1. PREGATIREA APERCEPTIVA. Sfanta noastra Biserica invata ca toti crestinii, atat cei vii cat si cei morti, alcatuiesc o mare familie: un trup tainic, al carui cap este Mantuitorul Iisus Hristos (Romani 12, 5). Nu numai cei ce traiesc, ci si cei ce au murit in credinta crestina stau intr-o stransa legatura cu Hristos. Acest lucru il arata limpede Apostolul Pavel, cand spune: ,,Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim.

De aceea, ,,fie ca traim, fie ca murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8). Deci nu numai cei vii sunt membri ai Bisericii, ci si cei morti. De aici rezulta ca cei vii au datoria sa ramana in neintrerupta legatura cu cei morti, asa cum sunt madularele trupului, care nu pot sta despartite unele de altele. Legatura care ii uneste pe membrii Bisericii este iubirea vie, lucratoare. Iar fata de cei adormiti aceasta iubire se arata - in primul rand - prin rugaciunile in care cerem lui Dumnezeu iertarea pacatelor lor. De aceea, Sfintii Parinti, crezand in inviere si marturisind legatura stransa care exista intre suflet si trup, au hotarat ca Biserica sa faca pomenirea celor plecati din lumea aceasta, sa se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna si iertarea pacatelor lor.

2. ANUNTAREA TEMEI. In cele ce urmeaza, vom prezenta, cu ajutorul Domnului, cateva din aspectele cele mai importante referitoare la cultul mortilor.

3. TRATAREA. In viata religioasa a tuturor popoarelor si indeosebi la poporul nostru, cultul mortilor - adica ansamblul ierurgiilor si al randuielilor traditionale prin care Biserica celor vii isi arata grija fata de cei adormiti - este foarte dezvoltat, constituind una din manifestarile caracteristice si esentiale ale vietii religioase ortodoxe. Potrivit invataturii crestine, omul nu dispare odata cu momentul mortii, nu trece in nefiinta - dupa cum se exprima gresit unii semeni ai nostri. Chiar daca trupul se intoarce in pamantul din care a fost alcatuit, sufletul isi continua existenta in lumea vesniciei, mergand la judecata. Aceasta judecata pe care Dumnezeu o face fiecarui suflet in parte se numeste judecata particulara. Spre deosebire de judecata obsteasca sau universala - care se va face la tuturor la sfarsitul lumii, dupa invierea trupurilor - judecata particulara nu este deplina, nici definitiva. Nu este deplina, pentru ca la aceasta judecata ia parte sufletul si numai el primeste acum rasplata faptelor savarsite in timpul vietii pamantesti. In acest interval, care dureaza de la judecata particulara pana la cea obsteasca, este cu putinta sa intervina o schimbare in starea celor adormiti. Dar pentru ca sufletul nu-si mai poate ajuta siesi nimic dupa ce s-a despartit de trup, aceasta schimbare se poate face numai prin rugaciunile celor vii si prin faptele lor de milostenie savarsite in memoria celor adormiti.

- Marturii biblice:
a) Din Vechiul Testament aflam ca pentru cei morti se facea plangere mare, timp de sapte zile (Facere 50, 10), se tineau posturi (II Samuel 1, 12) si se impartea milostenie (Tobie 4, 17 ). Toate acestea erau insotite de rugaciuni speciale pentru usurarea pacatelor celor morti, asa cum intalnim in cartea Baruh, unde se spune: ,,Doamne atottiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugaciunea celor ce au murit ai lui Israel, si a fiilor celor care au pacatuit inaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tau, Dumnezeul lor… Nu-ti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri, ci adu-Ti aminte de mana Ta si de numele Tau… ” (Baruh 3, 4-5). In aceasta privinta este edificator textul din cartea a-II-a a Macabeilor (12, 39-46), unde se spune ca Iuda Macabeul, dupa o lupta, s-a rugat, impreuna cu insotitorii pentru pacatele celor morti si a strans doua mii de drahme pe care le-a trimis la templul din Ierusalim ca sa aduca jertfa pentru iertarea pacatelor celor cazuti pe campul de lupta.

b) In Noul Testament intalnim numeroase marturii despre binefacerile pe care le au rugaciunile unora pentru altii. Mantuitorul Insusi a tamaduit pe anumiti bolnavi datorita interventiei altora. Astfel, El a implinit rugaciunea canaanencei, vindecandu-i fiica bolnava (Matei 15, 2-28). Tot asa, pentru rugaciunea si credinta altora, a vindecat pe sluga sutasului (Matei 8, 5-10), pe slabanogul din Capernaum (Marcu 2, 3-12), pe copilul mut (Marcu 9, 17-27) si pe multi altii. De asemenea, Domnul a facut minuni si asupra celor morti, inviind pe fiica lui Iair la rugamintea acestuia (Luca 8, 41-42) si sculand din morti pe Lazar, in urma rugaciunii surorilor lui (Ioan 11, 21-22). El ne-a asigurat ca tot ce vom cere cu credinta ni se va da: ,,Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide” (Matei 7, 7) sau: ,,Toate cate cereti rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Sfantul Apostol Pavel indeamna la rugaciuni si cereri pentru toti oamenii (I Timotei 2, 1), iar Sfantul Apostol Iacob scrie in epistola sa soborniceasca: ,,Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati; ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” ( Iacov 5, 16).

- Marturii patristice:
Biserica crestina a facut de la inceput rugaciuni pentru cei morti. Practica aceasta o gasim in cele mai vechi randuieli de slujba, asa cum sunt liturghiile, unde exista rugaciuni pentru odihna si iertarea pacatelor celor trecuti in vesnicie. Liturghia Sfantului Iacob, cea mai veche liturghie, contine o rugaciune pentru morti, avand urmatorul text: ,,Doamne Dumnezeul duhurilor si al trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii de care ne-am adus aminte de la Abel, pana in ziua de azi. Da-le lor odihna in locasurile ceresti, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, unde straluceste totdeauna lumina fetei Tale”. Sfantul Ioan Gura de Aur arata trebuinta si valoarea rugaciunilor pentru morti, afirmand: ,,Nu degeaba au randuit Apostolii sa se faca asupra Tainei infricosate pomenirea celor plecati. Stiau ca mult le foloseste, multa binefacere aduce aceasta celor morti. Cand sta poporul, plenitudinea preoteasca, cu mainile intinse si in fata sta Jertfa infricosata, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti? Dar aceasta numai pentru cei plecati in credinta”. Sfantul Atanasie cel Mare, vorbind despre cei morti cu intentia pocaintei, spune ca Dumnezeu nu-i lasa pe unii ca acestia, ci misca pe cei aproape ai lor, indreapta cugetele lor, le atrage inimile, le induioseaza sufletele si miscati, acestia se grabesc sa dea ajutor celor morti, indeplinind ei neajunsurile lor. Iar Sfantul Ioan Damaschin zice: ,,Domnul va trezi dupa moarte pe apropiatii si pe prietenii lor, carora le indreapta gandurile si le misca sufletele spre folosul si ajutorul acelora. Iar acestia, miscati de sus si prin atingerea Stapanului de inimile lor, vor completa lipsurile celor decedati”. - Ierurgii in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei adormiti. Pe langa slujbele speciale, adica acea categorie de ierurgii care se savarsesc pentru morti - slujba la iesirea cu greu a sufletului, panihida, citirea stalpilor si inmomantarea - Biserica a stabilit si soroacele sau termenele pentru pomenirea mortilor. Aceste termene privesc doua feluri de pomenire a acestora, si anume pomenirea individuala si cea generala.

Dupa traditia Bisericii Ortodoxe, pomenirea individuala dupa inmormantare se face astfel: in ziua a treia dupa moarte, la 9 zile si la 40 de zile, la trei luni, la sase luni, la noua luni si la un an, iar mai departe, in fiecare an - in ziua decesului - pana la sapte ani, fiecare din aceste date avand semnificatia ei. Slujba care se savarseste la aceste pomeniri se numeste parastas, de la cuvantul grecesc παράστασις, care inseamna infatisare inaintea cuiva, mijlocire, deci mijlocire la Dumnezeu pentru morti. Parastasele se fac de regula sambata dupa Sfanta Liturghie, cand se aduc in biserica de obicei coliva, colaci si vin, apoi se face pomenire la mormant. Uneori, pomenirea este insotita de mese acasa in amintirea celor pomeniti (pomeni), impartindu-se si lucruri de pomana. Nu se savarsesc parastase: intre Craciun si Boboteaza, la praznicele imparatesti, in saptamana Patimilor si in toata Saptamana Luminata, de la lasatul secului de carne pana la prima Sambata din Postul Mare. In practica Bisericii exista si obiceiul sa se faca pomenirea nominala a unui mort la patruzeci de liturghii in sir, indeosebi in primele patruzeci de zile dupa moartea cuiva. Aceasta pomenire se numeste sarindar.

Pomenirile generale ale mortilor au loc in diverse momente din cursul anului bisericesc, avand menirea sa reaminteasca tuturor datoria de a nu uita pe cei mutati dintre noi. Aceste pomeniri de obste ale mortilor sunt urmatoarele: sambata Rusaliilor, numita si ,,mosii de vara”, pentru ca harul Sfantului Duh de a doua zi sa le usureze starea, aducandu-le mangaiere si nadejde ca vor fi izbaviti de stricaciune si sambata lasatului sec de carne sau ,,mosii de iarna”, urmata de Duminica Infricosatei Judecati, cand ne rugam lui Dumnezeu sa se indure de ei si sa-i judece cu blandete si sa-i aseze in ceata dreptilor, la judecata din urma. Alta pomenire a mortilor are loc in sambata dinaintea Sfintilor Arhangheli, numita ,,mosii de toamna” sau in sambata dinaintea Sfantului Mucenic Dimitrie.

- Cateva raspunsuri cu privire la obiectiile sectare. Cu toata evidenta posibilitatii, necesitatii si rostului rugaciunilor pentru cei morti, exista unii care le neaga, socotindu-le o inovatie a Bisericii. Astfel, protestantii spun ca in Sfanta Scriptura nu este porunca precisa in privinta rugaciunilor pentru morti. Dar in Scriptura exista porunca sa ne rugam unul pentru altul (Iacov 5, 16). Or, comuniunea dintre credinciosi nu se rupe prin moarte. Cei morti continua sa fie vii (Luca 20, , si atunci porunca rugaciunii ii cuprinde si pe dansii.

In acelasi sens se intelege in Ortodoxie si mijlocirea sfintilor pentru cei vii. Tot protestantii isi pun intrebarea daca nu cumva, prin rugaciunile pentru cei morti, s-ar incerca o influenta asupra caracterului drept al judecatii, caci ,,Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele lui” (Romani 2, 6). Insa acest text se refera la judecata universala, cand intr-adevar nu va mai fi posibila nici un fel de interventie.

4. RECAPITULAREA. Vom fixa cele spuse anterior prin cateva intrebari:
- Redati cateva marturii biblice si patristice cu privire la rugaciunile si pomenirile pentru cei adormiti?- Care sunt ierurgiile in legatura cu sfarsitul omului?
-Ce sunt parastasele?
-Care sunt zilele de pomenire generala a mortilor?

5. ASOCIEREA. Cultul mortilor tine de insasi fiinta Bisericii si e legat de sufletul nostru, ca expresie a dragostei nepieritoare de parintii si fratii nostri adormiti. Caci mortii au facut si fac parte totdeauna din membrii si fiii Bisericii, ca si cei vii: moartea lor trupeasca n-a facut decat sa-i treaca ,,din moarte la viata”, din Biserica pamanteasca in cea cereasca, unde cei ce au vietuit in Hristos sunt ,,ca ingerii, fii ai lui Dumnezeu si fii ai Invierii” (Luca 20, 36).

6. GENERALIZAREA. Asadar, prin cultul mortilor intelegem acea grija pe care o manifesta cei vii fata de cei care au adormit, pastrand o legatura vie cu ei prin pomenirea lor in Biserica la diferite momente sau soroace, din dorinta de a le imbunatati soarta dupa
judecata particulara, prin rugaciuni catre Dumnezeu, pentru odihna si iertare de pacate si prin acte de milostenie.

7. APLICAREA. Cultul mortilor face o adevarata pedagogie crestina a dragostei, atasamentului si respectului dintre membrii aceleiasi familii a copiilor fata de parintii si fratii lor raposati si invers si dintre membrii Bisericii, marea familie crestina, adica ceea ce facem noi pentru parintii si rudeniile noastre trecute la cele vesnice, sa faca si urmasii cu noi. De aceea, nu trebuie sa ramanem departe de implinirea indatoririlor ce ne revin fata de memoria lor, ci sa aratam aceeasi dragoste si recunostinta pentru cei plecati din familiile noastre, luand parte la slujbele consacrate lor. Este vorba de numai cateva ore pe an. Oare cei plecati, mai ales parintii si bunicii nostri, cate ore nu au sacrificat pentru noi atunci cand erau in viata? Aceasta reprezinta dovada dragostei, care nu-i uita pe cei ce nu mai sunt printre noi si care este mai puternica decat moartea, trecand dincolo de pragul mormantului.

Pr. Nicusor Beldiman

Bibliografie:
1. *** Indrumari Misionare, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1986;
2. *** Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1992;
3. Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Edit. „Scripta”, Bucuresti, 1993;
4. Pr. prof. dr. Ene Braniste, Liturgica Speciala, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1985;
5. Pr. prof. Ion Constantinescu, Rugaciunile pentru cei morti, in „G.B.”, Anul XXXIV(1975), nr. 7-8, p. 749-762.

.

• Cultul mortilor in hinduism
  Publicat in : Hinduism
• Catacombele romane
  Publicat in : Biserica in lume
• Obiceiuri de Rusalii
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Cum trebuie sa postim
  Publicat in : Viata liturgica