Cum anume le povăţuieşte Sfantul Ioan Gura de Aur să se poarte pe femeile ale căror soţi sunt necredincioşi? Aduce el oare în discuţie limitele supunerii în cazul soţiilor ale căror soţi sunt tiranici şi care le maltratează?

Mai întâi, Sfântul Ioan o îndeamnă pe soţia aflată într-o asemenea situaţie să încerce să-l suporte pe soţul ei atât cât îi este ei posibil, încurajând-o să aibă încredere că dragostea ei statornică şi devotamentul ei faţă de el îi vor înmuia acestuia inima în cele din urmă. El avea o încredere deosebită în forţa soţiei credincioase de a birui necredinţa soţului ei. Le îmbie apoi pe soţii să-şi analizeze gândurile şi faptele, pentru a fi sigure că duc într-adevăr o viaţă de credincioşie deplină, mai degrabă decât să înceapă să-i învinovăţească pe soţii lor de nesupunere faţă de ele sau să se plângă de ei:

„Să nu cercetăm lucrurile care li se cer celorlalţi, atunci când noi suntem vinovaţi cu privire la ce ni se cere nouă înşine, pentru că învinuirea altuia nu ne va absolvi de propria noastră vină. Ingrijeşte-te doar de aceasta: cum poţi tu să scapi de vina pe care o porţi tu. Căci şi Adam a dat vina pe femeie, iar ea pe şarpe, şi nu le-a fost de nici un folos acest lucru. Să nu-mi spui, dar, ce a făcut rău bărbatul tău, ci să te îngrijeşti cu toată luarea-aminte să-i arăţi bărbatului tău respectul ce i se cuvine. Pentru că şi eu, atunci când vorbesc cu el, şi-l povăţuiesc să te iubească şi să aibă grijă de tine, îi cer să facă ce îi este poruncit lui, şi nu-l las să aducă vorba despre legea care a fost rânduită femeii. Drept aceea, tu ocupă-te numai de acele lucruri care ţin de tine şi fii supusă bărbatului tău" .

După aceea, Sfântul Părinte le aminteşte soţiilor că atunci când ascultă de bărbaţii lor, chiar dacă aceştia le nedreptăţesc, arată ascultare faţă de Dumnezeu. In adevăr soţia care-şi iubeşte stăruitor bărbatul necredincios va dobândi o mare răsplată de la bunul Dumnezeu:

„Căci mai ales aceasta înseamnă că arăţi ascultare faţă de Dumnezeu: să nu încâlci legea, chiar atunci când suferi lucruri care sunt împotriva legii. Şi, de fapt, a iubi pe cel care te iubeşte nu e socotit ca fiind cine ştie ce. Dar cel ce slujeşte pe omul care-l urăşte pe el este cel care, mai presus de toţi ceilalţi, este vrednic de laude şi cununi. In acelaşi fel, dar, adu-ţi aminte că, dacă bărbatul tău îţi face silă, şi înduri aceasta, îţi vei atrage slăvite cununi".

Soţiilor pe care soţii lor le lovesc, Sfântul Ioan Hrisostom le dă aceleaşi poveţe:

„Dacă păgânilor care ne lovesc pe obrazul drept trebuie să le întoarcem celălalt obraz, cu atât mai mult trebuie să înduri purtarea trufaşă şi aspră a bărbatului tău. Nu cumva să înţelegi din aceasta că eu spun că e voie să-ţi baţi femeia - să nu fie! Căci aceasta este cea mai cumplită ofensă , nu numai pentru cea care este lovită, dar şi pentru cel care o loveşte. Insă chiar dacă te-ai însoţit cu un asemenea nenorocit, nu te mâhni, o, femeie, ci gândeşte-te la răsplata care te aşteaptă pentru aceasta [în ceruri], şi la cinstirea [răbdării tale] în viaţa de aici".

Aceasta nu înseamnă că Sfântul Părinte spune, de fapt, că nu există nici o limită în privinţa supunerii femeii faţă de bărbatul ei. Pentru el, supunerea soţiei trebuie să înceteze atunci când soţul ei o constrânge să comită un act profanator, reprobabil sau imoral:

„Dar ce să faci, mă întrebi, dacă el [bărbatul tău] te obligă să jertfeşti idolilor sau să i te alături într-o faptă imorală, pe motivul că sunteţi căsătoriţi, şi tu refuzi, iar el te părăseşte? Lasă-l să plece; e mai bine să te desparţi de el şi să pui capăt căsătoriei decât să încâlci dreptatea şi cinstea. Tot aşa ne povăţuieşte şi Sfântul Pavel: «în astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi» [I Corinteni 7, 15]. Dacă el te loveşte în fiecare zi, şi dacă mereu îţi caută pricină, e mai bine să te desparţi de el. (...) Un asemenea bărbat e la fel de vinovat de stricarea căsătoriei ca şi cel care umblă cu desfrânatele".

Intr-una din Omiliile cuprinse în Comentariu la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan arată că legea vetero-testamentară potrivit căreia bărbatul care-şi urăşte soţia trebuie să divorţeze de ea a fost întocmită pentru binele acesteia: „Dacă legea [veche] ar fi silit pe bărbat să ţină în casă pe femeia pe care o urăşte, bărbatul ar fi ucis-o".

Desigur, în unele privinţe, Sfântul Ioan Hrisostom era un idealist, dar în această problemă era suficient de realist pentru a recunoaşte că unele căsătorii pur şi simplu nu sunt rânduite de Dumnezeu, deşi instituţia căsătoriei în sine este o Sfântă Taină binecuvântată de El:

„Drept aceea, când înţeleptul zice: «O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu» [Pilde 19, 14], el voieşte să spună că Dumnezeu este Cel care a rânduit căsătoria, iar nu că El este Cel care uneşte pe fiecare bărbat cu femeia cu care s-a însoţit după propria sa voie. Căci pe mulţi îi vedem că se însoţesc unul cu celălalt spre răul lor, chiar dacă le e legiuită căsătoria, şi aceasta nu poate fi pusă în seama lui Dumnezeu".

Din aceste spuse ale sale reiese că Sfântul Părinte admitea divorţul, implicaţia fiind că atât soţul, cât şi soţia au dreptul să-l iniţieze.

In privinţa limitelor supunerii faţă de partenerul lor de viaţă, Sfântul Ioan Hrisostom le povăţuieşte pe femei să adopte şi un alt fel de atitudine decât cea de a răbda abuzurile acestuia şi a suporta să fie nedreptăţită sau lovită. Astfel, el le recomandă să nu-şi iubească soţii în mod exagerat şi să nu depindă de ei prea mult, pentru că dragostea faţă de bărbaţii lor nu trebuie să înlocuiască dragostea de Dumnezeu. In acest sens, el le dojeneşte cu asprime pe soţiile care plâng fără măsură atunci când îşi pierd soţii, spunându-le că o asemenea comportare demonstrează că dragostea şi încrederea lor faţă de aceştia este mai puternică decât dragostea de Dumnezeu şi încrederea lor în El:

„Ascultaţi aceasta, femeilor, voi toate care vă tânguiţi, voi toate care atunci când vine vremea doliului, bociţi şi vă jeliţi fără astâmpăr: vă purtaţi întocmai ca păgânii. [...]

Pentru că acest lucru, ce necredinţă mare arată, să vă închipuiţi că bărbaţii voştri sau fiii voştri vă sunt adevăraţii ocrotitori, iar nu Dumnezeu? Sau gândiţi cumva că aceasta nu-L va mânia pe Dumnezeu? Căci adesea El chiar din această pricină îi ia de lângă voi, ca să nu fiţi aşa legate de ei şi ca să vă luaţi nădejdea de la ei. Dumnezeu este gelos pe unele ca acestea şi voieşte să fie iubit (phileisthai) mai presus de toate!"

Femeia, spune Sfântul Părinte, „să caute har de la Dumnezeu, Mântuitorul ei, iar nu de la bărbatul ei".

David C. Ford
Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur, Editura Sophia

Cumpara cartea "Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur"

• Cel mai frumos dar de Nunta
  Publicat in : Editoriale
• Inmormantarea amana Nunta ?
  Publicat in : Viata liturgica
• Nunta - suprema intalnire
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: