Despre dispute

Despre dispute Mareste imaginea.

Cred că nu voi descoperi gaura covrigului dacă voi spune că disputele, certurile de cuvinte, bătăliile verbale nu contribuie la pacea şi apropierea dintre oameni. Cu atât mai mult nu au nici o nevoie de ele soţii. Disputa seamănă cu un joc de noroc, cu o întrecere, este aproape întotdeauna „lucru în sine". Oamenii nu urmăresc în ea stabilirea adevărului, ci victoria. Disputa îi aduce satisfacţie învingătorului, adeseori amărăciune şi ranchiună învinsului. De aceea, disputele trebuie reduse la minimum. înţelepciunea artelor marţiale orientale glăsuieşte: „Cea mai bună luptă este cea pe care am reuşit să o evităm." In unele arte marţiale există următoarea practică: cei doi luptători ies în arenă şi se privesc cu atenţie unul pe celălalt, chiar îşi dau târcoale, se studiază - şi uneori pur şi simplu îşi fac unul altuia plecăciune şi se despart: de ce să-şi rupă oasele când este clar pentru amândoi că deznodământul luptei nu poate fi pus la îndoială?

Potrivit profundei mele convingeri, în dispută se naşte foarte rar adevărul: cel mai frecvent, oamenii poartă disputa de dragul disputei, pentru a se autoafirma, ca să aibă ultimul cuvânt, iar obiectul disputei este de o importanţă secundară. Soţilor nu le trebuie în viaţa conjugală cărţi de genul: Cum să învingi în dispute. Câteodată însă disputa nu poate fi evitată. Aici trebuie să ne amintim însă de frână. Disputa se poate transforma cu uşurinţă într-o ceartă serioasă. Ce este de făcut în asemenea caz?

„Există o metodă pentru femei, care dă rezultate în nouă cazuri din zece. Când cearta a ajuns la punctul culminant şi partenerul tău îţi spune deja pe un ton ridicat că eşti aşa şi pe dincolo (sigur, şi tu te-ai înfierbântat, ai fi putut să nu-l scoţi din fire)... ei bine, când s-a ajuns Ia apogeul «schimbului de amabilităţi» şi simţiţi că acum vor fi rostite cuvinte pe care nu le veţi putea ierta vreodată, controlează-te, respiră adânc, lasă deoparte ciuda, priveşte-l liniştită în ochi pe cel care te jigneşte şi spune cu glas scăzut: «Nu gândeşti ce spui. Nu discut cu tine în asemenea stare!» Pe urmă întoarceţi-vă fără grabă şi plecaţi. Dacă a amuţit şi a rămas cu gura căscată, ai învins - adică nu tu l-ai învins pe el, ci aţi învins împreună cearta." E foarte important să ştii să te opreşti la timp, să pui capăt disputei şi să-i spui celui care te jigneşte că nu-şi dă seama ce spune, că la enervare nu se pot rezolva problemele. Cu cât continuă mai mult disputa, cearta, cu atât se împotmolesc mai adânc în ele cei doi. Ştiţi binecunoscuta frază: „Jupiter, te superi - înseamnă că n-ai dreptate." Aşadar, să ne abţinem de la dispute, mai ales cu oamenii apropiaţi şi dragi. Capacitatea de a recunoaşte că n-ai dreptate este o calitate care arată nu slăbiciune, ci, dimpotrivă, forţă şi nobleţe sufletească.

E uşor să discuţi în contradictoriu la nesfârşit, să argumentezi orice. Să ne amintim de sofiştii antici, care arătau că albul este negru şi negrul este alb. Dovada principală a faptului că avem dreptate să fie viaţa însăşi: oponentul să se convingă din proprie experienţă că a greşit.

Indeobşte, disputa dintre bărbat şi femeie este o ocupaţie destul de absurdă, deoarece femeia nu este prea capabilă de dispută. Dovezile, calculele, logica după care se ghidează bărbatul în dispută nu au mult sens pentru femeie. Dacă ea a intrat în dispută înseamnă că are deja o anumită părere proprie şi că cel mai degrabă va percepe toate argumentele tale ca pe nişte atacuri la persoană. Pentru bărbat este mai bine să nu intre în dispută cu femeia, ci să afle care este părerea ei şi să se străduiască să înţeleagă din ce cauză are părerea respectivă - să nu-şi exprime deocamdată punctul de vedere, să-şi asculte până la capăt partenera de discuţie, să afle cât mai multe, şi abia apoi să ia o hotărâre bine cumpănită.

In încheiere vă voi povesti o istorioară despre felul în care o femeie a reuşit să scape de disputele şi certurile cu soţul ei.

„O tânără femeie se plângea călugărului la care se spovedea că soţul, deşi o iubeşte, câteodată se mânie pe ea atât de mult, încât o face să fugă de acasă. Băgând de seamă că tânăra are o limbă tot atât de ascuţită pe cât era de iute la mânie soţul ei, duhovnicul a vrut să-i arate că ea însăşi era vinovată pentru ieşirile furioase ale bărbatului. Nu putea să aducă vorba despre asta îndată, deoarece ea credea că este cea mai nenorocită dintre femei, aproape muceniţă, căci deşi vedem şi exagerăm cu uşurinţă neajunsurile oamenilor alături de care trăim, ne încăpăţânăm să nu ne vedem propriile neajunsuri. Duhovnicul a zis: «Eu am un mijloc prin care pot aduce pacea în căsnicia voastră. în dezbinarea dintre voi este amestecat un duh rău, şi acesta nu suferă apa de la Iordan. Ia de la mine sticluţa asta şi, de fiecare dată când începeţi să vă certaţi, să iei din ea o gură de apă şi să n-o înghiţi până când soţul tău nu se va linişti. In scurtă vreme o să te încredinţezi de puterea acestui mijloc.» Femeia a luat apa şi chiar din ziua următoare a început să asculte de sfatul călugărului. După două-trei întrebuinţări a băgat de seamă că mijlocul cel grozav pentru păstrarea păcii în căsnicie era de fapt nu apa, ci tăcerea silită a limbii ei rele. Pricepând asta, femeia i-a dus înapoi sticluţa duhovnicului şi i-a mulţumit că i-a deschis ochii asupra celui mai însemnat izvor al certurilor."

PR. PAVEL GUMEROV

El si Ea. In cautarea armoniei conjugale, Editura Sophia

Cumpara cartea "El si Ea. In cautarea armoniei conjugale"

 

Pe aceeaşi temă

24 August 2018

Vizualizari: 704

Voteaza:

Despre dispute 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE