Toate scrierile Sfinţilor Apostoli sunt empirice, cu alte cuvinte Sfinţii Apostoli au consemnat, atât cât a fost omeneşte cu putinţă, experienţa revelată pe care au primit-o. Din această perspectivă trebuie cercetate şi cuvintele Apostolului Pavel din Epistolele sale, pe care le-a trimis către Bisericile locale.

In a doua sa Epistolă către Corinteni, Apostolul Pavel vorbeşte despre vedenii şi descoperiri de la Domnul şi despre răpirea sa la Rai, unde „a auzit cuvinte de negrăit, pe care nu se cuvine omului să le grăiască" (II Corinteni 12:1-4). Deşi această experienţă revelată este relatată la persoana a IlI-a - „ştiu un om în Hristos" totuşi este vorba de propria sa experienţă duhovnicească.

Referitor la ce anume sunt aceste „cuvinte de negrăit"  pe care Apostolul Pavel le-a auzit în Rai aflăm dintr-o uimitoare tâlcuire a Sfântului Simeon Noul Teolog, care, neîndoielnic, a avut şi el o experienţă similară. Intr-una din scrierile sale, el analizează cele referitoare la această experienţă apostolică, punând următoarele întrebări: „Care sunt deci cuvintele de negrăit pe care le-a auzit Pavel? Şi care sunt bunătăţile pe care «ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la care inima omului nu s-a suit»?"

Potrivit Sfântului Simeon, grăirea este cuvântul , după cum şi cuvântul se numeşte grăire. Grăirile şi cuvintele oamenilor se rostesc cu gura şi sunt auzite cu urechea. Grăirea şi cuvântul lui Dumnezeu care iese din gura Lui „sunt pentru limba omenească cu neputinţă de exprimat şi pentru toată auzirea trupească cu neputinţă de perceput". Mai mult, grăirea şi cuvântul lui Dumnezeu nu pot fi receptate de simţuri, pentru că simţurile omeneşti nu pot percepe cele mai presus de simţire.

In continuare analizează faptul că grăirea şi cuvântul, „de la prima năvălire peste Pavel a vederii dumnezeieşti", este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta cu adevărat este Dumnezeu, iar gura Lui ce grăieşte cuvinte de negrăit este Duhul Sfânt cel deofiinţă. „Prin urmare, gura este Duhul Sfânt, iar grăirea şi cuvântul, Fiul Tatălui şi Dumnezeu." Aşa cum un cuvânt nu poate fi articulat dacă nu ne deschidem gura, la fel nici Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu „nu poate fi văzut, nici cunoscut, nici nu poate fi descoperit prin simţul văzului şi al auzului nostru", dacă nu-Şi deschide gura Sa, adică pe Duhul Sfânt, prin luminarea care se săvârşeşte înlăuntrul nostru, prin mintea noastră luminată de El.

Insă, după cum spune Apostolul Pavel, cuvintele lui Dumnezeu sunt de negrăit. Potrivit Sfântului Simeon Noul Teolog, aceste cuvinte de negrăit sunt „vederi tainice şi cu adevărat inefabile, primite prin strălucirea Duhului Sfânt, şi preamăreţe cunoaşteri cu totul de necunoscut, adică nevăzute vederi, mai presus de orice lumină şi cunoaştere, ale slavei şi dumnezeirii Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu". Iar „aceste auziri de neauzit, ale cuvintelor de negrăit" şi „înţelegerea dincolo de orice înţelegere a unor lucruri cu neputinţă de înţeles" se descoperă numai celor vrednici de această descoperire.

Intrucât vederea s-a realizat prin simţul văzului şi auzirea cuvintelor prin simţul auzului şi pentru că Apostolul Pavel a auzit cuvintele de negrăit şi a văzut cele ce s-au descoperit, Sfântul Simeon analizează experienţa Apostolului Pavel prin prisma propriei experienţe. Spune că omul are un singur simţ în suflet, în minte şi în cuvânt. Acest simţ, din perspectiva trupului, se împarte neîmpărţit în cinci simţuri trupeşti, potrivit cu nevoile trupului, dar din punct de vedere duhovnicesc simţul acesta este unic. Atunci când iese din trup, în vremea experienţelor duhovniceşti, şi este răpit dimpreună cu mintea, acesta ia toate cele cinci simţuri împreună cu el. Pentru că unul este sufletul raţional şi nemuritor, de aceea sufletul cel unul lucrează ca un singur simţ întregit, având în el adunate toate simţurile.

Când Dumnezeu Se arată prin descoperire sufletului celui unul şi raţional, acestuia i se descoperă tot lucrul bun care este văzut cu toate simţurile sufletului, aşa că „este văzut şi auzit, şi îndulceşte gustul şi bine înmiresmează mirosul, este pipăit, este cunoscut; spune şi este spus, cunoaşte şi este cunoscut şi, întrucât cunoaşte, înţelege".

Acesta este motivul pentru care cei ce au aceste experienţe numesc vederea cunoaştere şi cunoaşterea vedere, auzirea o numesc vedere şi vederea auzire. Astfel, Apostolul Pavel numeşte vederile şi strălucirile de negrăit şi cele mai presus de măsura firii şi puterii omeneşti învăţături şi descoperiri, cuvinte pe care le-a auzit.

Apostolul Pavel mai întâi a vorbit despre vederea ce a avut loc prin răpire, şi apoi s-a referit la cele dinlăuntrul acestei vederi, adică la auzirile şi vederile tainice şi de neîncăput cu mintea ale slavei şi ale dumnezeirii, dat fiind că duhovniceşte simţul auditiv şi vizual este unul singur. De aceea, „nu poate să spună nici cel mai mic lucru despre ceea ce a văzut sau a auzit, în ce mod vede şi aude, astfel că adaugă: este cu neputinţă limbii a le rosti".

Prin urmare, de vreme ce Cuvântul lui Dumnezeu şi Tatăl este Dumnezeu, este corect ca şi „strălucirile lui Dumnezeu- Cuvântul" să fie numite cuvinte. Şi aceste cuvinte sunt de negrăit, pentru că nu există nici un mijloc creat pentru a fi exprimate. Hristos se face pentru noi toate, cunoaştere, înţelepciune, cuvânt, lumină, strălucire, asemănare, vedere, mărturie, şi îi învredniceşte pe cei care II iubesc să se desfăteze „în parte" şi „în chip tainic" încă din această viaţă de aceste bunătăţi, de cuvintele de negrăit, care celor mulţi le sunt ascunse.

Desigur, Sfântul Simeon, în această analiză, leagă vederea slavei lui Dumnezeu de bunătăţile veşnice ale Raiului, de împărtăşirea de Taina dumnezeieştii Euharistii.

Este evident că aceste cuvinte de negrăit sunt strălucirile slavei necreate a lui Dumnezeu, care se deosebesc foarte clar de energiile create, astfel Prorocilor le este cu neputinţă să le exprime în mod desăvârşit. Dumnezeu nu Se revelează raţiunii omului, care este centrul cuvântului, ci în inimă şi îndeobşte întregii lui fiinţe, şi nu prin diferitele limbi, ci prin slava şi lumina Lui. „Limba" lui Dumnezeu se deosebeşte de limbile oamenilor.

Fragment din cartea "Teologia post‑patristica si experienta bisericeasca a Sfintilor Parinti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Teologia post‑patristica si experienta bisericeasca a Sfintilor Parinti"

 

• Cum vorbeste Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Puterea cuvantului
  Publicat in : Pilda zilei