In Rai omul nu stia ce-i suferinta

In Rai omul nu stia ce-i suferinta Mareste imaginea.

Părinţii cu toţii spun că, în starea lui dintâi, omul nu ştia ce-i suferinţa, nici trupească, nici sufletească, nici morală.

Ei spun că în Rai omul avea parte numai de dulceaţă, de bucurie, de desfătare, de veselie duhovnicească şi fericire de nespus, necunoscând nici durerea, nici plăcerea.

Această stare era pe potriva integrităţii sale duhovniceşti, psihice şi fizice, nevătămate de nimic. Avva Dorotei spune că, la început, „omul vieţuia în desfătarea Raiului [...], având simţurile întregi şi nevătămate şi aflându-se în starea cea după fire, precum a fost zidit”. Isaia Pustnicul spune şi el că în starea sa dintâi „puterile omului erau sănătoase şi statornicite în starea lor firească”. Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază că sănătatea - psihică şi fizică - a omului la început se datora vieţii sale virtuoase: „Neamul omenesc se afla odinioară în stare de sănătate, elementele sale fiind cumpănite în noi prin raţiunea virtuţii.”

Sfântul Vasile cel Mare scrie că omul „ducea în Rai o viaţă lipsită de orice supărare”. Iar Sfântul Atanasie cel Mare vorbeşte despre o „viaţă fără griji şi cu adevărat fericită”.

Sfântul Ioan Damaschin scrie că „Dumnezeu, Care ne-a creat, nu voia ca noi să ne îngrijim de ceva, să ne tulburăm din pricina multor lucruri, nici să ne neliniştim şi să ne îngrijim de viaţa noastră, lucruri din care a căzut Adam”. Unii Părinţi precizează că patimile, ca tristeţea şi frica - în sens larg, care sunt pentru ei izvoare principale ale suferinţei sufleteşti şi morale -, nu-i erau cunoscute omului la început, pentru că „afectele acestea [...] nu au fost create la început, o dată cu firea oamenilor”.

Referindu-se la trup, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dacă vrei să ştii cum era omul ieşit din mâinile lui Dumnezeu, haide în Rai, să-l vedem pe cel aşezat de El acolo.

Trupul nu-i era supus [...] stricăciunii; asemenea unei statui scoase din cuptor, plină de strălucire, nu avea nici una dintre metehnele de care suferă azi.” Tot el spune că, în starea sa dintâi, omul „era îmbrăcat cu trup, dar nu era supus nevoilor trupeşti”, nici „neputinţelor” pe care le îndură acum. Sfântul Atanasie cel Mare, având în vedere deopotrivă sufletul şi trupul, spune că omul ducea „în Rai viaţă neîntristată, nedureroasă şi fără griji”.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune şi el că „firea noastră a fost la început bună şi era înconjurată numai de bine”. Iar printre bunurile pe care le poseda omul la început figura fără îndoială „lipsa durerii”. Asta, atât cât priveşte sufletul, dar şi trupul, pentru că durerea şi „nenorocirile trupeşti împletite cu firea noastră şi sădite în ea [...] omul nu le cunoştea la început”. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul se împărtăşea cu sufletul şi cu trupul de toate bunătăţile dumnezeieşti. „Dar - spune Sfântul Grigorie de Nyssa - s-ar putea ca, gândindu-ne numai la starea de acum a omului, să nu fie toţi de aceeaşi părere cu noi şi să spună că e cu totul falsă, pentru că astăzi omul nu mai posedă acele bunuri, ci e într-o stare aproape cu totul contrară.

Ce mai e astăzi dumnezeiesc în sufletul omului? Unde-i lipsa de suferinţă a trupului? Unde-i este nemurirea? Viaţa pământească, atât de scurtă, atât de plină de supărări, atât de trecătoare şi tot soiul de suferinţe fizice şi morale la care suntem supuşi, acestea şi altele de acest fel sunt învinuirile aduse firii omeneşti, fapt pentru care mulţi se cred îndreptăţiţi să nu primească învăţătura creştină despre om. Dar faptul că în condiţiile de astăzi omul nu-şi mai regăseşte locul lui adevărat nu-i o mărturie concludentă că el n-ar fi fost vreodată în posesia bunurilor de care am vorbit.” Pentru Sfântul Grigorie, gândul că am putea avea bunurile de la început nu poate decât să ne facă să suferim încă şi mai mult din pricina relelor de acum: „De-ar socoti cineva nenorocirile trupeşti împletite cu firea noastră şi sădite în ea, adică bolile de multe feluri pe care omul nu le cunoştea la început, plânsul i-ar spori şi mai mult văzând în locul celor bune (de la început) pe cele de întristare (îndurate acum) şi punând faţă în faţă relele de care suferă cu bunătăţile pe care le-a pierdut.”

In altă parte Sfântul Grigorie spune că, în starea în care a fost creat, omul nici nu avea capacitatea de a pătimi, adică de a avea patimi, nu doar rele, dar nici măcar fireşti, şi deci nici capacitatea de a suferi: „Această fiinţă inteligentă şi raţională, omul, operă şi imitaţie a naturii dumnezeieşti fără amestec - căci în Cartea Facerii scrie despre el: după chipul lui Dumnezeu l-a făcut (1,27) -, deci această fiinţă, omul, nu are întru sine de la fire nimic pătimaş, nici muritor, din cea dintâi zidire - că n-ar fi putut să fie chip al lui Dumnezeu dacă reprezentarea lui s-ar fi vădit contrară modelului de frumuseţe ci patimile mai târziu au intrat în el, după cea dintâi zidire.”

Această idee a desăvârşitei lipse de pătimire - deci de suferinţă - a firii omeneşti la început o regăsim şi la Sfântul Maxim Mărturisitorul, care spune: „Schimbarea firii spre pătimire, stricăciune şi moarte [...] nu a avut-o omul dintru început.” Tâlcuind un text din Sfântul Grigorie de Nazianz, în care acesta vorbeşte despre goliciunea lui Adam în Rai, Sfântul Maxim vede în aceasta armonia şi echilibrul trupului uman în acea preafericită stare, lipsită de contradicţii şi conflicte lăuntrice care duc la suferinţă: „Presupun că (se arată aici) deosebirea dintre constituţia trupului omenesc în strămoşul Adam, înainte de cădere, şi cel văzut că stăpâneşte acum în noi. Atunci, adică, nu era purtat încoace şi încolo de dispoziţiile trupului care-şi sunt contrare şi în luptă între ele, ci rămânea egal, fără revărsare şi readunare în sine, liber de prefacerea necontenită prin acesta, potrivit cu dispoziţiile predominante. Căci nu era lipsit de nemurirea prin har şi nu avea stricăciunea împungându-l cu ţepuşele ei, ci avea o altă constituţie a trupului, cuvenită stării lui de atunci, alcătuită din dispoziţii neînvrăjbite şi simple. De aceea era omul gol, nu pentru că era necarnal şi netrupesc, ci pentru că nu avea constituţia vârtoasă (de acum), care face trupul muritor şi aspru”.

Jean-Claude Larchet

Dumnezeu nu vrea suferinta omului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu nu vrea suferinta omului"

 

Pe aceeaşi temă

18 Septembrie 2018

Vizualizari: 672

Voteaza:

In Rai omul nu stia ce-i suferinta 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE