Dumnezeu i-a dat omului darul cuvantarii, ca prin el omul sa rosteasca adevarul. Perioada comunista ne a fost sa traim o experienta trista: cuvantul a fost atat de schimonosit incat el a devenit "limbaj de lemn" care fie, ca nu exprima nimic, fie ca a devenit vehicul al minciunii.

Sa luam aminte la cuvantul Scripturii, la cuvantul rugaciunii, fiindca in el se gaseste ascuns izvorul vietii. Este ascuns, dar se dezvaluie in masura in care dorim si ne cultivam. Cuvantul este unul din numele lui Dumnezeu. Se numeste Fiu, dar este si cuvant al lui Dumnezeu. Cuvantul provine din energii dumnezeiesti. Cuvantul este o energie creatoare, o energie care devine periculoasa, mortala cand este rau intrebuintata. Dar cuvantul este, la modul pozitiv, o energie de comuniune, de impartasire.

Omul gaseste puterea cuvantului tocmai in rugaciune, impartasindu-se din gandurile lui Dumnezeu sau ganduri dumnezeiesti, experiente traite de altii inaintea noastra, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii. In rugaciune, deci, cuvantul incepe sa si regaseasca puterea sa adevarata, fiindca in rugaciune cuvantul este comuniune reciproca intre Dumnezeu si om. Asadar, trebuie sa luam in serios cuvantul, adica trebuie sa trecem de la nivelul de informatie al acestuia la cel de comuniune, de traire.

Cuvantul este energie care curata, care sfinteste, care odihneste (vorbesc de Cuvantul lui Dumnezeu, nu de cuvintele pe care noi le intrebuintam, in sens contrar) si, prin aceste energii, intram in energia creatoare a lui Dumnezeu. Se intampla foarte multor oameni sa auda de multe ori unele cuvinte in rugaciuni, in cautari, in Scriptura si sa nu le inteleaga, dar, dintr-o data, auzindu-le, sa fie luminati si sa priceapa intelesul lor. Din acel moment nu vor mai fi niciodata straini, in intuneric, ca mai inainte.

Cei ce se roaga cu mintea, cu adevarat trebuie sa fie nepatimasi si sa fi lepadat legatura cu lucrurile aflate la mijloc (intre ei Dumnezeu), caci numai asa pot ajunge la rugaciunea netulburata; iar cei ce n-au ajuns la aceasta masura (a ne-patimirii), dar se silesc spre ea, trebuie sa treaca peste impatimirea de placere, ca sa se elibereze cu totul de impatimire. Dar pentru aceasta trebuie sa faca moarta cu totul pornirea pacatoasa a trupului, care consta din izbavirea de impatimire, iar gandul sa aiba mai tare ca miscarile rele ale patimilor din lumea cugetarii, ceea ce inseamna depasirea impatimirii de placere. Iar daca e asa, precum si este, pana ce ne stapaneste impatimirea nu putem gusta rugaciunea mintii nici macar cu cuvantul de pe varful buzelor, si avem nevoie sa simtim prin simtul pipaitului numai decat durerea postului, a privegherii si a altora ca acestea, daca vrem sa ne ingrijim de rugaciune. De aceea si Domnul a invatat in Evanghelii ca "Mult poate rugaciunea insotita de post" (Marcu 9, 29; Matei 17, 21).

Rugaciunea si dreapta credinta sunt cele doua coordonate in cadrul carora trebuie sa si traiasca viata duhovniceasca crestinii ortodocsi. Rugaciunea este legatura noastra permanenta cu Dumnezeu care ne mentine cugetele treze si ne inalta sufletele. Cand ne rugam, noi suntem insotiti de sfinti prin rugaciunile lor, dupa cum ni se arata in descoperirea facuta de Sfantul Ioan: ".si fumul tamaii s-a suit din mana ingerului inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile sfintilor". Dar modelul cum trebuie sa ne rugam si ce trebuie sa cerem in rugaciunile noastre il avem in rugaciunea "Tatal nostru.", care ne a fost transmisa prin ucenicii Mantuitorului care i au spus: "Doamne invata ne sa ne rugam".

Sa fim incredintati ca daca ne vom ruga cu credinta si vom cere ceea ce ne este de folos sufletelor si vietii noastre, vom primi raspuns de la Dumnezeu. Caci daca noi oamenii ne induiosam si venim in ajutorul semenilor nostri, cu atat mai mult, ne vine Dumnezeu in ajutor, cand il chemam in rugaciune, "Cine este acela dintre voi care, daca-i va cere copilul paine, el sa-i dea piatra, sau de-i va cere peste, el sa-i dea sarpe? Deci, daca voi, pacatosi fiind, stiti sa dati lucruri bune copiilor vostri, cu atat mai mult Tatal vostru ce l ceresc va da cele bune celor care cer de la El", spune Mantuitorul.

Cand mergem la Biserica trebuie sa avem inima curata, fiind impacati cu semenii nostri, potrivit invataturii pe care ne-o da insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care spune: "Deci, daca ti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau". Rugaciunea este aripa credintei, roada nadejdii, oglinda dragostei si pecetea virtutii.

Rugaciunea este izvor nesecat de sfintenie si traire crestineasca, este pavaza care ne ocroteste de boldul ispitelor si este cheia cu care deschidem portile cerului si lasam sa se coboare asupra noastra harul lui Dumnezeu. Rugaciunea imbarbateaza pe cel deznadajduit, ridica pe cel cazut, mangaie pe cel intristat, invioreaza pe cel obosit, intoarce la pocainta pe cel pacatos, intareste pe cel indoielnic in credinta si smereste pe cel trufas; pe cel aspru il imblanzeste, pe cel pizmas il potoleste si catre lucrarea faptelor bune pe toti ii povatuieste.

Asadar, darurile rugaciunii sunt multe. Astfel, prin rugaciune, pastram legatura permanenta cu divinitatea, cu inaintasii nostri, stramosii, mosii si parintii, rugaciunea sporeste dragostea si respectul dintre parinti si copii, dintre semeni si chiar generatii. Prin rugaciune se realizeaza impacarea noastra cu Dumnezeu, cu natura, cu universul si cu ceilalti semeni. Prin rugaciune putem primi pregustarea adevaratei vieti, viata vesnica.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta