De ce avem nevoie de un parinte duhovnicesc?

De ce avem nevoie de un parinte duhovnicesc? Mareste imaginea.

(Pr. Sabin Vodă): Inaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Serafim, de ce avem nevoie de un povăţuitor în viaţă şi, în special, de un părinte duhovnicesc?

(IPS Serafim): Problema duhovnicului sau a povăţuitorului duhovnicesc în viaţa fiecăruia este deosebit de importantă. Credinţa vine de la Dumnezeu, este un dar al lui Dumnezeu, care însă se transmite prin oameni, am putea spune din tată în fiu. Noi ne naştem în familii creştine, suntem botezaţi de mici; la botez primim un naş, care în numele nostru se leapădă de Satana şi se uneşte cu Hristos. Naşul este primul îndrumător, primul părinte sufletesc pe care îl primeşte copilul încă de la botezul lui. In mod normal, copilul trăieşte în familie într-o atmosferă creştină şi învaţă ceea ce ţine de credinţă de la părinţii săi. Părinţii sunt, prin calitatea lor, înşişi îndrumători, povăţuitori şi au datoria de a-i creşte pe copii în credinţă şi în frica lui Dumnezeu, cu rugăciune, cu smerenie, cu împlinirea faptelor creştineşti ş.a.m.d. După ce copilul creşte în sânul familiei şi al Bisericii şi dobândeşte primele cunoştinţe în legătură cu viaţa creştină, se pune problema unui îndrumător care să-l ajute de acum înainte în creşterea sa duhovnicească şi în problemele mai delicate sau mai dificile care se ivesc pe parcursul vieţii. Acesta nu poate fi altul decât duhovnicul, adică un părinte cu multă experienţă duhovnicească în lupta cu ispitele şi greutăţile vieţii.

In mod normal, duhovnicul este preotul parohiei de care aparţinem; la el ne spovedim în mod regulat, el ne îndrumă în Taina Spovedaniei, el ne cercetează dacă putem să ne apropiem de Sfânta împărtăşanie sau dacă trebuie să împlinim un canon înainte de a ne împărtăşi. Dar se întâmplă să existe şi probleme deosebite în viaţa noastră, care depăşesc competenţa preotului, în sensul că nu toţi preoţii au o experienţă duhovnicească foarte bogată. Deşi, în general, preoţii sunt şi duhovnici, deci au darul de la Hristos de a ierta păcatele oamenilor şi de a povăţui în Taina Spovedaniei, nu înseamnă că toţi au aceeaşi experienţă duhovnicească şi pot da sfaturile necesare pentru toate cazurile câte se pot ivi.

De aceea, credincioşii au toată libertatea să se îndrepte spre duhovnici mai experimentaţi; adeseori, spre călugării din mănăstiri. Mănăstirile au avut întotdeauna şi un rol de îndrumare spirituală. Duhovnicii din mănăstiri au fost mereu povăţuitori ai credincioşilor, care-i căutau pentru a le cere nu numai rugăciunea, ci şi sfatul duhovnicesc. Este bine deci să avem un sfătuitor duhovnicesc într-o mănăstire. Nimeni nu ne opreşte să avem chiar mai mulţi în acelaşi timp. Aceasta nu înseamnă că putem să-l neglijăm pe preotul de care aparţinem. Nu, acesta este duhovnicul nostru principal, aş putea zice, şi, repet, cu el trebuie să avem o legătură normală, o relaţie sănătoasă, ca relaţia dintre tată şi fiu.

Cu binecuvântarea lui putem să mergem la mănăstire să găsim un duhovnic mai experimentat sau duhovnici mai experimentaţi sub ascultarea cărora să ne punem. Este adevărat că se poate întâmpla ca, la aceeaşi problemă, duhovnicii să-ţi dea răspunsuri diferite; aceasta nu înseamnă neapărat că ei se contrazic, ci că fiecare vede rezolvarea problemei în felul său; dacă credinciosul ascultă de unul dintre ei, cu siguranţă va ajunge la rezolvarea problemei pe care o are. Dar o problemă se poate dezlega pe mai multe căi, poate avea mai multe soluţii. Tocmai de aceea duhovnici diferiţi pot avea păreri diferite. încă o dată, nu trebuie să punem în contradicţie părerea sau părerile diferiţilor duhovnici, ci să le luăm ca de la Dumnezeu şi să încercăm rezolvarea, ascultând, desigur, de unul dintre ei.

Este important deci să-l întrebăm întotdeauna pe duhovnicul nostru, pentru a avea oarecum o siguranţă că ceea ce facem este după voia lui Dumnezei / Vedeţi, Mântuitorul Iisus Hristos însuşi a zis: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis" (Ioan 5, 30). Aceasta este o atitudine fundamentală, de smerenie şi de ascultare din credinţă. In Biserică, toţi ascultăm: credincioşii de preoţi, preoţii de episcop, episcopul de Sfântul Sinod, în Biserică există deci o ierarhie a ascultării, fără de care nimeni nu se poate mântui. In Vechiul Testament se spune că ascultarea este mai mare decât jertfa (I Regi 15, 22). Când întrebi, când alergi la un povăţuitor duhovnicesc, înseamnă că te smereşti pe tine însuţi, te vezi neputincios şi-L rogi pe Dumnezeu să-ţi vorbească prin duhovnic Iar Dumnezeu, văzând smerenia ta, îţi vorbeşte, într-adevăr, prin duhovnicul respectiv.

Se spune în Pateric că un frate dorea să cunoască interpretarea unui cuvânt din Sfânta Scriptură prin descoperire directă de la Dumnezeu şi pentru aceasta a început să postească şi să se roage cu multă credinţă şi căldură. Dar n-a primit nici un cuvânt, nici o revelaţie de la Dumnezeu. Atunci şi-a zis: dacă nu-mi răspunde Dumnezeu, hai să mă duc să-l întreb pe părintele care locuieşte lângă mine; şi, cum a pus mâna pe clanţa de la uşă ca să meargă la el să-l întrebe despre cuvântul pe care nu-l înţelegea, îngerul lui Dumnezeu i s-a arătat şi i-a zis: „Iată, în momentul în care te-ai smerit şi ai plecat să întrebi pe fratele tău, Dumnezeu m-a trimis să-ţi descopăr cuvântul".

Este deci necesar să întrebăm întotdeauna, să ne consultăm cu semenii noştri, să cerem sfat. Un cuvânt care a traversat veacurile creştine spune: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească". Deci, trebuie să întrebăm, trebuie să ne sfătuim cu ceilalţi, să nu ne încredem în noi sau numai în noi, ci să avem întotdeauna binecuvântarea duhovnicului nostru sau a celor care au experienţă mai mare în viaţa duhovnicească.

Am constatat cu bucurie că la greci şi la ruşi credincioşii de rând apelează în toate problemele la sfatul şi binecuvântarea duhovnicului lor: „Nu fac aceasta decât dacă-l întreb mai întâi pe duhovnicul meu".

Iau, deci, binecuvântare.

Da, iau binecuvântare de la duhovnicul lor. Ştiu că aceştia (grecii şi ruşii) au o evlavie mai mare faţă de duhovnicii lor decât au credincioşii români. La noi, oamenii se spovedesc, dar după aceea nu mai au o legătură strânsă cu duhovnicul lor. Ar trebui ca în tot ceea ce facem să cerem şi părerea părintelui şi, cu aceasta, avem binecuvântarea lui Dumnezeu, avem siguranţa că suntem pe calea cea bună, că nu facem nimic de capul nostru.

Legătura strânsă cu duhovnicul este deci fundamentală pentru viaţa creştină, pentru progresul nostru duhovnicesc. Tocmai de aceea taina duhovniciei a fost rânduită de Dumnezeu ca să-i ajute pe oameni să nu rătăcească de la calea mântuirii. Cum am spus, în Biserică există ierarhie, totul se face cu ascultare, cu binecuvântare.

Mântuitorul însuşi S-a supus ascultării, El însuşi a respectat regulile iudaismului din vremea Sa, n-a făcut nimic de la Sine, ci S-a supus întru toate. Deşi, ca Dumnezeu, El era deasupra Legii, fiind Dătătorul Legii, totuşi, ca om, S-a supus Legii şi tuturor rânduielilor Vechiului Testament. La fel trebuie să facem şi noi; să ne supunem cu credinţă şi cu smerenie tuturor rânduielilor Bisericii, pentru că ele au fost date spre folosul şi mântuirea noastră.

Dialog cu P.C. Pr. Sabin Vodă de la Radio Renaşterea - Alba Iulia, înregistrare CD, cu titlul: Cum să ne rugăm, Radio Renaşterea, Alba Iulia, 2010

Fragment din cartea "De te voi uita, Ierusalime... sau Ortodoxia traita in Occident", Editura Doxologia

Cumpara cartea "De te voi uita, Ierusalime... sau Ortodoxia traita in Occident"

Pe aceeaşi temă

06 Iunie 2019

Vizualizari: 474

Voteaza:

De ce avem nevoie de un parinte duhovnicesc? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE