Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, intrând în pântecele Preasfintei Fecioare şi luând trup din ea şi facându-Se om, S-a născut, precum spuneam, om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, Acelaşi fiind amândouă lucrurile fără contopire. Ia seama deci ce lucru încă şi mai mare se săvârşeşte în noi?
Fiecare dintre noi oamenii credem în El, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Pururea-fecioarei şi Născătoarei-de-Dumnezeu Maria şi, crezând în El, primim cu credinţă în inimile noastre cuvântul despre El, pe care mărturisindu-l cu gura şi căindu-ne din suflet pentru fărădelegile noastre dinainte, de îndată Dumnezeu Cuvântul Tatălui, aşa cum a intrat în pântecele Fecioarei, aşa şi în noi înşine se găseşte ca o sămânţă cuvântul pe care-l primim atunci când suntem învăţaţi dreapta credinţă.
Extaziază-te ascultând această taină înfricoşătoare şi primeşte acest cuvânt credincios cu toată certitudinea şi credinţa!
Prin urmare, II zămislim pe El nu în chip trupesc, aşa cum L-a zămislit Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, ci în chip duhovnicesc, dar fiinţial [ousiodos]21; şi-L avem în inimile noastre pe însuşi Acela pe Care L-a zămislit Preacurata Fecioară, precum spune dumnezeiescul Pavel: „Dumnezeu, Care a zis să strălucească lumina în întuneric, Acela a strălucit în inimile noastre spre luminarea cunoaşterii Fiului Său” [2 Co 4, 6], ca şi cum ar fi spus „El însuşi a venit în chip fiinţial în noi”. Iar că acesta este înţelesul celor spuse a arătat spunând în continuare: „Şi avem comoara aceasta în vase de lut” [2 Co 4, 7], numind „comoară” pe Duhul Sfânt. Iar în altă parte şi pe Domnul îl numeşte Duh zicând: „Căci Domnul este Duhul” [2 Co 3, 17]. Iar acestea le spune ca, deşi auzi spunându-se Fiul lui Dumnezeu, să înţelegi şi să auzi împreună cu El şi pe Duhul; şi iarăşi, chiar dacă auzi spunându-se de Duhul, să cugeţi împreună cu El şi pe Tatăl, fiindcă şi despre El [Tatăl] spune: „Duh este Dumnezeu” [In 4, 24], învăţându-te pretutindeni inseparabilitatea şi consubstanţialitatea Sfintei Treimi şi că unde este Fiul acolo e şi Tatăl, şi unde este Tatăl acolo e şi Duhul, şi unde este Duhul Sfânt acolo e întreaga dumnezeire tri-ipostatică”, Unul Dumnezeu şi Tatăl împreună cu Fiul şi Duhul, Cei de-o-fiinţă, „Cel ce este binecuvântat în veci. Amin” [Rm 1, 25].
Prin urmare, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim, precum am spus, pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca şi Fecioara, dacă aducem sufletele noastre ca pe nişte fecioare curate; şi, aşa cum pe aceea, fiind preaneprihănită, n-a ars-o focul Dumnezeirii, aşa nici pe noi nu ne arde dacă ne aducem inimile curate şi fără de prihană, ci se face în noi rouă din cer şi izvor de apă şi râu de viaţă nemuritoare. Că şi noi primim la fel focul nestins al Dumnezeirii, ascultă-L pe Domnul Care zice: „Foc am venit să arunc pe pământ” [Lc 12, 49]. Care alt foc, dacă nu pe Duhul cel de-o-fiinţă al Dumnezeirii Sale, împreună cu Care intră şi e văzut, venind împreună cu Tatăl El însuşi înăuntrul nostru?
Dar, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat o dată pentru totdeauna din Fecioara şi S-a născut trupeşte din ea în chip negrăit şi mai presus de cuvânt, iar a Se întrupa sau a Se naşte trupeşte din fiecare din noi nu se poate, ce face?
Impărtăşeşte spre mâncare Trupul Său preacurat, pe care l-a luat din sângele neprihănit al Preaneprihănitei Maria Născătoarea de Dumnezeu, născându-Se din ea trupeşte, pe Care mâncându-L fiecare dintre noi cei credincioşi, care mâncăm cu vrednicie Trupul Lui, îl avem în noi întreg pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei şi Preaneprihănitei Maria, pe Cel ce şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl, potrivit cu ceea ce s-a spus de către El însuşi: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el” [In 6, 56], fără însă a ieşi sau a se naşte trupeşte din noi şi a se despărţi de noi.
Căci nu mai este cunoscut după trup [2 Co 5, 17], fiind în noi ca un prunc, ci este în trup în chip netrupesc, amestecându-se în chip negrăit cu fiinţele şi firile noastre şi îndumnezeindu-ne ca pe unii ce suntem concorporali cu El şi trup din trupul Lui şi oase din oasele Lui [Ef 5, 29]. Acesta este lucrul cel mai mare al negrăitei Sale Economii şi al pogorârii Sale mai presus de cuvânt în noi, aceasta este taina cea plină de toată înfricoşarea, pe care am şovăit să o scriu şi de a cărei apropiere am tremurat.
Vom fi nu egalii, ci rudele Fecioarei
Dar fiindcă Dumnezeu vrea pururea să-Şi descopere şi să ne arate iubirea Sa pentru noi, aceasta pentru ca şi noi, înţelegând cândva şi ruşinându-ne de multa Sa bunătate, să ne îndemnăm cu râvnă a-L iubi pe El, fiind eu mişcat de Duhul Care mişcă şi luminează de sus inimile noastre, am făcut arătate prin scris aceste taine, nu ca să dovedesc că vreunul din oameni ar fi egal cu cea care a născut pe Domnul în ce priveşte modul naşterii ei negrăite - să nu fie! - căci acest lucru nu este cu putinţă. Fiindcă una este naşterea negrăită în trup a lui Dumnezeu Cuvântul din ea, şi alta este naşterea duhovnicească care se face de către noi; căci aceea, născând pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, a născut pe pământ taina plăsmuirii din nou a neamului nostru şi mântuirea lumii întregi, Care este Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu, Care a unit cu Sine însuşi cele distanţate I Ef 2, 14-15] şi a ridicat păcatul lumii [In 1, 29]; iar aceasta, născând în Duhul Cel dumnezeiesc cuvântul cunoaşterii lui Dumnezeu, lucrează pururea în inimile noastre taina înnoirii sufletelor omeneşti şi a comuniunii şi unirii cu Dumnezeu Cuvântul, pe care ne-o sugerează şi cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Prin care am luat în pântece şi am suferit durerile naşterii, şi am născut duhul mântuirii pe care l-am purtat în pântece pe pământ” [Is 26, 18].
Ci scopul meu a fost ca să arăt iubirea Lui preanesfârşită şi adevărată faţă de noi şi că, dacă vrem, noi toţi ne putem face, după dumnezeiescul cuvânt al Domnului nostru
Iisus Hristos, în chipul amintit, mamă şi fraţi ai Lui şi ne facem negreşit deopotrivă cu ucenicii şi apostolii Lui, nu după vrednicia acelora, nici după călătoriile şi ostenelile pe care le-au suferit, ci după harul lui Dumnezeu şi darul care l-a revărsat cu bogăţie peste toţi cei ce au vrut să creadă şi urmeze Lui fără întoarcere, aşa cum El însuşi, vrând aceasta, strigă limpede: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl fac pe el” [Lc 8, 21].
Ai văzut cum pe toţi cei ce ascultă cuvântului şi îl fac pe el i-a ridicat la vrednicia mamei Lui şi îi numeşte pe aceştia fraţii şi rudele Sale? Dar aceea a fost mamă a Lui la modul
propriu, ca una care, precum am spus, L-a născut pe Acesta în chip negrăit şi fără de bărbat, trupeşte, dar sfinţii toţi îl au zămislindu-L după har şi dar; din Preaneprihănita Sa Maică, El a împrumutat trupul Său cel neprihănit, dându-i în schimb dumnezeirea Sa - o schimb străin şi nou! - dar de la sfinţi nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit. Vezi adâncul tainei. Deci harul Duhului, adică focul dumnezeirii, este al Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, din firea şi din fiinţa Lui, dar trupul Său nu este de acolo, ci din trupul preacurat şi sfânt al Născătoarei de Dumnezeu şi din preacuratul ei sânge, din care şi l-a însuşit luându-l, potrivit cuvântului cuvios care spune: „Şi Cuvântul trup S-a făcut” [In 1, 14].
Prin acesta Fiul lui Dumnezeu şi al Preacuratei Fecioare împărtăşeşte sfinţilor din firea şi fiinţa Tatălui Său Cel împreună veşnic harul Duhului, adică Dumnezeirea - precum s-a spus prin proorocul: „Şi va fi în zilele cele de pe urmă că voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul” [Ioil 3, 1], adică peste tot trupul care a crezut -, iar din firea şi din fiinţa celei care L-a născut la modul propriu şi adevărat, trupul pe care l-a luat din ea.
Sfantul Simeon Noul Teolog
Fragment din cartea "Discursuri teologice si etice. Scrieri I", Editura Deisis
Cumpara cartea "Discursuri teologice si etice. Scrieri I"
Nota:
21 Termenul trebuie luat aici, evident, nu în sensul lui filozofic - panteist - de „substanţial”, ci subliniază pur şi simplu realitatea prezenţei lui Dumnezeu în sufletul credincios conştient. Nu înseamnă nici că Sfântul Simeon ar „exclude o înrudire cu distincţia palamită între fiinţa şi energiile lui Dumnezeu” (J. Darrouzes, SC 122, p. 253). Dimpotrivă, această distincţie e presupusă tocmai de realismul participării mistice a omului la Dumnezeu, cum va arăta ulterior Sfântul Grigorie Palama. Sau, în cuvintele aceluiaşi Darrouzes, „în ciuda lipsei unei teologii sistematice, Simeon are simţul dogmelor esenţiale şi al consecinţelor lor pentru viaţa creştină” (SC 122, p. 259). în ce priveşte termenul „fiinţial”, în uzul dat de Simeon, el este „imposibil de definit după un sistem oarecare; autorul e suficient de explicit de altfel pentru a exclude orice idee de contopire panteistă a substanţei (sau esenţei) divine cu creatura” (SC 129, p. 49).
-
Conceptii eronate despre Fecioara Maria
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria venerata de musulmani
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.