"Intrucât întristarea care cuprinde sufletul când ne gândim la Hristos este împreunată cu multe binefaceri, pentru că ea izvorăşte din cugetarea noastră asupra lui Hristos şi a iubirii Lui de oameni, ar fi foarte bine să ne obişnuim sufletul cu astfel de cugetări, să-l hrănim cu ele pentru ca nicicând să nu le uite, să folosim aceste gânduri şi cugetări ca pe o hrană a sufletului, făcând din ele farmecul convorbirilor noastre zilnice, prilej de a le discuta cât mai des, încercând, de se va putea, să nu le încetăm nicicând sau chiar şi mai rar, dar să le întipărim adânc în inimă, ca să pună stăpânire deplină pe ea. Căci nici focul nu arde dacă nu pui pe el într-una. Cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea, nici o patimă nu se poate trezi în noi”30.
Când cugetăm la viaţa şi faptele Mântuitorului nostru Iisus Hristos si realizăm ce diferenţă imensă se află între acestea şi propria noastră existenţă, ne simţim cuprinşi de întristare. Această stare este benefică sufletului pentru că îl face să se smerească, îi dă plânsul curăţitor de păcate, îl deschide spre milostenie şi empatie, îl sfinţeşte spre a fi un loc bineplăcut harului Duhului Sfânt. Insă trebuie să ne ferim de întristarea care ne creează stări de tulburare, supărare şi care ne întunecă sufleteşte prin deznădejde şi trândăvie.
Cugetă la faptele dumnezeieşti din Scriptură şi întristează-te de neajunsurile tale, dar adu-ţi aminte ca întotdeauna să pui început bun vieţii tale duhovniceşti si să stăruiesti în căutarea Celui necuprins.
Sfântul Nicolae Cabasila
Fragment din cartea "Texte alese", Editura Cuvantul vietii
Note:
30 SF. NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, p. 183.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.