Despre teologie [Sfânta Treime] şi că Firea dumnezeiască e cu totul cu neputinţă de cercetat şi de înţeles pentru oameni

Doamne, Dumnezeul meu, Părinte, Fiule şi Duhule, Tu Cel fără chip după formă şi preafrumos la vedere, Care prin frumuseţea Ta nemeşteşugită întuneci orice privelişte, eşti frumos mai presus de orice vedere, căci eşti mai presus de toate, fără cantitate în cantitate, văzut pentru cei cărora vrei [să Te arăţi], prin fiinţă mai presus de fiinţă şi cu neputinţă de cunoscut chiar şi pentru îngeri. Căci cunoscând din lucrările Tale că exişti, pentru că Te-ai numit Tu însuţi Dumnezeu, Cel ce eşti [Iş 3, 14] cu adevărat, numim acest lucru fiinţă şi ipostază - întrucât ceea ce nu este e lipsit de fiinţă şi ipostază - şi de aceea îndrăznim să spunem că eşti în fiinţă şi în ipostază Tu, Cel pe Care nu Te-a văzut nimeni [In 1, 18], Dumnezeul Tri-ipostatic, Unică Obârşie fără de obârşie.

Altfel cum vom îndrăzni să Te numim fiinţă şi să slăvim în Tine Trei Ipostaze împărţite? Iar cine va putea gândi ce fel de unire e în Tine? Căci dacă Tatăl e întru Tine şi Tu în Tatăl Tău [In 17, 21] şi din El purcede Duhul Tău Cel Sfânt [In 15, 26], dacă Tu însuţi, Domnul [Fiul], eşti Duhul Tău, iar Tu, Domnul [Fiul] şi Dumnezeul meu, eşti numit Duh [2 Co 3, 17; In 20, 28], şi Tatăl Tău este şi se numeşte Duh [In 4, 24], iar nimeni din îngeri şi oameni nu Te-a văzut vreodată [1 Tini 6, 16], n-a văzut acestea, n-a cunoscut modul cum să spună, cum să rostească, cum să îndrăznească să spună cum Unul e Trei şi cum Trei sunt Unul: separaţie, sau unire, contopire sau amestec?, de aceea, Stăpâne, orice credincios crede din cele pe care le-ai spus Tu şi laudă puterea Ta din cele pe care le-ai învăţat Tu, fiindcă toate ale Tale sunt cu totul cu neputinţă de cuprins, cu neputinţă de cunoscut şi de rostit pentru cele create de Tine. Căci existenţa Ta e cu neputinţă de înţeles pentru că eşti necreat şi ai născut la fel; şi cum ar putea înţelege
creatura modul existenţei Tale sau al naşterii Fiului Tău, Dumnezeu şi Cuvânt, sau al purcederii Duhului Tău Dumnezeiesc, ca să cunoască unirea Ta şi să vadă separaţia Ta şi să înveţe exact specia [eidos] fiinţei Tale? Nimeni niciodată n-a văzut ceva din acestea de care am vorbit, ca să poată cerceta fiinţa, specia, forma sau ipostaza firii Tale, ci Singur Tu însuţi în Tine însuţi eşti Treime, Singur Te cunoşti pe Tine însuţi [Mt 11, 27], pe Fiul şi pe Duhul Tău, şi eşti cunoscut numai de Aceştia, Care sunt de-o-fire [conaturali] cu Tine.

Ceilalţi însă, aşa cum cei care au vedere bună şi văd limpede razele soarelui atunci când şed în casă le văd pătrunzând înăuntru pe acelea, dar soarele nu- l văd, tot aşa şi cei ce Te caută pe Tine din suflet, se învrednicesc să vadă lumina slavei Tale, strălucirile Tale, şi pe acestea doar în ghicitură [7 Co 13, 12] cu o minte curăţită, dar nu pe Tine, cum şi ce fel eşti prin fiinţă sau cum o dată pentru totdeauna ai născut şi naşti veşnic şi nu Te separi de Cel născut din Tine, ci Acesta este întreg întru Tine şi prin Dumnezeire umple întreg toate Ef 4, 10], şi Tu, Tatăl, rămâi întreg în Fiul şi purcezând din Tine pe Duhul Cel Dumnezeiesc Care cunoaşte şi umple toate, căci din Tine izvorăşte. Tu eşti Izvorul celor bune şi Fiul Tău e tot Binele şi prin Duhul le împarte după vrednicie, cu milă până în măruntaiele Tale şi iubire de oameni, tuturor îngerilor şi oamenilor. Dar nici un înger nu Te-a văzut, nici un om n-a cunoscut [7 Tim 6, 16] existenţa Ta, fiindcă eşti necreat, iar pe toate le-ai adus la existenţă numai prin porunca Ta.

Deci cum anume cele pe care le-ai adus la existenţă Te vor putea cunoaşte cum naşti pe Fiul, cum izvorăşti pururea, cum purcezi din Tine pe Duhul Tău Dumnezeiesc, şi nu-L naşti cândva, fiindcă ai născut o dată pentru totdeauna, nici izvorând nu suferi deşertare sau micşorare? Căci rămâi supraplin, nelipsit de ceva, mai presus de toate, întreg în lumea întreagă, văzută şi gândită şi, în acelaşi timp, în afara acestora, neprimind adaos, nici ştirbire în nimic. Eşti întreg nemişcat rămânând totdeauna astfel, dar prin lucrările Tale eşti pururea în mişcare, căci Tu, Părinte, ai o lucrare neîncetată [In 5, 17] şi Fiul Tău lucrează mântuirea tuturor, poartă de grijă, desăvârşeşte, ţine şi hrăneşte, face vii şi naşte viaţă în Duhul Sfânt. Căci câte vede Fiul pe Tatăl făcând, acestea le săvârşeşte şi El asemenea, precum a spus [In 5, 19]. Fiind astfel nemişcat şi, în acelaşi timp, pururea în mişcare cumva, nici nu Te mişti nici nu stai, nici nu şezi, ci eşti întreg pururea stând şi întreg pururea în mişcare, fără a te muta cândva dintr-un loc în altul, căci unde ai putea pleca? Umplând toate şi fiind mai presus de toate, spre care alt loc sau timp Te-ai putea muta? Dar nici nu stai, căci eşti netrupesc, umplând simplu toate, cu totul lipsit de formă, nematerial, necircumscris, întreg insesizabil. Dar cum vom putea spune că şezi? Cum, iarăşi, că stai în picioare?

Cum vom spune că şezi sau pe ce tron, Tu Care ţii cu mâna cerul şi pământul [Is 66, 1] şi stăpâneşti cu tăria Ta toate cele de sub pământ? Ce tron Te va putea cuprinde sau ce casă? Cum e aceasta sau unde e aşezată sau pe ce temelii sau pe ce coloane se înalţă, cine va gândi vreodată? Vai oamenilor şi întregii firi create care ar îndrăzni să cerceteze unele ca acestea despre Dumnezeu mai înainte de a fi luminaţi, mai înainte de a vedea cele dumnezeieşti şi a se face văzători ai tainelor lui Hristos, pe care Pavel văzându-le n-a putut deloc să le exprime [2 Co 12, 2], nici, înaintea lui, Ilie, nici Moise cel mare [3 Rg 19, 9; Iş 19, 1], care el însuşi s-a învrednicit să înveţe şi să spună şi altora numai poruncile şi voile lui Dumnezeu, dar despre Dumnezeu însuşi nu s-a învrednicit nici să audă, nici să înveţe el însuşi sau să-i înveţe pe alţii decât că „Cel ce
este” [Zy 3, 14] este Dumnezeu şi Creator a toate, Meşteşugar şi Susţinător al tuturor celor aduse la existenţă. Noi însă, cei preaticăloşi şi ţinuţi în întuneric şi care suntem cu totul întuneric prin desfătarea plăcerilor şi nu ne cunoaştem pe noi înşine, unde şi cum suntem ţinuţi, care suntem îngropaţi în patimi, orbi şi morţi, cercetând pe Cel ce este cu adevărat Dumnezeu fără început, necreat, singur nemuritor şi nevăzut pentru toţi, noi care suntem separaţi de Dumnezeu, vorbim ca unii care ştim exact despre Dumnezeu.

Căci dacă ar fi uniţi cu El, n-ar îndrăzni vreodată să vorbească despre El văzând că toate cele ale Lui sunt inexprimabile şi neînţelese; şi nu numai cele ale Lui ci şi cele mai multe din lucrurile Lui sunt cu neputinţă de cunoscut pentru toţi. Căci cine ar putea tâlcui cum anume m-a plăsmuit dintr-un început, cu ce mâini a luat ţărâna [Fc 2, 7] El, Cel cu totul netrupesc, cum a suflat peste mine El Care n-are gură ca noi şi cum anume suflarea Lui s-a făcut pentru mine suflet nemuritor [7 Co 15, 45]? Din lut - spune-mi! - cum pot ieşi oase, nervi, came, piele, păr, ochi, urechi, buze, limbă? Cum pot produce organele glăsuirii şi tăria dinţilor un cuvânt articulat limpede cu ajutorul suflării?

Din materie uscată şi umedă, caldă şi rece m-a făcut vieţuitor amestecând contrariile. Deci cum e legată mintea de trup? Cum e amestecată fără contopire şi fără amestecare mintea cu carnea, iar mintea şi sufletul proferează fără amestecare cuvântul interior rămânând şi ele cu totul neîmpărţite, neschimbate şi necontopite? Ştiind deci, fraţilor, că şi aceste lucruri ale noastre sunt de netâlcuit şi de neînţeles pentru toţi, cum nu tremurăm să cercetăm pe Cel ce ne-a făcut aşa din cele ce nu sunt sau să gândim ori să grăim cele ce sunt mai presus de cuvântul şi de mintea noastră? Fiind deci creaturi, temeţi-vă de Creatorul şi cercetaţi doar poruncile Lui şi grăbiţi-vă să le păziţi [In 14, 21] cu toată puterea voastră, dacă vreţi să vă faceţi moştenitori ai vieţii [77/ 3, 7]! Dar dacă dispreţuiţi poruncile Lui şi treceţi cu vederea voile Lui, cum a zis, şi nu-L ascultaţi într-un singur cuvânt [Mt 5, 19], atunci nici slava, nici demnităţile, nici bogăţiile lumii, dar nici cunoaşterea cea nebună a învăţăturilor din afară [profane], nici compunerea discursurilor frumoase, nimic altceva din lucrurile sau averile de pe pământ nu vă vor fi de vreun folos când Dumnezeul meu va judeca toate şi pe toţi.

Ci cuvântul Stăpânului care a fost trecut cu vederea de noi va sta atunci în faţa fiecăruia din noi şi va judeca pe oricine nu L-a păzit [In 12, 48]. Căci nu e un cuvânt deşert, ci cuvântul viu al Dumnezeului Celui Viu şi Care rămâne în vecii vecilor [Evr 4, 2]. In rest, judecata va fi aşa cum spuneam: venind în întâmpinarea noastră - vai mie! -, porunca va arăta pe cel ce e necredincios sau credincios, ascultător sau neascultător faţă de cuvintele Stăpânului, pe cel care s-a făcut grijuliu sau fără grijă, şi aşa vor fi separaţi cei nedrepţi de cei drepţi, cei neascultători de cei ce au ascultat în toate de Hristos, cei ce iubesc lumea de cei ce iubesc pe Dumnezeu, cei nemilostivi de cei milostivi, şi toţi
vor sta goi de bogăţia, cinstea şi stăpânirea de care s-au bucurat în lume şi se vor osândi - vai! - pe ei înşişi. Deci devenind osânditori ai lor înşişi prin faptele lor, vor auzi:
„Duceţi-vă, mici şi mari, care n-aţi ascultat de Mine, Stăpânul Cel Iubitor de oameni!” De care dreaptă osândă să fim izbăviţi, Stăpâne, şi să dobândim în dar, Cuvinte, partea oilor Tale [Mt 25, 41. 34], ca unii care n-avem nădejde de mântuire prin fapte, noi cei osândiţi acum şi în veci!

Sfantul Simeon Noul Teolog

Fragment din cartea "Imne, Epistole si Capitole. Scrieri III", Editura Deisis

Cumpara cartea "Imne, Epistole si Capitole. Scrieri III"

• Deosebirea celor trei Persoane ale unicei fiinte dumnezeiesti
  Publicat in : Dogma
• Unirea ipostatica
  Publicat in : Dogma
• Sfantul Flavian, patriarhul Constantinopolului
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: