O altă realitate care ar trebui luată în considerare, pentru a nu se crea premise pentru aceste traume şi pentru complexul de inferioritate, este problema naşterii de copii - aceasta se poate întâmpla şi în familii sărace, şi în cele bogate. Concret, este problema distanţei dintre naşterile mai multor copii.
Atunci când, de pildă, se naşte al doilea copil, iar primul are deja 3, 4, 5 sau mai mulţi, primul născut poate suferi anumite traume. Până în acel moment trăieşte ca într-un paradis în familia lui, în casa lui, el este centrul acestui paradis. Mama îl iubeşte, tata de asemenea, toată grija lor este îndreptată asupra singurului copil. Vine însă al doilea copil şi, fireşte, toată atenţia se îndreaptă spre acela: dragostea părintească, grija mamei. Primul născut pierde atunci sentimentul că el este centrul familiei, al paradisului în care trăise, şi începe să se simtă neglijat, neiubit. Dacă părinţii nu iau aminte la acest aspect şi nu se acordă aceeaşi atenţie şi unuia şi celuilalt, se vor crea traume, mai ales dacă există şi o predispoziţie. Mereu trebuie să avem în vedere aceasta.
Părinţii trebuie să ştie că cel mai bine ar fi ca distanţa între copii să nu fie mai mare de doi ani. Şi aşa ar trebui să fie şi când se naşte al treilea. Altfel, dacă există şi o anumită predispoziţie, se creează premise pentru apariţia complexului de inferioritate.
O mamă foarte înţeleaptă a înştiinţat-o pe fetiţa ei că în câteva zile va avea o surioară sau un frăţior. Desigur, vestea nu a fost primită cu toată inima, fiindcă fetiţa a întrebat: „Dacă îi dau o palmă bebeluşului şi apoi o să-l iubesc, înseamnă că sunt rea?”
A vrut să se încredinţeze că nu e rea - că nu încetează, adică, să fie bună -, dar a vrut totuşi şi să-i dea o pălmuţă. A înţeles că vine o a doua persoană, către care se va canaliza toată atenţia şi grija părinţilor, şi că va lua din atenţia acordată ei. Şi reacţionează îndată, arătându-şi gelozia.
Un alt copilaş, de patru ani, a început să ţipe cănd a apărut noul frăţior...
A scos un ţipăt. Ca şi când ar fi zis: „Se întâmplă ceva rău!” Dacă ar fi avut doi ani, probabil nu ar fi reacţionat aşa.
...şi a rugat-o pe asistentă să-l arunce la gunoi.
Chiar dacă nu spun, copiii pot nutri asemenea sentimente. Când se apropie de leagănul bebeluşului şi vor să-l îmbrăţişeze, dar, imediat ce-şi întoarce mama privirea în altă parte, îi dau şi o pălmuţă, să ştiţi că este vorba despre astfel de manifestări.
Putem să identificăm cauza multor situaţii de nevroză în cazuri de acest fel. Nu reprezintă acelaşi pericol cazurile în care distanţa de vârstă dintre copii este de numai doi sau aproape doi ani, însă poate avea consecinţe grave dacă este de trei sau mai mulţi ani. Ignorarea din partea părinţilor sau comparaţiile între cei doi copii pot constitui o adevărată dramă pentru primul născut.
Un copil, aşa cum am spus, se poate dezvolta în familia lui într-un asemenea mod încât el să fie centrul atenţiei. Dar imediat ce vine al doilea copil şi atenţia părinţilor se concentrează în direcţia lui, primul începe să se simtă părăsit, lipsit de dragostea părinţilor. Dacă părinţii nu înţeleg acest aspect şi nu sunt atenţi, mai ales dacă primul copil are o anumită predispoziţie, mai târziu va apărea nevroza. Se întreabă apoi, de unde provine.
Câteodată credem că nevroza este cauzată de vreun păcat şi căutăm să găsim neapărat păcatul. Unii pot ajunge în punctul în care, ca să-şi justifice situaţia, se duc şi fac un păcat. Ca şi cum ar zice: „Şi aşa sunt într-o stare jalnică şi nu se întâmplă nimic; ia stai să fac un păcat, ca să am cel puţin o justificare că sunt în aşastare”.
Multe cazuri de isterie pe care am încercat să le vindec - spune preotul şi autorul cărţii - au avut ca punct de plecare perioada de după începutul vieţii şcolare. A reieşit că acei copii au fost trimişi la şcoală exact atunci când în familie a apărut un alt copil.
Primul copil avea, adică, aproape şase ani, şi s-a născut al doilea copil, iar părinţii l-au trimis pe primul la şcoală. Iar acesta nu a apreciat faptul că a fost trimis de acasă şi că greul şcolii a început exact în momentul în care altcineva i-a luat locul. Dacă ar fi avut doi ani, nu ar fi perceput aşa aceste lucruri. Ar fi avut doar o mică nelinişte.
ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS
PĂCATUL ŞI STĂRILE PSIHOPATOLOGICE, EDITURA BIZANTINA
Cumpara cartea "PĂCATUL ŞI STĂRILE PSIHOPATOLOGICE"
-
Copii si parinti
Publicat in : Morala -
Parintii nostri
Publicat in : Religie -
Lipsa dragostei fata de copii
Publicat in : Morala -
Incapatanarea
Publicat in : Religie -
Sunt copilasul care a ramas uitat in negura durerilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.