Cât de liberi suntem?
Eu mi-am pregătit un text, cu date foarte recente: Despre libertate. Şi mă gândeam să mă adresez dumneavoastră aşa: „Iubiţi oameni liberi!". Nu fraţi şi surori, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, domnilor profesori ş.a.m.d., ci „Iubiţi oameni liberi!"
Aţi sesizat că, împlinindu-se în acest an 1700 de ani de la edictul de toleranţă al Sfântului Impărat Constantin cel Mare, s-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult despre libertatea creştinismului. Dar mai puţin se vorbeşte despre cât de liberi suntem noi, ca şi creştini. Mă surprind anumite date, şi vă dau ceva foarte recent, din 2 iulie 2013, un comunicat comun al episcopiilor catolici, semnat de ei în Germania, dar şi de episcopii luterani din Germania. Comunicatul a apărut în urmă cu vreo două săptămâni, exact pe tema libertăţii. Cât de liberi suntem noi astăzi? Strigă oamenii Bisericii, ortodocşii sunt mai timizi, noi reacţionăm puţin mai tardiv. Suntem invitaţi la o constatare cât se poate de periculoasă. Cât de liberi suntem noi, navigând pe net? Vezi unii tineri, pe internet, navighează până naufragiază. Aşa, până la 3 dimineaţa. Firesc, te întrebi, când doarme omul? E liber, nu? Noi vorbim atâta despre libertate, fiind în robie. In robia cuvintelor, în robia informaţiei, în robia timpului pe care nu-l mai avem.
Vedeţi ce stratagemă extraordinară a vrăjmaşului, că nu mai avem timp? Că suntem stresaţi! Eu, când aud pe vreun creştin că e stresat, îl întreb: Nu eşti cumva creştin? Păi, cum să nu?". „- Dar de ce-mi vorbeşti de stres? Pentru că un creştin vorbeşte şi trăieşte întru liniştire şi bucurie".
Ce frumos, în rugăciunea a cincea de la taina Sfântului Maslu mărturisim: „Doamne, Tu Cel Care ne miluieşti pe noi cu liniştirea". Ce frumos! Când cuvintele nu mai au putere... De fapt, treapta superioară a rugăciunii este rugăciunea tăcerii. Să tăcem ca să ascultăm glasul lui Dumnezeu. In larma noastră cotidiană nu-L mai auzim pe Dumnezeu, nici în Scripturi, comunicând cu noi, nici prin Sfinţii Părinţi, chiar dacă sunt traduşi în atâtea limbi. Şi vedeţi că poţi sta liniştit, comod, sau leneş, cum spunea Părintele Iona de-aici. Oamenii de azi vorbesc de comoditate. Asta e lene! Stai leneş în fotoliul tău acasă şi navighezi acolo, biblioteci întregi sunt acolo pe internet.
Găseşti acolo pe Sfântul Vasile ce Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi încerci să pătrunzi un pic spre sensurile lor. Şi mă întreb: mai suntem noi liberi? Cât de liber e, cu adevărat, creştinul, şi în general viaţa noastră creştină, azi, într-o vreme în care se urlă atât de mult şi aceste unde înconjoară Terra, vuind despre aşa-zisa noastră libertate?
Foarte recent, chiar în luna mai anul acesta, au avut loc mai multe simpozioane, în spaţiul european, dar şi în alte spaţii, la Istanbul de pildă, pe această temă: despre libertatea religioasă, apărarea libertăţii religioase. Iar Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar la sfârşitul lunii mai 2013, a dat o enciclică pe tema libertăţii religioase. Printre altele, spunea: „La 1700 ani de la Edictul de libertate al Sfântului Constantin cel Mare, există prigoniri din pricina credinţei, a religiei şi a convingerilor religioase. In mai multe locuri se manifestă în acest sens violenţă, omoruri, exilări şi ameninţări. De aceea e nevoie de o concentrare a strădaniilor de apărare a libertăţii religioase".
Un subcapitol şi o întrebare era libertatea umană, care e în acelaşi timp un dar divin, însă şi o împlinire umană. Omul, în calitatea sa de chip al lui Dumnezeu, ca fiinţă raţională, dispune de o putere sufletească deosebită, numită libertate. Libertatea înseamnă starea de ne- dependenţă, de autodeterminare, de a alege drumul şi timpul pe care eu ca om îl cred cel mai potrivit, mai adecvat, mai oportun. Libertatea înseamnă o stare de fericire, mulţumire şi împlinire, pentru că omul a fost eliberat de o sclavie şi se poate bucura cu adevărat de viaţă.
Vedeţi dumneavoastră cât de mult are omul de astăzi? Putem să ne analizăm fiecare dintre noi. De pildă şi acest fenomen al diasporei. Fiecare avem cu mult mai mult decât aveam cândva, în urmă cu decenii. Şi întreb oameni care au foarte mult, cât de bucuroşi sunt? Cât de împliniţi sunt realmente?
Am un citat aici din Sfântul Maxim Mărturisitorul:
„Omul a fost făcut la început după chipul lui Dumnezeu, ca să se nască cu voinţa din Duh, şi să primească asemănarea adusă lui prin păzirea poruncii dumnezeieşti ca să fie acelaşi - om, făptură a lui Dumnezeu, şi dumnezeu prin duh, după har".
Ce minunat! Dar această putinţă nu este un acord uman, ci este una teandrică. Mi-a plăcut tare cuvântul, dialogul, vorba noastră. Scriam în teza mea de doctorat: cuvântul In trialog. Cuvântul interuman, dar cu această responsabilitate, cu această convingere că Dumnezeu este deasupra noastră. Dacă ne-am imagina un triunghi: deasupra noastră este Dumnezeu, iar Ia bază suntem noi, oamenii, cei care emitem şi cei care receptăm. De la Dumnezeu ne vine numai limpezirea, numai liniştirea, de la Dumnezeu nu vine bruiajul. Bruiajul vine pe linie orizontală. In verticalitatea noastră vine liniştirea, vine pacea, vine înţelepciunea cea duhovnicească. Şi am putea depăşi aceste bruiaje. Mă gândeam la o expresie a Sfinţilor Părinţi, aceste năluciri drăceşti, care ne înconjoară şi ne poluează mental, foarte păgubitoare duhovniceşte.
Dumnezeu a creat pe om cu suflet liber şi independent. După propria voie liberă poate omul săvârşi binele sau răul. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Cât de măreţ este omul liber. Cât de frumos este omul liber!". In Noul Testament noţiunea de libertate, eleuteria, apare în zece rânduri. Cuvântul libertate îşi are sensul duhovnicesc: libertatea noastră în Hristos. Hristos S-a făcut om pentru noi. Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit, S-a făcut om pentru noi, a pătimit, S-a răstignit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri ca să ne elibereze. Să trăim acest pesah, această trecere din robie în libertate. Ajutat de Cuvântul divin cel dătător de viaţă, şi sprijinit de harul cel dumnezeiesc, omul revine de pe drumurile robiei în casa şi grădina comuniunii paradisiace.
Omul căzând de la răsturnarea aceasta a cuvântului, prin ispititorul, în paradis, cuvântul n-a mai fost adevăr, cuvântul n-a mai fost libertate, ci cuvântul a devenit robie. Deja de la Sfântul Botez, Hristos- Domnul locuieşte în făptura noastră prin această naştere, aşteptând prima intenţie hotărâtă şi cel dintâi pas spre El, care se face tot din împreuna noastră lucrare cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9): „Noi suntem îm- preună-lucrători cu Dumnezeu". Făptura umană poate conlucra, sau se poate opune lucrării divine în viaţă. Vedeţi dumneavoastră cât de mare este omul, în Psalmi: Cu puţin l-a făcut pe el mai mic decât inge- rii. Unii au tradus chiar: „Cu puţin l-ai făcut pe el mai prejos decât Tine, Doamne”. Ce adânc! Deci noi suntem înzestraţi de Dumnezeu cu această binecuvântare de a fi liberi, de a fi făpturi libere.
Şi atunci, ce minunat este să fii cu adevărat liber! In momentele de fericire, în cele de suferinţă şi necaz, de la naştere până la marea noastră trecere (cum zicea Lucian Blaga, că suntem în zona lui de influenţă, aici aproape de Lancrăm: „Moartea - marea noastră trecere"), în momentele de bucurie, dar şi în cele de necaz, de încercare, noi trebuie să simţim prezenţa divină în noi, ca un nlter ego; căci în El... - ce minunat cita Sfântul Pavel (apropo de fratele Andrei care amintea) şi din înţelepciunea veacului acestuia, îl cita în predica sa din Areopag, în Faptele Apostolilor (17, 28) pe poetul Aratus, care trăise cu 280 ani înainte de momentul respectiv, şi spunea: „Căci în El - adică în Dumnezeu - trăim, ne mişcăm şi suntem". Cât de profund! In Dumnezeu trăim, existăm, ne mişcăm şi trăim, suntem. Această prezenţă completează şi întregeşte eforturile noastre spre mântuire.
„Să fii de-a pururi în mânuţa drăguţului Dumnezeu", spunea şi românul transilvan în unduirea doinelor. Să fii cu această convingere că eşti „în mânuţa lui Dumnezeu". Mai ales prin dumnezeiasca taină a Mirungerii, pecetea şi puterea Duhului Sfânt se dăruiesc creştinului, harul Duhului Sfânt, această energie sau putere ce ni se împărtăşeşte de la Dumnezeu, sau lucrează în noi, fără - aici e paradoxul suprem - fără a deranja libertatea noastră, pe care am primit-o noi de la Dumnezeu. Omul ca fiinţă liberă poate refuza ajutorul harului divin. Dumnezeu este în noi şi cu noi când parcurgem „cărarea mântuirii", cum spunea Părintele Arsenie. Ce minunată e această descoperire a lui Dumnezeu şi această întâlnire a lui Dumnezeu în noi înşine! Ştiţi din Confesiunile Fericitului Augustin: „Te-am căutat, Doamne, peste tot şi nu te-am găsit, nu Te-am aflat, până când nu m-am întors în mine. Eu Te căutam aiurea şi Tu erai în mine!". Ce minunat! în acest răspuns, Quaere superna! Quncre supemn! „Caută deasupra noastră", răspundeau făpturile numite de om, căci Dumnezeu nu este în făpturi, ci ele sunt doar o oglindire a Lui, aşa cum se oglindeşte lumea, în dimineţi, în bobul de rouă, sau soarele în dimineţile în care iarba pământului are lacrima bobului de rouă.
Libertatea ca dar ni se încredinţează şi se păstrează în viaţa noastră prin lucrarea şi ajutorul Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel ne descoperă, în Epistola a II a către Corinteni, capitolul 3, versetul 17, că „Unde este Duhul Domnului acolo este libertate". Ce frumos! Când Mântuitorul a spus în Evanghelia după Ioan, capitolul 8: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face pe voi liberi", o spun de fiecare dată copleşit de puterea acestor cuvinte, când citesc această Evanghelie, care se citeşte de obicei în rânduiala slujbei pentru întemniţaţi, pentru cei aflaţi în ne-libertate. Şi sunt sute şi mii de români şi în lumea din afara ţării, în lumea celor plecaţi de acasă, îmi place mie să spun, dar şi pe-aici, că aud că temniţele sunt pline. Le-am spus odată, la Viena, că acolo unde se zideşte o biserică, se dărâmă, se anulează două temniţe, şi au rămas surprinşi! Şi aceasta este forţa noastră, zidind o biserică să anulezi două temniţe. Noi am zidit multe biserici, Slavă Domnului, de 24 ani, şi mă întreb, câte temniţe s-au închis în România. Şi ar fi cazul să se mai închidă temniţe că nu mai au pe cine să ţină acolo! Şi să spui oamenilor întemniţaţi: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face pe voi liberi", ce frumos! E libertatea aceea despere care vorbea Părintele Stăniloae şi Părintele Galeriu când erau închişi.
Imi amintesc că am petrecut cu Părintele Galeriu o după-masă, pe 6 august, de Schimbarea la Faţă, fiind la cursul de îndrumare preoţească, prin anii '85, la Sibiu. Am mers după masă la Păltiniş şi-mi amintesc că acolo, printre brazi, a vorbit despre această libertate, chiar fiind în temniţă, şi mi-a spus acolo, am auzit de la dânsul, deşi sute sau mii de ore am fost în preajma dânsului, cum glumeau cei închişi, dar liberi sufleteşte. Spunea aşa: „Nu noi eram cei privaţi de libertate în temniţă, ci bieţii oameni care ne păzeau pe noi, ăştia nu aveau libertate. Noi aveam libertate. Dimineaţa luam roaba şi ziceam: Eu sunt rob şi tu eşti roabă, hai să ne apucăm de treabă". Auziţi dumneavoastră!
Iar Părintele Stăniloae, când a fost întrebat (de Olivier Clement): „Părinte, cum v-a fost când eraţi privat de libertate?", spunea: „Pentru mine a fost bine chiar". Auzi, nu numai uşor, ci bine! „Pentru c-am avut mai mult timp de meditat. Dar pentru soţia mea a fost greu, c-a rămas fără loc de muncă, fără un salariu, şi c-un copil". Deci libertatea lăuntrică depăşeşte corsetul acesta al veacului, al materialului.
Tot prin anii '80, îmi amintesc, mă întreabă Părintele Constantin: Ce faci în seara asta? - Păi, mă retrag la căminul preoţesc şi o să dorm acolo liniştit". Iar dânsul zice: - Haide cu mine". Şi mă duce la o întâlnire, Dialoguri de seară. Intâlnirea era în atelierul maestrului Sorin Dumitrescu, la câţiva paşi de Biserica Sfântul Silvestru, fratele Sorin (aşa-i zicea părintele Galeriu) este şi acum aici cu noi. Au mai participat Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, cred, cam atât. Eu am rămas surprins auzind pentru prima oară acest cuvânt, eram timid, deşi eram asistent la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, atunci am auzit din gura acestora, îl întrebau pe Părintele... îl ispiteau în duhul cel mai bun al cuvântului: „Părinte, explică-ne ce înţelegea Fericitul Augustin când spunea: «Iubeşte, şi fă ce vrei!»? Şi a răspuns părintele: - Păi, e vorba despre libertate".
M-am gândit că e potrivit, în contextul acesta al nostru aici, cuvântul profund al Fericitului Augustin: Iubeşte, şi fă ce vrei! Exprimă, acest cuvânt, în mod paradoxal, magistral, caracterul antinomic al libertăţii umane. Păi, când iubeşti pe tata, pe mama, când II iubeşti pe Dumnezeu, eşti cel mai liber. Tu te străduieşti să respecţi drumul, să mergi pe cărarea mântuirii, pentru că Dumnezeu te aşteaptă la capătul drumului. Atât libertatea, cât şi corolarul ei necesar, responsabilităţile, sunt realităţi spirituale care se întregesc, se completează una pe alta. In spiritualitatea creştină, libertatea şi responsabilitatea morală sunt două realităţi fundamentale. Fără acestea nu se poate înţelege nici problema şi existenţa răului în lume.
Tema teodiceei este o temă care a frământat atâtea minţi de teologi şi de filozofi: Cum, şi de ce, şi de unde a apărut răul în lume? Cum de este el îngăduit de Dumnezeu, în bunătatea Tui? Când spunem, mai ales în Joia Mare: „Slavă Ţie, Doamne, Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, Slavă Ţie Stăpâne!" - cum Dumnezeu îngăduie răul? Izvorul libertăţii şi izvorul responsabilităţii este în Dumnezeu. Nu-i un dezacord, vedeţi, sunt două subiecte, şi ai vrea să spui: predicatul pune-l la plural! E la fel ca în Gal. 5, 22: „Roada Duhului este bunătatea, blândeţea, iubirea, îndelunga-răbdare". Şi vin unii şi spun: Iată un dezacord gramatical! Nu e deloc dezacord. „Mână mai în adânc!" îi spunea Mântuitorul lui Petru. Şi ăsta era un cuvânt privilegiat, folosit de Părintele Constantin: „mână mai în adânc", mergi mai înspre esenţă! Ca să poţi pătrunde cum roada Duhului este unică, iar libertatea şi responsabilitatea formează o unitate profundă.
Libertatea umană este un dar divin, însă este şi o împlinire a omului, un proces în viaţa sa. Dobândirea libertăţii nu este o revoluţie. A fost în 21 decembrie 1989 o aşa-zisă „Revoluţie", până am ajuns la „di- soluţie" (sau nu ştiu ce diminutive se mai pot face) şi noi nu suntem liberi, suntem mai înrobiţi. Insă există o libertate care nu se obţine într-un moment, ci este un proces. Libertatea, darul libertăţii, în mintea umană, poate să dureze viaţa întreagă. Şi la Sfinţii Părinţi, foarte adânc, e această expresie: „Să lucrăm, să ne străduim, să ne ostenim spre eliberarea noastră!". Libertatea, lucrarea libertăţii, poate dura viaţa întreagă. Şi la bătrâneţe spui: „Robul lui Dumnezeu" - chiar şi ca duhovnic, episcop, arhiereu, mitropolit, patriarh, ce-oi fi - tot aşa spui: „Eu, robul lui Dumnezeu". Când eşti robul lui Dumnezeu, nu eşti robul păcatului. Dar noi ne răsturnăm valorile şi devenim robii păcatului. Tânărul care ia prima oară luleaua în mână, sau alcoolul, sau - ferească Dumnezeu - drogurile, vrea să arate că e deja adult. Din copilul care nu avea fire de barbă, devine „adult", că fumează. Şi-i spui după un an, doi, zece, douăzeci: Lasă-te de obiceiul ăsta! şi el spune: Nu mai pot! Unde-ţi este libertatea, omule? Unde-ţi este forţa ta, tinere?! Şi atunci, noi devenim robii păcatului, şi aici e finalul nostru şi robia foarte periculoasă.
Libertatea, în sensul ei deplin, înseamnă capacitatea de a face mereu ceea ce se cuvine, şi aşa cum se cuvine să se facă. Ce frumos - buna-cuviinţă! Ce cuvânt profund! Să poţi fi mereu în buna-cuviinţă.
Libertatea: realitate sau absenţă in lumea de azi
O altă perspectivă voiam, dacă-mi îngăduiţi. Să vedem, oare libertatea este o realitate în viaţa noastră cotidiană, a acestui început de secol XXI, sau este ea eminamente absentă? Una din cele mai mari absenţe... Mai întâi, am o constatare, vorbind despre Părintele Amfilohie din Patmos. In urmă cu 20 de ani făcea următoarea constatare şi mărturisire:
„Cei mai mulţi oameni ai timpului nostru sunt formaţi lumeşte, pentru lumea aceasta materială, şi se grăbesc cu mare viteză spre această direcţie, pentru că acestei lumi îi lipseşte frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii" (Ps. 10,17). Ii lipseşte frâna, şi astfel va sfârşi în prăpastie. Oamenii sunt fără sfat, şi cei mai mulţi chiar confuzi şi rătăciţi. Au pierdut orientarea, au pierdut ţelul. In toate ţările ies furtuni şi mari valuri.
Biata lume! Să se milostivească Dumnezeu de ea! Fierbe ca o oală de fiert rapid!".
Nu am găsit altă traducere, eu o am o traducere germană, o carte Părinţi ai prezentului". Ai putea spune, acum 25 ani aveau acele aşa- zise oale-minune, care atunci când fierbeau începeau să şuiere, şi acolo am găsit „oale de fierbere rapidă".
„Ce facem?" - se întreba Părintele Amfilohie - „ei fierb, şi fierb... totul are loc în această oală... şi acum deja începe să şuiere" - acum 25 ani - „şi-n curând ventilul va plesni".
Auziţi, ce mărturie! Părintele a întrebat pe cineva cu înaltă poziţie în societatea greacă: „De ce nu faceţi nimic în această direcţie?" Acel cineva a răspuns: „Părinte, mai întâi răul a fost ca un pic de zăpadă; acum el a devenit lavină [avalanşă, n.ed.j. Numai o minune ne mai ponte ajuta!” Libertatea omului poate fi înţeleasă şi trăită în două dimensiuni. Una interioară, alta exterioară. Impăratul Constantin cel Mare a dat libertatea exterioară, şi iată, de 1700 de ani lumea trăieşte, putem zice, într-o libertate exterioară. Dar ce facem noi cu libertatea interioară depinde eminamente de om ca persoană, de omul însuşi, chipul lui Dumnezeu. Cea exterioară depinde de societatea în care trăim. Principiul libertăţii de conştiinţă a apărut în uz şi ca termen juridic abia în secolele XVIII-XIX, iar spre sfârşitul primului război mondial a devenit o parte constitutivă şi fundamentală a raporturilor inter-umane. De aceea el apare şi în Declaraţia Drepturilor Omului şi în toate legislaţiile lumii civilizate.
S-a publicat anul trecut un Raport pe anul 2011 privind libertatea religioasă în lume, o publicaţie americană, apărută pe 30 iulie 2012, are 1.000 pagini. Sunt multe - câte încălcări ale libertăţii religioase sunt şi în România, şi în Moldova, şi alte ţări, mai ales la musulmani, asiatici ş.a.m.d. Nici un cuvânt, însă, nu scrie despre încălcarea libertăţilor religioase [a creştinilor, n.ed.j în lumea apuseană, inclusiv în Uniunea Europeană!
Auziţi dumneavoastră! In Marea Britanic unii au fost penalizaţi că au purtat cruciuliţă la servici, oameni angajaţi care aveau o cruce la gât. E vorba de British Airlines. Au fost daţi afară, vă puteţi imagina?! Asta este discriminare religioasă. Eşti liber să spui doar că nu eşti religios! Dacă vrei să fii o societate matură, lasă-mă să fiu liber, să fiu
religios! Pe urmă, tinere creştine au fost penalizate, în Apus, la şeoală, pentru că au purtat aşa-numite „verighete ale castităţii". Sau bătrânilor în aziluri li s-a interzis să ţină o Biblie, o icoană sau o cruce în camerele lor. Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de curând în America, pe un eşantion de 1008 adulţi aparţinând întregului spectru religios american, auziţi dumneavoastră, 71% dintre cei practicanţi sunt foarte îngrijoraţi cu privire la libertatea religioasă; şi se aşteaptă ca aceasta să devină şi mai restrânsă în următorii ani. Mai recent, acum de curând s-a publicat, au fost anunţate în ultimii 5 ani 800 de cazuri de discriminări şi prigoniri ale creştinilor în Europa. Vorbim de creştini, nu în general, discriminări religioase, ci discriminări ale creştinilor!
Asta am luat-o de la Viena: funcţionează acolo o aşa-numită „Arhivă de documentare a cazurilor de intoleranţă şi discriminare a creştinilor din Europa". Foarte recent, în 23 mai 2013 am preluat eu ştirea. Peste 800 de cazuri de discriminări ale creştinilor în Europa noastră civilizată! Potrivit unui studiu englez din 2011, peste 60% dintre creştini au fost şi sunt discriminaţi, în politică sau la locurile de muncă; 68% au fost cazuri publice. 74% dintre cei intervievaţi în acest studiu au exprimat convingerea că, în ultimul timp, există tot mai multe cazuri de discriminări împotriva creştinilor, mai multe decât împotriva celor aparţinători de alte religii. Interesant. Auziţi dumneavoastră, creştinismul a devenit în Europa, în mod paradoxal, din rădăcină, din leagăn al culturii europene, un corp străin! Există un anumit spirit european care respinge creştinismul! Gândiţi-vă la tot felul de procese, că în Italia o cruce a deranjat o anumită imigrantă, nici nu era italiancă. Şi a fost un proces până la ultimele instanţe ale lumii apusene. Sau la CEDO. Alţii au făcut la noi alergie că erau icoane în sălile de clasă, sau cruci ş.a.m.d. în 130 de ţări, inclusiv din Europa, libertatea religioasă a creştinilor este îngrădită.
Riscul prigonirii creştinilor e şi mai mare în societăţile în care ei sunt în minoritate. Aproximativ 10%, auziţi dumneavoastră, dintre cei 2,2 miliarde de creştini ai lumii, trăiesc în minorităţi. 10% din cei 2,2 miliarde de creştini trăiesc în comunităţi minoritare. Acţiunile de solidaritate cu creştinii prigoniţi se întemeiază pe cuvintele inspirate ale Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 12, 26): „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună". Deci nu ne putem bucura când auzim că, în alte părţi, practicanţii creştini sunt prigoniţi - şi am enumerat aici mai multe date foarte recente, inclusiv pentru anul următor, marşuri ale tăcerii făcute în Austria.
Libertatea creştină: binecuvântare si Împlinire
Dacă societatea noastră civilizată ne oferă şi ne asigură libertatea exterioară, ce facem, cum obţinem şi cum ne putem păstra libertatea cea lăuntrică? Am găsit un text adecvat, la Sfântul Serafim de Sarov: „Când Duhul lui Dumnezeu se coboară asupra omului şi-l copleşeşte cu plinul luminii Sale, atunci sufletul uman freamătă de bucurie nespusă, pentru că Duhul lui Dumnezeu transformă în bucurie tot ce atinge". Sfântul Serafim însuşi mărturisea că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Dacă trăieşti în Duh înseamnă că eşti liber. Dacă trăieşti în Duh eşti un om în bucurie. Nu veţi găsi Sfinţi încruntaţi. De aceea chipul Mântuitorului de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Sinai mă impresionează de fiecare dată: partea stângă a chipului Mântuitorului mâhnită, am putea spune întristată, partea dreaptă a chipului într-o bucurie la care suntem invitaţi. Domnul se bucură de noi când suntem liberi şi se întristează de noi când suntem robii păcatului. Acesta este chipul pe care noi îl putem lua în adâncul nostru. Cum Hristos suferă... Sfântul Pavel scria evreilor (6,6): Hristos-Domnul se răstigneşte a doua oară când noi devenim robii păcatului. Auziţi, ce profund! Hristos Cel înălţat la ceruri suferă durerile Răstignirii pentru ca noi nu ne însuşim roadele de a deveni copii ai lui Dumnezeu! E o expresie atât de iubită la Sfântul Apostol Pavel şi în mai multe locuri.
Fără autoritate, libertatea devine un vid fără de sens, ajunge un libertinaj, care naufragiază în marea relativismului. Noi trăim într-o lume a reiaţivismelor. Unii ne atenţionează că putem ajunge la o dictatură a relativismului, o dictatură a minorităţilor. Libertatea este liberă, spunea Părintele Alexander Schmemann. Este liberă nu numai de înrobirea autorităţilor, ci liberă şi de înrobirea proprie: auziţi dumneavoastră, să fii liber de tine însuţi! Să fii liber! Căci Dumnezeu este iubire, şi iubirea este libertate. Hristos Domnul refuză orice voinţă proprie a Sa, şi cu sudorile de sânge din Ghetsimani îşi pecetluieşte atitudinea prin cuvintele către Tatăl: „Facă-se voia Ta, nu a Mea!"
Vedeţi, de câte ori repetăm noi, poate de zeci de ori pe zi, cuvântul din Rugăciunea Domnească în care îi spunem lui Dumnezeu:
„Facă-se voia Ta, Doamne!". Şi ne întrebăm: oare cât de mult loc liber lăsăm voii lui Dumnezeu în viaţa noastră? Căci mereu spunem: Eu am vrut asta, eu fac asta pentru că eu vreau asta! De aceea, libertatea este un deziderat, o binecuvântare, dar e şi o împlinire. Harul divin, împărtăşit prin Sfintele Taine ale Bisericii, în lucrarea roditoare şi libertatea responsabilă a făpturii umane, face ca sufletul omului să strălucească ca soarele în împărăţia Tatălui, spune Mântuitorul întruna din parabole, la Mt. 13, 43.
Biserica învaţă de 2000 de ani că libertatea se încoronează cu responsabilitatea, iar responsabilitatea se împlineşte prin libertate. Şi ne îndeamnă prin cuvintele dumnezeiescului Apostol Pavel, auziţi cât de profund, tot din capitolul 5, unde vorbeşte de roada Duhului: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei". Or, iată alt citat din întâia Epistolă a Sfântului Apostol Petru (3, 16): „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu". Ce minunat este să fii rob al lui Dumnezeu! Inseamnă să fii om liber! Să trăieşti în Duhul lui Dumnezeu, Care înseamnă libertate, înseamnă bucurie şi împlinire.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim cu adevărat o libertate reală şi profundă: nu una exterioară, sau nu numai una exterioară, ci mai ales una lăuntrică. Mulţumesc pentru atenţie şi iertaţi pentru lungime.
Pr. Nicolae Dura
Fragment din cartea "Parintele Galeriu - Astazi." Oasa 2013; Editura Reintregirea
Cumpara cartea "Parintele Galeriu - Astazi." Oasa 2013
-
Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei -
Libertatea in Biserica
Publicat in : Editoriale -
Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Libertatea omului
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.