Unii, întrucât s-a discutat în fîlosofia elină despre Logos în sensul de persoană, ipostas, susţin că Ioan a preluat de acolo această terminologie. Ioan însă nu cunoştea filosofia elină. Când Apostolii Petru şi Ioan au săvârşit minunea de la templu, iudeii s-au mirat fiindcă ştiau, zice, că erau „oameni fără carte şi simpli” (FA. 4, 13). Iudeii, numindu-i „simpli”, cu înţelesul de neştiutor de carte, nu se refereau la faptul că nu ştiau filosofia elină, ci că nu ştiau bine nici Legea mozaică.
Nu erau cărturari, adică învăţători de lege, tâlcuitori ai Legii; nu cunoşteau bine [Legea]. Precum astăzi, unii dintre bunii noştri creştini, sărmanii, nu ştiu teologie. Aşadar, „simpli” cât priveşte credinţa iudeilor, cunoaşterea Scripturilor iudaice; a Vechiului Testament. Dacă erau, cât priveşte Legea, „simpli”, gândiţi-vă cum erau cât priveşte filosofia elină. Apostolii nu ştiau fîlosofie. E o tendinţă mai recentă de a face conexiuni între Creştinism şi fîlosofie, pe care Pavel o numeşte amăgire deşartă. „Luaţi aminte”, zice, „să nu vă fure minţile cineva cu fîlosofia şi cu deşarta înşelăciune” (Col. 2, 8).
Atunci, se întreabă ei, cum foloseşte Ioan cuvântul Logos (Cuvânt) în sens de persoană? In Vechiul Testament există expresia „logos (cuvânt)” în sens de persoană şi, mai ales, cu referire la a doua Persoană a Sfintei Treimi: „Trimis-a cuvântul Său”, zice psalmistul, „şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor” (Ps. 106, 20). De vreme ce „i-a vindecat din fărădelegile lor”, trebuie să fi fost o Persoană. A trimis Logosul (Cuvântul), şi Acesta i-a vindecat de stricăciunile; de fărădelegile lor. In Vechiul Testament exista ideea de Logos (Cuvânt) ca persoană, chiar dacă nu fusese aprofundată.
Până şi în înţelepciunea lui Solomon (18, 15/. urm) există un fragment aparte, cu referire la îngerul nimicitor, trimis de Domnul să lovească pe întâi-născuţii egiptenilor. Acolo îl numeşte pe înger Cuvânt (Logos), ceea ce înseamnă, de asemenea, persoană, fiindcă îngerul era o fiinţă, o persoană, nu cuvântul rostit.
De vreme ce în scrierile iudaice exista ideea de logos (cuvânt) ca persoană, de ce să fi fost nevoie ca Ioan să recurgă la filosofia neoplatonică? Ce nevoie avea el de Plotin sau de Platon sau de mai ştiu eu cine? Işi însuşeşte cuvântul acesta, cu înţeles de persoană, şi îl aplică Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. „La început era Cuvântul” (In 1, 1), adică Ipostasul, Persoana a Doua a Sfintei Treimi era împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”(In 1, 3). La fel ca atunci când spune Pavel „Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” cu referire la Hristos (I Cor. 1,24). Asta spunem şi noi. Hristos! Inţelepciunea lui Dumnezeu e totuna cu Hristos.
Locaşul Sfintei Sofia din Constantinopol ştiţi cui era afierosit? Nu era afierosit Sfintei Martire Sofia şi celor trei fiice ale ei, Pistis, Agapi şi Elpis. Locaşul înţelepciunii lui Dumnezeu era afierosit Domnului nostru Iisus Hristos, Care este înţelepciunea lui Dumnezeu şi a Tatălui. Sfânta Sofia înseamnă locaşul lui Iisus Hristos, locaşul lui Dumnezeu-Cuvântul, al înţelepciunii lui Dumnezeu. Lui îi este închinat.
ARHIMANDRIT EPIFANIE THEODOROPOULOS
Fragment din cartea "Ne vorbeste parintele Epifanie. Lamuriri pentru framantari (1)", Editura Sophia
Cumpara cartea "Ne vorbeste parintele Epifanie. Lamuriri pentru framantari (1)"
-
Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
Publicat in : Revelatia -
Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.