Invataturi ale schimonahului Nichita

Invataturi ale schimonahului Nichita Mareste imaginea.

Părintele Nichita avea tot timpul în minte gândul la moarte, mai cu seamă în timpul şederii la trapeză. „Iată, fraţilor, trăim aici... Dar să luăm aminte cum trăim. Ne săturăm, ne îmbrăcăm şi trăim pentru ziua de mâine. Intr-o clipă Judecătorul ne va chema şi ne va întreba de orice cuvânt, fie el cât de neînsemnat, de lucrurile deşarte pe care le-am săvârşit, de fiecare privire necuviincioasă... O, înfricoşător este să ne şi gândim la răspunsul ce-l vom da atunci!"

***
Monahul, aşadar, să se străduiască să ia aminte la toate acestea, analizându-şi gândurile cele mai subţiri şi conştiinţa încărcată. Dacă în momentul mărturisirii nu va putea să şi le amintească pe toate, atunci să le scrie pe o hârtie şi să le mărturisească. După o astfel de mărturisire adevărată, după dezlegare şi iertare, să primească cuvântul duhovnicului ca de la Dumnezeu şi, sărutând Evanghelia şi Sfânta Cruce, să se plece până la pământ înaintea părintelui duhovnicesc şi în tăcere să păşească spre chilia sa. Să nu îngăduie în gândurile sale decât numele Domnului Iisus Hristos şi rugăciunea către El. Să se străduiască în toată vremea pe cale să nu sufere vreo sminteală grăind cu cineva şi făcând astfel ca după mărturisire noi şi noi tulburări să cuprindă fiinţa sa. Acestea s-ar face piedică pentru rugăciunea de noapte şi pentru dobândirea umilinţei inimii.

Despre ocărârea de sine

Adu-ţi aminte, suflete al meu, de proroci, de apostoli, de mucenici, de sfinţi, de preacuvioşi şi de nebunii pentru Hristos, care şi-au supus trupul lor duhului şi au îndurat necazuri şi s-au nevoit mult pentru Domnul. Adu-ţi aminte, suflete al meu, de părinţii cei duhovniceşti, de nevo- inţele şi de lacrimile lor cele adevărate. Să te mântuieşti şi în locaşurile Tatălui Celui ceresc să ajungi, călătorind pe marea acestei vieţi. Miezul tuturor nevoinţelor lor sunt virtuţile cele plăcute lui Hristos. Astfel, suflete al meu, fă-te plăcut Domnului. Adu-ţi aminte, suflete al meu, de Maxim, de Vasile şi de Isidor, nebunii cei după Hristos, care au umblat desculţi pe acest pământ, răbdând pentru Dumnezeu şi dobândind virtuţi.

Mare este smerenia, de preţ sunt înţelepciunea şi curăţirea! Nimeni nu are mai multă smerenie şi nimeni nu a trecut prin mai multe rele decât Hristos, Care S-a slăvit pe Sine mărturIsind Adevărul. Dacă nu există lumină, atunci este întuneric. Dacă nu există smerenie, nimic nu este de folos pentru Hristos. Nimic nu este mai folositor ca ocărârea de sine. Din ocărârea de sine vine cunoaşterea de sine, iar din cunoaşterea de sine se naşte blândeţea. Ocărârea de sine începe astfel: sunt un om plin de răutate, plin de lenevie, un ticălos şi un tâlhar. Imi pun în pericol propria mântuire sufletească. Iau aminte la păcatele altora cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul şi pe toţi îi ocărăsc, iar pe mine nu. Din această ocărâre de sine din care se naşte cunoaşterea de sine, mintea şi inima se adună împreună, ochii cei cugetători se înalţă către Domnul. O, preadulce şi scumpe Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, sunt un mare păcătos; dar nu uit îndurarea Ta cea mare, harul Tău şi dragostea cea părintească revărsată asupra noastră. Sunt eu oare vrednic să fiu pomenit înaintea Ta? Din aceasta se nasc umilinţa şi blândeţea. Dacă cineva se ocărăşte pe sine întru toate, să facă metanii până la pământ. Da, astfel sunt cu adevărat - am greşit, sunt vinovat şi trebuie să-mi cer iertare.

Dacă lacrimile, umilinţa, bucuria sufletească ori iubirea de oameni se depărtează de tine, atunci cazi înaintea lui Dumnezeu şi roagă-te: O, preadulce şi scumpe lisuse, stau înaintea Ta, trimite-mi mie bucuria Ta. Sunt nevrednic de Tine, nu sunt vrednic de nimic. Poate, oare, harul Tău, într-un asemenea vas de necinste, să se sălăşluiască? Nu pot să-l păstrez, căci îl voi pierde. Dumnezeu însă, într-o astfel de stare de smerenie, ne va trimite mult mai mult, dacă noi cu umilinţă vom cădea înaintea Domnului şi astfel în necazuri, în întristare şi în descurajare ne rugăm Lui: Doamne, aceasta este partea mea, sunt vrednic de această stare a mea şi nu sunt vrednic de Tine. Dă-mi mie, Doamne, să fiu blând, smerit, tăcut şi nu mă lăsa pe mine, ci îndrumă-mă, Mântuitorul meu, căci sunt zidirea Ta. Iar în necazuri şi năpaste să cădem la preadulcele Iisus. Intru păcate să nu ne descurajăm. La fel cum copiii murdari plâng şi mama îi bate, iar după aceea îi sărută şi îi îmbracă cu cămaşă albă, tot astfel şi noi să strigăm către El: Suntem pătaţi, curăţă-ne pe noi; Tu, Mântuitorule, curăţă-ne! Mărturisindu-ne nelegiuirile, Tu vei şterge necurăţia inimii noastre. De nimic nu Se bucură mai mult Domnul ca de pocăinţa celui păcătos.

Despre unirea cu Dumnezeu

Nu este mai de plâns pe pământ cineva ca omul nerecunoscător. Există o cale de luminare şi de curăţire - iar aceasta este doar unirea cu Dumnezeu, pe care omul se cuvine să-L caute, străduindu-se pururea spre aceasta. Dacă cineva îşi taie voia, va fi luminat îndată de Domnul. Cei ce se curăţă prin necazuri, năpaste, boli şi altele asemenea, cu toţii se află pe calea muceniciei, a unirii cu Dumnezeu, a desăvârşirii sfinţilor. Toate acestea, alături de rugăciunea minţii, ne unesc cu Domnul.
Să ne rugăm cu duhul şi să ne rugăm cu mintea, după cuvintele Apostolului Pavel: „Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină" (I Corinteni 14,19). Nu-mi pot închipui fericire mai mare decât aceste cinci cuvinte spre slava lui Dumnezeu. Câtă bucurie! „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" Inchipuiţi-vă: - Doamne - cum II numesc pe Ziditorul, pe Creatorul a toate, de Care se cutremură Puterile cele de Sus; - Iisuse Hris- toase, Fiul lui Dumnezeu, sângele Tău a curs pentru mine şi pentru mântuirea mea ai venit pe pământ; - Hristoase - ai fost ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce; miluieşte-mă pe mine, păcătosul - iartă-mă pe mine, cel vinovat întru toate. Retezaţi orice gând care stă împotriva numelui lui Iisus. Momeala gândului, învoirea tu acesta, primirea şi robirea gândului? Mai întâi vine momeala, un gând mic, asemenea unui prunc; vă deranjează, dar încă nu poate să vă vatăme cu ceva. Pe măsură ce zăboveşti asupra lui şi te învoieşti cu el, deja se preface în tânăr, care ar putea să te lovească. Şi de îndată ce te-ai învoit cu el, iată-l prefăcut deja în bărbat, care poate să te ucidă şi să te ducă la moarte prin robia patimii. La fel cum de o oală ce fierbe pe foc nici o insectă nu poate să se apropie, căci dacă ar cădea aici s-ar opări, tot astfel şi inima, dacă arde după Dumnezeu e curată de patimi şi de gânduri.

Ce înseamnă a fi monah? Monah este cel care se însingurează, ale cărui obiceiuri se supun vieţii singuratice, se îmbracă în negru, având doliu in suflet, zi şi noapte petrece în lacrimi. Vreme de trei ani n-am cunoscut necazurile si atât de mult m-am obişnuit cu postul, încât am crezut că aceasta este întreaga virtute, dar îaţa ca am căpătat trei surori: descurajarea, akedia şi întristarea. Nu ştiam cum să mă port cu ele. Am început sa slăbesc cu sufletul, apoi să mă deprind cu acestea spunând: „Oaspeţii mei dragi, iată că eu vă plac vouă şi va ospătez, să plângem şi să cântam dara: «Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă! Fără de numar am greşit, Doamne, iartă-ma!» Cat de mare este bunătatea Ta, Doamne. Cum să pun început bun mântuirii? Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, pomeneşte pe robul tău! Oaspeţii mei au fugit atunci şi eu am spus: „Staţi, nu vă izgonesc." Când vine asupra-va duhul întristării, rugaţi-vă mult după metanier, iar când vine asupra voastra lenevia, atunci rugaţi-vă până când sudoarea va curge pe fruntea voastra.

Aşa cum mergem la mama, tot astfel să ne rugăm Domnului: „Doamne, binecuvântează-mă, învaţă-mă pe mine, păcătosul, să ascult!", aşa cum spun: „Mamă, iată ceea ce doresc: nu vreau să se facă după voia mea, ci după voia ta."

Dacă e de trebuinţă să vorbeşti cu o soră ori cu un frate, ridică-ţi mintea către Domnul şi spune: „Binecuvântează-mă pe mine, Mântuitorule, ca sora ori fratele care vorbeşte cu mine să mă înveţe şi să primească de la mine cuvântul, fiind eu păcătos." Şi totul faceţi după puterea voastră. „Iată, eu sunt cu voi"... auzim cuvintele Domnului. Şi noi să strigăm la El, rugându-ne: „O, Preadulce Iisuse, Cel fără de preţ, Preaiubite Doamne, dacă vrei, mântuieşte-mă pe mine, nu intra la judecată cu mine!" Apoi, dacă vei cădea în prăpastie, să strigi către Domnul: „O, Doamne, întru numele Tău miluieşte-mă şi mă mântuieşte!"

Dacă vin necazuri asupra ta, roagă-te ştiind că „viu este Domnul" şi ajutorul Celui Preaînalt nu va întârzia. La necaz crede în Domnul, şi El nu te va lăsa. Dacă păcătuim, să plângem asemenea robilor, şi plini de recunoştinţă, după miluirea Sa, să ne arătăm recunoscători asemenea fiilor. De la cel bolnav Domnul cere multă rugăciune, smerenie, răbdare şi mulţumire. Cum Mântuitorul nostru ne va duce în Ierusalimul cel de Sus, să ne îndreptăm rugăciunea către Tatăl cel ceresc spunând: „Părinte ceresc, iată roada suferinţei mele!" Dincolo va fi pentru noi prăznuire! In câtă cinstire ne vom îmbrăca e cu neputinţă de grăit.

Toate aceste cuvinte ale mele să le scrieţi pe tablele inimii voastre spre aducere-aminte. Căutaţi cele de Sus, cele voite de Hristos, şi nu înţelepciunea pământească, ci pe cea cerească. Lucraţi cât este ziuă, ca întunericul să nu vă cuprindă. Cel ce II iubeşte pe Dumnezeu nu este legat de nimic altceva în afară de Domnul. Dacă pe Domnul îl dobândeşte, a dobândit toate. Un sfânt a plâns: „Pacea mea eşti Tu. Liniştea mea cea cerească, unde să Te găsesc pe Tine? Doar pe cruce, da, întru Hristos..."

Fragment din cartea "Părinţii de la Valaam despre rugăciune", Editura Sophia

Cumpara cartea "Părinţii de la Valaam despre rugăciune"
 

13 Aprilie 2021

Vizualizari: 374

Voteaza:

Invataturi ale schimonahului Nichita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE