnezeu şi a dobândi şi a vedea pe Dumnezeu. Insă şi teologia negativă este cuvânt. Dar vederile sunt mai presus de cuvânt şi de raţionament [...]. Deci văzătorii celor mai presus de cuvânt şi de raţionament o întrec şi pe aceasta nu prin cuvânt, ci prin faptă, prin adevăr şi prin harul lui Dumnezeu şi al Duhului Care toate le poate şi Care ne dă nouă să vedem «cele ce ochiul nu le văzut şi urechea nu le-a auzit» (1 Corinteni 2, 9).

Părintele Stăniloae subliniază că prin vedere se contemplă nemijlocit realitatea, pe când explicaţiile şi demonstraţiile, specifice cunoaşterii discursive se pot îndepărta de realitate:

„Sf. Grigorie Palama afirmă că vederea nu este inferioară cunoştinţei, pentru că o cuprinde în ea. Explicaţia nu conduce la ceva ce nu e în vedere, ci desfăşoară ceea ce este în ea în mod concentrat. Vederea are drept conţinut nemijlocit realitatea. Explicarea poate depărta de realitate. Cel ce vede are în vederea realitatea cunoscută în mod nemijlocit şi concentrat".

Se pune problema: dacă vederea prin credinţă face inutilă cunoştinţa dobândită prin ştiinţă, filosofie şi teologie discursivă, care ar trebui să fie atitudinea faţă de cunoaşterea achiziţionată prin cunoaşterea deductivă? Mulţi sunt tentaţi ca în mod simplificator, fără nuanţări să tranşeze faptul că Sfântul Grigorie se opune acestei cunoaşteri. Insă, fără a fi potrivnic cunoaşterii discursive, Sfântul Grigorie subliniază riscul de a fi acaparat în mod excesiv de acest tip de cunoaştere. El precizează foarte clar că cel care s-a angajat hotărât pe calea împlinirii poruncilor evanghelice şi ajunge la o credinţă ca vedere mai presus de înţelegerea dobândită prin cunoaşterea discursivă, nu ar trebui să lase înţelesurile tari şi să se complacă în înţelesurile slabe ale cunoştinţei, potrivite poruncilor.

Referitor la această atitudine, precum şi la poziţia lui Varlaam de a insista pe orientarea spre o cunoaştere prin ştiinţă şi filosofie, Sfântul Grigorie mărturiseşte:

„Dumnezeu i-a dat, fără îndoială, părţii cugetătoare a sufletului ca materie raţiunile firii, dar ca pe unele ce pot călăuzi spre o cunoştinţă mai înaltă. Noi deci, luând dintre ele numai cât ne este de trebuinţă, pe cele de prisos le lăsăm celor ce nu pot primi hrana mai desăvârşită. Iar dacă aceştia, chiar după ce au trecut de vârsta copilărească, nu vor să părăsească hrana potrivită poruncilor, noi căutăm să-i smulgem ca pe nişte monştri de la acest sân al universului, întrucât nu le mai este folositor şi o facem aceasta ca unii ce-l folosim cu cumpătare, odată ce ne-am despărţit de hrana ce nu ne mai e potrivită. Ei însă nemaifiind copii, ci desăvârşiţi în răutate, se ridică împotriva noastră şi râvnesc mai degrabă să ne tragă şi pe noi în jos la năravul lor, decât să se înalţe ei la măsura cuvenită".

Adrian LEMENI

Fragment din volumul "Adevar si demonstratie: de la incompletitudinea lui Godel la vederea mai presus de orice intelegere a Sfantului Grigore Palama", Editura Basilica

Cumpara cartea "ADEVĂR ŞI DEMONSTRAŢIE"

 

Pe aceeaşi temă

07 Octombrie 2019

Vizualizari: 83

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE