NU EXISTA o strîmtorare mai mare şi o apăsare mai grea asupra sufletului decît a fi pus să te lepezi de persoana iubită. Atunci cînd persoana este Dumnezeu, această lepădare este şi mai apăsătoare. A nu fi liber înseamnă a nu-ţi putea mărturisi iubirea, înseamnă a fi pus să mărturiseşti împotriva iubirii pe care o porţi şi cu care eşti iubit.
Marele Apostol Petru este pus în situaţia de a se lepăda de Hristos. Petru se jură de trei ori că nici măcar nu îl cunoaşte pe Hristos, nu ştie cine este. Acest jurămînt fals îl făcea pentru a-şi păstra viaţa, căci se temea că ucigaşii lui Hristos îl vor ucide şi pe el. Drama lui Petru este conflictul său interior, această dedublare falsă la care recurge împotriva iubirii pe care o poartă în inimă pentru Hristos. Mergînd împotriva iubirii, Petru merge împotriva sa. Lepădîndu-se de Hristos, Petru se leapădă, de fapt, de sine.
Iubirea pe care o purta în inimă era esenţa lui, era el, cel adevărat, de care a ajuns să se lepede. Iar, odată cu această lepădare, Petru renunţă la adevăr şi îşi pierde libertatea.
Ce altceva este pierderea libertăţii decît o lepădare de sine? Petru scapă de această rătăcire printr-o triplă declaraţie de iubire pe care I-o face lui Hristos pe malul mării, după înviere, într-un dialog plin de tandreţe dumnezeiască, petrecut între Hristos şi Petru în faţa celorlalţi apostoli. Vrînd să vindece rana lepădării lui Petru, Hristos nu îl întreabă doar dacă Petru îl iubeşte, ci îl întreabă dacă îl iubeşte „mai mult decît aceştia", adică mai mult decît toţi apostolii, şi Petru răspunde cu hotărîre: „Da, Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc!" Prin această mărturisire de iubire Petru îsi recapătă identitatea pierdută şi redevine liber, adevăratul Petru, cel plin de iubire, care îşi va pune viaţa pentru învăţătorul şi Domnul său iubit.
Milioane de oameni, de-a lungul timpului, au fost puşi să se lepede de Hristos, deşi în inima lor îl iubeau, în felul lor. Munceau pentru propăşirea prigonitorilor lor şi, periodic, făceau dovada verbală că nu îl mai iubesc pe Hristos. Unii dintre ei se rugau pe ascuns, cerîndu-şi iertare de la Cel Multmilostiv. Această umilire şi sfîşiere lăuntrică sînt o formă profundă de renunţare la libertate, pe care nici un cîştig şi confort nu o pot compensa.
Statele civilizate, deşi laice în esenţa lor, au considerat interzicerea mărturisirii credinţei un atac la demnitatea umană, întărind prin lege dreptul de a crede şi a mărturisi.
Astăzi însă, prin legitimarea unor forme de păcat, mărturisirea de credinţă ajunge să fie strîmtorată tot mai mult, intrînd în contradicţie cu drepturile celor care au reuşit să facă din păcat o lege.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOl
Fragment din cartea "CU FAŢA DESCOPERITĂ", Editura Cathisma
Cumpara cartea "CU FAŢA DESCOPERITĂ"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.