O problemă foarte importantă de care depinde schimbarea vieţii noastre lăuntrice este relaţia cu duhovnicul. Care sunt criteriile pentru alegerea unui preot la care să ne mărturisim?

N-aş putea să vă spun. Aceasta este o problemă care îi revine celui ce-şi caută duhovnic.

Să zicem că este la început şi vrea să-şi găsească un preot la care să se spovedească...

Intreabă pe un cunoscut: „Ce duhovnic ai?”. „Cutare”. „Eşti mulţumit?” Intreabă pe altul care îi recomandă pe altcineva. Se duce la duhovnic. Nu este chiar atât de uşor să găseşti dintr-odată un duhovnic care să corespunda cu starea ta, cu problemele tale. Şi de aceea rămânem la recomandarea Evangheliei: „Cel care caută află" ( Matei 7, 8). Intrebând din om în om. Bineînţeles că nu întrebi pe fiecare om de pe stradă, ci numai pe cel care este preocupat de viaţa în Biserică. Atunci când eşti la început, te poţi spovedi o dată sau de două ori la câţiva părinţi, pentru a putea să te hotărăşti asupra unuia singur.

Am căutat şi eu un duhovnic, dar nu am găsit pe unul de care să mă leg pentru toată viaţa. Părintele Ioan era insuficient pentru mine, întrucât eu nu ştiam atâta limbă rusă încât să înţeleg sfatul unui duhovnic rus. Am căutat alt duhovnic pe vremea lui, folosindu-mă de toate mijloacele care pot să ducă la găsirea acestuia. De aceea vă sfătuiesc să întrebaţi din om în om şi până la urmă o să-l găsiţi.

In ce condiţii ne putem schimba duhovnicul?

Există situaţiile acestea cunoscute care-ţi permit să schimbi duhovnicul: când el este eretic sau te îndeamnă la păcat, când este foarte bolnav şi nu mai poate spovedi sau când te muţi într-o altă localitate, ori este un duhovnic foarte aglomerat şi tu - din cauza serviciului - nu mai ajungi să te spovedeşti decât foarte rar.

Mai există însă şi nişte cazuri de excepţie: se poate întâmpla să sporească o persoană şi duhovnicul să nu-i mai fie suficient. Şi atunci caută altul. Acestea sunt însă cazuri rare, care apar la cei care vor să aibă un îndrumător pentru Rugăciunea inimii. Mai ales în legătură cu problema aceasta, a Rugăciunii lui Iisus, este greu să ai un povăţuitor, este greu să găseşti un duhovnic care să fie şi trăitor al acestei rugăciuni şi să spună ceva adevărat şi mulţumitor.

Insă mai întâi trebuie să fim atenţi ca nu cumva să existe în noi nişte probleme mari de orgoliu sau de judecare a aproapelui, şi atunci, în loc să ne căim, noi să dăm vina pe duhovnic. De aceea este bine să strigăm la Dumnezeu cu sinceritate şi insistenţă, din tot sufletul, şi atunci Dumnezeu ne va rândui duhovnicul de care avem nevoie.

Este bine, de asemenea, să conştientizăm faptul că toţi preoţii ortodocşi canonici au harul, venit de la Mântuitorul, pentru a ierta păcatele. Nu trebuie să fim prea pretenţioşi cu preotul la care ne mărturisim. Dacă el este sincer şi cu frică de Dumnezeu, ne putem spovedi la el cu toată deschiderea. Este de mult folos pentru noi să avem părere de rău pentru păcatele pe care le-am făcut şi le mărturisim. Nu este deloc bine să ne spovedim formal!

Este, de asemenea, foarte folositor ca toată viaţa să avem căinţă pentru păcatele pe care le-am săvârşit, chiar dacă ele au fost iertate la spovedanie şi chiar dacă nu le-am mai repetat. Este bine tot timpul să ne păstrăm căinţa înlăuntrul nostru, fără a cădea în deznădejde, ci, dimpotrivă, trebuie să ne păstrăm şi încrederea în bunătatea lui Dumnezeu.

Unii intelectuali sunt foarte pretenţioşi atunci când îşi caută un duhovnic...

Sunt şi oameni pretenţioşi. Pe duhovnic îl întrebi sau îi spui problema ta şi el îţi răspunde deplin sau cât poate să răspundă şi te mulţumeşte. A doua oară iarăşi îl întrebi alte probleme care apar prin mintea ta. Sau îi mărturiseşti greşelile tale. El se poate ruga pentru tine, te poate ajuta în felul acesta.

Dacă este un intelectual pretenţios, care caută un duhovnic deosebit, mai greu o să-l găsească; fiindcă el vrea să vorbească cu un preot care să fie filosof, ca şi el.

Aşteaptă răspuns pe limba lui, dar se poate să întâlnească un duhovnic care nu-i înţelege întrebările, vorbele, dar ştie foarte multă viaţă duhovnicească de care
are nevoie filosoful sau intelectualul. Ei nu se pot înţelege pentru că acesta din urmă e prea pretenţios şi, adeseori, îmbătat de mândrie din cauza ştiinţei lui. Un asemenea om pretenţios e greu să găsească un duhovnic „duhovnicesc”. Şi rămâne să caute toată viaţa, iar în multe cazuri nici nu-l găseşte până la urmă. Rămâne cu filosofia lui şi cu jumătate de măsură duhovnicească.

Cât de aspru trebuie să fie duhovnicul în aplicarea unor canoane, ţinând cont că în vremurile de astăzi există mulţi oameni care cad în păcate mari din ignoranţă?

Dacă preotul duhovnic recomandă un canon cu autoritate sau cu nervi, trebuie să fie sigur de la început că nimeni nu-l va respecta. Este bine ca duhovnicul să fie blând, să fie liniştit şi să încerce să-l convingă pe credincios, cu dragoste, că îi este de mult folos canonul pe care vrea să i-l dea.

Inainte de toate, penitentul trebuie pregătit pentru a-şi da seama că năravul care este îndătinat în el este cel mai mare rău. Procedând astfel, credinciosul seva deprinde mai uşor să împlinească orice canon, oricât de greu. Dacă impunem direct canonul, oamenii nu-l vor respecta, pentru că, de obicei, aceştia nu conştientizează primejdia unui păcat şi faptul că-şi pot pierde veşnicia din cauza patimilor. Nici nu au o idee foarte clară despre ce înseamnă veşnicia. Sunt străini de asemenea lucruri. Aşa că este foarte necesar să-i pregătim sufleteşte pentru a înţelege că patima lor e aşa de mare, încât trebuie să scape de ea cu orice preţ; neapărat trebuie alungată.

Este bine să ne purtăm frumos cu credincioşii care vin la spovedit. Dacă le poruncim şi dacă este greu canonul şi îi surprinde, nu-l vor face. Pleacă de la tine şi îşi văd de treburile lor; se întâmplă şi aşa ceva. De aceea am spus că nu trebuie impus canonul; căci poate e un canon pe care nu-l poate face. Atunci, penitentul va dori să scape de el şi, chiar dacă îi mai spunem noi nişte lucruri folositoare, el le va refuza în interiorul lui.

Este foarte important ca duhovnicul să se gândească , cu dragoste la penitent şi să-l sfătuiască în aşa fel încât acesta din urmă - dacă vrea cu adevărat să se schimbe - să conştientizeze gravitatea păcatului în care a căzut şi i să-şi dorească sincer să scape de orice patimă.

Până unde merge ascultarea faţă de duhovnic? Fiindcă pot exista două extreme: una prin care duhovnicul este văzut ca un fel de funcţionar, care iartă la nesfârşit
păcatele, iar alta în care duhovnicul este idolatrizat de către fiii săi duhovniceşti şi nu mai încape în mintea lor nimic altceva în afară de ceea ce spune acesta în general, nu neapărat în timpul Tainei Spovedaniei.

Aici, cred că şi într-o parte, şi în alta, sunt nişte greşeli. Ce nu ştie duhovnicul, ştie Dumnezeu. Un om nu poate să ştie totul. De aceea, pentru ce nu ştim, îi trimitem pe credincioşi să citească din Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Ioan Gură de Aur (care a fost un mare duhovnic), Sfântul Vasile cel Mare şi fiecare îşi poate culege ceea ce are nevoie de la aceşti Sfinţi Părinţi.

Un duhovnic nu poate să cunoască în întregime toate problemele vieţii duhovniceşti. Sunt însă anumite lucruri pe care le poate zice: cum să te păzeşti de patimi, ce să faci ca să scapi de ele. Să scapi, de pildă, de desfrânare care este o patimă des întâlnită în rândul tinerilor. Sau cum să scapi de patima fumatului - căci şi asta este o patimă răspândită, care aduce multe neplăceri şi scandaluri în familie. Duhovnicul poate să-ţi dea nişte sfaturi prin care, dacă le pui în aplicare, scapi de aceste păcate. Dar prea departe nu mergem şi atunci îi trimitem pe asemenea credincioşi la anumite cărţi, să citească, să se documenteze şi să înţeleagă mai mult decât se poate înţelege de la un om care este, de obicei, mărginit.

Un părinte contemporan spunea la un moment dat că vor veni vremuri de prigoană împotriva Bisericii şi atunci mirenii vor avea un rol foarte important, iar preoţii nu vor mai putea face mare lucru. Cum apreciaţi această idee?

Se va întâmpla, probabil, cum s-a întâmplat în timpul Revoluţiei sovietice, chiar de la începutul ei, când clerul şi mai ales duhovnicii erau trecuţi prin ascuţişul săbiei. Şi atunci nu se mai găseau duhovnici; pur şi simplu nu mai existau preoţi la care să te spovedeşti.

Să ne gândim la ce se întâmplă astăzi în America. Acolo nu există decât foarte puţini duhovnici; în rest, sunt psihiatri. Şi un mare păcătos merge la psihiatru ca să fie ajutat. Psihiatrul de acolo, din America, - ca şi psihiatrii din vremea prigoanei care va veni - îi poate da sfaturi cu duiumul, dar nu-l poate dezlega de păcate. Nu noi, preoţii, iertăm păcatele, ci, la spovedanie, întotdeauna, în orice împrejurare, este şi Hristos de faţă şi ascultă spovedania şi El iartă. Eu, ca preot, rostesc numai formula de dezlegare.

Când se va ajunge să nu mai existe duhovnici şi să fie numai laici care vor avea o foarte mare importanţă - cum aţi spus dumneavoastră -, atunci oamenii se vor linişti, se vor mulţumi cu nişte sfaturi de la aceşti medici (pricepuţi, oarecum, în cele sufleteşti), dar vor rămâne încărcaţi de aceleaşi patimi pe care le-au avut până atunci.

Păcatele mărturisite sunt iertate deplin dacă se respectă canonul pe care îl dă duhovnicul. Canonul este un fel de medicament, asemănător celui pe care îl dă doctorul unui bolnav. Dacă respecţi cu smerenie canonul şi ai această convingere că ţi se iartă păcatele, ele chiar se iartă şi te vindeci treptat de bolile sufletului. Dar dacă, în timpul canonului, faci alte prostii, atunci păcatele vechi şi cele noi nu sunt iertate şi te încarci mereu.

Prin urmare, duhovnicul, cu ajutorul harului preoţiei pe care l-a primit prin succesiunea apostolică (Ioan 20, 22-23), are această calitate de a ierta păcatele în numele lui lisus Hristos. Iar un psihiatru îţi dă numai ceea ce are el personal, din ştiinţă.

Medicul psihiatru care nu este un creştin practicant (prin asta înţeleg şi faptul că nu dă prioritate învăţăturilor inspirate ale Scripturii şi ale Sfinţilor Părinţi, în faţa oricăror altor scrieri), îţi poate oferi nişte îndrumări neîndestulătoare pentru suflet, pe care le poţi lua în serios atunci când îţi lipsesc sfaturile venite de la Dumnezeu, prin duhovnic. Mai târziu însă uiţi aceste îndrumări şi îţi duci viaţa ta amărâtă mai departe.

Părintele SOFIAN

Fragment din cartea "Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe"

 

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: