Problema adevarului si a cunoasterii, adica modul in care Dumnezeu poate fi cunoscut, este fundamentala in teologie. Cunoasterea lui Dumnezeu a constituit o preocupare a marilor teologi inca din primele secole ale existentei Bisericii, intrebarea lor de baza fiind daca omul este capabil sa intre in contact cu revelatia divina si astfel s-a discutat de la inceput in teologia Bisericii despre rolul si locul credintei si al ratiunii, afirmandu-se prioritatea credintei asupra ratiunii. Ratiunea trebuie sa fie convertita sis a aiba calitatea dreptei judecati, iar credinta, produsa de Dumnezeu prin Duhul Sfant in sufletul omului, foloseste si puterea naturala de incredere si dreapta judecata a omului. Deci credinta inseamna nu numai o opinie, ci incredere. Ea trebuie sa fie impreuna cu trairea.

Potrivit traditiei patristice, exista o cunoastere a lui Dumnezeu rationala sau catafatica si una apofatica sau negative. Prin nici una din ele nu-L putem cunoaste pe Dumnezeu in fiinta Lui. Prin cunoasterea rationala Il cunoastem pe Dumnezeu numai in calitate de cauza creatoare si sustinatoare a lumii. De aceea spunem ca toate lucrurile isi au inceputul de la Dumnezeu., dar si toate isi au în Dumnezeu un rost dar si o randuiala. Iata cum reda în cuvinte putine, dar profunde-menite a sublinia temeinicia cu care Dumnezeu a randuit intrega Sa creatie- Sfantul Evanghelist Ioan: ,,Toate printr-Însul s-au facut si fara de Dansul nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut” ( Ioan 1,3). Sfantul Evanghelist Ioan insa nu se refera numai la creatie, ci face o legatura intre aceasta si viata oamenilor. De aceea adauga putin mai departe: ,,Intr-Insul era viata si viata era lumina oamenilor“ (Ioan 1,4). Aceasta subliniere fara indoiala are o deosebita importanta, intrucat viata umana fara intemeiere si randuiala nu poate exista. Dupa caderea in pacat, oamenii constientizand ca s-au indepartat de Dumnezeu , au incercat o modalitate de al regasi si au fost profund impresionati si marcati de aceasta randuiala pe care Creatorul a asezat-o in univers.

Sfantul Apostol Pavel a surprins - cu nulta patrundere - acest fapt, atunci cand scrie romanilor: ,,Inca de la facerea lumii, cele nevazute ale Lui - adica vesnica Sa putere si dumnezeirea- prin cugetare se vad prin fapturi“ (Romani 1,20). Iata de ce universal, pentru omul care-L cauta pe Dumnezeu, este o icoana a maretiei Sale. Nimic nu oglindeste atotputernicia Creatorului precum o face universul, care este o adevarata carte a maretiei lui Dumnezeu. De aici putem usor sa ne dam seama ca omul, folosindu-se pe calea rationala de revelatia naturala si contemplind cosmosul, a putut sa afle pe Dumnezeu; din aceste motive, prin sine, cosmosul este cea dintai icoana a lui Dumnezeu. Pana si cei mai inversunati iconoclasti nu au putut sa nege ca universal este cea mai mareata icoana a lui Dumnezeu. Filozoful Parmenide arata ca aceasta cautare a lui Dumnezeu nu trebuie sa se lase influentata de aparente, de fantasme.

De aceea, odata cu Pamenide se pune – pe calea rationala- problema unui Dumnezeu unic, pe Care nu-l putem cunoaste, daca nu Se reveleaza omului. Un alt filosof, Heraclit, spunea ca nici o prezentare a lui Dumnezeu nu poate fi adevarata; ,,fata de divinitate omul matur pare a fi nevarsnic, asa ca un copil fata de un om matur “si ,,omul cel mai intelept, comparat cu divinitatea, va parea ca o maimuta in privinta intelepciunii, frumusetii si in toate celelalte. ( Cf. Filosofia greaca pana la Platon, trad. Adelina Piatkowski si Ion Banu, vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1976, p. 362)

Prin aceasta el nu facea altceva decat sa se revolte impotriva idolatriei, care era practicata in lumea antica. Aceasta ,,revolta“ a sa ne incredinteaza ca fiinta umana cauta in mod natural pe Dumnezeu - cum spune Fericitul Augustin -, dar nu poate sa-L cunoasca intr-atat incat sa-I aduca cinstirea care I se cuvine. De aceea si religia si cunoasterea- utilizand revelatia naturala si posibilitatile de cunoastere ale ratiunii- sunt ,,nedepline“ si nu pot ,,astampara“ setae omului dupa Dumnezeu. Asadar religia este nu numai depasirea a ceea ce este cunoscut, ci si a cognoscibilului, facandu-l pe om sa inteleaga ca existenta sa il poate duce dincolo de limitele pana unde poate merge ratiunea sa.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
 

.

• Ateismul Axiologic
  Publicat in : Religie
• Ce este ateismul?
  Publicat in : Editoriale
• Duminica Sfintilor Romani
  Publicat in : Religie
• Exilul credintei
  Publicat in : Religie
• Ateismul mai bantuie pe la usile bisericilor?
  Publicat in : Editoriale