Judecatile lui Dumnezeu

Judecatile lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Nu este întâmplare oarbă! Dumnezeu cârmuieşte lumea, si tot ce se săvârseste în cer si în cele de sub cer se săvârşeşte potrivit judecăţii Atotînţeleptului şi Atotputernicului Dumnezeu, Celui Neurmat întru înţelepciunea şi atotputernicia Sa, Celui Neurmat întru cârmuirea Sa. Dumnezeu cârmuieşte lumea; făpturile Sale cele înţelegătoare să se supună Lui, şi slugile Lui să contemple cu evlavie, să slavoslovească întru mirare şi nedumerire ceea ce întrece mintea lor: cârmuirea Lui cea măreaţă!

Dumnezeu cârmuieşte lumea. Păcătoşii cei orbi nu văd această cârmuire. Ei au născocit „întâmplarea” străină de raţiune: lipsa vederii drepte, lipsa de agerime a vederii lor duhovniceşti - vedere întunecată, vedere schimonosită - ei n-o pricep; ei pun pe seama cârmuirii lui Dumnezeu lipsa dreptăţii şi a noimei din această lume; ei hulesc cârmuirea lui Dumnezeu, si lucrarea Lui cea preaînţeleaptâ o socot şi o numesc lucrare fără noimă!

Domnul Dumnezeul nostru: în tot pământul judecăţile Lui (Ps. CIV, 7), propovăduieşte Prorocul împărătesc. Judecăţile Domnului adevărate îndreptate împreună (Ps. XVIII, 10). In ele nu-i nimic nedrept! In ele nu-i „iraţional"! Ele sunt îndreptăţite de urmările lor, de ioadelc lor: sunt îndreptăţite prin desavărşirea Atotdesăvârşitului lor Izvor.

Laudă, Ierusalime, pe Domnul!  In stare a lăuda pe Domnul cu laudă bineplăcută lui Dumnezeu este doar Biserica Ortodoxă; doar adevăraţii ei fii, credincioase sânului ei - predaniei ei dogmatice şi morale - sunt în stare să moştenească binecuvântarea. Dumnezeu, Cel Ce vesteşte cuvântul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israil (Ps. CXLVII, 8) descoperă învăţătura mântuirii tuturor mădularelor Bisericii Ortodoxe; însă taina dreptăţii evanghelice şi taina judecăţilor Sale o descoperă, pe cât poate fi ea pătrunsă, numai celor aleşi, ce s-au învrednicit să vadă cu minte curată pe Dumnezeu în pronia şi cârmuirea Lui. Nu a făcut Dumnezeu aşa la tot neamul, şi judecăţile Sale nu le-a arătat lor (Ps. CXLVII, 9).

Vederea judecăţilor lui Dumnezeu e o vedere duhovnicească. La această vedere e înălţată prin Dumnezeiescul Har, la vremea potrivită, mintea creştinului care se nevoieşte după rânduială. Vederii duhovniceşti a minţii îi răspunde inima printr-o simţire duhovnicească, sfântă, cu care ea se adapă ca şi cu o veselie. Privesc în judecăţile Tale, Doamne al meu: judecăţile Tale - adânc mult (Ps. XXXV, 6). Adâncul lor nu-l poate cerceta nici mintea omenească, nici mintea îngerească, la fel cum ochiul nostru cel simţit nu poate vedea tăriile cerului, ce se ascund dincolo de albastrul lui străveziu şi fără hotar. Este cu neputinţă a împlini întocmai şi nerătăcit voia lui Dumnezeu fără cunoaşterea judecăţilor Lui.

Ce sunt poruncile lui Dumnezeu? Sunt voia lui Dumnezeu, descoperită de El oamenilor ca ei să aibă călăuză în faptele ce ţin de sloboda lor alegere. Ce sunt judecăţile lui Dumnezeu? Sunt cele făptuite sau îngăduite de voia lui Dumnezeu, asupra cărora voinţa slobodă a omului nu are nici o înrâurire. Este învederat că pentru a împlini deplin voia lui Dumnezeu, omul are neapărată nevoie să intre în legătura cea nerătăcită cu poruncile lui Dumnezeu, precum şi cu judecăţile Lui. Păzit-am căile Domnului, grăieşte adevăratul slujitor al lui Dumnezeu, că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea, şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine (Ps. XVII, 24, 25). Judecăţile Tale, Doamne al meu, mă învaţă! (Ps. CXVIII, 108). Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii, ca să mă învăţ judecăţile dreptăţii Tale (Ps. CXVIII, 7).

Intărâtat-a pe Dumnezeu cel păcătos - slujitorul de bunăvoie al dracilor: nu este Dumnezeu înaintea lui, spurcă-se căile lui în toată vremea, leapăda-se judecăţile Tale, Doamne al nostru, de către faţa lui (Ps. IX, 24, 25). Nepăsarea faţă de poruncile lui Dumnezeu însoţeşte - altminteri nu se poate - tăgăduirea cârmuirii lumii de către Dumnezeu şi a purtării Lui de grijă pentru lume: nepăsarea faţă de poruncile lui Dumnezeu reiese ca o urmare firească din tăgăduirea aceasta. Drept cârmuitor al lumii, pricină începătoare a tot ce se săvârşeşte in obştea oamenilor şi cu fiecare om în parte, cel ce păcătuieşte de bună voie şi dinadins socoate fie raţiunea omenească, fie întâmplarea oarbă şi fără noimă. Acest păcătos, prin însuşi felul său de a gândi, prin însăşi aşezarea lui sufletească, se face vrăjmaş lui Dumnezeu, vrăjmaş Sfintei Lui Evanghelii; el calcă în picioare fără frică toate poruncile Lui, îndestulându-şi fără frică toate poftele păcătoase.

Pentru cine Dumnezeu nu este întru pronia Sa, Dumnezeu nu este nici întru poruncile Sale. Cel care L-a văzut pe Dumnezeu în cârmuirea lumii de către Dânsul, cel ce s-a cucerit înaintea acestei cârmuiri, cel ce s-a cucerit înaintea judecăţilor lui Dumnezeu, numai acela poate pironi cărnurile sale cu frica Lui (Ps. CXVIII, 120), poate răstigni voia şi cugetarea păcătoasă şi iubitoare de materie pe crucea poruncilor evanghelice. Pentru a-L vedea pe Dumnezeu în pronia Sa, este nevoie de curăţie a minţii, a inimii şi a trupului. Pentru agonisirea curăţiei, este nevoie de viaţă după poruncile Evangheliei. Din vederea judecăţilor lui Dumnezeu se naşte cu îndoită îmbelşugare materia acestei vederi: viaţa cucernică.

Dumnezeu cârmuieşte lumea; El cârmuieşte şi viaţa fiecărui om, în toate amănuntele ei. Acest fel de cârmuire, ce intră până în cele mai mărunte - neînsemnate, la prima vedere - condiţii ale fiinţării zidirilor, e pe măsura nemărginitei desăvârşiri a însuşirilor lui Dumnezeu. Legea acestei cârmuiri se lasă citită şi in na tură, se lasă citită şi în viaţa obştească şi particulară a oamenilor, se lasă citită şi în Sfânta Scriptură. Au doară, a zis Mântuitorul, nu se vând două păsări pentru un ban? Şi nici una dintr'insele nu cade pe pământ fără de Tatăl vostru - iar vouă, slujitorilor apropiaţi şi credincioşi ai lui Dumnezeu, si perii capului vă sunt toţi număraţi (Mt. X, 29, 30). Cred atotsfintelor cuvinte! Nu pot să nu cred lor: ele zugrăvesc întocmai desăvârşirea Dumnezeului meu. De la faţa Ta, Doamne al meu, judecata mea să iasă! (Ps. XVI, 2) Sunt al Tau pe de-a-ntregul! Viaţa şi moartea mea se află în orişicare clipă în mâinile Tale! Tu iei parte la toate faptele mele, la toate împrejurările vieţii mele: îmi ajuţi în a-Ţi bineplăcea Ţie; îndelung îmi rabzi atunci când lucrez cu samavolnicie, în chip păcătos, nebuneşte. Neîncetat mă îndreptează pe calea Ta dreapta Ta! Fără împreună-lucrarea acestei drepte, de mult m-aş fi rătăcit fără ieşire, aş fi pierit fără întoarcere. Tu, Singurul în stare a-l judeca pe om, mă judeci şi hotărăşti soarta mea veşnică după dreapta Ta judecată, după nespusa Ta milostivire. Eu sunt al Tău şi dinainte de a lua fiinţă, şi în viaţa mea, şi dincolo de hotarul fiinţării sau pribegiei mele pământeşti!

Judecăţile lui Dumnezeu sunt tot ce se săvârşeşte în lume. Tot ce se săvârşeşte, se săvârşeşte ca urmare a judecăţii şi rânduielii lui Dumnezeu. în ascuns de Dumnezeu şi în neatârnare de El nu se săvârşeşte şi nu poate să se săvârşească nimic. Un lucru se săvârşeşte după voia lui Dumnezeu; altul se săvârşeşte prin îngăduinţa Lui; tot ce se săvârşeşte, se săvârşeşte potrivit judecăţii şi rânduielii dumnezeieşti. Judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă: Drept eşti, Doamne, spune Prorocul, si drepte sunt judecăţile Tale (Ps. CXVIII, 137).

Prin lucrarea voii lui Dumnezeu au fost zidite lumea văzută şi cea nevăzută, a fost zidit şi răscumpărat omul, au fost şi sunt săvârşite toate întâmplările, atât obşteşti cât şi particulare, din care luminează, ca soarele de pe cer, bunătatea dumnezeiasca, atotputernicia dumnezeiască, înţelepciunea dumnezeiasca, îngăduinţa lui Dumnezeu, din sloboda alegere a odirii a apărut răul cu toate urmările lui: cu îngăduinţa lui Dumnezeu, de voia lor, au căzut îngeri, a căzut omul, nu l-au primit pe Dumnezeu şi s-au lepădat de Dumnezeu oamenii răscumpăraţi de Dumnezeu întrupat; cu îngăduinţa lui Dumnezeu s-a stricat pământul, prin reaua voinţă a îngerilor lepădaţi şi oamenilor căzuţi, cu fărădelegile şi păgânătatea acestor îngeri şi acestor oameni. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi potrivit judecăţii Lui pedepsesc şi vor pedepsi lumea felurite necazuri şi nevoi, obşteşti si osebite; cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi potrivit judecăţii Lui îi ajung pe cei apostaţi de la Dumnezeu, pe vrăjmaşii Lui, muncile cele veşnice în adâncul de văpaie şi întuneric al iadului, pentru care s-au pregătit fiindcă asa au vrut.

Căutat-a Apostolul cu minte curată, cu minte luminată de razele Sfântului Adevăr, căutat-a spre neajunsa înălţime a judecăţilor dumnezeieşti şi, în sfinţita spaimă stârnită de vederea acestor judecăţi, a strigat: O, adâncul bogăţiei si al înţelepciunii si al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecăţile Lui, si neurmnte cade Lui! Că cine a cunoscut gândul Domnului? (Rom. XI, 33, 34).

A strigat aceasta Apostolul vorbind despre cumplita nelegiuire, lepădarea cea de bună voie a Răscumpărătorului de către iudei, lepădarea cea nebunească ce s-a încununat cu grozava fărădelege: uciderea Mântuitorului.

Vorbind despre nelegiuirea oamenilor, aflată în deplină atârnare de sloboda lor voinţă. Apostolul o face ca şi cum nelegiuirea ar fi fost săvârşită de către Dumnezeu. l-a încuiat Dumnezeu pe toţi iudeii intru necredinţă (Rom. XI, 32). Le-a dat Dumnezeu duh de împietrire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă (Rom. XI, 8). Ingăduinţa lui Dumnezeu poartă nume de lucrare: i-a încuiat, le-a dat. Cel Nemărginit după purere şi stăpânire parcă S-ar fi mărginit pe Sine, neschimbând sloboda alegere omenească, neoprind faptele omeneşti intrate în încăpăţânată împotrivire, în încrâncenată vrăjmăşie faţă de voia lui Dumnezeu. Sloboda alegere a zidirilor, toate sforţările lor n-ar fi putut să se împotrivească atotputernicei drepte a Ziditorului. Aceasta nu s-a întâmplat. Inţelegerea lor e cu neputinţă, fiindcă întrece înţelegerea zidirilor înţelegătoare. Cercetarea a ceea ce nu poate fi pătruns e osteneală deşartă, fără noimă. Cercetarea judecăţilor Iui Dumnezeu este oprită de către Dânsul ca întreprindere insuflată de trufia oarbă, ca întreprindere insuflată de un fel greşit de a vedea lucrurile, ca întreprindere ce duce la rătăcire de neocolit, la hulă împotriva lui Dumnezeu, la pieirea sufletului.

Se cuvine ca, urmând pildei Apostolului, să contemplăm judecăţile lui Dumnezeu cu ochiul credinţei, cu ochiul înţelegerii duhovniceşti, şi, neîngăduindu-ne meditaţii sterpe întemeiate pe principii omeneşti, să ne cufundăm cu evlavie în sfinţita nedumerire, în sfinţitul întuneric duhovnicesc, care e, totodată, şi minunată lumină ce ascunde pe Dumnezeu de privirile minţilor omeneşti şi îngereşti (Ps. XVII, 12).

„Răul nu are fiinţă’', au zis Părinţii: ..ci apare prin ne- păsarea noastră faţă de virtute şi piere plin râvna noastră pentru dânsa'”. Răul, fiind lipsa a Anului nu poate apărea decât la mărginitele făpturi înţelegătoare, in care binele e mărginit. Dumnezeu este nesfârşit, şi binele este tot nesfârşit. Ceea ce este nesfârşit din fire nu se micşorează oricât ai lua din el, şi nu se măreşte oricât ai adăuga la el. Nici binele, nici răul zidirilor nu pot avea vreo înrâurire nici asupra lui Dumnezeu, nici asupra lucrărilor Lui.

Judecăţile lui Dumnezeu stau la o înălţime neurmată şi neajunsă; ele stau la o înălţime ce nu atârnă de lucrările drăceşti sau omeneşti. Lucrarea lui Dumnezeu rămâne cu propriile sale însuşiri şi propria sa însemnătate, oricum ar fi lucrarea drăcească sau omenească ce se îmbină la arătare într-o singură lucrare cu ea.

O pildă izbitoare a acestei lucrări ne-o înfăţişează o mare întâmplare: pătimirile şi moartea lui Dumnezeu-Omul. Pe de o parte, acestor pătimiri şi acestei morţi a binevoit a li se supune Dumnezeu Inomenit, după sfânta Sa voie: pe de alta, arhiereii iudeilor, de asemenea mânaţi de sloboda lor voie, L-au supus pe Dumnezeu Inomenit unei înjosiri ruşinoase, unor chinuri cumplite şi unei morţi de ocară. La fărădelegea omenească au luat parte dracii, ca începători ai fărădelegii (In. XIII, 2, 27). Aici, lucrarea lui Dumnezeu a fost îmbinată, la arătare, într-o singură lucrare cu lucrarea omenească şi cu lucrarea dracilor; dar, în fapt, se deosebea de ele cu o deosebire atotdesăvârşită.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Fragment din cartea "Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si impovarati", Editura Sophia

Cumpara cartea "Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si impovarati"

Pe aceeaşi temă

02 Iulie 2019

Vizualizari: 253

Voteaza:

Judecatile lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE