Cum putem pastra bucuria fireasca a vietii in Hristos?

Cum putem pastra bucuria fireasca a vietii in Hristos? Mareste imaginea.

Cum putem păstra bucuria firească a vieţii în Hristos?1

Cineva s-ar putea, pe bună dreptate, să se întrebe cum se mai poate vorbi despre bucurie în aceste vremuri. Iată, chiar aici, în mijlocul comunităţii de români din Finlanda, avem cazul tragic al familiei Cameliei Smicală, motiv pentru care mă şi aflu astăzi împreună cu frăţiile voastre. Aşadar, vedem o lume tulburată, o lume răscolită, o lume zdruncinată în temeliile sale, ameninţată de războaie, de legi care restrâng libertatea, inclusiv pe cea religioasă, sau legi care pervertesc însuşi firescul elementar al vieţii. Şi, iată, acestea se fac simţite nu doar la nivel teoretic sau la nivel general, ci la nivel concret, în viaţa noastră, în viaţa vecinilor noştri. Cu adevărat, aşa cum ni se spune în Apocalipsă, „pacea de pe pământ s-a luat” (Apocalipsa 6, 4).

Suntem tot timpul furaţi, suntem tot timpul jefuiţi

Din nefericire, timpul nostru este organizat în aşa fel, de către aşezarea acestei lumi, dar şi de către mediul tehnologic, încât, iată, nu mai avem răgaz de reflecţie, nu mai avem răgaz de interiorizare, nu mai avem răgaz de contemplare. Suntem tot timpul pe fugă. In realitate, suntem tot timpul furaţi, suntem tot timpul jefuiţi. Suntem jefuiţi de timp, suntem jefuiţi de pace, suntem jefuiţi de linişte şi, în cele din urmă, suntem jefuiţi de bucurie. Trăim şi nu ştim, până la capăt, cui şi cu ce scop, cu ce finalitate trăim.

Ni se pare că ştim, pentru că teoretic avem o idee despre sensul vieţii noastre şi realităţile durabile ale firii, însă, în profunzime, suntem prea deseori decuplaţi, deconectaţi de la taina vieţii şi a mântuirii. Intr-adevăr, am ajuns în acele vremuri despre care ni se spune în Apocalipsă că „timp nu va mai fi” (Apocalipsa 10, 6).

Dacă privim cu atenţie, vedem că lumea nu mai trăieşte după rânduiala firii. Fără să idealizăm trecutul, ştim că în lumea satului vechi românesc exista o vieţuire după rânduială. In acele vremuri, doar o minoritate dintre cei de atunci, totuşi, era departe de Hristos. Cei mai mulţi trăiau cu adevărat şi plenar bucuria vieţii. Trăiau pacea, trăiau împăcarea cu sine, cu celălalt şi cu Dumnezeu, trăiau liniştea, trăiau tihna, trăiau sentimentul datoriei făcute şi al împlinirii. Taina vieţii se trăia cu frică de Dumnezeu şi cu recunoştinţă pentru cele primite.

Doresc să vă dau un exemplu simplu: să ne gândim cu toţii la micile momente ale vieţii, aparent neînsemnate, aparent banale, care ne dau bucurie. Când ne îmbrăţişăm copilul sau privim în ochi persoana iubită, când facem ceva important pentru celălalt sau când luăm cina împreună, familie şi prieteni. Toate acestea sunt momente preţioase. Insă de câte ori oare nu ne deconectăm de la acestea atunci când, de pildă, ne apare o notificare pe telefon? Sigur, pare ceva mic, dar nu e ceva mic, pentru că ne abatem atenţia şi inima noastră, şi inima noastră nu mai este pe frecvenţa care trebuie. In acele momente ieşim şi rupem această frumoasă comuniune, uneori doar pentru a ne verifica telefonul. Chiar dacă punem acel telefon deoparte, simplul fapt că există şi cunoaştem că în acel mediu virtual se întâmplă ceva nou, ne reţine atenţia, ne scoate din lăuntrul nostru şi ne împinge către cele din afară. Aceasta nu o spun de la mine. Sunt cercetări care demonstrează că mintea noastră lucrează astfel. Din nefericire, conectaţi la viata virtuală, devenim deconectaţi de la acele momente de viată reală si de bucurie. Suntem risipitori şi risipiţi, şi, de cele mai multe ori, bucuriile vieţii se pierd printre degete aşa cum se pierde nisipul când îl iei în palmă. Iată cum bucuriile acestea ale vieţii, pacea, liniştea sunt distruse de neorânduiala lumii în care ne aflăm. Sunt parazitate, sunt furate de duhul mamonei, de duhul posesiei, de duhul plăcerii, sunt transformate în consum şi înlocuite cu tot felul de surogate care niciodată nu ne vor potoli setea de viaţă şi de adevăr.

Să nu fim superficiali

Ce este de făcut într-o asemenea realitate? Oare nu mai putem avea bucurie, pace sau linişte? Din fericire pentru noi toţi, iubiţi fraţi şi surori, a fost, este şi va fi de-a pururi bucurie hi Hristos, a fost, este şi va fi de-a pururi pace în Hristos, a fost, este şi va fi de-a pururi linişte în Hristos si trebuie să-I mulţumim Mântuitorului Hristos veşnic, neîncetat pentru aceasta. Dacă bucuria firescului este tot mai persecutată, atunci avem nevoie de harul lui Hristos pentru a ne conecta la o realitate supremă şi ultimă: îndumnezeirea. Nu putem să ne conectăm la această realitate supremă cu mijloace omeneşti, ci trebuie să ne umplem de har şi de bucurie şi să simţim adânc şi temeinic, in plinătatea harului dumnezeiesc, această bucurie a firescului. Desigur, dacă ne-am izola de civilizaţie, am avea conştiinţa acestei izolări. Am şti că trăim la marginea unei lumi în dezordine si neorânduială. Ceea ce arhitecţii acestei lumi nu ne pot fura însă este credinţa, iar prin credinţă, împărtăşirea de harul dumnezeiesc.

Avem o comoară nepreţuită şi deseori uităm acest lucru şi nu ştim cum să o folosim! Il avem pe Hristos, întreg, în Sfânta Liturghie şi în toate Tainele Bisericii! Hristos este şi trebuie să fie, pentru noi toţi, refugiul nostru dintr-o lume care se prăbuşeşte din temeliile sale! Iar bucuria în Hristos şi pacea în Hristos nu ni le poate lua nimeni, chiar şi atunci când se întâmplă nenorociri, chiar şi în persecuţie. Aceasta, iată, ni se lămureşte în vieţile martirilor vechi şi noi.

Cum putem face ca această viaţă în Hristos să nu devină ceva teoretic? Să nu fim superficiali! Tocmai pentru că viaţa în Hristos nu poate fi ceva teoretic, nu poate fi ceva conceptual, ea trebuie să se transforme în viaţă cotidiană, în simţăminte, în gânduri, în fapte, în conştiinţă trează. Dacă nu există o reţetă pentru a trăi această viaţă, în afara faptului că e necesară viata în Biserică, viata duhovnicească, există semne după care o putem recunoaşte. Suntem cu adevărat duhovniceşti, trăim firescul vieţii în Hristos, dacă suntem alături de toţi cei care au nevoie să primească pacea, bucuria şi lumina lui Hristos. Dacă ne doare inima pentru aproapele şi necazul lui, atunci trăim o viaţă în Hristos. Daca il arde inima la auzul cuvântului dumnezeiesc, atunci trăim o viaţa în Hristos. Dacă avem plâns lăuntric pentru păcatele noastre şi pentru starea lumii, atunci trăim o viaţă în Hristos. Dacă avem dragoste dreasă cu sarea harului, care acoperă mulţime de păcate şi ajunge chiar şi la iubirea de vrăjmaşi, atunci cu adevărat suntem ai lui Hristos.

Hristos nu S-a coborât de pe cruce

Spunea atât de minunat părintele Arsenie Papacioc că „trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri şi să iubim rana pe care ne-o provoacă aceştia”! Numai dacă ajungem la această stare de iertare şi de iubire suntem cu adevărat ai lui Hristos. Altfel, nu putem avea parte de bucuria întru Hristos. Iar această bucurie vine doar dacă primim durerea lumii în inimile noastre, aşa cum a făcut-o însuşi Mântuitorul Hristos. Avem parte de liniştea lui Hristos, iar aceasta vine doar dacă vom înţelege şi vom avea liniştea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a avut-o înaintea judecătorilor şi persecutorilor Săi, înaintea lui Ana şi Caiafa, înaintea lui Pilat din Pont şi înaintea tuturor celor care II chinuiau pe drumul Golgotei şi apoi la răstignirea Sa. Hristos S-a urcat pe cruce şi nu S-a mai coborât de pe cruce. Şi noi trebuie să facem la fel, să ne urcăm pe cruce, iar de acolo nu mai putem coborî. Doar aşa ne putem păstra bucuria si pacea pe care le-a avut Hristos cel Răstignit, după Ghetsimani şi după drumul Golgotei şi după Răstignire, întru biruinţa învierii Sale. Aşadar să-L urmăm pe Cel Care ne-a făgăduit prin cuvintele păstrate în Evanghelia după Ioan, în capitolul 16, versetul 22: „Se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Şi iarăşi, mai spune Mântuitorul Iisus Hristos, după cum ni se relatează în Evanghelia după Ioan, în acelaşi capitol al 16-lea: „Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 24).
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să dobândim pacea, liniştea şi bucuria cea veşnică!

+PS MACARIE

SĂ TOPIM GHEŢARII SUFLETULUI! 10 ANI CU HRISTOS ÎN SCANDINAVIA, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "SĂ TOPIM GHEŢARII SUFLETULUI! 10 ANI CU HRISTOS ÎN SCANDINAVIA"


NOTA:
1 Duminica, 19 noiembrie 2017, în biserica „Sfântul Herman de Alaska” din Espoo, Finlanda.

 

Pe aceeaşi temă

07 Decembrie 2018

Vizualizari: 589

Voteaza:

Cum putem pastra bucuria fireasca a vietii in Hristos? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

bucuria viata in hristos

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE