Principalul este să nu fii egoist: „mie, mie, dă, dă", să fii tu însuţi bun, generos, răbdător, capabil să-l iei pe omul drag aşa cum este, să nu încerci să schimbi cu de-a sila ceea ce nu îţi place la el, să ştii să ierţi şi să ceri iertare, să te respecţi pe tine însuţi şi să-i respecţi şi pe cei din jur, să fii îngăduitor faţă de trăsăturile de caracter ale omului drag şi faţă de gesturile lui, să-i acorzi atenţie, să faci deosebire între principal şi secundar...
Dragostea este o relaţie, şi de felul în care ştim să clădim relaţiile cu ceilalţi oameni, de felul cum ne purtăm cu ei şi de pretenţiile pe care le avem faţă de noi înşine şi de ceilalţi depinde capacitatea noastră de a da şi de a primi dragoste - iar dragostea trăieşte în fiecare om de la început.
Bineînţeles, toţi învaţă să iubească de la mama şi de la tata sau de la alţi adulţi care ocupă un rol important în viaţa lor. Practic toţi manifestă ei înşişi şi aşteaptă şi de la partener comportamentul pe care şi l-au însuşit din copilărie în familia lor.
O mare problemă pentru copil: când taţii pleacă din familie, mamele sunt foarte stresate şi, în stresul lor, se închid în sine atât de mult, încât, în esenţă, îl părăsesc pe copil. Gelozia, frica pierderii partenerului se nasc tocmai din faptul că în copilărie omul a trăit pierderea tatălui şi, pentru o vreme, şi a mamei, pierderi transformate mai apoi în dependenţă nevrotică.
Trebuie să ne străduim să ne schimbăm, să ne depăşim fricile, să învăţăm să iubim. In general, eu consider că dacă omul a învăţat să iubească orice alt om de lângă el, indiferent de sex, fie că este vorba de un coleg, fie că este vorba de un vecin, să zicem, dacă este gata să-l ia aşa cum este, unui asemenea om i se descoperă dragostea. El îşi va găsi jumătatea, dacă este gata să accepte alături cu dragoste un om viu.
Vorba „deşteptul învaţă din greşelile altora" e foarte greu de transpus în viaţă. Numai un mic procent învaţă din greşelile altora - toţi vor să experimenteze şi să facă propriile greşeli. Fiecare are dreptul să greşească, să aibă o iubire împărtăşită-neîmpărtăşită, greşită-negreşită, să capete experienţă. La vârsta adolescenţei trebuie să te întâlneşti cu băieţii (respectiv cu fetele), să descoperi interes, bucurie în relaţiile acestea, să trăieşti îndrăgostirea - desigur, fără neorânduială şi fără raporturi intime, fiindcă acestea distrug sufletul şi duc la relaţii lipsite de dragoste. Trebuie să te păzeşti şi să-l păzeşti, neapărat, pe omul drag de lângă tine.
Să zicem că doi tineri au început să se întâlnească, au o relaţie bună, tandră şi se mişcă spre apropierea intimă. Dacă fata nu este gata de această apropiere, băiatul începe uneori să caute această apropiere la altcineva, să caute o fată mai accesibilă - şi relaţia începe să se strice: el nu are destulă răbdare, ea nu poate să-şi scoată din cap gândul: „Cum ai putut să mă înşeli ?" El urmează patimii, neluând în serios relaţia sufletească. După aceea îşi poate satisface patima de foarte multe ori, dar îşi va aminti de fata aceea, de relaţia aceea sufletească, şi va înţelege cândva că relaţia aceea a fost cea mai autentică, va înţelege că tocmai ea a fost iubirea adevărată. Va regreta amar, dar nu va mai putea recăpăta ceea ce a pierdut.
Principalul este tocmai priceperea de a păstra o relaţie curată, tandră, de a nu te grăbi cu apropierea intimă, de a respecta, atunci când eşti băiat, fata - priceperea de a păstra flăcăruia aprinsă în bătaia vântului. Atunci, relaţia va dăinui, transformându-se într-o dragoste frumoasă şi mare.
SVETLANA ŞVETOVA, PSIHOLOG
Dragostea adevarata, Editura Sophia
Cumpara cartea "Dragostea adevarata"
.jpg)
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.