Dragostea, maica si san al tuturor virtutilor

Dragostea, maica si san al tuturor virtutilor Mareste imaginea.

Text
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se
aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. (I Cor. 13, 4-7)

Comentariu
In aceste puţine cuvinte din Epistola întâia către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel înfăţişează chipul iubirii şi înrudirea ei cu multe virtuti.

Vedem cu mirare că Apostolul spune mai întâi cum nu e iubirea şi ce nu face ea, şi apoi cum este iubirea şi care sunt lucrările ei. Iubirea, după cum se vede, nu este simplă simţire a inimii şi nici simţire simplă, aşa cum credem noi; e o trăire cuprinzătoare care pe unele le alungă de la ea şi nu le faptuieşte, iar pe altele şi le face ale ei.

Dintre cele lepădate sunt patimile de căpetenie, al căror nume ni le-au lăsat Părinţii: gastrimarghia (lăcomia) şi desfrânarea - că zice: „nu se poartă cu necuviinţă”; arghirofilia (iubirea de arginţi) şi pleonexia (pofta şi aviditatea) - că „nu caută ale sale”, „nu pizmuieşte”; mânia - că „nu se aprinde de mânie”, „nu gândeşte răul”, „nu se bucură de nedreptate”; cenodoxia (slava deşartă) - că „nu se laudă”; mândria - că „nu se trufeşte”.

Iar ale ei sunt virtuţile, rude şi chipuri ale sale. Că zice Apostolul: „dragostea îndelung rabdă”, „este binevoitoare”, „se bucură de adevăr”, „toate le crede”, „toate le nădăjduieşte”, „toate le suferă”.

E binevoitoare, nu mică la suflet şi chircită în sine; e, adică, mărinimoasă şi iertătoare. Se face slujitoare smerită a celuilalt, sare la nevoie, ajută cu fapta şi cuvântul, împlinind cuvântul Domnului, Care îndeamnă să se facă omul slujitor al tuturor (Mc. 9, 35; cf. 10, 43-44) şi următor al Său, căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El (Mt. 20, 28; Mc. 10, 45).

Inima care pe toate le suferă a alungat de la ea mânia; întrece bunăvoinţa, mărinimia si iertarea, care e uitarea relelor; îndură încă şi cele care nu-i sunt ei pe plac, îi stau în cale şi par vrednice de osândă. A dobândit, aşadar, neosândirea aproapelui.

Inima ce toate le crede nu e neştiutoare si oarbă, ci crezătoare semenului, căci nu e în ea duh de bănuială, de temere, de îndoială, care s-o întemniţeze şi s-o zăvorască.
Iubirea „toate le nădăjduieşte”, ca una care niciodată nu deznădăjduieşte din pricina fratelui; crede cu tărie că de-ar fi acela ultimul păcătos din lume şi tot se va face bun şi va spori cu duhul, prin bunăvoia şi osteneala sa, cu lucrarea harului; e dragostea inimii care pururi doreşte binele fiecărui om.

Incă şi „toate le rabdă” iubirea, după cum spune Apostolul, înţelegând, fireşte, îngăduinţa, dar mai cu seamă răbdarea, virtute de temelie, după Părinţi. Răbdarea are multe chipuri, biruind astfel multe patimi şi înfrăţindu-se cu multe virtuţi. Pe frate îl primeşte aşa cum este, cu neajunsurile şi metehnele lui; niciodată nu se mânie, niciodată nu-l osândeşte, întotdeauna iartă greşelile lui, pururi aşteaptă să se întoarcă de la rele şi pururi se roagă pentru el; pe cel ce o are îl face să se socotească cel mai de pe urmă păcătos. Căci aşa e răbdarea, după cuvântul Părinţilor şi pilda vieţii mulţimilor de sfinţi.

Dragostea „se bucură de adevăr”, spune; adică a lepădat vorbirea de rău si clevetirea fratelui, viclenia si minciuna; îl ştie, adică, pe frate potrivit adevărului său de făptură creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, menit înfierii şi îndumnezeirii prin har. Şi, cunoscând că acela are intrare liberă la Dumnezeu - în clipa aceasta de se face vrednic -, se bucură de el cu duhul. Iar de nu-l vede aşa, fratele i se face pricină de întristare, înşelare şi păcat. Cu adevărat, săracă e iubirea dacă nu are ochi străvăzător, dacă se leagă uşuratic de ce-i vremelnic în om şi lucru al firii căzute, dacă nu vede că viază în Domnul, că Domnul e în el şi că îi stă în putinţă să se facă dumnezeu prin har. Aşa-i văd sfinţii pe oameni; aşa văzându-i, Sfântul Serafim de Sarov spunea oricărui om care-i ieşea în cale: „Bucuria mea!”

Fragment din cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ", Editura Sophia

Cumpara cartea "DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ"

Pe aceeaşi temă

04 Octombrie 2022

Vizualizari: 585

Voteaza:

Dragostea, maica si san al tuturor virtutilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE