Inţeleptul Nil a dat o tâlcuire la acest cuvânt zicând aceasta: diavolul se cheamă furnicoleu - la fel şi oricare patimă. Căci la început patimile se arată mici ca furnicile, iar pe urmă ajung şi se fac ca leii: „vrând marele Iov să arate cursele pe care le întinde patima, i-a născocit un nume compus de la leul cel foarte îndrăzneţ şi de la furnica cea foarte măruntă. De fapt, momelile (atacurile) patimilor încep de la închipuirile cele mai mărunte, furişându-se pe nebăgate de seamă ca o furnică, dar la sfârşit se umflă aşa de tare că alcătuiesc pentru cel pe care l-au prins în cursă o primejdie nu mai mică decât năpustirea leului. De aceea luptătorul trebuie sa lupte cu patimile încă de atunci de când vin ca o furnică şi pun în faţă puţinătatea ca o momeală. Căci de vor ajunge la puterea leului, va fi greu să le biruiască şi tare îl vor strâmtora.
Vezi, dar, Stăpâne al meu preaiubite, ce mari vrăjmaşi vei birui, omorând şi patimile şi pe diavol, dacă vei tăia dulceţile organelor simţurilor tale. Ah, dar această tăiere, precum şi biruinţa nu va veni fără război - aşa cum se întâmplă de fapt şi în războaiele cele lumeşti, unde nu poate nimeni să biruiască dacă nu se va lupta mai întâi. Este adevărat că mare nevoinţă va trebui să ai cu fiecare organ al simţurilor tale, [luptându-te] cu obiceiul şi cu vrăjmaşul. Deoarece obiceiul cel rău, pe de o parte, va trage pe fiecare organ al simţurilor ca să se întindă la dezmierdarea cea potrivnică lui - când aceasta este de faţă -, iar vrăjmaşul, pe de altă parte, va duce mare război cu memoria şi cu imaginaţia minţii pentru a le pleca spre câştigarea acelei dezmierdări, având scopul de a dobândi şi el împreună aceeaşi dezmierdare.
Ci [ai] inimă, Stăpâne al meu, inimă! Stai cu bărbăţie fără a te pleca la voia vrăjmaşului şi zi întru tine aceste stihuri iambice ale lui Grigorie Cuvântătorului de Dumnezeu: „Nici un viteaz nu se arată curajos mai înainte. Căci biruinţele scot laudele." Psilii - un popor libian - după aceasta cu-noşteau că fiii lor sunt cu adevărat ai lor: dacă copiii ar fl apucat cu bărbăţie şi fără de frică o viperă pe care părinţii o puneau înaintea lor. Fă şi Sfinţia ta pe vrăjmaş să cunoască că eşti într-adevăr fiu adevărat al lui Hristos - Părintele tau Cel ceresc, Care a biruit patimile şi pe diavol - prin biruinţa pe care o să o ai asupra dezmierdărilor organelor simţurilor tale. Iar dacă el [diavolul] îţi dă război, să nu te temi a-i zice lui ceea ce i-a zis un spartan lui Xerxe: „Ai putut, o, împărate, să străbaţi marea şi să spinteci muntele Athonului, dar nu vei (putea) străbate coasta unui spartan înarmat".
Prin toate acestea, arată vrăjmaşului că nu eşti un rob al simţurilor tale, ci un domn şi un împărat; arată-i că nu eşti numai carne şi sânge, ci şi minte cuvântătoare (raţională), rânduită de Dumnezeu a fi iconom şi singur stăpânitor peste patimile cele necuvântătoare [neraţionale] ale trupului.
Zi întru sine-ţi acea înţeleaptă cugetare referitoare la reaua obişnuinţă: „Dezvăţarea de răutăţi este pentru oameni o luptă neasemuit de nobilă". Iar dacă rău m-am obişnuit să dau organelor simţurilor mele dezmierdările potrivnicelor, născându-se din învăţătura cea rea obiceiul cel rău, de ce să nu le învăţ mai bine - prin cele împotrivă - ca prin buna învăţătură să se facă bun obicei? La început am să pătimesc amărăciune şi greutate pentru a putea după acestea să dobândesc uşurare şi dulceaţă. Căci precum copacul ce se numeşte „lotos" (adică trestia de zahăr) are rădăcinile mai amare decât orice alt copac, roadele însă mai dulci decât oricare altele - aşa încât această dulceaţă a stat ca un alt ehenis (peste) al corăbiilor lui Odiseu şi a ţinut pe cei ce înotau în marea Tirului spre Liban, după cum zice Homer -, tot aşa şi primele lucrări şi învăţături ale faptelor bune, din care vine mai apoi deprinderea lor, sunt prea amare şi prea grele pentru simţuri. Insă lucrările care se nasc apoi din deprinderile cele câştigate [prin amărăciune] ale faptelor bune sunt prea dulci şi prea uşoare.
Şi ca să zic pe scurt, iată că îngerii stau sus, ţinând cununi în mâini; iată că Hristos, puitorul de cununi, sade şi de câte ori vei birui în acest război şi nu te vei pleca la dezmierdările organelor simţurilor tale, tot de atâtea ori te vei încununa cu nevăzute cununi. Căci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slavă, iar ostenelile pricinuiesc cununi". Insă dacă te-ai biruit o dată (care să nu fie) sau chiar şi de două ori, să nu cazi desăvârşit, ci stai cu bărbăţie, chemându-L în ajutor pe Dumnezeu şi, dacă vei face aşa, îndată darul lui Dumnezeu o să vină în ajutorul tău şi nu te va lăsa să fii biruit desăvârşit de vrăjmaşul. Vrei să te încredinţezi de acest lucru? Urmează-mi, vom merge la Sodoma. Iată, ai ajuns. Aici, cei cinci împăraţi ai sodomitenilor dumnezeiasca Scriptură ne spune că erau supuşi împăratului asirienilor, care se numea Kedarlaomer, precum şi celorlalţi trei împăraţi împreună cu el, plătindu-i vreme de zece ani tribut şi haraci. In al treisprezecelea an s-au îndepărtat şi nu au mai vrut să plătească obişnuita dajdie împăratului asirian şi celor împreună cu dânsul. Kedarlaomer s-a mâniat foarte tare din cauza aceasta- a adunat putere [oaste] mare şi dădu război celor cinci imparaţi. In al paisprezecelea an au fost biruiţi (cei cinci împarati) deodata şi robiţi. Ce se întâmplă însă? Auzind Avraam de acest lucru, pentru dragostea lui Lot, nepotul său, aleargă, se duce, bate război, biruieşte şi îl slobozeşte împreună cu toată casa lui.
Sfantul Nicodim Aghioritul
Paza celor cinci simturi, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Paza celor cinci simturi"
.
Pe aceeaşi temă
-
Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Ispitele
Publicat in : Editoriale -
Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ispitele din cadrul slujbelor
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.