Câteva reguli de bază pentru o spovedanie bună:
1. Eşti dator să mărturiseşti „toate păcatele tale, exact aşa cum s-au petrecut. Nu vei ascunde nimic, nu vei denatura cele întâmplate, nu vei arunca asupra nimănui vreo
responsabilitate pentru propriile tale căderi. De asemenea, nu te vei mărgini la o enumerare seacă şi sub formă de listă a păcatelor tale, ci vei face şi o prezentare generală a stării tale sufleteşti, a patimilor şi a înclinaţiilor tale negative, a defectelor şi a neputinţelor tale, astfel încât duhovnicul - ca un doctor sufletesc - să îşi formeze o imagine completă a bolii tale şi să te ajute în mod eficient la tămăduirea ei"58.
Dacă ascunzi în mod voit unele păcate sau chiar şi numai unul, nu pentru că l-ai uitat, ci pentru că ţi-a fost ruşine, rămâi neiertat şi de păcatele pe care le-ai spus!
Este cunoscută istorisirea cu duhovnicul care avea darul discernământului, care vedea şerpii (demonii-patimile) cum ieşeau din gura celui care se spovedea. Când însă penitentul a ascuns un păcat pentru că îi era ruşine, şarpele care corespundea cu păcatul nemărturisit nu numai că nu a ieşit, dar şi ceilalţi şerpi (demoni-patimi) care ieşiseră, au intrat din nou în bietul om care se spovedise incomplet!!!
2. Modul tău de descriere a păcatelor trebuie să fie foarte atent, astfel încât el să fie corelat cu exactitatea, simplitatea, claritatea şi decenţa. Adică vei menţiona pe scurt şi
fără multe cuvinte împrejurările şi elementele distinctive ale fiecărui păcat (unde, cum, când etc.), pentru ca duhovnicul să înţeleagă gravitatea lui.
Pe de altă parte, trebuie să eviţi detaliile şi povestirile lungi, care sunt obositoare, uneori chiar şi scandalizatoare.
Este posibil ca acestea să ascundă de fapt şi o tendinţă de a fi plăcut oamenilor şi de îndreptăţire proprie în faţa duhovnicului.
Aceste detalii lipsite de importanţă nici pe tine nu te ajută, nici pe duhovnic. Trebuie remarcat în mod special faptul că dacă ai păcătuit împreună cu altcineva sau cu alte
persoane (de exemplu, ai furat împreună cu câţiva prieteni de-ai tăi, sau ai căzut în vreun păcat trupesc cu o anumită persoană), este mai bine să nu faci cunoscută identitatea lor.
Pocăieşte-te tu pentru propriul tău păcat şi lasă-i pe ceilalţi la judecata şi mila Domnului.
O spovedanie corectă are următoarele zece caracteristici:
1. Este concisă, dar şi cuprinzătoare, adică se face fără vorbe lipsite de rost, fără pălăvrăgeală, repetări, abateri, sau chiar poveşti. Inainte de spovedanie va trebui să ne gândim ce anume vom spune (sau să avem notate păcatele pe o bucată mică de hârtie şi să nu încercăm în acel moment să ne aducem aminte sau să ne descoperim care sunt păcatele noastre).
2. Este smerită, adică este făcută cu sentimentul păcătoşeniei şi al vinovăţiei, sentiment care se reflectă în cuvintele şi în întreaga prezenţă şi atitudine a creştinului.
De exemplu, nu este îngăduit ca un om să stea picior peste picior şi să răspundă la telefonul mobil în vremea spovedaniei. In mod special în legătură cu telefonul mobil:
creştinul va trebui de mai înainte să aibă grijă să îl pună pe modul silenţios, sau să îl închidă cu totul.
3. Este sinceră, adică nu cuprinde nimic mai puţin şi nimic mai mult decât adevărul curat, fără scuze, îndreptăţiri, fără învinovăţirea altor oameni, nici măcar a diavolului.
4. Este grabnică, adică este făcută fără vreo amânare. De îndată ce conştiinţa te ceartă referitor la vreun păcat, aleargă la duhovnic să îl spovedeşti, pentru că nu ştii în ce clipă va veni moartea asupra ta pe neanunţate.
5. Este nepărtinitoare, adică este caracterizată de judecată dreaptă, cugetare sănătoasă şi cumpătare, iar din punct de vedere al formulării este clară, atentă şi bine exprimată.
6. Este deplină, adică cuprinde toate păcatele; nu trebuie să fie scăpat nimic din vedere pentru a fi spus unui alt duhovnic.
7. Este plină de umilinţă, adică este făcută cu o evlavie adâncă şi cu frângere de inimă, cu o ruşine sfântă, ca cea a vameşului din pilda evanghelică, care nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept cu umilinţă şi zicea: Dumnezeule, milostiveşte-te spre mine, păcătosul!59
8. Este tainică, adică în afară de preotul duhovnic şi de creştinul care s-a spovedit, ea nu se află, nici nu este îngăduit ca să afle altcineva conţinutul spovedaniei. Caracterul secret al spovedaniei este valabil nu numai pentru preotul duhovnic, ci şi pentru penitent. Dacă cineva aude spovedania altuia - lucru improbabil şi, desigur, din punct de vedere practic aproape imposibil - are datoria să nu o dezvăluie nimănui niciodată, ci să ducă cu sine în mormânt ceea ce a auzit. Cu atât mai mult, duhovnicul nu poate să facă cunoscute în niciun caz păcate care i s-au spus la spovedanie, chiar dacă ar plăti acest lucru cu viata lui.
9. Este începutul unei vieţi noi. Odată cu spovedania, iei o hotărâre clară să te lupţi în mod conştient, astfel încât nu numai să nu mai repeţi păcatele pe care le-ai mărturisit, dar şi să îndreptezi, dacă acest lucru este posibil, tot răul pe care l-ai făcut (de exemplu, să despăgubeşti pe cineva pe care l-ai nedreptăţit, să restitui ceva ce ai furat, să îti ceri iertare de la cel pe care l-ai insultat etc.). In situaţia contrară, pocăinţa ta nu este adevărată.
10. In fine, ea este însoţită de primirea cu dragă inimă a epitimiei, a canonului, pe care ţi-l stabileşte duhovnicul (post sau milostenie sau orice altceva ce el consideră că este potrivit), şi care nu constituie o pedeapsă sau o sancţiune, ci un mijloc terapeutic şi pedagogic, care are drept scop ajutorarea duhovnicească şi vindecarea ta60.
Ieromonahul Sava Aghioritul
Fragment din cartea "Taina Sfintei Spovedanii", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Taina Sfintei Spovedanii"
Note:
58 Cum să ne măntuim?, Ed. Sfintei Mănăstiri a Mângâietorului, vezi site-ul oparadeisos.wordpress.com.
59 Luca 18,13.
60 Vezi lucrarea Cum să ne măntuim?, Ed. Sfintei Mănăstiri a Mângâietorului.
-
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
Spovedania si iertarea pacatelor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.