Jertfa de sine si daruirea de sine

Jertfa de sine si daruirea de sine

Deși aceste expresii sunt folosite adesea împreună, ele desemnează realități diferite...

Sunt două stări care se deosebesc și cărora le putem asocia două lucrări cel mult complementare, nici opuse, dar nici identice...

Prima precede pe a doua în ordine duhovnicească...

Mântuitorul ne spune : Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine... (Luca 9, 23)

Lepădarea de sine este echivalentă cu jertfa de sine...

Mai întâi este o lucrare care destructurează sinele, ca mai apoi să se rânduiască o nouă configurare personală, în ceea ce numim noua așezarea sufletească a omului sau omul cel nou în Hristos...

Tot răul pleacă de la iubirea pătimașă de sine; despre aceasta vorbesc majoritatea părinților filocalici.

Sf. Maxim Mărturisitorul zice: „Iubirea de sine este iubirea neraţională faţă de trup”. (Capete despre dragoste, Filocalia 1)

Iar grija trupului să nu o faceţi spre pofte (Romani 13, 14), spune și Apostolul...

De asemenea, iubirea de sine înseamnă egoism...

De aceea, iubirea de aproapele trebuie să înlocuiască iubirea egoistă de sine. Pentru a se împlini acest lucru e nevoie de lepădare de sine...

Lepădarea de sine ca lucrare este concomitentă cu despătimirea sinelui, care presupune desfacerea legăturilor acestuia cu trupul, cu lumea, cu materia...nu total, nu deplin, nu definitiv, ci doar în sensul trecerii de la lucrarea exclusiv simțuală, sensibilă la lucrarea inteligibilă, rațională a simțurilor, a minții și a inimii...

În felul acesta se etapizează iubirea care trece prin toate formele ei de manifestare: Eros (dorință pasională, conexiune fizică), Philia (relația de reciprocitate, prietenie), Storge (atașament față de familie) și Agape (dragostea deplină, dăruire) ...

Nu există viață duhovnicească fără lepădare de sine, iar maximul ei este o coabitare a jertfei de sine cu dăruirea de sine...

Pe măsura lepădării de sine care este un proces de chenoză, de golire de sine se realizează umplerea vasului de lut cu slava lui Dumnezeu, cu harul și cu darurile Duhului...

Aceasta-i roada Duhului: pacea, bucuria, dragostea, bunătatea, credincioșia, îndelunga răbdare... (Galateni 5, 22), preaplinul din care se lucrează, mai apoi, dăruirea de sine...

Dacă în Vechiul Testament se punea accentul pe ideea de jertfă, în Noul Testament, Hristos vine și spune: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13).

Chiar dacă se referea la sacrificiile ritualice prin care se aducea jertfa de ispășire, conotativ accentul trece de la ideea de jertfă la ideea de dăruire, în sensul că jertfa nu mai rămâne un aspect care definește relația exterioară cu Dumnezeu, ci una care definește relația interioară cu Dumnezeirea și cu aproapele...

Nu mai aduci jertfă la Templu, ci te aduci jertfă pe tine, pe de o parte, iar pe de altă parte, relația exclusiv verticală cu Dumnezeu se mută pe relația orizontală cu aproapele prin cultivarea milei creștine...

Această orizontală verifică, confirmă și validează verticalitatea...

Această stare este cuprinsă în cuvintele:

Cine spune că iubește pe Dumnezeu, pe care nu-L vede, dar urăște pe aproapele, pe care-l vede, mincinos este... (1 Ioan 4, 20-21)

Jertfa de sine presupune renunțarea mai întâi la individualism, la egoism, la răutate, la comoditate, la toate patimile omului vechi, care continuă după despătimire cu jertfa omului nou, jertfă: de timp, de grijă, de dragoste dăruită semenilor, lucrare prin care te pui în paranteză pe tine, fără a te neglija, ci doar pentru a fi de folos celorlalți prin săvârșirea binelui...

Așadar, pentru a nu fi mincinoasă relația noastră cu Dumnezeu, creștinul trebuie să fie preocupat de a îmbunătăți relația cu aproapele, cu semenii. Fratele este viața sau moartea noastră, spun Părinții...

Ca pentru Dumnezeu să faci și pentru aproapele tot Binele, lucrând faptele cele bune...

Toate câte doriți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi asemenea lor, că aceasta e toată Legea și proorocii! (Matei 7, 12)

Pr. Alin-Cristian Preotu

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

Pe aceeaşi temă

04 Decembrie 2023

Vizualizari: 1216

Voteaza:

Jertfa de sine si daruirea de sine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact